Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 928/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 928/
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de CONSILIUL LOCAL G, PRIMARUL MUNICIPIULUI G, ambele instituții cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 711/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții, prin reprezentant legal SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, cu sediul în G,-, jud. G, pârâta ȘCOALA NR. 25 " ", cu sediul în G,-, jud. G și chemații în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, cu sediul în B, sector 1, str. G-ral - nr. 28-30 și GUVERNUL ROMÂNIEI prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B consilier juridic, lipsă fiind recurenții CONSILIUL LOCAL G, PRIMARUL MUNICIPIULUI G, intimatul chemat în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T și reprezentantul legal al intimaților-reclamanți SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; la data de 01.10.2009 s-au depus concluzii scrise de reprezentantul legal al intimaților-reclamanți Sindicatul Învățământului Preuniversitar G solicitându-se judecarea cauzei în lipsă și a fost atașată împuternicirea consilierului juridic -; s-a depus întâmpinare de intimatul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării și prin care s-a solicitat și judecarea recursului în lipsa sa; la fila 42 dosar fond se află delegația consilierului juridic din cadrul G care a fost împuternicit din partea - B să reprezinte interesele instituției chemată în garanție pe tot parcursul procesului până la soluționarea definitivă, după care:
Curtea, apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării depusă de intimatul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării și, precizările fiind simple apărări formulate și pe fondul cauzei.
Totodată Curtea, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 305 alin. 2 Cod procedură civilă, a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de Primarul municipiului G motivat de faptul că acesta nu a fost chemat în judecată prin cererea introductivă și nici nu are calitatea de parte în dosarul de fond.
Reprezentantul intimatului-chemat în garanție a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului în consecință. Totodată, a învederat instanței că nu mai are cereri de formulat și nu dorește să ia cunoștință de conținutul întâmpinării depusă de Ministerul Educației, Cercetării și. Solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Reprezentantul intimatului-chemat în garanție solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Consiliul Local G, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond care este legală și temeinică cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României prin Ministerului Finanțelor Publice și a respingerii cererii de chemare în garanție a acestei părți pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare pe excepție și pe fondul acesteia.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 711/04.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis acțiunea reclamanților, reprezentați legal prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL G, ȘCOALA NR. 25 G și chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T B, cu sediul în B, str. -. - nr. 28-30, sector 1.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local G, ca nefondată.
S-au obligat pârâții Consiliul Local G și Școala nr. 25 " " G să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale neacordate, actualizate cu rata inflației la data plății, reprezentând tranșele suplimentare de vechime pentru 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ, calculate începând cu 08.12.2005, corespunzător perioadei lucrate de către fiecare reclamant.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, respinge cererea de chemare în garanție a acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins cererea de chemare în garanție a chematei în garanție Ministerul Educației, Cercetării și - B, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 7910/121/08.12.2008 reclamanții, reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL G si Școala nr. 25 " " G obligarea acestora la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând sporul pentru tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu indicele de inflație.
Motivându-și în fapt cererea, au arătat că în art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997 sunt reglementate tranșele suplimentare de vechime, că reclamanții îndeplinesc condițiile de vechime pentru a beneficia de tranșele suplimentare, dar nu le-au fost acordate aceste drepturi.
În dovedirea cererii reclamanții au solicitat administrarea probei cu acte.
În drept, au invocat art. 50 al. 1, 2 din Legea nr. 128/1997.
În cauză a fost formulată cerere completatoare de către reclamanta prin care a solicitat aceleași drepturi ca și ceilalți reclamanți în cererea introductivă.
Pârâtul Consiliul Local G și Primarul Municipiului G au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că de la bugetul local se asigura doar decontarea transportului și cheltuielile materiale cu întreținerea spatiilor de învățământ, nu și salarizarea personalului, care nu se află în raporturi juridice de muncă cu pârâta.
Au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Educației, si Cercetării.
Chematul în garanție Ministerului Educației, și Cercetării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție deoarece între aceasta și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, sens în care nu poate calcula și plati drepturile salariale solicitate.
Au arătat că sumele reprezentând finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura de bugetele locale conform dispozițiilor art. 13 din OUG 32/2001 și art. 16 și 18 din OG 538/2001, ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice si personalului din unitățile de învățământ preuniversitar fiind consiliile locale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 167 din Legea 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.
Nu are relevanță dacă sumele corespunzătoare au fost sau nu trecute în buget, de vreme ce acest aspect nu poate fi imputat reclamanților.
Reclamanții - membri ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar G - sunt salariați ai unității de învățământ pârâte și au o vechime de peste 30 de ani.
Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 128/1997:
(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Dispozițiile legale sus-arătate sunt imperative, unitatea de învățământ în care sunt încadrați reclamanții, având obligația ca la împlinirea stagiului de vechime de 30, 35, 40 ani (în funcție de situația concretă a fiecărui reclamant) să acorde acea creștere a coeficientului de ierarhizare.
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului. Nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că articolul indicat a fost respectat și că reclamanții au primit sumele corespunzătoare, și nici nu s-a indicat nici un temei juridic care ar fi făcut inaplicabil în cauză art. 50 din Legea 128/1997.
Față de aceste considerente instanța a admis acțiunea, a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând c/val tranșelor suplimentare de vechime la zi. În concret, angajatorul va verifica în ce categorie de vechime se aflau reclamanții la data de 08.12.2005 și, în măsura în care era de peste 30 de ani, va aplica creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzătoare din această dată și apoi creșterile ulterioare de la 35/ respectiv 40 de ani, de la data împlinirii condiției de vechime.
Dacă la data de 08.12.2005 salariatul nu avea o vechime de peste 30 de ani, dar a realizat-o ulterior, drepturile se vor calcula și achita de la data împlinirii condiției de vechime. Pentru fiecare reclamant se va lua în calcul perioada efectiv lucrată.
Sumele reprezentând finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura de bugetele locale conform dispozițiilor art. 13 din OUG 32/2001 și art. 16, 18 din OG 538/2001, ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice și personalului din unitățile de învățământ preuniversitar fiind consiliile locale sens in care va fi respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local.
Instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia motivat de faptul că nu se afla în raporturi juridice de muncă cu reclamanții, iar aprobarea, executarea și finanțarea bugetelor unităților de învățământ aparține acestora și administrației publice locale prin pârâtul Consiliul Local.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării si si a Inspectoratului Școlar Județean, instanța a respins-o ca nefondată motivat de faptul că nici Ministerul Educației Cercetării și și Inspectoratul Școlar Județean nu au atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâta Consiliul Local G și Primarul mun. G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.
Astfel, au considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.
Instituțiile recurente nu au calitatea de angajatori ai reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâți iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.
În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G sau Primarul mun. G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.
Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al jud. G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și HG nr. 741/2003.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii invocând în drept, disp. art. 304 pct. 8 și 9.pr.civilă.
Intimatul pârât Ministerul Educației, Cercetării și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât soluția primei instanțe este legală și temeinică.
Intimații reclamanți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, față de disp. art. 16 din HG nr. 219/2004.
Din oficiu, în baza disp. art. 137 alin. 1 și art. 306 alin. 2.pr.civilă, instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de către recurentul Primarul mun. G, acesta nefiind parte în dosarul de fond.
Intimații reclamanți, prin reprezentant, au solicitat admiterea excepției și respingerea recursului în consecință.
Față de excepția invocată din oficiu, instanța de recurs constată că este întemeiată.
Astfel, doar reclamantul și pârâtul care și-au disputat un drept în fața primei instanțe au posibilitatea să se plângă împotriva hotărârii pronunțate la fond, pe calea apelului sau, în cazul de față, a recursului. Deci, pârâtul care aveau posibilitatea procesuală de a declara recurs este Consiliul Local G și nu Primarul mun. G care nu a fost chemat în judecată și este terț față de procesul de față.
Nu se poate confunda instituția Primarului care reprezintă unitatea administrativ teritorială cu cea a Consiliului Local întrucât au atribuții diferite și buget diferit, așa cum rezultă din prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 (Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale) și ale art. 63 din aceeași lege (Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:
a) atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii;
b) atribuții referitoare la relația cu consiliul local;
c) atribuții referitoare la bugetul local;
d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor;
e) alte atribuții stabilite prin lege).
În consecință, nu există nici un interes pentru acest recurent de a promova recurs împotriva unei hotărâri care s-a pronunțat în contradictoriu cu alte părți, astfel că nu se vor mai analiza motivele de recurs invocate, excepția fiind imperativă, de ordine publică și văzând disp. art. 137 alin. 1 rap. la art. 306 alin. 2.pr.civilă, urmând a se respinge ca inadmisibil recursul declarat de către Primarul mun. G în baza disp. art. 312 alin. 1.pr.civilă.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentul Consiliul Local G sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local G, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive:
Potrivit OUG nr. 23/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.
De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.
Este adevărat, că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ teritoriale sunt repartizate de Consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții Consiliul local și Primar.
Deci, având în vedere actele normative mai sus menționate, instanța apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceasta are rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamantei.
În consecință, în baza disp. art. 312 alin.1 pr.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca inadmsibil recursul declarat de PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul instituției în G,-, jud. G și ca nefondat recursul declarat de CONSILIUL LOCAL G, cu sediul instituției în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 711/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
: /21.10.2009
: 8 ex.//22.10.2009
Fond: /
Asistenți judiciari: C-tin/
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu