Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6395/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.993/
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -""SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr.1848 din data de 04.04.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (7035/2007), în contradictoriu cu intimațiiși Spitalul V,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 17.02.2009 depusă la dosar-fila 24, lipsind intimațiiși Spitalul
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, depune la dosar fotocopia confirmării de primire, certificată cu mențiunea "conform cu originalul", din data de 23.07.2008, pentru a dovedi declararea recursului în termenul legal prevăzut de lege, precum și o completare a motivelor de recurs prin care invocă excepția de ordine publică, respectiv excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, întrucât instanța competentă să soluționeze cauza dedusă judecății este Tribunalul București, conform art.72 din Legea nr.168/1999 raport la art.249 și 298 alin. 2 din Codul Muncii.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială care derogă de la dreptul comun în această materie, iar conform prevederilor art.249 din Codul Muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin normă generală.
Curtea, după deliberare, în raport de înscrisurile depuse la dosar de către recurentă la termenul de azi, respinge excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimat pe cale de întâmpinare.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are alte cereri prealabile de fomrulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 pr. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1848 din data de 04.04.2008, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei - SA, și s-a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale în cuantum de 799 lei, 927 lei și 1160 lei, pentru sărbătorile de C pe anii 2004, 2005 și 2006, și în cuantum de 850 lei, 1047 lei și 1260 lei, pentru sărbătorile de Paște pe anii 2005, 2006, 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003 - 2006 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzând că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
S-a arătat că potrivit aceluiași articol "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, s-a constatat că art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că "pentru anii 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu ", iar pentru anii 2005 - 2006, același articol prevede că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
S-a apreciat că drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007, au fost incluse în salariile salariaților societăți pârâte, doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut la art.168 alin.1.
S-a considerat că împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare din data de 18.06.2007 se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat " nu susțin apărarea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat toate drepturile salariale.
Astfel, s-a arătat că acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 alin.1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis atâta timp cât dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanta își întemeiază acțiunea nu au fost desființate și prin urmare, conform art.969 cod civil au căpătat putere de lege între părțile contractuale, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Pe de altă parte, adresa nr.3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară nu a putut susține apărarea pârâtei, deoarece nu s-a dovedit calitatea de reprezentant legal al părților și mandantul necesar pentru a semna.
Lipsa acestor date nu puteau susține decât concluzia că, prin modificarea retroactivă a clauzelor contractelor de muncă, pentru perioada 2004 - 2007, nu s-a urmărit decât interesul societății, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că suplimentările salariale au fost incluse în salarii, deși sarcina probei îi revenea, conform articolului 287 din Codul muncii.
Referitor la celelalte apărări ale pârâtei s-a constatat că aceasta a invocat atât prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată, aspect ce se analizează în raport de data nașterii dreptului, excepție la soluționarea căreia a renunțat, cât și prescripția dreptului la acțiune, care se analizează în raport de data scadenței fiecărui drept solicitat, excepții respinse de instanță.
De asemenea, s-a apreciat că prin invocarea prevederilor art.283 lit.e din Codul muncii în susținerea excepției de prescripție a dreptului la acțiune, pârâta a recunoscut implicit că dreptul la acțiune este născut și actual, astfel că nu se putea susține că acțiunea este prematur formulată.
Sub aspectul modalit ăț ii de stabilire a cuantumului drepturilor reprezent nd supliment ri salariale, instan a a constatat acesta se raporteaz la salariul de baz mediu pe unitate, iar nu la salariul brut pe unitate, n baza ruia au fost calculate sumele solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, recurenta - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. S-a susținut că, potrivit dispozițiilor la art.168 alin.1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și
A mai arătat recurenta că dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială.
Un alt motiv de recurs este în sensul că sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare.
În fine, în ultimul motiv de recurs recurenta a criticat modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii, întrucât aceasta se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art.168 alin.1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
Recurentul pârât a mai invocat ca motiv de ordine publică în recursexcepția necompetentei teritorialea Tribunalului Teleorman, excepție absolută, reglementată prin norme imperative, caz de casare prevăzut în art. 304 pct. 3.pr.civ. solicitând constatarea și sancționarea încălcării prevederilor art. 72 din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, raportate la prevederile art. 249 din codul muncii (Legea 53/2004), cu referire la art. 298 (2) raportate la prevederile art. 62, art. 63 și art. 83 din Legea 24/2000 privind norme/e de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum și a principiului "specialia generalibus derogant".
S-a arătat că în cazul dedus judecății, cum unitatea are sediul în B, în virtutea dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999, competenta de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.
S-a susținut că, de vreme ce prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr.168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
S-au enunțat dispozițiile art. 1, 2 15, 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă și s-a învederat că sunt aplicabile în cauză prevederile Legii nr. 168/1999, legea specială la care face trimitere art. 249 din Codul muncii.
S-a precizat că în cazul dedus judecații, neobservarea Legii 24/2000 a creat anomalia art. 298 (2) ultima liniuță, pe care însă instanțele nu-l pot aplica pentru că ar însemna să aplice o lege abrogată - Decretul 16/1976 și astfel să săvârșească un exces de putere, să depășească atributele puterii judecătorești și să reactiveze art. 88 din Decretul 16/1976 abrogat expres, adică să dea sens să aplice prin identificare "orice dispoziții contrare" și în consecință să considere abrogat art. 72 din Legea 168/1999.
Așa fiind, în condițiile existentei concomitente a dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 și ale art. 284 din Codul muncii, raportat la dispozițiile art. 249 din Codul muncii care face trimitere la legea specială, recurentul a susținut că Legea nr. 168/1999 constituie legea specială față de Codul muncii, ce reglementează procedura de soluționare a conflictelor de muncă, inclusiv competenta instanței de fond - ca fiind instanța de la sediul unității și că o astfel de reglementare este firească, de vreme ce asigură un proces echitabil prin pronunțarea unor soluții predictibile de o singură instanță atunci când cauza juridică este aceeași și este determinată de același cocontractant, fiind firesc ca probele să fie administrate de preferință la locul unde ele sa află - sediul unității.
S-a adăugat că aplicarea Legii speciale nr. 168/1999 în vederea stabilirii competenței instanței nu reprezintă o încălcare a principiului imediatei aplicări a legii noi, în doctrină fiind arătat că "legea procesual civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și până la abrogare. Cele două momente - intrarea în vigoare și abrogarea - reprezintă limitele aplicării în timp a legilor de procedură civilă. Principiul are un caracter universal și este aplicabil întregului sistem de norme juridice."
Ca atare, susținând că prevederile Legii nr. 168/1999 nu au fost abrogate de către Legea nr. 53/2003, fiind în vigoare la data promovării prezentului litigiu, recurentul a invocat că instanța învestită cu soluționarea prezentului litigiu este obligată să aplice în materie de competență prevederile Legii nr. 168/1999, cu atât mai mult cu cât art. 249 din Codul muncii face trimitere expresă la legea specială pentru soluționarea conflictelor de muncă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Motivul de ordine publică referitor la excepția necompetenței teritoriale a tribunalului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 pr.civ. este nefondat pentru următoarele considerente:
Este de necontestat faptul că obiectul cererii deduse judecății vizează unconflict de drepturiși ca atare, judecarea acestui conflict de muncă, potrivit art.284 pr.civ. este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, cererea adresându-se instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliu sau reședința ori, după caz, sediul.
Această prevedere cuprinsă în Codul muncii referitoare la competența teritorială a instanțelor în soluționarea conflictelor de drepturi derogă de la dispozițiile cuprinse de art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, care stipulau că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Potrivit art.298 muncii,orice dispoziție contrară se abrogăla data intrării în vigoare a Legii nr.53/2003, ceea ce înseamnă că prevederile legale din Legea nr.168/1999 referitoare la competența teritorială a instanțelor în soluționarea conflictelor de drepturi nu sunt incidente în cauză, de vreme ce sunt evident contrare dispozițiilor art.284 muncii.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii, Curtea constată că nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia dreptul de a formula acțiunea nu este născut, întrucât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor datorate cu titlu de primă de Paște și de C ar fi trebuit stabilit.
Temeiul pentru invocarea de către recurentă a acestei excepții a fost absența negocierilor dintre patronat și sindicate, împrejurare ce presupune culpa angajatorului și care nu poate fi imputată reclamantului, a cărui drept de a beneficia de suplimentările salariale prevăzute în contractele colective de muncă nu poate fi negat. Mai mult decât atât, prin invocarea prevederilor art.283 lit.e din Codul muncii, în susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta a recunoscut, implicit, că dreptul la acțiune este născut și actual, astfel încât nu se putea afirma că acțiunea este prematur formulată.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că, în mod greșit, recurenta a avut în vedere dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, câtă vreme obiectul conflictului individual de muncă privește plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce atrage incidența prevederilor art.283 alin.1 lit.c din același Cod. Așa fiind, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În privința fondului cauzei, Curtea reține că prin acțiunea introdusă de intimatul-reclamant în calitate de salariat al recurentei-pârâte, s-a solicitat obligarea la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimente salariale de Paște și de C, pe temeiul art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății.
Instanța de fond a înlăturat greșit apărările pârâtei în sensul că există o diferență între salariu de bază mediu pe SNP și salariul mediu brut, în lipsa administrării unor probe utile în acest sens, nesocotit dispozițiile art.129 alin.5 din pr.civ. în conformitate cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicare corectă a legii.
Curtea apreciază că proba cu expertiză contabilă este necesară pentru stabilirea atât cuantumul sumelor cuvenite reclamantului, în raport de prevederile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, cât și împrejurarea dacă aceste sume au fost sau nu incluse în salariu începând cu luna 2003 și dacă au fost achitate ori nu salariatului.
Față de dispozițiile art.305 din pr.civ. care prevăd că proba cu expertiză nu poate fi administrată în recurs, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se efectua expertiza contabilă, utilă soluționării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - "" SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.1848 din data de 04.04.2008, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (7035/2007), în contradictoriu cu intimatii și Spitalul.
Casează sentința recurată.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția necompetenței teritoriale de soluționare în prima instanță.
Trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
18.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță
