Speta Legea 10/2001. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 129/A/2008
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Monica Farcas
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S împotriva sentinței civile nr.297 din Tribunalul Sibiu în dosar cu nr.unic - având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu reclamantul intimat .
Având în vedere că d-na judecător Carla -titulară a completului de judecată -apel civil+special de joi- lipsește din instanță fiind în îngrijirea copilului de până la 2 ani, completul a fost complinit în conformitate cu prevederile art.98 alin.6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești prin participarea d-nei judecător - -desemnată în lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motive, scutit de taxă, iar în motivele de apel se solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că la dosar s-a depus prin registratură întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Constată că prin sentința civilă nr.297/24.03.2008 a Tribunalului Sibiu -Secția civilă a fost admisă contestația formulată de în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Sibiu, în sensul că s-a dispus:
-anularea parțială a dispozițiilor nr.15.642/12.11.2007 și respectiv 16.346/5.12.2007 și obligat intimatul a emite o nouă dispoziție cu privire la acordul de despăgubiri, pentru întreaga cotă de din apartamentul (în componența prevăzută din decizia nr.1364/1986 a fostului Consiliu popular al jud.Sibiu) și întreg garajul, ambele situate în Sibiu- (fostă 13 aprilie) înscrise în CF 13166/b Sibiu nr.top.4007/4/I, 4007/5/1/I, precum și cota de din părțile indivize comune ale apartamentului nr.I din CF 13165 Sibiu.
A reținut prima instanță că inițial contestația celui în cauză viza anularea în parte a dispoziției nr.15.642/12.11.2007 emisă de primar, pentru că i s-au acordat despăgubiri pentru construcții nu și pentru teren, precum și pentru cota de ce reprezenta cota soției sale pretinsă pe calea notificării. Ulterior, a stabilit aceeași instanță, contestatorul și-a precizat contestația, arătând că solicită anularea în parte și a dispoziției nr.16.346/2007, prin care intimatul a propus să se acorde atari despăgubiri și pentru cota de din părțile comune indivize, în care se include terenul clădit și neclădit. În același sens contestatorul nu a mai susținut motivul din contestație că nu i s-a acordat și cota din teren.
Intimatul, pe calea întâmpinării, a solicitat respingerea contestației, cu susținerea că cel în cauză a solicitat expres cota sa de proprietate, iar dreptul de acrescământ operează în materie succesorală nu și în cazul de aplicare a legii speciale nr.10/2001.
În drept s-au invocat dispozițiile art.115-118 cod procedură civilă, Legea 10/2001 și HG nr.250/2007. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de fond în considerarea probelor administrate a reținut și motivat că cel în cauză împreună cu soția sa au deținut în codevălmășie imobilul din Sibiu str.- nr.7, înscris în CF 13166/b Sibiu, nr.top.4007/4/I și 4007/5/1/I, cu titlu de cumpărare din 1974. Ulterior aceștia au edificat un garaj pe care l-au întabulat în CF, în baza sentinței civile nr.3969/1997 a Judecătoriei Sibiu.
Prin decizia 1364/13.12.1986 a fostului Consiliul popular al jud.Sibiu au fost trecute în proprietatea statului cota de din teren și edificate și din garaj aparținând lui, fără plată și cota de din teren și din garaj ce aparținea soției acestuia cu plata unei despăgubiri în limita sumai de 19.759 lei.
Urmare a notificării contestatorului din 12.09.2001 s-a emis dispoziția 15.642/2007 prin care intimatul a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de din apartament și din garaj, pentru ca prin dispoziția ulterioară nr.16.346/2007 să fie propuse despăgubiri și pentru cota de din părțile indivize comune înscrise în CF 13.165 Sibiu respectiv teren clădit și neclădit de 97/168 părți, acoperiș, podul casei și conductele, până la racordarea în apartament, reținând intimatul că prin notificare contestatorul a solicitat expres doar cota ce-i revenea lui nu și soției.
Instanța a stabilit însă că potrivit art.30 din Codul familiei, se impunea acordarea de despăgubiri pentru întreaga cotă de din construcții și teren, și respectiv întregul garaj.
La momentul preluării imobilului de către stat, a conchis aceeași instanță, acesta era bun comun în devălmășie a soților, nefiind determinată concret cota fiecăruia, așa cum nici în prezent nu este.
În acest context, în mod abuziv la momentul preluării cât și ulterior prin cele două dispoziții contestate, s-a reținut că fiecare dintre soți deține câte din construcții și teren și câte din garaj, în situația în care nu a avut loc o împărțire convențională sau judiciară a bunurilor comune.
S-a ignorat și faptul că art.35 alin.2 din codul familiei instituie mandatul tacit, în cadrul exercitării actelor de administrare, folosință sau dispoziție, astfel că oricare dintre soți este prezumat că are mandat din partea celuilalt. În acest context s-a arătat din aceeași instanță că notificarea în regimul special instituit de Legea 10/2001, poate fi făcută de oricare dintre soți, fiind un act de conservare ce profită comunității de bunuri. De altfel în cuprinsul notificării se face referire la cota de, chiar dacă se folosește terminologia de "cota mea".
Mai mult spiritul legii cadru nr.10/2001 consacră principiul restituțio in integrum. Mai mult, reține aceeași instanță, art.2 alin.2 al aceluiași act normativ, stipulează expres că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil (Decretul 223/1970) își păstrează calitatea de proprietar avută la acea dată, pe care o exercită și după primirea deciziei, astfel că față de acest text legal, pentru că cel în cauză împreună cu soția sa erau proprietari în devălmășie, trebuie să i se recunoască aceeași calitate și la data notificării. În considerarea acestor aspecte de ordin faptic și în raport de textele de lege invocate, contestația a fost admisă în limitele menționate.
Împotriva sentinței civile nr.297/24.03.2008 a Tribunalului Sibiu - secția civilă, în termen a declarat apel intimatul Primarul municipiului Sibiu-, în sensul respingerii contestației cu consecința menținerii dispoziției contestate.
În expunerea motivelor de apel se arată, în esență, că în concret notificatorul intimat a solicitat doar cota sa de proprietate din apartamentul nr.1 și cota de din garajul auto și că oricum, chiar dacă ar fi solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și pentru cota de pentru soția sa, contestația ar fi fost tot neîntemeiată, pentru că în speță nu operează dreptul de acrescământ.
Argumentul instanței de fond că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art.30 codul familiei care instituie regimul comunității de bunuri =devălmășia=, întrucât cotele soților nu sunt determinate este irelevant, pentru că acrescământ operează doar în materie succesorală, în situația că unul din moștenitori culege și cotele celorlalți. În speță chiar dacă coproprietatea este devălmașe, neformulând notificare în baza Legii 10/2001 pentru cota sa de proprietate, celălalt coproprietar nu poate beneficia de aceasta.
Prin urmare, prima instanță interpretând greșit conținutul art.4 din Legea 10/2001, se impune admiterea apelului, cu consecința respingerii contestației.
În drept s-au invocat dispozițiile art.282 și 296 cod procedură civilă, Legea 10/2001 și HG nr.250/2007.
Intimatul contestator a depus concluzii scrise, prin care solicita respingerea apelului, care prin conținutul criticilor sale, nu sunt de natură a se pronunța o altă hotărâre de respingere a contestației.
Analizând apelul prin prisma acestor critici, dar și în contextul art.294-295 cod procedură civilă, se constată a fi nefondată pentru următoarele considerente:
Evident, contestatorul intimat și soția sa au dobândit pe durata căsătoriei dreptul de proprietate asupra cotei de din apartamentul nr.1, cu titlu de cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de fostul notariat de Stat sub nr.778/1974, precum și dreptul de proprietate asupra cotei de din părțile indivize comune de 97/168, inclusiv din terenul de 605 mp.
În 1986, Consiliul județean Sibiu prin decizia nr.1364, în aplicarea 223/1974 a preluat cota de din imobil în mod abuziv prin nesocotirea Constituției de la acea dată a dreptului de proprietate prevăzut de art.480 cod civil și următorii, ca și a Tratatelor și Convenției Internaționale la care România era parte.
În acest consens a formulat notificarea care în raport de conținutul art.20 din Legea 10/2001 cuprindea toate datele de identificare a imobilului, atât din punct de vedere administrativ cât și al CF, cu individualizarea cotei de proprietate deținută, respectiv de parte. Mai mult intimatul prin adresa nr.-/9.11.2007 dând lămuriri comisiei competente, îi solicita despăgubiri care să vizeze întregul imobil deținut de familia sa, din care să fie scăzute suma încasată de soția sa în 1986, în urma preluării imobilului. Cum bunurile dobândite de soți pe durata căsătoriei au un regim de proprietate distinct de cel al coproprietarilor, respectiv în devălmășie, în mod judicios a conchis că sunt incidente dispozițiile art.30 din codul familiei.
Prin urmare, în cazul bunurilor comune fiecare dintre soți poate dispune de bunurile comune, fiind socotit că are și consimțământul celuilalt soț, așa cum judicios a reținut instanța de fond.
Potrivit unui astfel de mandat, fiecare dintre soți, exercitând dreptul de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, este prezumat că a avut și consimțământul celuilalt soț.
În acest context, exercitând atari drepturi fiecare din ei acționează atât în nume personal, cât și ca reprezentant al celuilalt soț.
Prin urmare chiar dacă prin conținutul Legii 10/2001 se arată expres că de cotele moștenitorilor legali sau moștenitori testamentari care nu au urmat procedura instituită de această lege specială în Capitolul III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen notificare, având în vedere voința legiuitorului și caracterul reparatoriu al acestui act normativ este mai mult decât evident că prin spiritul lui, acest act normativ este de a favoriza persoanele care au formulat atari cereri.
Dealtfel, este neîndoielnic că acest act normativ cu caracter reparatoriu consacră principiul restituțio in integrum, astfel că nu poate fi vorba de o interpretare eronată a conținutului art.4 din legea cadru sus menționată, așa cum încearcă să susțină apelantul.
Prin urmare, indiferent de conotația dată așa-zisului drept de acrescământ, incident în opinia apelantului doar în materie succesorală, în raport de aspectele menționate, apelul de față este nefondat, urmând ca în baza art.296 cod procedură civilă să fie respins.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de intimatul Primarul Municipiului Sibiu împotriva sentinței civile nr.297/24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 4ex/1.10.2008
Jud.fond
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Monica Farcas
