Speta Legea 10/2001. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 118

Ședința publică de la 02 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cormanencu Stanciu Valeria

JUDECĂTOR 2: Angelescu Cristiana

GREFIER: - -

La ordine fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de Primăria comunei,prin Primar împotriva sentinței civile nr. 137 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimații, și,având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 iunie 2008,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi,ce face parte integrantă din prezenta decizie,când instanța,din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi,când,

CURTEA DE APEL:

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 137 din 30.01.2008 a Tribunalului Iașis -a admis în parte cererea formulată de reclamanții -, și în contradictoriu cu Primarul Comunei. Anulează în parte dispoziția nr. 3601 din 21.10.2005 emisă de pârât. Dispune restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 59.596. situată în intravilanul Comunei. Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 4.700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

Conform Legii nr. 10/2001 reclamanții au formulat notificările nr. 359/2001 și respectiv 1366/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului construit și neconstruit (, construcții anexe și parc în suprafață de 8 ha) situat în satul și Comuna, județul

Prin dispoziția nr. 3601 din 21.10.2005 emisă de Primăria comunei contestată în cauză s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului construcții și teren în suprafață de 8 ha, reținându-se că imobilul și construcții anexă aparțin Inspectoratului Școlar Județean I, iar parcul în suprafață de 8 ha este parc dendrologic și face parte din domeniul public al Comunei, județul I, dispunându-se pentru parc despăgubiri prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Reclamanții au solicitat anularea în parte a dispoziției emisă de pârâtă, în sensul restituirii în natură a parcului dendrologic în suprafață de 6,5 ha, restul suprafeței împreună cu conacul și construcțiile anexe fiindu-le deja restituite în natură prin Ordinul nr. 4794 din 11.08.2005 emis de

Conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert, rezultă că în prezent este liberă de construcții și poate fi restituită în natură din fosta proprietate suprafața de 59.596. situată în sat, identificată prin planul anexă 1 la raportul suplimentar de expertiză, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. "h" din Legea nr. 10/2001.

Se reține că imobilele preluate în baza Decretului nr. 83/1949 dat în completarea unor dispoziții ale Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară, fac parte din categoria celor preluate abuziv, chiar dacă aceste acte normative nu sunt prevăzute în mod expres în cuprinsul Legii nr. 10/2001, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. "h" din lege, imobilul în litigiu fiind preluat fără titlu valabil și fără plata vreunei despăgubiri.

Or, imobilul în litigiu avea destinația de parc aferent conacului de locuit, care era folosit de familie ca reședință, în incinta complexului, aflându-se și capela familiei.

Având în vedere și principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat în materie se va admite în parte cererea formulată de reclamanți și se va dispune restituirea în natură a suprafeței de 59.596. situată în sat, delimitată în planul de situație anexă nr. 1 la raportul de expertiză suplimentar ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria comunei, reprezentată prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reținând ca fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. "h" din Legea nr. 10/2001, deși imobilul în litigiu a fost preluat în baza unei legi speciale Decretul nr. 83/1949 și în atare situație nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, ci eventual ale Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, în baza cărora li se putea restitui cel mult 50 de ha, încât acțiunea reclamanților apare și ca inadmisibilă sub acest aspect, hotărârea astfel pronunțată este nelegală.

Apelul este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului instanța de apel reține că:

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții -, și au contestat dispoziția nr. 3601 din 21.10.2005 emisă de Primarul Comunei, în sensul anulării în parte a acesteia și a dispune restituirea în natură a parcului dendrologic în suprafață de 6,5 ha situat în Comuna, în prezent restituindu-li-se conacul cu construcțiile anexe și suprafața de 1,5 ha aferente acestora prin Ordinul nr. 4794 din 11.08.2005 emis de

Conform raportului de expertiză și a suplimentului de expertiză întocmit de același expert, rezultă că în prezent este liberă de construcții și poate fi restituită în natură din fosta proprietate suprafața de 59.596. delimitată în planul de situație anexa 1 la raportul de expertiză.

Susținerile apelantei că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt nefondate.

Astfel se reține că imobilele preluate în baza Decretului nr. 83/1949 ce a fost dat în completarea Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară fac parte din categoria celor preluate abuziv, chiar dacă aceste acte normative nu sunt prevăzute în cuprinsul Legii nr. 10/2001.

Conform art. 2 alin. 1 lit. "h" din Legea nr. 10/2001, prin imobilele preluate abuziv se înțelege: "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Astfel în mod corect tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. "h" din Legea nr. 10/2001, având în vedere că această deposedare s-a făcut fără plata vreunei despăgubiri.

Preluarea fiind făcută sub imperiul Constituției din 1948 care în art. 8 prevedea că proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate de lege, iar potrivit art. 10 din același act normativ exproprierea putea fi făcută pentru o cauză de utilitate publică pe baza unei legi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție. Or, imobilul în litigiu avea destinația de parc (aferent conacului de locuit reședința familiei), în incinta căruia se afla și capela familiei.

Prin ordinul de restituire nr. 4794 din 11.08.2005 emis de s-a restituit în natură reclamanților din fosta lor proprietate preluată abuziv în 1949 imobilul și construcțiile anexă precum și suprafața de 1,5 ha în Comuna.

Prin urmare critica apelantei privind apartenența parcului la domeniul public și deci nu poate fi restituită deoarece nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită deoarece art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede tocmai contrariul.

Ca atare în mod corect și legal, instanța de fond, având în vedere și principiul prevalenței restituirii în natură consacrat în materie, a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată, și, a dispus restituirea în natură a suprafeței de 59.596. situată în sat, așa cum a fost delimitată în planul de situație anexa 1 la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Pentru toate aceste considerente,urmează a se respinge apelul formulat de Primăria Comunei, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 137 din 30.01.2008 a Tribunalului Iași, pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de Primăria comunei, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 137 din 30.01.2008 a Tribunalului Iași pe care o păstrează.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 Iulie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

15.07.2008

2 ex.-

Președinte:Cormanencu Stanciu Valeria
Judecători:Cormanencu Stanciu Valeria, Angelescu Cristiana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Iasi