Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 97

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 3: Adriana Dr. -

GREFIER:

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Universitatea de Vest T împotriva sentinței civile nr. 3079/25.09.2008 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului-intimat, lipsă fiind pârâta-recurentă Universitatea de Vest

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 9 ianuarie 2009, reclamantul-intimat a depus întâmpinare, adresa nr. 17674/4.12.2008, eliberată de Universitatea de Vest T, adeverința nr. 1705/A/11.12.2008, eliberată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, Decizia nr. 681/22.01.2004, nr. 4093/3.05.2004, nr. 5109/31.05.2004, nr. 5110/31.05.2004 emise de Universitatea de Vest pârâta-recurentă depune prin registratura instanței, la data de 21 ianuarie 2009 răspuns la întâmpinare și copia Hotărârii nr. 23/25.11.2008 adoptată în ședința Biroului Senatului.

Reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 2009/22.01.2009 în cuantum de 500 lei, onorariu de avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată.

Prin sentința civilă nr. 3079/25.09.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Universitatea de Vest din T și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a contravalorii tichetelor de masă cuvenite și neacordate aferente perioadei 20.06.2005 și până în prezent, sumă actualizată la data plății efective, precum și pe viitor la acordarea acestora, a contravalorii tichetelor cadou cuvenite cu ocazia sărbătorilor de C și Paști, actualizată la data plății efective, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 193/2006 și până în prezent, precum și pe viitor la acordarea acestora, a sporului de vechime în muncă cuvenit pentru perioada 20.06.2005 și până în prezent, actualizat la data plății efective, precum și în continuare, și la plata către reclamant a celorlalte drepturi salariale și sporuri prevăzute de Legea nr. 128/1997, corespunzătoare vechimii în învățământ recunoscute de pârâtă prin deciziile nr. 5109 și 5110 din 31.05.2004, începând cu data de 20.06.2005 și până în prezent, actualizate la data plății efective, precum și în continuare.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta este în culpă procesuală, aceasta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 5234/30/20 iunie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Universitatea de Vest din T, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea care se va da, să oblige pârâta la:

1. plata contravalorii tichetelor de masă cuvenite reclamantului și neacordate pe perioada 20.06.2005 și până în prezent, actualizată la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la acordarea pe viitor a tichetelor de masă;

2. plata contravalorii tichetelor cadou cuvenite cu ocazia sărbătorilor de C și de Paști, actualizată la data plății efective, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 193/2006 și până în prezent, precum și obligarea pârâtei la acordarea pe viitor a acestora;

3. plata sporului de vechime în muncă cuvenit pentru perioada 20.06.2005 și până în prezent, actualizat la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la acordarea pe viitor a acestuia;

4. plata celorlalte drepturi salariale și sporuri prevăzute de Legea nr. 128/1997, corespunzătoare vechimii în învățământ recunoscute de pârâtă prin deciziile nr. 5109 și 5110 din 31.05.2004, începând cu data de 20.06.2005 și până în prezent, actualizate la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la acordarea pe viitor a acestora;

5. plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în caz de opunere a pârâtei la prezenta acțiune.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că prestează activități didactice în învățământul superior juridic începând cu anul 1994, iar în anul 2000 participat la concursul pentru ocuparea postului de lector, poziția nr. 33 din statul de funcțiuni al catedrei de drept de la Facultatea de Drept.

Întrucât pârâta nu a dat eficiență acestui concurs, prin sentința civilă nr. 16/2004 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. 205/C/2004, rămasă irevocabilă și pusă în executare ulterior de pârâtă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să încheie cu acesta contract individual de muncă începând cu semestrul I al anului universitar 2003-2004.

Cu toate că inițial i-a recunoscut dreptul la sporul de vechime și la bonurile de masă, precum și celelalte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, ulterior în mod unilateral pârâta a refuzat să îi acorde reclamantului drepturile solicitate prin petitul acțiunii, motivând refuzul prin faptul că nu acesta nu are funcția de bază la pârâtă.

Reclamantul a apreciat că refuzul pârâtei este total nejustificat, având în vedere prevederile art. 35 din Codul muncii, care lasă dreptul salariatului de a alege locul de muncă, în cazul cumulului de funcții, unde își păstrează funcția de bază și deci unde îi este păstrată cartea de muncă, precum și art. 93 din Legea nr. 128/1997.

De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 5 din Codul muncii, care interzic orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.

Așa cum se reține și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității în drepturi și despre discriminare atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

Prin neacordarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului și acordate persoanelor aflate pe un post similar (în prezent acela de lector) se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru acesta.

În ceea ce privește tichetele de masă reclamantul a arătat că nu există nici o rațiune pentru care reclamantul să fie exceptat de la acordarea acestor tichete de masă, în condițiile în care ele se acordă întregului personal angajat al pârâtei, existând deci o discriminare vădită, interzisă de lege.

În privința tichetelor cadou s-a arătat că pârâta nu are nici un temei legal pentru a nu i le acorda reclamantului.

În privința sporului de vechime, reclamantul a arătat că solicitarea sa privește acordarea sporului de vechime în muncă în învățământ și nu în magistratură, astfel că este vorba despre situații diferite, iar conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 128/1997, în calitate de cadru didactic, beneficiază și de acest spor, ca și de celelalte drepturi și sporuri prevăzute pentru personalul didactic, pârâta neavând nici o justificare pentru neacordarea acestora.

In privința actualizării creanței solicitate, reclamantul apreciază că trebuie făcută aplicarea dispozițiilor art. 161 alin.4 Codul muncii, 998,999, 1000 alin.3 Cod civil, astfel că este îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la acordarea valorii actualizate a acestuia în momentul plății efective.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului. În motivare s-au arătat următoarele:

Referitor la solicitarea plății c/val tichetelor de masă, se precizează că potrivit Legii nr. 142/1988 privind acordarea tichetelor de masă și a Normei de aplicare a Legii nr. 142/1988 aprobată prin HG nr. 5/1999, salariații din sectorul bugetar care au contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator (art. l,din Legea 142/1998).

În cazul cumulului de funcții, tichetele de masă pot fi acordate numai de angajatorii unde salariații în cauză își au funcția de bază, potrivit legii (art. 35 din Normă). În acest sens, că deși reclamantul are încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru cumul de funcții cu Universitatea de Vest T (având funcția de lector la și judecător la Curtea de APEL TIMIȘOARA ), acesta are funcția de bază la Curtea de Apel din

Norma de aplicare a Legii nr. 142/1998, aprobată prin HG nr. 5/1999, este în vigoare, nu a fost desființată prin nici una din modalitățile prevăzute de lege, astfel că aceasta își produce efecte juridice, prin aplicarea ei. Prevalându-se de aceste prevederi, tichetele de masă s-au acordat numai salariaților care au funcția de bază la Universitatea de Vest

Referitor la neacordarea tichetelor cadou, s-a arătat că potrivit Legii nr. 193/2006, privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, instituțiile din sectorul bugetar care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou (art. 1 din Legea nr. 193/2006) și că Universitatea de Vest T cu consultarea reprezentanților Sindicatului legal constituit și reprezentanților salariaților, a stabilit ca tichetele cadou să fie acordate numai salariaților care au funcția de bază la această instituție, neacordându-le celor care activează în cumul de funcții și au funcția de bază într-un alt loc de muncă.

Întrucât reclamantul desfășoară activitatea prin cumul de funcții, față de dispozițiile art. 93 (1) din Legea nr. 128/1997, calculul pentru plata salarizării prin cumul se face la norma didactică la nivelul postului, avându-se în vedere vechimea în învățământ la care se adaugă și sporurile cuvenite. Acest articol face referire la vechimea asimilată în învățământ, pentru stabilirea salariului din grilă la postul didactic respectiv. Referitor la sporul de stabilitate, personalul didactic cu o vechime neîntreruptă în învățământ de peste 10 ani, beneficiază de un spor de stabilitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta. Reclamantul nu beneficiază de acest spor, întrucât nu îndeplinește condițiile de vechime în învățământ, așa cum sunt prevăzute de Legea nr. 128/1997, în sensul că nu are vechimea de 10 ani în învățământ.

Referitor la sporul de vechime în muncă, în învățământ, pârâta a arătat că acesta se acordă la funcția de bază, fiind calculat corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru. Conform HG nr. 281/1993, art. 7, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, reclamantul având funcția de bază la Curtea de Apel din T, sporul pe care îl solicită nu poate să îi fie acordat, întrucât acesta și-a declarat conform Codului Muncii, funcția de bază la Curtea de Apel din Drept consecință reclamantul primește sporul de vechime la funcția de bază ca judecător la Curtea de Apel din T, conform dispozițiilor legale care reglementează acordarea acestui drept magistraților.

Față de cele mai sus arătate, s-a solicitat ca instanța să respingă acțiunea reclamantului ca nefondată și neîntemeiată.

Din actele și probele dosarului, prima instanță a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, motiv pentru care a admis-o în totalitate. În motivare s-a arătat că reclamantul este angajat în funcția de lector la Universitatea de Vest din T, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Tribunalul a reținut că refuzul pârâtei de a acorda reclamantului drepturile solicitate de acesta prin acțiune este nefondat. Astfel, potrivit art. 35 din actualul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003), "orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea". Prevederile art. 35 din Codul muncii lasă dreptul salariatului de a alege locul de muncă, în cazul cumulului de funcții, unde își păstrează funcția de bază și deci unde îi este păstrată cartea de muncă, fără ca aceasta să însemne că acesta nu are aceleași drepturi ca și ceilalți salariați ai unității.

În acest sens, cu privire la salarizarea personalului didactic în cazul cumulului de funcții, art. 93 din Legea nr. 128/1997 prevede expres că:"(1) Personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art. 81 alin. (1) - (5) la nivelul postului, cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei în cauză, la care se adaugă și sporurile cuvenite. Personalul didactic din învățământul superior beneficiază de prevederile art. 51 alin. (8).

(2) Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face, potrivit alin. (1), pe o durată de 10 luni din anul universitar".

În aceste condiții, în afara faptului că potrivit legii nu poate fi salarizat decât pentru 10 luni din anul universitar, Tribunalul a constatat că reclamantul beneficiază de toate drepturile cuvenite celorlalți angajați ai pârâtei pe un post similar.

Reclamantul este parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, i se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003).

De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 5 din Codul muncii, care interzic orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că reclamantul trebuie să beneficieze de toate drepturile recunoscute angajaților aflați în situații analoage, atâta timp cât obligațiile prevăzute în sarcina sa prin contractul de muncă sunt similare, faptul că are funcția de bază în altă parte neavând relevanță decât sub aspectul ținerii cărții de muncă.

În mod concret, în afara argumentelor reținute mai sus în favoarea admiterii acțiunii reclamantului, Tribunalul a reținut, în ceea ce privește tichetele de masă, că prevederile art. 35 din HG nr. 5/1999, conform cărora: "în cazul cumulului de funcții, tichetele de masă pot fi acordate numai de către angajatorii unde salariații în cauză își au funcția de bază, potrivit legii", sunt inaplicabile în cauză.

Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 5 din 14 ianuarie 1999 fost dată pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și că în Legea nr. 142/1998 nu se face nici o referire la cumulul de funcții, astfel că prin aceste Norme, care sunt inferioare legii, se modifică o lege, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul ierarhiei actelor normative.

Pe de altă parte, chiar în condițiile în care s-ar considera că aceste prevederi sunt valabile, ele trebuie interpretate în sensul pentru care au fost date, respectiv pentru a împiedica un salariat care are două sau mai multe contracte de muncă de a beneficia de tichete de masă de la toți angajatorii cu care are raporturi de serviciu.

Acest lucru nu este valabil în cazul reclamantului, întrucât la locul de muncă unde acesta are funcția de bază (respectiv la Curtea de APEL TIMIȘOARA ), acesta nu beneficiază de tichete de masă.

În privința tichetelor cadou, s-a constatat că pârâta nu are nici un temei legal pentru a nu i le acorda reclamantului. În acest sens, nici în Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă și nici în HG nr. 1317 din 20 septembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă nu există nici o referire la neacordarea tichetelor cadou la salariații aflați în cumul de funcții.

Susținerea pârâtei că potrivit art. 9 din Norme, aceasta a stabilit prin regulament intern ca tichetele cadou să fie acordate numai salariaților care au funcția de bază la nu poate fi reținută de către instanță, pe de o parte pentru că nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, iar pe de altă parte o asemenea prevedere ar fi contrară legii și ar constitui, așa cum s-a arătat pe larg mai sus, o discriminare, tratamentul diferențiat aplicat reclamantului neavând o justificare obiectivă și rezonabilă

În privința sporului de vechime și a celorlalte drepturi și sporuri prevăzute de Legea nr. 128/1997, pârâta a susținut, în privința sporului de vechime, că reclamantul nu ar putea beneficia de acesta decât la funcția de bază, având în vedere prevederile art. 7 din HG nr. 281/1993, iar în privința sporului de stabilitate că reclamantul nu are vechimea de 10 ani în învățământ.

Tribunalul a reținut că solicitarea reclamantului privește acordarea sporului de vechime în muncă în învățământ și nu în magistratură, astfel că este vorba despre situații diferite, iar conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 128/1997, în calitate de cadru didactic, acesta beneficiază și de acest spor, ca și de celelalte drepturi și sporuri prevăzute pentru personalul didactic, pârâta neavând nici o justificare pentru neacordarea acestora.

Așa cum rezultă din deciziile nr. 5109 și 5110/31.05.2004, emise chiar de către pârâtă, la data de 1 octombrie 2003 reclamantului i-a fost recunoscută o vechime în învățământ de 9 ani, iar la 01.01.2004 o vechime de 9 ani și 3 luni. De asemenea, începând cu data de 01.10.2003, urmare a hotărârii judecătorești arătate mai sus, reclamantul a desfășurat activități didactice în cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din T, vechime în muncă care trebuie adăugată celei anterioare.

In privința actualizării creanțelor solicitate, prima instanță a apreciat că trebuie făcută aplicarea dispozițiilor art. 161 alin.4 Codul muncii, 998,999, 1000 alin.3 Cod civil, astfel că reclamantul este îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la acordarea valorii actualizate a acestuia în momentul plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Universitatea de Vest T, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantului

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în privința tichetelor de masă, că reclamantul nu are dreptul la acordarea lor, întrucât Normele metodologice ale Legii nr. 142/1998 interzic acest lucru, ele fiind date în aplicarea legii și nu în afara ei. De asemenea, s-a invocat că reclamantul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu primește tichete de masă la funcția de bază și nu a formulat o cerere pentru acordarea acestora la pârâtă.

Cu privire la tichetele cadou s-a arătat că reclamantul nu a solicitat de la pârâtă aceste tichete și nu a prezentat nici o dovadă cu privire la faptul că nu le primește la locul unde are funcția de bază.

În ceea ce privește plata drepturilor salariale și a sporurilor prevăzute de Legea nr. 128/1997 s-a arătat că acesta au fost acordate la norma didactică la nivelul postului, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Reclamantul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și arătând că susținerea recurentei că reclamantul nu ar fi solicitat tichete de masă și tichete cadou este nefondată, în condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, litigiile dintre acesta și pârâtă datează de mai multă vreme, pârâta refuzând de fiecare dată să dea eficiență prevederilor legale în ceea ce privește contractul de muncă și drepturile corespunzătoare calității reclamantului de cadru didactic.

S-a arătat că pârâta a acceptat, de la momentul de la care a declarat recurs și până în prezent, fără să existe nici o modificare a actelor normative din domeniu, că trebuie să acorde tichete de masă și tichete cadou și celor care au încheiat contracte de muncă pentru cumul de funcții, cu condiția ca acestea să nu fie acordate la locul de muncă unde aceste persoane își au funcția de bază.

În acest sens, s-a anexat la întâmpinare copia adresei comunicată de pârâtă la data de 04.12.2008, din care rezultă că prin Hotărârea Biroului Senatului din 26.11.2008 s-a hotărât acordarea de tichete de masă și tichete cadou și celor care au încheiat contracte de muncă pentru cumul de funcții, cu condiția ca acestea să nu fie acordate la locul de muncă unde aceste persoane își au funcția de bază, adică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică ca și reclamantul.

În aceste condiții, s-a apreciat că sub acest aspect recursul pârâtei este lipsit de obiect, din înscrisul depus la dosar rezultând că pârâta a recunoscut justețea solicitărilor reclamantului.

În ceea ce privește celelalte solicitări ale reclamantului, în mod corect prima instanță a reținut, cu privire la aceste aspecte, că solicitarea acestuia privește acordarea sporului de vechime în muncă în învățământ și nu în magistratură, astfel că este vorba despre situații diferite, iar conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 128/1997, în calitate de cadru didactic, acesta beneficiază și de acest spor, ca și de celelalte drepturi și sporuri prevăzute pentru personalul didactic, pârâta neavând nici o justificare pentru neacordarea acestora.

Pârâta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea motivelor invocate de reclamant prin întâmpinare, reiterând motivele invocate prin recurs și arătând că nu a cunoscut că reclamantul nu primește tichete de masă sau tichete de la locul de muncă unde își are funcția de bază, neexistând nici o cerere a reclamantului în acest sens.

În ceea ce privește sporul de stabilitate s-a arătat că reclamantul nu are o vechime neîntreruptă în muncă mai mare de 10 ani, iar sporul de vechime a fost acordat în conformitate cu prevederile HG nr. 281/2003.

Examinând recursul declarat de pârâta Universitatea de Vest T prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică, conformă cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul este angajat în funcția de lector la Universitatea de Vest din T, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, având însă funcția de bază la un alt loc de muncă și că, în afara faptului că potrivit legii nu poate fi salarizat decât pentru 10 luni din anul universitar, reclamantul beneficiază de toate drepturile cuvenite celorlalți angajați ai pârâtei pe un post similar.

Curtea constată că potrivit art. 35 Legea nr. 53/2003, "orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea". Prevederile art. 35 din Codul muncii lasă dreptul salariatului de a-și alege locul de muncă, în cazul cumulului de funcții, unde își păstrează funcția de bază și deci unde îi este păstrată cartea de muncă, fără ca aceasta să însemne că acesta nu are aceleași drepturi ca și ceilalți salariați ai unității.

De asemenea, cu privire la salarizarea personalului didactic în cazul cumulului de funcții, art. 93 din Legea nr. 128/1997 prevede expres că:

"(1) Personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art. 81 alin. (1) - (5) la nivelul postului, cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei în cauză, la care se adaugă și sporurile cuvenite. Personalul didactic din învățământul superior beneficiază de prevederile art. 51 alin. (8).

(2) Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face, potrivit alin. (1), pe o durată de 10 luni din anul universitar".

În aceste condiții, reclamantul trebuie să beneficieze de toate drepturile recunoscute angajaților aflați în situații analoage, atâta timp cât obligațiile prevăzute în sarcina sa prin contractul de muncă sunt similare, faptul că are funcția de bază în altă parte neavând relevanță decât sub aspectul ținerii cărții de muncă.

În ceea ce privește tichetele de masă, este adevărat că prevederile art. 35 din HG nr. 5/1999 prevăd că: "în cazul cumulului de funcții, tichetele de masă pot fi acordate numai de către angajatorii unde salariații în cauză își au funcția de bază, potrivit legii", însă aceste prevederi sunt inaplicabile în cauză.

Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 5/1999 a fost dată pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, însă în Legea nr. 142/1998 nu se face nici o referire la cumulul de funcții, astfel că prin aceste Norme, care sunt inferioare legii, se modifică o lege, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul ierarhiei actelor normative.

Susținerea pârâtei că aceste Norme nu adaugă la lege, ci numai explicitează modalitatea de acordare a tichetelor de masă nu este întemeiată, atâta timp cât în Legea nr. 142/1998 nu se face nici o referire la cumulul de funcții, iar prin Norme se reglementează o situație nereglementată de lege.

Nu există nici o rațiune pentru care reclamantul să fie exceptat de la acordarea acestor tichete de masă, în condițiile în care ele se acordă întregului personal angajat al pârâtei, existând deci o discriminare vădită, interzisă de lege.

În acest sens, dispozițiile art. 5 din Codul muncii interzic orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.

Curtea constată că prin neacordarea drepturilor cuvenite reclamantului și acordate persoanelor aflate pe un post similar (în prezent acela de lector) se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru acesta.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea principiului nediscriminării, prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că orice diferență de tratament făcută între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă, ori tratamentul diferențiat ce i-a fost aplicat reclamantului nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.

În acest sens, legat de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (, 18 februarie 1991, Fredin c/, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/, parag. 31, 28 septembrie 1995, Scalambrino c/ Italie, 22 octombrie 1996 autres c/ - parag. 75).

Pe de altă parte, Directiva nr. 2000/78 CE a Consiliului Europei din 27 noiembrie 2000, in consonanță cu art. VI din Tratatul asupra Uniunii Europene privind crearea unui cadru general in favoarea egalității de tratament in domeniul forței de muncă, interzice orice discriminare în domeniul relațiilor de muncă, atât în sectorul particular, cât și si in cel public. Ori, directivele europene sunt obligatorii în statele membre ale Uniunii Europene, iar România este, de la 1 ianuarie 2007, membra a Uniunii Europene, cu toate drepturile si obligațiile ce-i revin in acesta calitate.

În ceea ce privește tichetele cadou, nici în Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă și nici în HG nr. 1317 din 20 septembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă nu există nici o referire la neacordarea tichetelor cadou la salariații aflați în cumul de funcții, refuzul pârâtei de a le acorda reclamantului fiind nejustificat.

De altfel, de la momentul soluționării cauzei în primă instanță și până la soluționarea recursului de față, fără a exista o modificare a actelor normative din domeniu, prin Hotărârea nr. 23 Biroului Senatului pârâtei din 26.11.2008, depusă în copie la dosarul instanței de recurs, s-a hotărât acordarea de tichete de masă și tichete cadou și angajaților acesteia care au încheiat contracte de muncă pentru cumul de funcții, cu condiția ca acestea să nu fie acordate la locul de muncă unde aceste persoane își au funcția de bază, pârâta recunoscând astfel justețea solicitărilor reclamantului.

Nu are relevanță faptul că reclamantul nu a dovedit că ar fi solicitat sau nu acordarea acestor tichete în condițiile în care, fiind vorba despre drepturi prevăzute de lege și care au fost acordate din oficiu de către pârâtă tuturor celorlalți angajați ai săi, pârâta ar fi trebuit să comunice reclamantului eventualul refuz de acordare și motivul acestui refuz.

În privința sporului de vechime și a celorlalte drepturi și sporuri prevăzute de Legea nr. 128/1997, Curtea constată că art. 93 din Legea nr. 128/1997 prevede expres că salarizarea în cazul cumulului de funcții se face cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei în cauză, la care se adaugă și sporurile cuvenite, neexistând nici un temei pentru care pârâta să refuze acordarea acestora reclamantului.

De asemenea, conform art. 139 al. 1 din Legea nr. 128/1997, persoanele angajate în învățământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii și care ocupă un post didactic în această specialitate beneficiază de vechimea în muncă, ca vechime recunoscută în învățământ, în vedere stabilirii drepturilor salariale, reclamantul aflându-se în această situație.

În privința vechimii în muncă a reclamantului, așa cum rezultă din deciziile nr. 5109 și 5110/31.05.2004, aflate în copie la dosarul cauzei, decizii emise chiar de către pârâtă, la data de 1 octombrie 2003 reclamantului i-a fost recunoscută o vechime în învățământ de 9 ani, iar la 01.01.2004 o vechime de 9 ani și 3 luni. De asemenea, începând cu data de 01.10.2003, urmare a hotărârii judecătorești arătate în acțiune, acesta a desfășurat activități didactice în cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din T, vechime în muncă care trebuie adăugată celei anterioare.

Din deciziile inițiale ale pârâtei (nr. 681/22.01.2004 și 4093/03.05.2004), decizii abrogate ulterior prin deciziile 5109 și 5110, rezultă că inițial, în afară de faptul că i s-a recunoscut reclamantului vechimea în muncă, chiar i s-au plătit și sporurile corespunzătoare acestei vechimi, ulterior pârâta refuzând plata acestora, însă recunoscându-i în continuare vechimea în muncă, astfel că solicitările reclamantului apar ca fiind întemeiate în totalitate.

Așa fiind, constatând că în cauză nu există temeiuri pentru modificarea sau desființarea sentinței recurate, acesta fiind legală și temeinică, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Universitatea de Vest T și, întrucât aceasta se află în culpă procesuală, ea va fi obligată la plata către reclamantul a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Universitatea de Vest T împotriva sentinței civile nr. 3079/25.09.2008, dată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

, 23 ianuarie 2009, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - Dr. -

GREFIER

Red. /12.02. 2009

Tehnored.: M/ 2 ex./12.02. 2009

Prim inst.: și

Președinte:Florin Dogaru
Judecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Adriana

#Judecator Florin Dogaru

Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Timisoara