Speta Legea 10/2001. Decizia 122/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/c/

DECIZIA CIVILĂ NR. 122/2009 -

Ședința publică din 2 iulie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001 și PRIMARUL MUNICIPIULUI B, ambii cu sediul în B, nr. 16, județul B, precum și asupra cererii de aderare la apel formulată de reclamantul domiciliat în B,-,. 84,. 19, sector 4, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B cu sediul în B, nr. 16, județul B, împotriva sentinței civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: plângere în baza Legii nr. 10/2001.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 23 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 30 iunie 2009, respectiv 2 iulie 2009.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului B; s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură și a suprafeței de 91.169 mp. teren după cum urmează: cota de 1498/9968 din imobilul cu nr. top. 1240/1; cota de 1576/9970 din imobilul cu nr. top. 1240/2; cota de 1909/9991 din imobilul cu nr. top. 1240/3; cota de 32122/94003 din imobilul cu nr. top. 1240/5; cota de 48334/56515 din imobilul cu nr. top. 1240/6; cota de 158/359 din imobilul cu nr. top. 1240/7; cota de 45/104 din imobilul cu nr. top. 1240/8; cota de 110/362 din imobilul cu nr. top. 1240/9; cota de 178/530 din imobilul cu nr. top. 1240/10; cota de 673/673 din imobilul cu nr. top. 1240/11; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/12; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/13; cota de 50/193 din imobilul cu nr. top. 1240/18; cota de 202/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/19; cota de 164/1491 din imobilul cu nr. top 1240/20; cota de 538/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/21; cota de 145/145 din imobilul cu nr. top. 1240/23; cota de 462/462 din imobilul cu nr. top. 1240/24; cota de 210/210 din imobilul cu nr. top. 1240/25; cota de 555/1389 din imobilul cu nr. top. 1240/26; cota de 1306/11295 din imobilul cu nr. top. 1240/27; s-a constatat că pentru diferența nerestituită de 22.029 mp. reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului B să emită o nouă dispoziție în acest sens.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Primăria Municipiului B și Consiliul Local B ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calificate procesuală pasivă și a fost obligat Primarul Municipiului B la 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin notificarea formulată prin intermediul executorului judecătoresc la data de 13 noiembrie 2001, petentul a solicitat Primăriei Orașului B restituirea în natură a imobilelor reprezentând terenuri ce au constituit proprietatea sa, înscrise inițial în cartea funciară nr. 1861 B, cu nr. top. 1240, imobile ce au trecut în proprietatea Statului Român în anul 1976, cu titlu de prescripție extinctivă, dreptul de proprietate al Statului Român fiind întabulat sub B 3 prin încheierea nr. 823/10.08.1976.

După întabularea Statului Român, imobilul cu nr. top. 1240, dezmembrat ulterior, a fost transcris în nr. 1862 B, dispunându-se sistarea colii nr. 1861

Prin dispoziția nr. 8 din 9.02.2004 dată de Primarul Municipiului B, s-a dispus restituirea în natură în favoarea petentului a cotei de 69532/- mp. teren din imobilul cu nr. top. 1240, iar pentru diferența de - mp. teren s-a propus acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită, fiind ocupată de, albia, digul de protecție, incinta fermei nr. 2 și construcțiile aparținând "" -

Prin procesul verbal nr. 66 din 2.02.2004 s-a dispus punerea în posesie a petentului asupra suprafeței de 65.932 mp. după cum urmează: nr. top. 1240/3 în suprafață de 2010 mp. nr. top. 1240/5 în suprafață de 53933 mp. și nr. top. 1240/27 în suprafață de 9989 mp.

Prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul, s-au identificat imobilele revendicate de către petent în baza Legii nr. 10/2001, din concluziile acestui raport rezultând că este liberă și i se mai poate restitui în natură petentului și suprafața de 91.169 mp.

Față de aceste aspecte, prima instanță a constatat că în mod cu totul nejustificat s-a respins cererea de restituire formulată de petent cu privire la terenul care este liber în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv cel care nu este ocupat de construcții, precum și terenul ocupat de construcții ușoare și demontabile, pentru care prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 se prevede obligația de restituire în natură.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus expuse, a admis în parte cererea formulată de petent în contradictoriu cu Primarul Municipiului B, sens în care s-a constatat că acesta este îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței de 91.169 mp. liberă, urmând ca pentru diferența de 22.029 mp. teren acestuia să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce le privește pe intimatele Primăria Municipiului B și Consiliul Local B, s-a precizat că nu se poate reține nici o identitate între acești intimați și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care față de ei acțiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Reținând culpa procesuală a intimatului Primarul Municipiului B, în conformitate cu dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea acestuia la 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale, corespunzător părții admise, sumă ce reprezintă onorariu de avocat și taxă expertiză.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel Primarul Municipiului B, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant și menținerii ca legală și temeinică a dispoziției nr. 8/9.02.2004 a Primarului Municipiului

În motivarea apelului se arată că instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea în natură a unor suprafețe de teren pentru care trebuiau acordate măsuri reparatorii prin echivalent, și anume, este vorba de terenurile cu nr. top. 1240/1, 1240/2, 1240/3, 1240/5, reprezentând parcare betonată amplasată în fața pieței de animale din B, precum și zona de protecție din jurul.

Astfel, parcarea este absolut indispensabilă pentru funcționarea în bune condiții a pieței, ea fiind străbătură de rețelele de apă și canal care deservesc, precum și de liniile de înaltă tensiune.

În ce privește topograficul 1240/5, acesta este teren afectat de cursul, mai precis de digul de apărare al Municipiului B, care este amplasat pe malul acesteia.

În fine, se impunea acordarea de despăgubiri și nu restituirea în natură pentru terenurile pe care sunt situate construcțiile deținute de "" - - Ferma 2.

În drept, invocă dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea depusă la instanță în data de 11 septembrie 2007, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului declarat de Primarul Municipiului B, formulând totodată cerere de aderare la apel, prin care a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, și pe cale de consecință anularea dispoziției nr. 8/9.02.2004, în sensul ca întreg terenul ce formează obiectul notificării să-i fie restituit în natură, și nu doar suprafața de 65.932 mp.

Solicită totodată obligarea Primarului Municipiului B la emiterea unei dispoziții motivate prin care să i se restituie în natură o suprafață de teren în întindere de 179.130 mp. cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului se arată că susținerile unității deținătoare, potrivit cărora anumite terenuri nu pot fi restituite în natură, nu pot fi primite, prevederile Legii nr. 213/1998 neavând relevanță juridică în cauză, doar ocuparea cu construcții cu caracter definitiv a terenului ducând la inadmisibilitatea pentru acele terenuri, a restituirii în natură.

Referitor la ferma la care se face referire în dispoziție, construcțiile acesteia fiind în parte construcții ușoare, terenurile pe care acestea sunt amplasate urmează să se restituie în natură.

În fine, în ce privește modalitatea în care cursul afectează situația juridică a terenurilor în cauză, arată că dispoziția primarului este lipsită de temei de drept, imobilele în litigiu nefiind exceptate de la restituirea în natură decât în parte.

În drept, invocă dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h, art. 2 alin. 2, art. 3 pct. 1 lit. a, art. 9, art. 10 pct. 2, pct. 3, art. 23, art. 24 pct. 7 și 8, art. 51 din Legea nr. 10/2001, nr.HG 498/2003, art. 115 - 118, art. 274, art. 293 și următoarele Cod procedură civilă.

Examinând apelul și cererea de aderare la apel, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Prin dispoziția nr. 8 din 9.02.2004 emisă de Primarul Municipiului B, s-a dispus restituirea în natură în favoarea petentului a cotei de 69.532/179.130 mp. (în realitate 65.932/179.130 mp. în decizie strecurându-se o eroare materială) teren din imobilul cu nr. top. 1240, iar pentru diferența de 109.598 mp. s-a propus acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită, fiind ocupată de, albia, digul de protecție, incinta fermei nr. 2 și construcțiile aparținând "" -

Instanța de fond a apreciat că în mod nejustificat s-a respins cererea de restituire în natură cu privire la aceste terenuri, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și mai ales a înțelesului noțiunii de "teren liber", așa cum rezultă el din lege.

Criticile formulate de intimatul apelant Primarul Municipiului B, cu privire la aspectele mai sus evocate, sunt parțial întemeiate.

Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Art. 10 alin. 2 din aceeași lege prevede că în cazul în care pe terenurile în litigiu s-au edificat construcții nou, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și a altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Din raportul de contraexpertiză efectuat în apel rezultă următoarele:

- terenul aferent pieței de animale, situat pe parcelele topografice 1240/1, 1240/2 și nr. top. nou 1240/3-a, este afectat de construcții - casa de la poarta 1, fundație WC, alei betonate, platformă betonată, precum și rețele electrice, de apă și canalizare; de asemenea, parcarea din fața pieței este necesară pentru buna funcționare a pieței;

- terenul situat pe parcela topografică 1240/5-b, în suprafață de 34.890 mp. formează zona de protecție a, incluzând și digul de apărare al municipiului B;

- terenul situat pe parcela topografică 1240/6 este ocupat de construcții și obiective agrozootehnice; acestea sunt proprietatea "" - O - Ferma nr. 2 B, fiind înscrise în nr. 1862 B, sub B 21 (fila 17 - dosar de fond); apreciază experții că aceste construcții, fie că sunt definitive sau ușoare, își au rolul lor în buna funcționare a fermei.

În raport de concluziile contraexpertizei, Curtea apreciază că aceste imobile nu sunt supuse restituirii în natură, reclamantul urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. 2 din Legea nr.10/2001.

Punctul de vedere separat, formulat de expertul, urmează a fi înlăturat pentru următoarele considerente:

- chiar dacă există anumite porțiuni de teren pe care nu există construcții, acestea nu pot fi restituite, ele fiind necesare pentru asigurarea funcționalității depline a pieței de animale;

- în ceea ce privește Ferma nr. 2, chiar dacă în prezent ea nu desfășoară activitate,și chiar dacă o parte din construcții sunt construcții ușoare, acestea sunt proprietatea "" - O, înscrise ca atare în cartea funciară, și pot fi oricând repuse în funcțiune.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, să admită apelul declarat de Primarul Municipiului B și să schimbe în parte sentința atacată, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a imobilelor mai sus evocate, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri, menținând totodată restul dispozițiilor din sentință.

Urmează totodată să fie respinsă ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de petentul, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, să fie obligat acesta la 15.385 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului Primarul Municipiului B, reprezentând onorariu contraexpertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B cu sediul în B, nr. 16, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în B,-,. 84,. 19, sector 4 și intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B, ambii cu sediul în B, nr. 16, județul B, împotriva sentinței civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, și pe cale de consecință:

Schimbă în parte sentința, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a următoarelor imobile, pentru acestea reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent:

- imobilele cu nr. top. 1240/1 - în suprafață de 9.968 mp. nr. top. 1240/2 - în suprafață de 9.970 mp. nr. top. nou format 1240/3-a - în suprafață de 7.633 mp. pe care este situată de animale;

- imobilul cu nr. top. nou format 1240/5-b - în suprafață de 34.890 mp. ce reprezintă zona de protecție a;

- imobilul cu nr. top. 1240/6 - în suprafață de 56.515 mp. pe care sunt edificate construcțiile proprietatea "" - O - Ferma nr. 2

Imobilele cu nr. top. nou formate 1240/3-b - în suprafață de 2.358 mp. 1240/5-a - în suprafață de 59.113 mp. precum și 1240/27 - în suprafață de 11.295 mp. urmează să facă obiectul restituirii în natură către reclamant.

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Respinge cererea de aderare la apel formulată de reclamant domiciliat în B,-,. 84,. 19, sector 4.

Obligă pe intimatul apelant la plata către apelantul Primarul Municipiului B, a sumei de 15.385 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

red.

în concept la 6.07.2009

jud.fond.

dact.

6 ex./7.07.2009

- 4 com/

- PRIMARUL MUNICIPIULUI B - B, nr. 16, județul B,

- - B,-,. 84,. 19, sector 4,

- PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001,

- CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B - B, nr. 16, județul

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Bocșe Elena, Chivari Alexandrina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 122/2009. Curtea de Apel Oradea