Speta Legea 10/2001. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 116/2009-
Ședința publică din 25.06.2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanții reclamanți, ambii cu domiciliul în S M-, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, SC SA S M, cu sediul în S M, str. -, nr. 13, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1461/D din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a respins plângerea, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data 11.06.2009 când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea cea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 18.06.2009, 25.06.2009, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1461/D din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții PRIMARUL MUNICIPIUL S M,.
S-au respins excepțiile privind autoritatea lucrului judecat și inadmisibilitatea acțiunii invocate de pârâta.
S-a respins plângerea la Legea nr.10/2001 formulată de reclamanții și, cu domiciliul procedural ales în S M,-,.1 privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.160/1996 și obligarea unității administrativ-teritoriale - Municipiul SMp rin primar la restituirea în natură a imobilului înscris în CF 13851 S M, nr.top 4729/13, situat în S M,-.
Au fost obligați reclamanții să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții, prin plângerea la Lg.nr.10/2001 au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.160/1996, care are ca obiect imobilul-casă, situat în S M,-, întabulat în CF 13851 S M, nr.top 4729/13, încheiat între pârâți, în calitate de cumpărători și SC SA S M, solicitând obligarea Comisiei de aplicare a Lg.nr.10/2001 de pe lângă Primăria S M să soluționeze cererea de restituire în natură a imobilului, considerând că temeiul de drept al capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, cauza falsă ilicită, încheiat cu nesocotirea disp.Lg.nr.112/1995.
Prin încheierea ședinței publice din 22.06.2007, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Lg.nr.10/2001 și a dispus citarea, în calitate de pârât, a Primarului mun.S M în reprezentarea unității administrativ-teritoriale - Municipiul S M la cererea reclamanților și a respins cererea de disjungere a capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului, reținând că acesta are un capăt accesoriu, capătul principal fiind cererea de restituire în natură a imobilului în baza Lg.nr.10/2001, considerând că, competența aparține tribunalului cu privire la toate capetele de cerere formulate.
Prin încheierea nr.1358/2007, tribunalul a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanți privind excepția de neconstituționalitate a textului de lege prev.de art.45 alin.5 din Lg.nr.10/2001, raportat la art.15 alin.2 din Constituție.
Excepția de neconstituționalitate a fost soluționată prin Decizia nr.296/2008 a Curții Constituționale, în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp.art.45 alin.5 din Lg.nr.10/2001, reținând în considerentele Curții Constituționale că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate în raport cu prevederile constituționale ale art.15 alin.2, astfel prin Decizia nr.730/2006, Decizia nr.104/2007, curtea statuând că textul de lege este constituțional, cu acele prilejuri a reținut că susținerea potrivit căreia prevederile art.45 alin.5 din Lg.nr.10/2001 declarând prescriptibil dreptul la acțiune în materia constatării nulității absolute validează acte juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare nu este întemeiată "întrucât actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare sau cu rea-credință erau sancționate cu nulitatea absolută în lumina principiilor dreptului civil și anterior actualei reglementări, ceea ce impune concluzia că textul de lege criticat nu are caracter novator și prin urmare nu retroactivează".
Raportat la considerentele Curții Constituționale, reclamanții au precizat temeiul de drept al capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului, în sensul că îl constituie cauza ilicită, nulitate invocată strict pe dispozițiile dreptului comun, solicitând din nou disjungerea acestui capăt de cerere raportat la temeiul de drept modificat.
Tribunalul, prin încheierea ședinței publice din 19.09.2008 a respins cererea de disjungere formulată, reținând că modificarea temeiului de drept nu schimbă caracterul accesoriu al capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și consideră că, competența aparține tribunalului pentru considerentele arătate în cadrul încheierii din 22.06.2007.
Raportat la precizarea de acțiune, sub aspectul temeiului de drept invocat, al nulității contractului de vânzare-cumpărare, pârâta a susținut în continuare excepția prescripției dreptului la acțiune în baza disp.art.45 alin.5 din Lg.nr.10/2001, conform cărora "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Cu privire la excepția invocată, tribunalul a reținut că indiferent de cauza de nulitate, așa cum prevede textul de lege mai sus invocat, operează prescripția specială cu privire la exercitarea dreptului la acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilele care cad sub incidența Lg.nr.10/2001. Dispozițiile art.45 alin.1, 2 din același act normativ, republicat, nu reglementează nulități speciale ci se referă la valabilitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența prevederilor prezentei legi dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. Imobilul din litigiu a fost înstrăinat în condițiile Legii nr.112/1995,sub acest aspect pot fi invocate nulități speciale ale Legii nr.112/1995 (art.11), ceea ce nu exclude posibilitatea invocării unor nulități de drept comun, iar în baza art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 cumpărătorii unor imobile preluate de stat fără titlu valabil sunt exonerați de efectele textului de lege mai sus invocat dacă au fost de bună credință.
În cauză reclamanții și-au precizat temeiul de drept, în sensul invocării cauzei ilicite întemeiată pe dispozițiile art.966.civ a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu.
În opinia tribunalului și în privința unei nulități de drept comun invocată în contextul art.45 din Legea nr.10/2001, operează prescripția extinctivă specială a dreptului material privind acțiunile în nulitate, prevăzută de art.45 alin.5 din legea specială, motiv pentru care, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților cu privire la constatarea nulității absolute a contractului din litigiu pentru cauză ilicită, a respins excepțiile privind autoritatea lucrului judecat invocată raportat la sentința civilă nr.2609/2000 a Judecătoriei Satu Mare pronunțată în dosar nr.2878/1999, precum și inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Cu privire la excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâți, tribunalul a considerat că nu sunt întrunite disp.art.1201 Cod civil, deoarece în dosar nr.2878/1999, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1609/2000 a Judecătoriei Satu Mare, prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților în constatarea nulității absolute a aceluiași contract de vânzare-cumpărare, motivul de nulitate absolută invocat l-a constituit faptul că, contractul de închiriere al pârâților e nul absolut, având o cauză ilicită, pentru că statul român nu avea calitatea de proprietar fiind invocat ca și temei de drept și disp.art.2 din Lg.nr.112/1995 și art.948 Cod civil, respectiv calitatea de apartament liber al imobilului din litigiu, și ca o consecință a nulității contractului de închiriere s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.160/1996. În prezenta acțiune, nulitatea absolută a fost invocată în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare potrivit dreptului comun.
Excepția inadmisibilității acțiunii în nulitate formulată pe drept comun este, de asemenea, neîntemeiată pentru considerentele arătate cu ocazia motivării admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Față de cele de mai sus, tribunalul, constatând prescripția extinctivă a dreptului material al reclamanților la acțiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu, a respins acest capăt de cerere ca prescris, a respins și cererea privind restituirea în natură a imobilului din litigiu.
În baza disp.art.274 Cod procedură civilă, a obligat reclamanții să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel și, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și să se trimită cauza spre o nouă judecare instanței de fond, iar în subsidiar să se schimbe în tot sentința și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută contractului de vânzare cumpărare nr. 160/1996 pentru cauză ilicită și să se dispună soluționarea cererii de restituire în natură a casei preluată în mod abuziv, cerere formulată prin notificarea nr. 485/2001.
În motivarea cererii de apel, sunt formulate următoarele critici:
- apelanții au solicitat în mod insistent și consecvent restituirea în natură a casei formulând cererile în termenele legale, totuși Statul Român a dispus prin intermediul SC SA de imobilul proprietatea lor, vânzându-l către pârâții și, deși până la soluționarea procedurii administrative de retrocedare, era interzisă înstrăinarea imobilului către chiriași;
- încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către SC SA este nelegală, ea contravine dispozițiilor art. 3 pct. 6 din HG nr. 11/1997 prin care s-a statuat că procedurile administrative sunt suspendate până la soluționarea definitivă cererilor existente pe rolul instanțelor, în speță apelanții atacând în instanță soluția de acordare de despăgubiri bănești dispusă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995, iar după apariția Legii nr. 10/2001 au revenit cu o nouă notificare - nr. 485/2001 - prin care au solicitat din nou restituirea în natură imobilului preluat în mod abuziv de Statul Român;
- greșit instanța de fond a apreciat că intimații au fost de bună credință, deși cererea apelanților de restituire în natură este anterioară datei la care ei au procedat la cumpărarea imobilului, ceea ce implică reaua credință cumpărătorilor, vânzările către chiriași fiind de drept suspendate până la soluționarea cererilor de retrocedare.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 3 pct. 6 din HG nr. 11/1997, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, art. 282 și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul Primarul Municipiului Oas olicitat respingerea apelului, și menținerea în tot a sentinței, arătând că, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reținând că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 160/1996, intimatul făcând trimitere la dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și la pct. 45.1 din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001 aprobate prin nr. 250/2007.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Soluționarea cauzei de către instanța de fond în temeiul excepției privind prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 160/1996 având ca obiect imobilul casă situat în S M,-, înscris în cartea funciară nr. 13851 S M, cu nr. top. 4729/13, este legală, în condițiile în care cererea reclamanților nu a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, în raport de data introducerii acțiunii de față de către părțile reclamante, la 24 mai 2007, dreptul la acțiunea în constatarea nulității actului de vânzare cumpărare încheiat între pârâții și și respectiv SC SA, este prescris.
Soluția de respingere a cererii în baza excepției mai sus menționate se impunea, dat fiind că termenul prevăzut de textul de lege precitat, potrivit căruia "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii", - prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și nr. 145/2001 până la 14 august 2002 -, este un termen special de prescripție, care înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, după data de 14.08.2002.
În speță, nu poate fi vorba nici despre faptul că reclamanții nu ar fi avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți până la data de 14 august 2002, din contră, ansamblul probatoriului aflat la dosar pune în evidență faptul că reclamanții au avut cunoștință de existența contractului, respectiv încă din perioada ce-a premers intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin urmare puteau uza de dreptul procesual recunoscut de dispozițiile acesteia în termenul defipt de lege în acest sens.
Faptul că reclamanții au avut cunoștință despre existența contractului de vânzare cumpărare rezultă cu prisosință din actele aflate în dosarele anexate prezentei cauze, ei inițiind un prim demers procesual în scopul obținerii nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încă la data de 1 aprilie 1999, finalizat prin pronunțarea unei soluții de respingere a cererii, rămase irevocabile la data de 6 aprilie 2001, prin decizia civilă nr.488/R/2001 a Curții de Apel Oradea.
de către reclamanți dreptului recunoscut de lege, înăuntrul termenului prevăzut de dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, respectiv până la data de 14 august 2002 poate fi imputabilă doar reclamanților, iar faptul că ei au depus în termen notificarea nr. 485/2001 pentru obținerea în natură imobilului din litigiu, nu constituie un motiv în considerarea căruia să se considere că acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare este formulată cu respectarea termenului defipt de lege.
Prin urmare, cu aplicarea corectă a prevederilor legale anterior enunțate, a constatat instanța de fond că, față de data promovării acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 160/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul subiectiv la acțiune al reclamanților apelanți este prescris.
Excepția prescripției dreptului la acțiune fiind o excepție de fond, absolută și dirimantă, ce împiedică abordarea fondului litigiului, o atare situație face imposibilă cercetarea aspectelor relevate de apelanții reclamanți, privitoare la susținerile acestora în sensul că actul de vânzare cumpărare ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Prin cererea introductivă de instanță, instanța a fost sesizată, alături de cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și cu cererea prin care se solicita obligarea Comisiei de Aplicare a legii nr. 10/2001 să soluționeze cererea reclamanților de restituire în natură a casei preluate în mod abuziv.
Soluționarea acestei cereri este subordonată modului de soluționare a celei dintâi, astfel în condițiile în care cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare a primit soluție de respingere, contractul atacat păstrându-și astfel caracterul valid, devine imposibilă restituirea în natură a imobilului, iar în atare situație, reclamanții, în calitatea lor de foști proprietari ai imobilului din litigiu, cărora nu li se poate contesta calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în înțelesul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce le-a aparținut.
Din perspectiva aspectului anterior relevat, sentința apelată se dovedește a fi parțialmente greșită, în sensul celor mai sus expuse convergând și prevederile art. 18 lit. "c" din Legea nr. 10/2001, conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, normă incidentă în speță în condițiile în care imobilul cărui restituire în natură au solicitat-o reclamanții prin notificarea nr. 485/2001 - nesoluționată până în prezent - a făcut obiectul uni act de înstrăinare încheiat anterior intrării în vigoare a legii de reparație.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 296 din Codul d e procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va constata calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru imobilul litigios, și va dispune obligarea Primarului Municipiului S M să emită dispoziție în favoarea reclamanților prin care să propună acordarea de despăgubiri, urmând a fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
Fiind păstrată dispoziția de respingere ca prescris a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, intimata pârâtă este îndrituită la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în apel, sens în care apelanții vor fi obligați, în baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, la plata sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând valoarea onorariului avocațial.
Cât privește cheltuielile de judecată pretinse de către apelanții reclamanți, acestea nu vor fi acordate, astfel, apelul acestora a fost admis cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii în parte a plângerii față de pârâtul Primarul Municipiului S M, situație ce i-ar fi îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată în raport de acest intimat, însă delegația avocațială nu cuprinde nici o mențiune cu privire la valoarea onorariului, iar alt act justificativ în acest sens nu a fost depus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanții reclamanți, ambii cu domiciliul în S M-, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, SC SA S M, cu sediul în S M, str. -, nr. 13, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1461/D din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte plângerea formulată împotriva pârâtului Primarul Municipiului S
Constată calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru imobilul casă situat în S M, str. -, nr. 16, întabulat în CF nr. 13851 S M, sub nr. top. 4729/13.
Obligă Primarul Mun. S M să emită dispoziție în favoarea reclamanților prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul sus menționat.
celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă părțile apelante și să plătească părții intimate suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2009.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 06.07.2009
- judecător fond -
- dact. gref. - - - 06.07.2009 - 8 ex.
- emis 6 comunicări - 08.07.2009 -, PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, SC SA S
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Trif Doina