Speta Legea 10/2001. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.12/ApDosar nr-
Ședința publică din data de:- 13 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Ligia Vâlcu- -- JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
-- -- președinte secție civilă
-- -- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către contestatorii și, precum și a apelului de intimata""-, împotriva Sentinței civile nr.466/F din data de 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în apel, în ședința publică din data de 7 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de cererea formulată de avocat pentru apelanții contestatori și, de amânare a pronunțării pentru a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 februarie 2008.
Față de actele, lucrările și probele administrate în cauză, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că, prin Sentința civilă nr.466/22 octombrie 2007, Tribunalul Brașova admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Municipiul
A admis contestația formulată de către contestatorii și, în contradictoriu cu intimata ""-B și, în consecință:
A anulat Decizia nr.509 din 26 februarie 2007 și a obligat intimata să acorde în compensare alte bunuri sau servicii, sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului înscris în CF nr.25021 B, sub nr.top.6778/1/a/2/2/1, compus din casă de piatră și curte de 1024 mp. în favoarea contestatorilor.
A respins restul pretențiilor contestatorilor.
A respins aceeași contestație, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, față de intimatul Municipiul B prin Primar și a obligat intimata SC""SRL B la plata sumei de 500 de lei cheltuieli de judecată către contestatori.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că însăși Dispoziția nr.509/26 februarie 2007, emisă în baza prevederilor Legii nr.10/2001, conferă intimatei SC SRL B calitate procesuală pasivă, aceasta soluționând notificarea potrivit art. 25, astfel că nu se justifică și chemarea în judecată a intimatului Municipiul B prin Primar.
Pentru acest motiv a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a respins contestația, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă față de intimatul Municipiul B prin Primar.
Potrivit cărții funciare, imobilul a fost cumpărat de la de către antecesorii contestatorilor și înscris dreptul de proprietate în favoarea acestora în 1948 sub B1,2 (fila 115 dosar de fond), pentru ca ulterior, în anul 1951 să se înscrie dreptul în favoarea fostei Întreprinderi Industriale, fost și apoi în 2000 în favoarea Statului Român sub B5 (fila 116 dosar de fond).
Urmare unei cereri a Întreprinderii,s- constatat nulitatea contractului dintre întreprindere și ,prin Decizia civilă nr. 95/14.10.1948 (fila 121 dosar de fond), pentru ca prin Încheierea din martie 1951, dată de Judecătoria Populară mixtă, secția a Orașului în dosarul nr.464/1951, fără cale de atac, să se dispună radierea dreptului de proprietate al antecesorilor contestatorilor (fila 124 dosar de fond).
Rezultă că imobilul a fost preluat de către Stat din patrimoniul antecesorilor contestatorilor, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare fiind constatată urmare naționalizării fostei Întreprinderi și ca efect al acestei naționalizări.
În Decizia civilă nr. 493/R/1998 a Curții de APEL BRAȘOVs -a reținut că, preluarea imobilului în litigiu, proprietatea Statului s-a făcut cu titlu.
Prin Decizia civilă nr.188/10.06.2005 a Tribunalului Brașova fost respinsă acțiunea contestatorilor având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare nr.1711/21.07.1998 și 1712/22.07.1998 ale foștilor chiriași și (fila 151 dosar de fond).
Rezultă că vânzarea a fost una valabilă, dreptul dobânditorilor fiind deopotrivă protejat, atât de prevederile legale interne în materie de proprietate, cât și de cele europene, potrivit practicii
În consecință, restituirea în natură nu apare posibilă, de altfel însuși contestatorii au solicitat în subsidiar acordarea altor măsuri reparatorii.
Prin art.26 al.1 din Legea nr.10/2001 se prevede obligația entității investită cu soluționarea notificării de a acorda în compensare alte bunuri sau servicii ori de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, dacă restituirea în natură nu este posibilă.
Acestea sunt două modalități distincte de reparare prin echivalent potrivit art.1, al.2 din Legea nr.10/2001, contestatorii precizând astfel contestația, fără a opta pentru una sau alta dintre ele, în mod expres.
Pe baza acestor considerente, contestația a fost admisă, anulată Dispoziția atacată și obligată intimata să emită o altă dispoziție în raport cu prevederile art.26 din Legea nr.10/2001, după opțiunea contestatorilor și posibilităților intimatei, aceasta din urmă nesoluționând în fond notificarea.
Nejustificarea restituirii în natură pentru motivele de mai sus, atrage și respingerea capătului de cerere privind rectificarea cărții funciare, aceasta fiind admisibilă pe calea specială a Legii nr.10/2001 doar în varianta restituirii în natură.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel contestatorii și și intimata ""-
În motivarea cererii de apel, contestatorii arată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B prin Primar este lipsită de suport legal, deoarece din studiul cărții funciare rezultă că în prezent titular al dreptului de proprietate asupra imobilului este Statul Român.
Potrivit Legii nr.215/2001, în situația imobilelor ce aparțin domeniului privat al Statului, calitate procesuală pasivă are Municipiul B, reprezentat prin Primar.
""-B nu este titulara unui drept real, tabular, ci cel mult un deținător de facto.
Deși la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă achitarea de către contestatori a unui onorariu de 2.000 lei, instanța de judecată nu a motivat reducerea onorariului la o pătrime.
Cu privire la petitul referitor la restituirea în natură, instanța are posibilitatea de a pronunța direct restituirea în natură, dacă în CF proprietarul este Statul, deoarece Trebuie dedusă voința legiuitorului de a se da o rezolvare rapidă, care să elimine cât mai curând echivocul situațiilor juridice încerce și să repare prejudiciile cauzate.
În virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, instanța judecătorească, cenzurând decizia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că nu îndeplinește cerințele legii, dispune ea însăși restituirea în natură a imobilului preluat de Stat fără titlu valabil.
Chiar dacă s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare între stat și foștii chiriași, acestea nu pot produce efecte, deoarece transferul de drepturi nu a fost operat în CF.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul nu avea calitatea de proprietar tabular, deoarece prin art.17 din Legea nr.115/1938 se statuează efectul constitutiv de drepturi al întabulării.
În dezvoltarea motivelor de apel, intimata SC""SRL B susține că titlul Statului asupra imobilului este unul perfect valabil, aceasta fiind o chestiune de drept asupra căreia instanțele judecătorești au statuat deja în mod definitiv și irevocabil. Aceste constatări ale instanțelor de judecată, intrând în puterea lucrului judecat, au valoarea unor prezumții legale absolute, astfel că ele nu pot fi contrazise prin hotărâri judecătorești ulterioare.
Chiar dacă hotărârile judecătorești pronunțate nu au autoritate de lucru judecat în cauza de față, acestea nu pot fi nesocotite și nici contrazise prin alte hotărâri, care să cuprindă dispoziții contrare.
Aceste hotărâri judecătorești sunt acte autentice, cu puterea probatorie deplină.
Motivul respingerii notificării, a fost însă acela al lipsei calității de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001, raportat la faptul că și, ai căror succesori legali sunt, nu mai aveau calitatea de proprietari ai imobilului înscris în CF nr.25021 B la data înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român, dreptul acestora era radiat în baza unei hotărâri judecătorești.
Față de fostul proprietar, de la care Statul a preluat imobilul, notificatorii și nu au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul art.4, alin.2 din Legea nr.10/2001, nefiind succesorii acesteia.
Un principiu care reglementează regimul de publicitate imobiliară al cărților funciare este cel al efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în CF, consacrat de art.17 și art.18, dreptul de proprietate anterior preluării imobilului în proprietatea Statului Român fiind întabulat în favoarea Întreprinderii de Stat "", fost "" și radiat cu aceeași ocazie, dreptul antecesorilor notificatorilor.
Controlul instanței pe calea contestației prevăzute de art.26, alin.3 din Legea nr.10/2001, trebuie să se limiteze doar la corecta aplicare de către unitatea deținătoare a dispozițiilor Legii nr:10/2001 și să verifice legalitatea contestației în raport cu respectarea de către emitent a prevederilor legale care reglementează procedura administrativă.
Cererea de restituire în natură a fost respinsă pe considerentul că imobilul nu intră sub incidența Legii nr.10/2001.
Soluția acordării măsurilor reparatorii este exclusă câtă vreme dreptul antecesorilor contestatorilor a fost radiat din CF, Statul Român preluând imobilul de la o cu totul altă persoană, după care contestatorii nu au calitatea de succesori.
Pentru aceste motive, este greșită reținerea instanței de fond, în sensul că imobilul a fost preluat de Stat din patrimoniul antecesorilor contestatorilor, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare fiind constatată urmare naționalizării fostei Întreprinderi, aspect contrazis de multitudinea de hotărâri judecătorești irevocabile.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, Curtea constată că apelurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În raport cu obiectul acțiunii civile, constând într-o contestație împotriva deciziei emise în baza Legii nr.10/2001, îndreptățirea persoanei juridice de a participa la activitatea judiciară ca pârât, reprezintă o condiție necesară pentru ca acea parte să devină parte în proces.
În Capitolul II din nr.HG250/2007, entitatea investită cu soluționarea notificării este definită ca "unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitate de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.
Art.21, alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 în forma aflată în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, reglementau notificarea adresată de persoana îndreptățită, persoanei juridice deținătoare, iar art.23, alin.1 prevede obligația unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau dispoziție asupra cererii de restituire în natură, numai acest act putând fi atacat în justiție, în conformitate cu prevederile art.24, pct.7 din Legea nr.10/2001.
În consecință, o eventuală contestație formulată în baza Legii nr:- împotriva acestor decizii sau dispoziții, trebuie să fie îndreptată contra aceleiași persoane juridice, respectiv cea căreia i s-a adresat cererea și care a soluționat-
""-B soluționând notificarea potrivit art.25, nu se justifică chemarea în judecată și a intimatului Municipiul B prin Primar, întrucât trebuie să se facă o distincție între procedura prevăzută de legea specială și cea de drept comun.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța nu a procedat la micșorarea cuantumului acestora, în speță fiind incidente dispozițiile art.276 Cod procedură civilă, în sensul că pretențiile reclamanților au fost admise numai în parte. Sub acest aspect, poziția juridică de parte câștigătoare a reclamanților, a fost determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Nefondată este și critica cu privire la restituirea în natură a imobilului și revenirea la situația anterioară de carte funciară.
În raport cu constatările jurisdicționale menționate în hotărâri judecătorești irevocabile, care statuează cu putere de lucru judecat asupra valabilității titlului Statului și menținerii contractelor de vânzare-cumpărare nr.1711/1998 și nr.1712/1998 ale foștilor chiriași, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă.
Valabilitatea titlului Statului a fost analizată de către instanță într-un alt cadru procesual, iar efectele substanțiale ale acelei hotărâri sunt opozabile erga omnes, deci și reclamanților, care nu mai pot înlătura pe această cale efectele naționalizării imobilului și repunerea în discuție a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, chiar dacă transferul de drepturi nu a fost operat în CF în favoarea dobânditorilor.
Situația relevantă se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art.18 și art.26 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau entitatea investită cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale,sau în termenul prevăzut la art.25, alin.1, să acorde în compensare alte bunuri.
În sensul menționat, dispozițiile art.18, lit.c stabilesc măsuri reparatorii numai prin echivalent pentru imobile înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale.
De altfel, însuși contestatorii au solicitat în subsidiar, acordarea măsurilor reparatorii.
Nefondate sunt și criticile menționate în cuprinsul apelului declarat de ""
Prin persoana îndreptățită a obține restituirea în natură sau în echivalent a unui imobil, în sensul reglementat prin Legea nr.10/2001, se înțelege persoana din patrimoniul căreia s-a preluat imobilul.
La data preluării în mod abuziv a imobilului, antecesorii contestatorilor aveau calitatea de proprietari tabulari și nu Întreprinderea "", fostă "".
Motivarea apelantei "", în sensul că Statul a preluat imobilul de la o altă persoană juridică, nu poate fi reținută.
Legitimarea exercitării de către Stat a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, este susținută de o serie de elemente de fapt și de drept, prerogative care configurează dreptul de proprietate exercitat de către acesta încă din anul 1951, prin efectul Legii nr.119/1948. Transferul dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, a operat în anul 1951, având în vedere că fosta Întreprindere "" era de stat, și nu cu ocazia întabulării în cartea funciară a Statului Român în anul 2000.
În acest sens, probele administrative în cauză au evidențiat că imobilul din litigiu a fost preluat de către Statul Român din patrimoniul antecesorilor contestatorilor, iar nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a fost constatată ca urmare a naționalizării fostei întreprinderi și ca efect al acestei naționalizări; ca urmare a deposedării antecesorilor contestatorilor de acest imobil, în mod întemeiat instanța a reținut că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.
Constatările jurisdicționale menționate în considerentele deciziilor judecătorești, prin care s-a examinat chestiunea legată de valabilitatea titlului Statului și menținerea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, au putere de lucru judecat, bucurându-se de prezumția de legalitate a dispozițiilor pe care le cuprind și a problemelor de drept pe care le constată, ceea ce înseamnă că o soluție definitivă a oricărui litigiu, nu trebuie rediscutată.
Curtea Constituțională a reținut însă, că puterea lucrului judecat nu este opozabilă autorităților publice să pună în aplicare Legea nr.10/2001, pentru că aceasta cuprinde reglementări noi în materia restituirii și dă un nou înțeles noțiunii de imobile preluate abuziv.
În raport cu obiectul litigiului, fundamentat pe noua lege, în speță sunt incidente dispozițiile art.48, care creează posibilitatea persoanei îndreptățite și a persoanelor vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii, li s-au respins prin hotărâri judecătorești definitive, acțiuni având ca obiect bunuri preluate abuziv de către Stat, să solicite măsuri reparatorii sau prin echivalent.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în sensul menționat că și vânzarea de către Stat unor terți de bună credință, chiar și anterioară confirmării definitive în instanță a dreptului de proprietate, combinată cu lipsa totală a oricărei despăgubiri față de proprietarii deposedați de bunul lor, reprezintă o privare de proprietate, contrară art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauza Străin împotriva României).
Față de considerentele relevate mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, apelurile declarate, urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de contestatorii și și de intimata ""-, împotriva Sentinței civile nr.466 din 22.10.2007, a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Alina Poschină
- - - -
Grefier,
- -
Red.:-/07.03.2008
Dact.:-/-7 ex./17.03.2008
Jud.fond:-
Președinte:Ligia VâlcuJudecători:Ligia Vâlcu, Camelia Juravschi, Alina Poschină
