Speta Legea 10/2001. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.104/2008-A
Ședința publică din 29 mai 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Lazăr Ioan
- - - - JUDECĂTOR 3: Crupșa
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, -, nr.1, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-, - 34,.3,.11, județul B, împotriva sentinței civile nr.45/C din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă intimatul reclamant -personal, lipsă fiind apelantul pârât Primarul Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, apelul este scutit de plata taxei de timbru, intimatul reclamant a depus note scrise, upă care:
Intimatul reclamant -personal învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul reclamant -personal solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din notele depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.45/C din 5 februarie 2008, Tribunalul Bihoraa dmis contestația precizată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului O și în consecință:
A constatat calitatea de persoane îndreptățite a notificatorilor și și acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafață de 417 mp teren, înscris în CF 173, nr.top.79/6-b, sens în care a dispus modificarea parțială a Dispoziției nr. 5968, emisă de intimat la data de 3.07.2007, precum și înaintarea Dosarului de Lege 10/2001, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul art.16 din Legea 247/2005, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr.5968 emisă de către Instituția Primarului Mun. O la data de 3.07.2007, a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri formulată de către notificatorii și pentru imobilul teren în suprafață de 417 mp, situat în O,-, înscris în CF 173, nr.top.79/6-b, cu motivarea că acesta a trecut în proprietatea Statului Român în baza 58/1974 și nu cade sub incidența Legii 10/2001, s-a constatat calitatea de persoane îndreptățite și s-au acordat despăgubiri în condițiile Legii speciale notificatorilor și pentru imobilul casă situat în O,-, înscris în CF 173, nr.top.79/6-b, în calitate de moștenitori, respectiv fostă coproprietară și moștenitoare și s-au înaintat notificările și actele aferente acestora Secretariatului Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
S-a mai reținut de tribunal că, la baza emiterii acestei dispoziții, a stat Referatul Comisiei pentru aplicarea 10/2001 (filele 3-4 dosar) și conform situației de carte funciară 173, nr.top.79/6-b, sub 18 și 19, fost înscris dreptul de proprietate asupra casei în favoarea defunctului - și a notificatorului, cu titlu de cumpărare ca bun comun, iar terenul aferent acestei case, în suprafață de 417 mp, a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza 58/1974.
Din actele depuse la dosarul cauzei și cum, de altfel, s-a reținut și prin dispoziția contestată, s-a constatat de prima instanță că, proprietarul de carte funciară - a decedat la data de 16 martie 1995, iar moștenitorii acestuia sunt:contestatorul, în calitate de fiu, și soția supraviețuitoare, care are și calitatea de coproprietar al imobilului de mai sus, iar prin notificările înregistrate la Biroul Executorului judecătoresc și sub nr.502/01/9.08.2001 și nr.1191/N/30.01.2002, atât contestatorul, cât și numita, au solicitat în condițiile Legii 10/2001 despăgubiri la valoarea reală a imobilului înscris în CF 173 nr.79/6-b, notificări care au fost admise în parte prin dispoziția contestată doar în ceea ce privește imobilul casă, situat în O,-, sens în care s-a constatat calitatea de persoane îndreptățite a acestora și acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Soluționarea notificărilor în sensul respingerii cererii de acordare de despăgubiri cu privire la terenul solicitat în suprafață de 417 mp, de către intimat s- apreciat de către tribunal ca neîntemeiată, în condițiile în care actul normativ în temeiul căruia terenul a trecut în proprietatea Statului, respectiv Legea 58/1974, contravine dispozițiilor constituționale de la acea dată, prin care era ocrotit dreptul la proprietate, pe de o parte, pe de altă parte, inclusiv așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv convenția încheiată la data de 7.06.1977, încheiată între defunctul - și soția, se recunoaște calitatea de proprietari ai acestora asupra imobilului situat în O,-, și IJGCL B, prin acest din urmă act s-a convenit ca proprietarii imobilului înscris în CF 173 nr.79/6-b să pună la dispoziția Statului terenul liber de orice construcție, aspect din care se desprinde că se recunoaște calitatea de proprietari a persoanelor mai sus arătate, inclusiv asupra terenului, precum și faptul că la data încheierii convenției, aceștia aveau și folosința terenului, aspecte care au condus la concluzia că odată cu cumpărarea casei, a fost cumpărat și terenul aferent, însă la acea dată, datorită reglementărilor legale în vigoare, dreptul de proprietate asupra terenului era trecut în proprietatea Statului Român, iar proprietarilor casei li se nota un drept de folosință asupra acestuia.
Prin art.2 al.1 lit.i din 10/2001 se reglementează și situația în care imobilele au fost preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, ori,a reținut instanța de fond, imobilul teren în cauză, fiind trecut în proprietatea Statului Român în temeiul 58/1974, lege care, așa cum s-a arătat și mai sus, contravenea dispozițiilor constituției, s-a reținut că și imobilele preluate în baza acesteia se circumscriu celor reglementate de art.2 pct.1 din 10/2001. Trimiterea făcută de către intimat prin notele de ședință depuse la dosar, la HG 250/2007, instanța de fond apreciat-o ca fiind neîntemeiată, câtă vreme normele de aplicare nu pot modifica legea și nici nu pot adăuga.
Din nota internă depusă la dosar, de către Consiliul Local O - Administrația Imobiliar, Direcția Control, Dezvoltare nr.-, dosar nr.1619 din 7.11.2002, s-a reținut de prima instanță, că terenul situat în O, str.-, cu nr.top.79/6-b, înscris în CF 173, este ocupat de blocuri, sens în care s-a depus și schița cadastrală.
Având în vedere acest aspect, precum și faptul că nu s-a dovedit o altă stare de fapt, în sensul că acest teren ar fi liber, având în vedere și considerentele mai sus reținute, tribunalul a admis contestația precizată și a constatat calitatea de persoane îndreptățite a notificatorilor și și acordarea acestora de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafață de 417 mp, mai sus identificat, sens în care s-a dispus modificarea parțială a dispoziției nr. 5968 emisă de către intimat, precum și în condițiile art.16 titlul VI din 247/2005, înaintarea dosarului de Lege 10/2001 Secretariatului Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat apel intimatul Primarul Municipiului O, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
Prin motivele de apel s-a invocat că notificatorii au dobândit dreptul de proprietate asupra casei situate în localitatea O,-, înscris în CF nr.173, nr.top.79/6/b, cu titlu de cumpărare în anul 1977. Casa a trecut în proprietatea Statului Român prin donație, în baza unei convenții încheiate cu Consiliul Popular, apoi a fost demolată, terenul trecând în proprietatea Statului Român în baza Legii nr.58/1974.
nu au fost proprietari ai terenului asupra căruia au avut doar un drept de folosință pe durata existenței construcției, nefiind aplicabile dispozițiile art.3 din Legea nr.10/2001.
Art.1.4. lit."c" din nr.HG250/2007 privind aplicarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, în cazul cumpărătorilor construcției a căror terenuri au fost preluate cu Legea nr.58/1974, nu se consideră preluare abuzivă, nu cade sub incidența Legii nr.10/2001.
S-au invocat în drept dispozițiile art.282 și următoarele Cod procedură civilă, nr.HG250/2007.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, raportat la copia xerox a colii de carte funciară nr.173, -filele 13-15 dosar fond, dreptul de proprietate al casei situate pe nr.top.79/6-b foaia nr.18-19 fost înscris în favoarea antecesorilor intimatului reclamant: - și, cu titlu de cumpărare, iar terenul aferent, urmare a incidenței dispozițiilor Legii nr.58/1974, la data încheierii tranzacției cu foștii proprietari tabulari, în suprafață de 417. a trecut în proprietatea Statului Român.
Dispozițiile Legii nr.58/1974 au fost apreciate constant de instanțele judecătorești ca fiind contrare Constituției României din acea perioadă, ce ocroteau dreptul de proprietate. Sigur că, cu ocazia întocmirii actului de vânzare-cumpărare a casei în litigiu de către antecesorii intimatului, în cuprinsul contractului nu s-a menționat că se vinde acestora și terenul aferent, dar, este notoriu faptul că, în prețul de cumpărare s-a inclus și valoarea terenului, iar acest aspect reiese deductiv și din cuprinsul convenției din 7.VI.1977 -fila 81 dosar fond, încheiată între cumpărători și IJGCL B prin care s-au obligat a pune la dispoziția statului terenul în litigiu ori, dacă nu ar fi fost implicit și proprietarii acestuia, nu se puteau obliga în acest sens, aspect corect reliefat de instanța de fond.
De altfel, în toate situațiile de acest gen, cu ocazia cumpărării locuințelor, oricum terenului aferent li se aplicau dispozițiile Legii nr.58/1974, iar vânzătorul pentru a nu fi prejudiciat ca urmare a acestui act normativ neconstituțional, cuprindea în prețul de vânzare al construcțiilor și terenul aferent.
Ca urmare, preluarea terenului în litigiu făcându-se de Statul Român fără titlu valabil, în speță sunt incidente dispozițiile art.2 alin.1 lit."i" din Legea nr.10/2001, faptul că în normele metodologice de aplicare a acestei legi cuprinse în nr.HG250/2007 s-a prevăzut că preluările de acest gen nu cad sub incidența Legii nr.10/2001, nefiind abuzive, nu pot duce la modificarea legii, criticile fiind nefondate. Normele nu au puterea de a modifica actul normativ în aplicarea cărora s-au emis, ci doar de a ajuta, explica aplicabilitatea acestuia.
Față de toate considerentele expuse, nefiind încălcate dispozițiile Legii nr.10/2001, în baza art.296 Cod procedură civilă, instanța de apel va respinge apelul ca nefondat, urmând a păstra în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică, constatându-se că intimatul contestator nu a solicitat a se face aplicarea art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de PRIMARUL MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, -, nr.1, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-, - 34,.3,.11, județul B, împotriva sentinței civile nr.45/C din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec.-
Data:30.05.2008
Jud fond
Dact
Data:6.06.2008
4 ex.
2 com.: -PRIMARUL MUNICIPIULUI O, P-ța -, nr. 1, județul
- din O,-, - 34,.3,.11,
județul
Data:
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Lazăr Ioan, Crupșa