Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 995/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 995

Ședința publică din 16 iunie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, Președintele Consiliului Județean și Consiliul Județean T împotriva sentinței civile nr. 3081/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții. prin mandatar, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, consilier juridic, pentru reclamanții intimați se prezintă avocat, iar pentru Sindicatul Pro AS, consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul Sindicatului Pro AS depune la dosar delegație și concluzii scrise, iar reprezentantul reclamanților intimați depune practică judiciară.

Apărătorul reclamanților intimați formulează cerere de probațiune în cauză, solicitând ca reprezentantului Sindicatului Pro AS să depună la dosar numele persoanelor pentru care a promovat demersul judiciar supus judecății și care dintre ei au calitatea de membru de sindicat.

Reprezentantul recurentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și reprezentantul sindicatului intimat solicită respingerea cererii formulate.

Instanța, în deliberare asupra cererii de probațiune formulată în cauză, consideră că este în măsură să se pronunțe la termenul de azi asupra cererii de recurs, astfel că apreciază că înscrisurile depuse sunt suficiente, context în care respinge cererea de probațiune formulată la acest termen de judecată.

Apărătorul reclamanților solicită amânarea judecării cauzei, învederând instanței de judecată că a formulat cerere de strămutare, sens în care depune la dosar dovada de înregistrare a acestei cereri pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr-, cu termen de judecată la data de 26.10.2009.

Reprezentantul recurentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului solicită respingerea cererii de amânare, arătând că legiuitorul a prevăzut doar posibilitatea suspendării judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 40 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât nu se impune amânarea judecății.

Instanța, în deliberare, văzând că nu s-a făcut dovada suspendării cauzei de către instanța învestită cu soluționarea cererii de strămutare, respinge cererea de amânare a judecății.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul recurentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului solicită admiterea recursurilor pentru motivele arătate în scris.

Reprezentantul intimatului Sindicatul Pro AS pune concluzii de respingere a recursurilor, conform motivelor expuse prin concluziile scrise depuse la dosar.

Apărătorul reclamanților intimați solicită respingerea recursurilor, arătând că hotărârea tribunalului este temeinică și legală iar drepturile pretinse sunt reglementate de lege.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 3081 din 25.09.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004, pe toată durata cuprinsă între data încheierii cu pârâta a contractelor individuale de muncă ale reclamanților și până la momentul încetării acestui contract.

A fost admisă de asemenea cererea de intervenție formulată de intervenientul Sindicatul Pro As și cererea de chemare în garanție a Consiliului Județean T, acesta fiind obligat să asigure fondurile necesare efectuării plăților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și chematul în garanție Președintele Consiliului Județean T și Consiliul Județean

În motivarea recursului său, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, au invocat excepția autorității de lucru judecat pentru o parte dintre reclamanți, față de decizia civilă nr. 3536/10.12.2008 și decizia civilă 3305/12.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe acte normative care nu se aplică în toată administrația publică fiind vorba de acte legale care reglementează salarizarea personalului din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională ca unități subordonate Ministerului Administrației și Internelor. Recurenta a mai arătat că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T nu se regăsește în nici una dintre instituțiile publice cărora li se aplică anexa 1 din Ordinul 275/2002 completată și modificată de Ordinul 496/2003.

Chematul în garanție Consiliul Județean T și Președintele Consiliului Județean Tas olicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă.

Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea, constată întemeiate recursurile pentru următoarele motive:

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenta pârâtă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, respectiv tripla identitate de cauză, obiect și părți.

Sub aspectul fondului, Curtea constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente speței.

În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.

Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275 din 5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496/28 iulie 2003.

Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: " Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.

Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.

- este așa reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.

Nu există nicio legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor și ca atare ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul susmenționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.

- este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare), or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.

Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.

Nu se poate invoca nici o discriminare în cauză, art. 16 din Constituția României și cele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar, în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.

Prin urmare, pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate și trebuiau respinse de către prima instanță.

Ca urmare a respingerii cererii de chemare judecată, cererea de intervenție și cererea de chemare în garanție vor fii respinse.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite cererile de recurs formulate de către pârâții-recurenți Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, Consiliul Județean T și Președintele Consiliului Județean T împotriva sentinței civile nr. 3081/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată, cererea de intervenție și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, Președintele Consiliului Județean și Consiliul Județean T împotriva sentinței civile nr. 3081/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Modifică sentința recurată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cererii de intervenție și cererii de chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 03.09.2009

Tehnored /03.09.2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Timiș

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 995/2009. Curtea de Apel Timisoara