Speta Legea 10/2001. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 125/
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
Judecător - -, președinte secție
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de,domiciliat în D, str. -, nr.189, județul V, domiciliată în D,-, județul V, G ,domiciliată în B,-,.17.A,.A,.3, sector 1 și, domiciliată în B, str.- -,.9-11,.29, sector 1, în calitate de moștenitori legali ai reclamantului -decedat, împotriva sentinței civile nr.141 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.88/2009, emisă de Cabinetul individual- Baroul Vâlcea, pentru apelantul, moștenitor al reclamantului și consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar pentru intimatul-pârât Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V, lipsind apelanții-moștenitori ai reclamantului, G și.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Constatând apelul în stare de judecată, curtea, acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru apelantul -moștenitor al reclamantului, susține oral apelul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, schimbarea sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Solicită ca, la pronunțare să fie avute în vedere și concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul anterior.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul-pârât Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V, consideră apelul ca fiind nefondat și solicită respingerea lui, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând, asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 mai 2008, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 350.000 lei, reprezentând valoarea unor bunuri (utilaje) preluate abuziv și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în anul 1948 i-au fost preluate prin naționalizare mai multe bunuri imobile și mobile, iar ulterior anului 1990 recuperat o parte din acestea, respectiv terenul și o clădire în care au funcționat o moară, o fabrică de ulei și un gater.
Întrucât nu a recuperat și utilajele existente în clădire a formulat notificare, iar prin adresa nr.11638 din 8 mai 2008, Primăria Municipiului D i-a comunicat că nu a putut identifica deținătorul acestora, motiv pentru care reclamantul a solicitat obligarea statului la plata valorii următoarelor bunuri: magazie pentru cereale, gater, postamente metalice cu pietre de măcinat, valț pentru măcinat porumb, fabrica de ulei vegetal având mai multe componente, motor cu ardere internă, valț pentru făină de, racordul electric la rețeaua comunală și instalația electrică interioară.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Cu privire la excepția invocată s-a susținut că reclamantul trebuie să solicite valoarea bunurilor precizate în acțiune de la persoanele care au fost obligate prin hotărâre judecătorească să-i respecte dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în care s-au aflat bunurile indicate în prezenta acțiune.
Referitor la fondul cauzei pârâtul a arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.28 alin.3 din Legea nr.10/2001, întrucât acestea se referă numai la bunurile imobile, nu și la cele mobile cum este cazul de față și nici cele ale art.6 din aceeași lege, reclamantul neparcurgând procedura prevăzută de lege.
Prin sentința civilă nr.141 din 12 februarie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția -ă a Finanțelor Publice V, precum și acțiunea formulată de reclamantul, reținând următoarele:
Prin notificarea nr.173/2001 adresată Primăriei Municipiului D, reclamantul a solicitat întocmirea de către această instituție a documentației pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii bănești a bunurilor menționate în acțiune, existente în clădirea preluată abuziv anterior anului 1948, susținând că aceste bunuri nu mai există și că prin hotărâre judecătorească a redobândit proprietatea cu privire la teren și la clădirea în care s-au aflat.
Prin adresa nr.11638 din 8 mai 2008, primăria notificată a comunicat reclamantului că nu are calitatea de deținătoare a bunurilor mobile solicitate, iar notificarea nu poate fi direcționată către o altă persoană juridică deținătoare, întrucât nu s-a dovedit existența fizică a bunurilor solicitate.
De asemenea, reclamantului i s-a mai comunicat faptul că în raport de condițiile de aplicare a art.6 din Legea nr.10/2001, are posibilitatea de a opta de beneficiul prevăzut de art.28 alin.3 din aceeași lege.
Cu înscrisurile depuse la filele 9, 10, 11, 12 din dosar, reclamantul a dovedit că a deținut în proprietate o moară pentru măcinat porumb și, dotată cu pietre de măcinat și valț, precum și o presă de ulei, care au fost naționalizate.
La data de 28 iulie 1998, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul D - prin Primar pentru a fi obligat la respectarea dreptului de proprietate cu privire la o construcție moară și la terenul aferent acesteia, solicitând citarea în cauză, pentru opozabilitate, a "" Și în motivarea acestei cereri reclamantul a susținut că la data formulării ei nu mai există nimic din inventarul existent și preluat odată cu moara.
Prin sentința civilă nr.2592 din 8 septembrie 1998, Judecătoria Drăgășania respins acțiunea, iar prin decizia civilă nr.3085 din 11 noiembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței judecătoriei și în consecință a fost schimbată în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților să respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra unei construcții cu destinația de moară și asupra terenului aferent.
În considerentele deciziei s-a reținut că reclamantul a deținut în calitate de proprietar o moară dotată cu un singur valț și cu pietre, precum și terenul aferent, care au fost preluate de către stat în mod abuziv, respectiv fără respectarea procedurii prevăzută în actul de naționalizare - Legea nr.119/1948.
Prin decizia civilă nr.810/R din 9 martie 2000, Curtea de Apel Piteștia respins ca nefondat recursul declarat de împotriva deciziei instanței de apel, în considerente fiind menținute motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției criticate în recurs.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocată prin întâmpinare, tribunalul a reținut că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art.28 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată, în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată (în baza procedurii prevăzute la aliniatele 1 și 2 ale textului), persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege.
Întrucât prin adresa nr.11638 din 8 mai 2008, Primăria Municipiului D nu a comunicat reclamantului unitatea deținătoare a bunurilor solicitate, reclamantul era îndreptățit să formuleze cererea în contradictoriu cu Statul, în conformitate cu prevederile textului legal citat anterior.
Potrivit acestui text legal, Statul este titularul obligației de restituire în natură sau prin echivalent și ca urmare acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât o asemenea calitate presupune existența identității între persoana chemată în judecată și titularul obligației ce se pretinde a fi îndeplinită.
Cu privire la fondul cauzei, în raport de situația de fapt expusă mai sus și considerată a rezulta din probele administrate în cauză și de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a apreciat că prezenta acțiune este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea Statului la plata contravalorii mai multor bunuri mobile constând în utilajele ce au deservit o moară, fabrică de ulei și gater, naționalizate odată cu construcțiile ce au aparținut reclamantului.
Potrivit art.6 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, iar măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Din conținutul celor două aliniate ale art.6, rezultă că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 privesc atât bunurile imobile prin natura lor, cât și două categorii de bunuri mobile.
Potrivit art.461 din Codul civil, bunurile, în raport de natura lor intrinsecă, se clasifică în bunuri imobile și bunuri mobile, după cum ele se țin sau nu de pământ. În categoria bunurilor imobile intră însă și bunurile clasificate ca atare de art.462 din Codul civil, respectiv imobile prin natura lor, prin destinație și prin obiectul la care se aplică.
În baza art.6 alin.1 din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii prevăzute de această lege privesc și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât utilajele și instalațiile solicitate de către reclamant nu sunt încorporate sau artificial în construcție, după distincțiile arătate în art.463-465 din Codul civil.
Bunurile solicitate prin cererea de chemare în judecată fac parte însă din categoria bunurilor imobile prin destinație la care se referă art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, întrucât între acestea și bunul imobil (construcția moară) există un raport de afectare (accesorialitate) în sensul art.468 din Codul civil.
Articolul 6 alin.2 din Legea nr.10/2001, care stabilește regimul juridic al acestor bunuri imobile prin destinație, prevede că pentru aceste bunuri se pot acorda măsuri reparatorii dacă se dovedește existența și preluarea lor de către stat, precum și existența lor fizică în momentul intrării în vigoare a legii.
În acest sens, art.6.2 din Normele aprobate prin nr.HG498/2003 (în vigoare la data formulării notificării, în prezent abrogată prin nr.HG250/2007 care a preluat în aceeași formă art.6.2) prevede consecințele juridice al art.6 alin.2 din lege și anume: se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinația acestuia; odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalațiile și utilajele au aparținut aceluiași proprietar; pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii (așa cum sunt definite potrivit art.1 alin.(2) și (3) din lege), ci și măsura restituirii în natură; bunurile respective trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul și să existe fizic (aceasta fiind semnificația sintagmei "în afară de cazul în care au fost înlocuite. sau distruse") sau să nu fi fost casate; incidența beneficiului legii se apreciază în funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a legii și totodată este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeași dată, respectiv să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001).
În speță, reclamantul a susținut în numeroase rânduri, respectiv prin notificarea de la filele 7, 8 din dosar, prin prezenta cerere de chemare în judecată, în cuprinsul cererii în revendicare înregistrată la nr.3073 din 28 iulie 1998, că aceste bunuri nu mai există, astfel încât nu mai este îndeplinită una din cerințele textului legal, respectiv existența fizică a bunurilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.141/12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă au declarat apel, în termen legal, G și, în calitate de moștenitori legali ai reclamantului -decedat, care au criticat hotărârea atacată, în sinteză, pentru următoarele motive:
- prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, iar hotărârea pronunțată este nelegală pentru că s-a bazat numai pe susținerile reclamantului în diversele înscrisuri aflate la dosar, care trebuiau coroborate și cu alte probe, cum ar fi declarații de martori și proba cu expertiză tehnică de specialitate;
În dezvoltarea aceleiași critici s-a arătat că în cererea de chemare în judecată s-a menționat că utilajele și instalațiile au fost cumpărate de reclamant și că în anul 1948 se aflau în perfectă stare de funcționare, iar instanța de fond în mod greșit reține în hotărâre că aceste bunuri nu mai există.
- tribunalul nu a manifestat rol activ în soluționarea prezentului litigiu și anume teza probatorie ca Statul Român să facă dovada inexistenței bunurilor solicitate prin acțiune, astfel că trebuia încuviințată și administrată proba cu martori pentru a se face dovada că prin dispoziția președintelui Regiunii A s-a dispus ca în localul morii să se înființeze o turnătorie din aluminiu în scopul producerii unor lămpi fluorescente pentru iluminat, schimbându-se astfel destinația de folosință a clădirii.
Tot în cadrul acestei critici s-a arătat că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin aceea că s-a încercat a se pune exclusiv în sarcina acestuia obligația de a proba, când este mai mult decât evident că reclamantul nu are la îndemână posibilități efective și rezonabile de a pune în fața instanței astfel de probe, în condițiile în care unitatea deținătoare nu a fost identificată.
Se menționează că bunurile ce au fost revendicate nu au fost înlocuite, casate sau distruse și că nu există un proces verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001, iar aceste bunuri au fost vândute.
Instanța de judecată nu a avut în vedere declarațiile extrajudiciare ale martorilor, și -, aflate la filele 20-25 dosar și care au menționat că reclamantul (autorul recurenților) deținea în municipiul D bunurile din litigiu.
În concluzie s-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-au întemeiat apelul pe dispozițiile art.282 și urm. din Codul d e procedură civilă.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri, precum și note de ședință de apelantul-reclamant.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Verificând sentința civilă atacată în raport de criticile din apel și ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea constată următoarele:
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată, deoarece prima instanță a intrat în cercetarea fondului cauzei, stabilind situația de fapt, coroborând probele de la dosar și interpretând în mod corect textele legale ce se aplică în speță.
Faptul că reclamantul a recunoscut prin anumite înscrisuri și anume, notificările aflate la filele 7, 8 dosar fond, prin cererea de chemare în judecată care a avut obiect revendicare, înregistrată sub nr.3073 din 28 iunie 1998, precum și din prezenta cerere de chemare în judecată, că bunurile din acțiune nu mai există fizic reprezintă o dovadă certă și indubitabilă. Nici o altă probă, cum ar fi declarații de martori, nu poate răsturna recunoașterea reclamantului că bunurile din acțiune nu mai există fizic și că nu poate face dovada cu acte de proprietate pentru aceste utilaje.
În concluzie, în mod corect prima instanță a reținut că nu este îndeplinită una din cerințele textului legal, respectiv existența fizică a bunurilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Curtea constată că instanța a soluționat fondul cauzei, reținând în mod corect situația de fapt și raportându-se la susținerile reclamantului și interpretând în mod legal prevederile Legii nr.10/2001.
Rezultă că tribunalul nu a soluționat cauza pe excepție, ci pe fondul acesteia, motivând în fapt și în drept sentința pronunțată.
Al doilea motiv de apel este nefondat, întrucât în raport de prevederile art.129 Cod procedură civilă, Curtea constată că tribunalul și-a manifestat rolul activ, administrând toate probele utile și concludente soluționării cauzei, iar faptul că la termenul din 12 februarie 2009 respins proba cu înscrisuri solicitată de reclamant, constând în declarații cu martori date în fața notarului pe teza probatorie a dovedirii existenței bunurilor pentru care se solicită despăgubiri în echivalent, precum și proba cu efectuarea unei expertize prin care să fie evaluate bunurile, nu înseamnă că nu și-a manifestat rolul activ.
Judecătorul poate respinge anumite categorii de probe care nu sunt utile cauzei dacă consideră că cele existente la dosar sunt suficiente pentru soluționarea litigiului, altfel, dacă ar administra probe nepertinente ar tergiversa în mod nejustificat soluționarea cauzei și ar încălca principiul statuat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil.
În speță, tribunalul a respins în mod legal probele solicitate de reclamant și a motivat această respingere în sensul că la dosar există suficiente probe, inclusiv extrajudiciare, pentru a se putea pronunța în prezentul litigiu.
De asemenea, nu poate fi vorba de încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, deoarece în mod legal, în prezenta cauză sarcina probei existenței fizice a bunurilor din acțiune revine petentului și nu intimaților, ceea ce în mod corect a reținut și prima instanță.
Faptul că la dosar reclamantul nu a depus nici un înscris din care să rezulte că bunurile solicitate prin acțiune mai există fizic, nu înseamnă că prima instanță prin soluția pronunțată i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, în speță nefiind aplicabil art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prima instanță a avut în vedere toate declarațiile de martori depuse la dosar (20-25), care reprezintă probe extrajudiciare, așa cum rezultă și din practicaua sentinței civile nr.141 din 12 februarie 2009, unde tribunalul precizează că sunt suficiente probe, inclusiv extrajudiciare, ce vor fi analizate la deliberare.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.296 din Codul d e procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat de, G și, în calitate de moștenitori legali ai reclamantului -decedat, împotriva sentinței civile nr.141 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de, domiciliat în D, str.-, nr.189, județ V, domiciliată în D,-, județ V, G, domiciliată în B,-,.17.A,.A,.3, sector 1 și, domiciliată în B, str.- -,.9-11,.29, sector 1, în calitate de moștenitori legali ai reclamantului -decedat, împotriva sentinței civile nr.141 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă, intimat-pârât fiind STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Râmnicu V,-, județ
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.7/11.11.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu
