Speta Legea 10/2001. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 111/
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul primarul municipiului T împotriva sentinței civile nr.3605/PI/16.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate, și cu pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul apelant Primarul municipiului T și pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T, consilier juridic, pentru reclamantele intimate pasula și, avocata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta pârâtului apelant Primarul municipiului T, consilier juridic solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 3605/PI/6.11.2008 în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate de către reclamante.
Reprezentanta reclamanților intimate pasula și, avocata solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 29.04.2008, reclamantele și, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului T și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, să dispună obligarea pârâtului 1 la emiterea, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, a dispoziției de restituire în natură a imobilului teren ( grădină) în suprafață de 615mp, situat în T,-, înscris în CF 2334 T, nr. top. 5606, să constate trecerea abuzivă a imobilului sus-menționat în proprietatea Statului Român, în baza dispozițiilor Decretului nr. 92/1950; să dispună restituirea în natură a imobilului către reclamante, în calitate de moștenitoare a proprietarilor tabulari ai imobilului anterior preluării abuzive; să dispună rectificarea CF susmenționată, precum și a oricărei cărți funciare rezultate din aceasta, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirii situației anterioare de CF, apoi înscrierii dreptului lor de proprietate asupra imobilului, în calitate de persoane îndreptățite, în baza Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că imobilul în litigiu a aparținut, ca bun comun, antecesorilor lor, și, în prezent decedați. Ele sunt singurele moștenitoare ale defuncților, în calitate de fiică ( ) și de nepoată de fiu predecedat ( ). În baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, au depus notificare, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului, iar, până la momentul introducerii acțiunii, pârâtul 1 nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, de emitere a dispoziției motivate, în forma stabilită de lege.
Se arată că, potrivit Deciziei nr. XX din 19.03.2007, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a statuat că instanța de judecată poate soluționa pe fond și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În drept, se invocă disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 34 din Legea nr. 7/1996, art. 44 din Constituția României, art. 480 și 481.civ. și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Intimații Primarul Municipiului T și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, au solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea acțiunii formulate, ca netemeinică, nelegală și nefondată ( 82-84).
În motivare, se arată că reclamantele au solicitat restituirea imobilului și în temeiul Legii nr. 112/1995, însă această solicitare a fost respinsă deoarece nu intră sub incidența actului normativ arătat.
Din actele aflate în dosarul administrativ rezultă că terenul revendicat este ocupat de un parc de joacă pentru copii, fiind situat în preajma unei creșe. Din informațiile Serviciului Banca de Date din cadrul Primăriei Municipiului T rezultă că terenul solicitat spre retrocedare este inclus în incinta creșei aferente Spitalului de Copii " " și are ca destinație spații de agrement. Imobilul solicitat este parțial ocupat de obiecte aferente spațiului de agrement - leagăne și alei de acces la acestea. Pentru aceste considerente, s-a propus Comisiei tehnice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca imobilul revendicat să nu fie retrocedat în natură.
Se arată că dosarul administrativ urmează să fie analizat, pentru soluționare, de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește rectificarea de CF, se invocă excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de CF dacă, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a constatat existența uneia dintre cele 4 situații prevăzute de lege. Acțiunea introdusă nu îndeplinește aceste cerințe. Se mai invocă prev. art. 22 alin. 1 și 2 din Legea nr. 7/1996, precum și art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938.
La termenul de judecată din 04.09.2008, la cererea instanței de a se preciza obiectul acțiunii, reprezentanta reclamantelor a arătat că solicită admiterea petitelor 2, 3 și 4 din acțiune, respectiv ca, instanța să soluționeze pe fond notificarea, și nu să dispună obligarea Primarului la emiterea deciziei sau dispoziției motivate, după caz, în soluționarea notificării formulate cu privire la imobilul în litigiu ( 88 și 89).
Prin sentința civilă nr.3605/PI/6.11.2008, pronunțată în dosar nr.-, Tribunalul Timiș - secția civilă- admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantele și, împotriva pârâților Primarul Municipiului T și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului
Constată că imobilul înscris în CF nr. 2334 T, nr. top. 5606, constând în grădină în suprafață de 615 mp situată în T,-, a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, de la numiții și.
Dispune restituirea în natură a imobilului susmenționat către reclamantele și, în calitate de moștenitoare legale ale defuncților și, în condițiile art. 9 și urm. din Legea nr. 10/2001 rep. cu respectarea prev. art. 16 din actul normativ arătat.
Dispune rectificarea CF nr. 2334 T, nr. top.5606, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, înscris în baza Decretului nr. 92/1950, și restabilirii situației anterioare de CF, respectiv înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului susmenționat, cu titlu de restituire în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rep.
Obligă pârâții la plata către reclamante a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în rectificare CF invocată de pârâți prin întâmpinare, tribunalul va proceda la analizarea acesteia cu prioritate, potrivit disp. art. 137 alin. 1.proc.civ.
Astfel, față de motivele invocate în susținerea acesteia, tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece o cerere de chemare în judecată trebuie interpretată în mod unitar, prin coroborarea tuturor capetelor de cerere, și nu prin analizarea acestora disparată, ruptă din context.
Prin cererea de chemare în judecată de față, așa cum reiese din precizarea făcută la cererea instanței de judecată, reclamantele urmăresc soluționarea pe fond a temeiniciei notificării depuse în baza disp. Legii nr. 10/2001, în sensul ca instanța de judecată să suplinească unitatea deținătoare în exercitarea atribuțiilor stabilite de actul normativ arătat, prin emiterea dispoziției sau, după caz, a deciziei motivate, prin care să se dispună cu privire la restituirea imobilului, obiect al notificării, cu toate consecințele juridice pe care le implică această restituire, printre care și evidențierea restituirii în evidențele de carte funciară.
Deci, rectificarea CF nu este un petit independent, de sine stătător, ci o formă de publicitate a măsurii de restituire a imobilului, sens ce va fi avut în vedere de instanță, astfel că excepția invocată urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță, din analiza întregului material probator de la dosar, reține în fapt și în drept că potrivit extrasului de nr. 2334 T, nr. top 5606 și 5607, imobilul constând în grădină, în suprafață de 615 mp. respectiv casă și C în suprafață de 730 mp. situat în T,-, a aparținut numiților și soția, născută R, în părți egale, cu titlu de cumpărare din anii 1925, respectiv 1948 ( fila 32).
Imobilul descris anterior a intrat în proprietatea Statului Român, și în folosința Sfatului Popular al Orașului T în baza Decretului nr. 92/1950, cu titlu de naționalizare, operațiune notată în CF susmenționată cu nr. 1721/20.08.1956.
a decedat la data de 3 ianuarie 1963, iar, la data de 6 martie 1966 ( fila 33).
Reclamanta s-a adresat Consiliului Județean T, Comisia Județeană pentru aplicarea prev. Legii nr. 112/1995, cu o cerere pentru restituirea imobilului descris anterior, în baza acelui act normativ, cerere ce a fost respinsă de instituția arătată prin hotărârea nr. 1049/18.02.1998 emisă în dosar nr. 1452, cu motivarea că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, restituirea în natură putând face obiectul unei acțiuni formulate pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ( fila 50).
În consecință, cele două reclamante au promovat o astfel de acțiune, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. dosar 8383/1998, iar, prin sentința civilă nr. 15983/28.09.1998, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea reclamantelor, a constatat că imobilul situat în T, pe-, identificat topografic cu nr. 5607, în CF 2334 T, constând din casă de locuit și C în întindere de 730 mp. a trecut fără titlu în proprietatea Statului, prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950, și a dispus rectificarea CF în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului și restabilirea situației anterioare de CF, prin reînscrierea dreptului de proprietate al foștilor proprietari ( fila 51). Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1968/A/29.06.1999 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 737/C/1999 ( fila 52), hotărâri operate în CF, de următoarea manieră: nr. top 5607 constând în casă și C de 730 mp. restituit, a fost transcris în CF nr. - T nou constituită, unde reclamantele și-au înscris dreptul de proprietate în cote părți de fiecare, cu titlu de moștenire. În CF nr. 2334 inițială a rămas doar nr. top 5606, constând în grădină în suprafață de 615 mp. ( filele 31 și 32), proprietatea Statului Român.
Prin notificarea nr. 2609/21.04.2001 a Judecătoriei Timișoara, Biroul Executori Judecătorești, numitele reclamante și au solicitat restituirea în natură a imobilului constând în grădină în suprafață de 615 mp. Situată în T,-, înscris în CF 2334, nr. top 5606 T, în conformitate cu disp. art. 9 și 23 din Legea nr. 10/2001 ( Filele 27 și 28).
Notificarea a fost înregistrată la Primăria sub nr. dosar 152/2001, nefiind soluționată până în prezent, așa cum rezultă chiar din întâmpinarea depusă de pârâți, fără să existe vreun motiv invocat de pârâți care să fie de natură, în accepțiunea lor, să justifice nesoluționarea notificării până în prezent.
Potrivit referatului privind imobilul întocmit de Comisia tehnică de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Mun. T, nu se deține fișa mijlocului fix pentru terenul solicitat, dar din procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului încheiat de aceeași instituție la data de 06.08.2001, rezultă că pe teren există un parc de joacă pentru copiii de la creșă ( filele 53 și 57). Această situație este confirmată prin adresa Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei mun. T, Serv. Banca de date urbană, Biroul cadastru ( fila 69), potrivit căreia imobilul solicitat spre retrocedare este inclus în incinta creșei aferente Spitalului de Copii " " și are ca destinație spațiu de agrement aferent creșei, fiind parțial ocupat de obiecte aferente spațiului de agrement ( leagăne și alei de acces la acestea).
În drept, potrivit art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Reclamantele au depus la dosarul administrativ actele de care înțeleg să se folosească în susținerea cererii lor, iar, până în prezent, pârâții nu au soluționat notificarea formulată, deși nu au mai solicitat reclamantelor depunerea de alte înscrisuri necesare pentru fundamentarea și emiterea deciziei sau dispoziție în soluționarea notificării, astfel încât să opereze prorogarea termenului de emitere a deciziei în condițiile art. 231 al. 4 din HG nr. 498/2003. În plus, pentru a opera această prorogare, unitatea deținătoare trebuia să comunice reclamantelor, în intervalul de 60 de zile prev. de art. 25 din Legea 10/2001 rep. necesitatea depunerii acelor înscrisuri, lucru care nu s-a întâmplat.
Studiind cuprinsul dosarului administrativ constituit în baza notificării, prima instanță constată că actele necesare au fost deja depuse la dosar, iar notificatoarele au comunicat unității deținătoare faptul că nu mai sunt alte înscrisuri de depus.
Nu sunt incidente prev. art. 23 din Legea 10/2001 și aceasta întrucât, așa cum am arătat anterior, pârâtul nu a respectat procedura prevăzută de art. 23.1 al. 4 din HG nr. 498/2003 în acest sens și nici nu sunt îndeplinite cerințele acestui text, în sensul că pârâtul poate emite o decizie pe baza actelor depuse la dosar.
Pentru aceste considerente, prima instanța constată că nu există nici un motiv temeinic, de natură să justifice nesoluționarea notificării reclamantelor, pârâtul Primarul Mun. T trebuind să soluționeze notificarea reclamanților, astfel că, față de considerentele Deciziei nr. XX ( 20) din 19.03.2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12.11.2007, privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța va proceda la examinarea, pe fond, a temeiniciei pretențiilor formulate de reclamante pe calea notificării, cu privire la imobilul în litigiu.
Astfel, potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 rep. constituie imobil preluat în mod abuziv imobilul naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.
În speță, tribunalul constată că imobilul a fost preluat de la numiții și soția, în baza Decretului nr. 92/1950, după cum atestă conținutul CF, aspect necontrazis de către pârâți, astfel că imobilul în litigiu se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv și intră sub incidența Legii nr. 10/2001, privind acordarea de măsuri reparatorii.
În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor, față de faptul că, la momentul preluării imobilului de către Statul Român, antecesorii acestora figurau în CF, ca și proprietari ai imobilului, în cote-părți egale, lucru ce rezultă din conținutul certificatului de moștenitor nr. 64/2000 emis de BNP Asociați -- ( fila 33), precum și de disp. art. 3 alin. 1 lit. "a" coroborate cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 rep. tribunalul constată că aceasta se justifică, în calitate de moștenitoare legale ale proprietarilor tabulari ai imobilului de la momentul preluării sale abuzive.
În ceea ce privește măsurile reparatorii cuvenite, trebuie avut în vedere faptul că imobilul revendicat pe calea notificării se află în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului Local al mun. T ( succesor al fostului S Popular). Este adevărat că există procese verbale care constată faptul că terenul este folosit de creșa Spitalului de Copii, ca și loc de joacă, însă această situație nu este reglementată din punct de vedere juridic. Nu există nici un act care să ateste existența vreunui drept de proprietate sau de folosință în favoarea Spitalului sau creșei, pârâții arătând că nu dețin fișa mijlocului fix solicitată de instanță. În consecință, față de situația de Cf și de cele arătate anterior, tribunalul, în baza disp. art. 1, alin. 1, art. 9, din Legea nr. 10/2001 rep. constată că se impune restituirea acestui imobil în natură către reclamante, acestea urmând a fi ținute să respecte eventualele drepturi prev. de art 13-16 din Legea nr. 10/2001 rep. dacă se dovedește existența vreunui drept de folosință constituit prin act scris.
Având în vedere aceste considerente, față de dispozițiile legale invocate, în baza prevederilor art 25 și următoarele din Legea nr. 10/ 2001 republicată, instanța va admite, ca fiind întemeiată, prezenta acțiune civilăașa cum a fost formulată și precizată, în sensul că va onstata că imobilul înscris în CF nr. 2334 T, nr. top. 5606, constând în grădină în suprafață de 615 mp situată în T,-, a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, de la numiții și, va dispune restituirea în natură a imobilului susmenționat către reclamantele și, în calitate de moștenitoare legale ale defuncților și, în condițiile art. 9 și urm. din Legea nr. 10/2001, rep. cu respectarea prev. art. 16 din actul normativ arătat.
În baza disp. art. 22 și art. 34 și urm. din Legea nr. 7/1996, va dispune rectificarea CF nr. 2334 T, nr. top.5606, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, înscris în baza Decretului nr. 92/1950, și restabilirii situației anterioare de CF, respectiv înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului susmenționat, cu titlu de restituire în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rep.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat apel pârâtul Primarul municipiului T, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii contestației formulată de reclamante, motivând că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, făcând greșită interpretare a probatorului administrat în cauză și a dispozițiilor legale în materie, deoarece s-a reținut greșit faptul că imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, el fiind preluat cu titlu valabil, invocându-se din nou și în apel excepția inadmisibilității capătului acțiunii referitor la rectificarea de carte funciară, invocându-se în drept art. 282 - 298 Cod pr.civilă.
Verificând sentința civilă apelată, în limitele cererii de apel și în raport de probele administrate în fața primei instanțe, coroborate și cu dispozițiile art. 282 raportat la art. 295 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul de față al pârâtului este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, soluția primei instanțe fiind corectă.
Într-adevăr, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că sentința civilă apelată este legală și temeinică, nefiind cazul schimbării ei, cum se solicită în apel, întrucât prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicate și interpretare dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 2 alin.1it.a, art. 3 alin.1 lit.a, raportat la art. 4 alin.2, art.9, 16, art. 23, 25 și 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 22 și 34 din Legea nr.7/1996, Decretul nr. 92/1950, când a admis acțiunea reclamantelor, neconstatându-se din oficiu, nici motive de ordine publică de natură să atragă nulitatea sentinței apelate, bine și cu temei fiind, așadar admisă prezenta acțiune a celor două reclamante de față, în modul arătat și pentru considerentele expuse judicios și pe larg de către prima instanță, însușite în totalitate și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în apel nefiind întemeiate.
Astfel, din studiul tuturor probelor dosarului, Curtea reține că nu poate fi găsită întemeiată critica invocată în apel cu privire la faptul că imobilul în cauză ar fi fost preluat cu titlu valabil, deoarece prima instanță a stabilit corect și legal că preluarea acestui imobil în baza Decretului nr. 92/1950 este una fără titlu valabil, deci abuzivă, însuși acest act normativ fiind contrar atât Constituției vremii, care ocrotea dreptul de proprietate, cât și Declarației Universale a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1948, precum și prevederile art. 480 Cod civil, care garantează și apără dreptul absolut de proprietate privată al unei persoane.
De altfel, faptul că imobilul în discuție a fost preluat în baza Decretului ne. 92/1950, (considerat abuziv), așa cum rezultă din conținutul extrasului de carte funciară de la dosar, nu este contestat nici de pârâtul apelant, care, prin chiar referatul privind acest imobil ( de la fila 57 dosar fond), confirmă operarea preluării lui, de către Statul Român cu Decretul nr. 92/1950 și ca atare, acest imobil în litigiu se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv și intră sub incidența Legii nr. 10/2001, privind acordarea de măsurii reparatorii, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin.1 lit. a din Legea nr.10/2001, republicată, câtă vreme acest imobil a fost preluat abuziv, fiind naționalizat, prin Decretul nr. 92/1950, pentru naționalizarea unor bunuri și Legea nr. 119/1978.
Nici critica reiterată în apel vizând excepția inadmisibilității capătului de acțiune referitor la rectificarea de carte funciară Curtea nu o poate primi, în condițiile în care reclamantele intimate au solicitat pe fond soluționarea de către instanța de judecată a notificării lor, depusă în baza Legii nr. 10/2001, prin care să se dispună cu privire la restituirea în natură a imobilului, ce constituie obiect al notificării, cu toate consecințele logice și juridice pe care le implică această restituire, dintre care - evident - nu poate lipsi operarea evidențierii acestei restituiri și în cartea funciară corespunzătoare imobilului, în cauză încât deci Curtea consideră că bine a fost respinsă această excepție de către prima instanță, cu motivarea că rectificarea de carte funciară solicitată nu este un petit de sine stătător, independent, ci o formă de publicitate imobiliară a măsurii de restituire a imobilului în discuție.
Deoarece din analiza probelor de la dosar nu s-a putut constata existența nici unui motiv temeinic de natură să justifice, în mod legal, nesoluționarea notificării reclamantelor, pârâtul trebuind s-o soluționeze în 60 de zile, de la înregistrarea ei, ceea ce n-a făcut nici până în prezent, deși notificarea este adresată sub nr. 2609 din data de 21.04.2001, în acord deplin și cu considerentele Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secții Unite ( prin care s-a admis recursul în interesul legii și în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei / dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de răspunde la notificarea părții interesate), Curtea consideră că în mod legal și corect prima instanță a procedat la examinarea pe fond a temeiniciei solicitărilor reclamanților pe calea notificării, cu privire la imobilul în litigiu și apreciind just că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite a admis în modul arătat acțiunea acestora, în temeiul art.9,16 și 25 din Legea nr.-, republicată, precum și art.22 și 34 din Legea nr.7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară.
Aceasta pentru că o instanță de judecată este evident că poată să dispună ea însăși, în mod direct, restituirea în natură unui imobil, atât în cazul în care constată nelegalitatea sau netemeinicia deciziei /dispoziției emisă de unitatea deținătoare a imobilului, cât și în cazul când unitatea deținătoare a imobilului nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege, prin decizie / dispoziție motivată, cu privire la pretențiile reclamantelor care au uzat de procedurile de restituire reglementate de lege - precum în speță.
Așadar, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr.10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cerere de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură~nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici-o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici-o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În consecință, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în apel nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest apel și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către prima instanță, care este corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest apel al pârâtului de mai sus, menținând în vigoare hotărârea atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei, și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu, în limitele investirii instanței, apelantul pârât nedovedind nici un motiv de apel legal și temeinic care să conducă la admiterea apelului, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în apel d e către intimatele reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului T împotriva sentinței civile nr.3605/PI/16.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red TP/25.05.2009
Dact NF/ 27.05.2009
Ex.2
Tribunalul Președinte.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
