Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 848/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.848

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Niță Valentin

JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP B, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.55 din data de 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA - GRUP B, reprezentată de avocat, din Baroul Galați, lipsind și intimatul-reclamant .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii conform susținerilor prezentate în motivele de recurs depuse la dosar.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată arată că înțelege să formuleze acțiune separat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând prime pentru Paște și C 2005, cuvenite conform prevederilor art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, actualizate cu indicele de inflație, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că a fost angajatul pârâtei și că în CCM, la nivel de societate, încheiat prin negocierile ce au avut loc cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere și Independente din Industria, pentru anii 2005, 2006 și 2007, se prevede în mod expres în art.168 alin.1, că salariații SC SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.

În cererea introductivă, reclamantul a indicat salariul de bază mediu pe societate la nivelul anilor 2005-2007, precizând că pretențiile sale se limitează numai la perioada anilor 2005, în privința cărora termenul de prescripție extinctivă nu este împlinit.

Reclamantul a mai relatat că pentru munca prestată în cadrul societății pârâte a primit lunar un salariu, conform CCM și pe perioadă nedeterminată, însă, pe lângă salariul lunar angajații trebuiau să primească și o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, acest drept fiind consfințit de prevederile art. 168 al.1 din CCM pe anii 2003,2004,2005,2006,2007.

La termenul de judecată din 03.12.2008, reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că drepturile salariale solicitate vizează numai sărbătoarea de C 2005.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei copie carnet de muncă.

În termenul legal prevăzut de art. 114 indice 1- 115 cod pr.civilă, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de prescripție a dreptului material al acțiunii, excepția de prematuritate de introducere a acțiunii și pe fondul cauzei a susținut netemeinicia pretențiilor reclamanților.

În sprijinul primei excepții, pârâta a invocat că, în conformitate cu art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, în cazul neexecutării CCM, sau a unor clauze ale acestuia, cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, ori, în speță, dreptul material la acțiune s-a prescris.

Față de excepția prematurității introducerii acțiunii, pârâta a invocat în întâmpinare că în cuprinsul alin.1 din art.168 al CCM, text nemodificat în perioada 2003-2007, se înscrie că drepturile salariale suplimentare se acordă în funcție de negocierile anuale ce au loc cu 15 zile calendaristice, anterior fiecăruia dintre cele două evenimente, respectiv Paște și În condițiile în care aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete nu au avut loc, s-a apreciat că excepția invocată este întemeiată.

Pe fondul acțiunii, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere Decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, care cuprinde intenția reală a părților la adoptarea art.168 alin.1 și 2 din CCM. Astfel, s-a relatat că în cuprinsul acestei decizii s-a menționat că începând cu anul 2003, s-au inclus bonusurile de C și de Paște în salariul de bază, dovadă fiind mențiunea din CCM în anul 2003, în care s-au înscris, în alin. 1, că salariații SNP SA vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, iar prin alin.2 al aceluiași articol, s-a inserat clauza potrivit căruia pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, aceste clauze fiind reluate și în CCM, la nivelul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007.

Pârâta a mai relatat că și din analiza gramaticală a celor două aliniate ale art. 168 din CCM, rezultă că drepturile salariale suplimentare au fost incluse în salariile angajaților, începând cu anul 2003, astfel încât, solicitările reclamanților sunt nefondate.

S-a mai invocat în întâmpinare că în art. 168 din CCM se înscrie ca punct de referință salariul de bază mediu și nu salariu mediu brut, cum s-a menționat în cererea introductivă, acest lucru reieșind din adresa nr.2022 din 4.09.2007- emisă de SA- Departamentul resurse Umane.

În sprijinul întâmpinării pârâta a depus la dosar extras CCM 2008.

Prin sentința civilă nr.55 din 16 ianuarie 2009 Tribunalul Buzău a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de pârâta SC SA B, a respins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârâtă, a admis acțiunea modificată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 927 lei reprezentând prima de C 2005, sumă ce urmează a fi impozitată conform legii, precum și la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a apreciat excepțiile invocate ca fiind neîntemeiate și acțiunea dedusă judecății ca fondată, pe următoarele considerente:

În conformitate cu art. 137 cod pr.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură invocate, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

În ce privește excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța reține că pârâta, în sprijinul acesteia, a invocat prevederile art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, în timp ce reclamantul, prin cererea introductivă, a considerat că în speță sunt aplicabile disp. art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii.

Comparând cele două texte, rezultă că art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii, care stabilește termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acestuia, are caracterul unei norme generale față de cel de la lit.c, în care termenul de 3 ani se referă la plata unor drepturi salariale neacordate, sau a unor despăgubiri, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, care au caracter de normă specială, care derogă de la dreptul comun.

Explicația faptului că pentru situațiile de la art. 283 lit.e, legiuitorul a prevăzut un termen atât de scurt, de numai 6 luni, constă în faptul că acest termen a fost corelat cu principiul anuității care guvernează. Întrucât reglementează raporturile de muncă sub toate aspectele, iar salarizarea constituie numai un capitol din acesta, și în acest context trebuie văzut și raportul dintre literele c și e ale art. 283 Codul Muncii.

Instanța apreciază excepția invocată ca fiind neîntemeiată având în vedere și prevederile art. 238 alin.2 Codul Muncii, potrivit căruia contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. Aceste dispoziții situează contractul individual de muncă în raport de CCM în aceeași poziție ca și acesta față de lege.

Prin urmare, clauzele CCM la nivel de unitate, care au un caracter concret, devin parte a contractului individual, astfel că, termenul de prescripție aplicabil cererii salariatului-reclamant cuprins în contractul colectiv, dar neinclus și în cel individual, este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii, când obiectul conflictului îl constituie plata unor drepturi salariale neachitate, text ce trebuie interpretat în coroborare cu art.166 al.1 Codul Muncii.

Față de excepția prematurității introducerii acțiunii, pârâta a invocat în esență că în absența unor negocieri pentru stabilirea valorii concrete a modalităților de acordare a criteriilor și condițiilor pentru beneficiari, cum se precizează în art. 168 alin.1 Teza finală din CCM, prezenta acțiune trebuie respinsă ca prematură.

Tribunalul apreciază această excepție ca nefondată, având în vedere prevederile art.243 alin.1 Codul Muncii, potrivit căruia executarea CCM este obligatorie pentru părți, cu atât mai mult cu cât în contractul colectiv s-a prevăzut termenul de 15 zile calendaristice în care trebuia să se procedeze la negocieri, anterior fiecăruia dintre cele două evenimente, Paște și C, ori absența acestora, nu poate fi invocată pe cale de excepție.

Pe fondul acțiunii, tribunalul din analiza prevederilor art. 168 din CCM din anul 2004, reluat în aceeași formă și în contractele ulterioare, reține că în alin.1 se menționează că salariații SA, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate. În alin.2 al aceluiași articol, se înscrie că " în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Se constată din analiza literală a textului că doar la nivelul anului 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază, urmând pentru anii următori salariații să beneficieze de o suplimentare într-un anumit cuantum, dovadă fiind și mențiunea la viitor că "vor beneficia ".

Sub acest aspect, susținerile pârâtei în întâmpinare, în sensul că nu numai la nivelul anului 2003, ci și ulterior, bonusurile de C și de Paște, au fost incluse în salariul de bază al salariaților, sunt nefondate, iar invocarea Deciziei Comisiei Paritare din 31.08.2007, nu poate să vină în contradicție cu prevederile contractuale negociate.

Având în vedere că pârâta a recunoscut neacordarea drepturilor bănești suplimentare cuvenite reclamanților, instanța apreciază acțiunea așa cum a fost modificată ca fiind întemeiată, în conformitate cu art. 243 alin.1 și art. 236 alin.4 Codul Muncii, și art. 38 alin.5 din Constituția României, care statuează că " dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor încheiate sunt garantate", ceea ce înseamnă că toate contractele colective de muncă au caracter obligatoriu și părțile contractante sunt obligate la executarea acestuia după ce l-au negociat și înregistrat conform prevederilor legale.

Față de ansamblul celor evocate, instanța a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 927 lei reprezentând prima de C 2005, sumă ce urmează a fi impozitată conform legii.

În temeiul art. 274 cod pr.civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu avocat ales.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B-membru, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-12).

Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prematurității acțiunii cât timp negocierile pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare a criteriilor și condițiilor de plată a primelor nu au avut loc.

Recurenta a mai arătat că acțiunea reclamantului este prescrisă în cauză termenul în care acesta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, conform art.283 alin.1, lit.c din Codul Muncii.

Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamantul primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.

S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul salariului de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.

Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar în subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamant a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.

Intimatul-reclamant legal citat, nu s-a prezentat și nici nu a formulat întâmpinare.

Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că acesta este nefondat pentru considerentele care succed:

Sub aspectul excepțiilor invocate, Curtea reține în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, că este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamant îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, astfel că dispozițiile relative la prescripția extinctivă așa cum au fost evocate de recurentă nu sunt incidente în cauza de față.

Pe de altă parte, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond și excepția prematurității acțiunii, față de însăși apărarea pârâtei-recurente care a susținut că a inclus anual, în salariile tuturor angajaților, drepturile suplimentare privind primele de Paști și C, astfel că lipsa negocierilor privind condițiile, cuantumul și criteriile de acordare a acestora nu prezintă nicio relevanță juridică pentru existența dreptului material subiectiv revendicat de intimatul-reclamant.

Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art.287 din Codul Muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.

Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.

În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul Muncii.

Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului, care a admis acțiunea stabilind că valoarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paști și C cuvenite pentru perioada 25 iunie 2005-12 iunie 2007 reprezintă echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate, așa cum prevede art. art.168 alin.1 și urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge recursul exercitat de pârâtă, ca nefondat în temeiul art.312 cod pr.civ. menținând în totalitate ca fiind legală și temeinică sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP B, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.55 din data de 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

G

Fiind pensionată se

semnează de

Președintele instanței

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.2 ex./05.05.2009

/

.fond nr- Trib.

Jud.fond

Președinte:Niță Valentin
Judecători:Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 848/2009. Curtea de Apel Ploiesti