Speta Legea 10/2001. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 126
Ședința publică din data de: 18.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 61/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, reprezentat de consilier juridic, care depune, în ședință publică, delegație, intimatul - reclamant, reprezentat de avocat -, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/2009 și intimata - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, reprezentată de consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de apel intimatului - reclamant.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul apelantului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și intimatei - pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, formulează concluzii de admitere a apelului promovat de către apelantul - pârât, în baza probelor administrate în dosar.
Totodată, apreciază că este foarte mare cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de către partea adversă, în raport de obiectul dosarului și solicită respingerea solicitării de cheltuieli de judecată formulată de către intimatul - reclamant, în totalitate.
Reprezentantul intimatului - reclamant formulează concluzii de respingere a apelului promovat de către partea adversă ca neîntemeiat.
Apreciază că apelantul - pârât avea obligația de a soluționa notificarea formulată de către clientul său și precizează că au trecut șase ani de la formularea acesteia.
Mai învederează că la solicitarea părții adverse, intimatul - reclamant a depus și alte documente decât cele atașate inițial notificării, dar cu toate acestea notificarea nu a fost soluționată.
De asemenea, învederează că, în raport de valoarea imobilului, cheltuielile de judecată nu sunt mari.
Concluzionând, solicită respingerea apelului promovat de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în susținerea cărora depune chitanța nr. 279/05.06.2009.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 61/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 06.03.2008 pe rolul Tribunalului București -secția a IV a Civilă, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primar General și Primăria Municipiului, solicitând obligarea pârâților să îi restituie în natură în deplină proprietate și posesie imobilul. nr. 14 situat în B,-, sector 1, împreună cu boxa aferentă situată la subsolul imobilului și cota indiviză de 36,2 % din suprafața totală de 720 mp teren pe care este edificată construcția; în subsidiar, se solicită obligarea pârâților să soluționeze notificarea nr. 505/ 13.02.2002 ce a formar obiectul dosarului nr. 24879 / 14.02.2002 privind restituirea în natură a acestui imobil și obligarea pârâților la plata de daune cominatorii de 500 RON pe fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii, se arată că reclamantul a notificat pârâta în baza Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 505/ 13.02.2002 emisă de BEJ, să îi restituie în natură imobilul din-,. 14, sector 1 și cota indiviză de teren aferentă, imobil ce a aparținut autoarei.
Cu toate că de la data depunerii notificării au trecut mai mult de 6 ani și cu toate că a depus în susținerea notificării toate actele solicitate de către pârât, acesta nici până în prezent nu a înțeles să soluționeze notificarea formulată de reclamant, ceea ce determină o încălcare a dreptului de proprietate și contravine dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
Se arată că reclamantul este singurul moștenitor al defuntei, care a dobândit terenul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17106/ 10.04.1947, iar apoi pe acest teren a fost edificată o construcție, din care autoarea reclamantului a dobândit. nr. 14 conform contractului de construcție autentificat sub nr. 17105/ 10.04.1947.
Imobilul a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950, poziția 461, și nu a fost înstrăinat nici până în prezent.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. a, art. 7 alin. 1 și 2, art. 24 și 25 din Legea nr. 10/2001, art. 480 și 481, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Printr-o cerere precizatoare, reclamantul a arătat că suprafața de teren aferentă imobilului este de 36,2 %o (miimi).
Prin sentința civilă nr. 61 / 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosar nr-, a fost admisă acțiunea, a fost obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură către reclamant a imobilului. nr. 14 situat în B,-, sector 1, boxei situate la subsolul imobilului și a terenului în cota de 3,62 %o aferente. 14, cu obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 2702,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 30.03.2009 pârâtul Municipiul B prin Primar General, solicitând schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel, s-a arătat că, potrivit art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/200, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
Se mai arată că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte", respectiv înscrisuri, prin care se înțeleg orice fel de înscrisuri constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare. Mai mult, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Cu privire la obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, se arată că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției. Se arată că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282-298 din Codul d e procedură civilă.
În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel invocate de apelant și a probelor administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin notificarea nr. 505/ 13.02.2002 emisă de BEJ, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B,-, notificare ce a făcut obiectul dosarului nr. 24879/ 14.02.2002 la.
Prin adresa din 27.03.2008, pârâta a comunicat, la solicitarea instanței, că nu a soluționat notificarea deoarece dosarul nu e complet, nefiind depuse toate actele necesare.
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17106/ 10.04.1947, a dobândit o cotă indiviză de 36,2%o din suprafața totală de teren de 720 mp situat în B,-.
Pe acest teren a fost edificată o construcție din care, potrivit contractului de construcție autentificat sub nr. 17105 / 10.04.1947, a dobândit apartamentul nr. 14 situat la etajul I și compus din vestibul, trei camere și dependințe, precum și o boxă numerotată 14 situată la subsolul comun al imobilului.
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 461 din Anexa la acesta.
În ceea ce privește primul motiv de apel se susține că termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză. Se mai arată că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte", respectiv înscrisuri, prin care se înțeleg orice fel de înscrisuri constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare. Mai mult, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Cu privire la acest aspect, Curtea reține că deși pârâtului îi revenea obligația de a răspunde solicitării reclamantului într-un termen de 60 de zile, potrivit art. 25 al. 1 și 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, acesta nu s-a conformat obligației.
Astfel, se reține existența unui prejudiciu creat reclamantului, prin însuși faptul nesoluționării cererii de restituire într-un termen rezonabil, prejudiciu care poate fi acoperit prin angajarea răspunderii pârâtului fie prin repararea în natură (obligarea la emiterea unei decizii de soluționare), fie prin repararea prin echivalent ( acordarea și de despăgubiri, dacă au fost cerute).
Curtea reține și faptul că, în ceea ce privește executarea obligațiilor de a face, reclamantului îi revine numai sarcina de a dovedi existența obligației (fapt ce rezultă din dispozițiile menționate, obligația având ca izvor însăși legea ), căzând în sarcina pârâtului să facă dovada executării obligației sau a imposibilității executării acesteia.
Este adevărat că termenul de 60 de zile se poate calcula începând cu două date de referință, în funcție de specificul fiecărui caz în parte: data depunerii notificării (atunci când toate înscrisurile necesare soluționării notificării au fost depuse de petent) sau data depunerii tuturor actelor doveditoare, termenul fiind prorogat prin acordul tacit al părților, însă, în acest ultim caz, numai dacă se comunică părții interesate că documentația depusă nu este suficientă. Modificarea adusă disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 ("actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării") nu este aplicabil în speță, deoarece la data depunerii notificării acest text legal nu era modificat, astfel că obligația corelativă a pârâtului de a răspunde notificării reclamanților s-a născut sub incidența legii vechi, fiind supusă dispozițiilor acesteia. Mai mult chiar, această modificare nu trebuie interpretată în sensul că unitatea deținătoare a imobilului poate soluționa notificarea ce i s-a adresat oricând, iar nu în interiorul termenului de 60 de zile, pentru că altfel ar însemna ca dispozițiile art. 25 al. 1 să rămână fără efect, ceea ce este inadmisibil. Posibilitatea depunerii înscrisurilor doveditoare până la soluționarea notificării este reglementată în favoarea titularului notificării, fiind o normă de favoare pentru el. Pârâtul rămâne obligat a soluționa notificarea în termenul prescris prin lege, neputând invoca pentru întârzierea răspunsului, nedepunerea actelor doveditoare de către petent.
Oricum, indiferent de data de la care se calculează termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare trebuia să răspundă notificării, acesta a fost depășit. Chiar calculat de la data depunerii ultimelor înscrisuri solicitate reclamanților, cum, potrivit Legii nr. 289/2003, aceste înscrisuri puteau fi depuse până la termenul limită de 1.07.2003, acest termen a fost depășit, nemaiputându-se reține că pârâtul ar mai fi în așteptarea unor înscrisuri solicitate reclamantei, întrucât termenul în care puteau fi primite aceste înscrisuri a expirat.
Modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care trebuie să se răspundă sunt imperative, ele neavând caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor. Ca urmare, prin lipsa răspunsului la notificarea adresată, pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantei și a lipsit-o de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce a îndreptățit-o să se adreseze instanței, prin acțiunea de față, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate.
Se mai au în vedere și dispozițiile deciziei nr. 20/ 2007 ICCJ în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit în mod expres că instanța este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Astfel, acest motiv de apel este nefondat, apelantul necriticând soluția primei instanțe și sub aspectul soluției de restituire în sine.
Cu privire la motivul de apel legat de obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, se susține de către apelant că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției. Se arată că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Curtea reține că nu există niciun temei legal pentru a înlătura aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, iar în cauza de față se reține culpa procesuală a pârâtului, prin faptul nesoluționării cererii în termenul legal și prin faptul că pârâtul a căzut în pretenții, neexistând nicio prevedere specială care să exonereze pârâtul de angajarea răspunderii sale conform normelor de drept comun.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, va obliga apelanta la plata către intimatul a sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 279/ 05.06.2009 emise de, și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelanta - pârâtă Municipiul B prin Primar General, cu sediul în B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr. 61/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul în P,-, județ P și cu intimatul - pârât Primăria Municipiului B, cu sediul în B, sector 5,-, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata către intimatul a sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. Jud. AV
5 ex./30.06.2009
Judecător fond - Secția a IV-a Civilă-
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Georgeta Stegaru
