Speta Legea 10/2001. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 13/

Ședința publică din 25 Ianuarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florina Andrei

JUDECĂTOR 2: Daniel Radu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.225 din 02 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru apelantul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.215/2007, emisă de Baroul A - Cabinet individual, lipsind intimatul-pârât Primarul Municipiului Pitești.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul-reclamant, susține oral apelul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii contestației, obligarea intimatului pârât la restituirea în natură a terenurilor în suprafață de 55 mp. 30 mp. și 42 mp. conform raportului de expertiză întocmit în cauză de exp., cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2006, reclamantul a formulat plângere împotriva Dispoziției nr.2395/17.07.2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești, solicitând anularea acesteia cu consecința restituirii în natură a suprafeței de 300. situată în Pitești,- bis și obligarea în continuare la acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile situate pentru acest teren compuse din două prăvălii și locuință.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este moștenitorul legal al defuncților și, în calitate de descendent de gradul I și nepot al defuncților și.

A mai arătat că imobilele au fost dobândite de mama sa, de la. prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1495/27.05.1938, imobilul fiind preluat abuziv și trecut la stat fără vreo despăgubire, iar construcțiile au fost demolate.

În prezent întregul imobil teren este afectat în prezent de construcții.

Pârâtul Primarul Municipiului Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii motivat de faptul că imobilul pentru care s-a formulat notificare este în prezent ocupat de construcția blocului nr.12A și accesul la subsolul magazinului, Dispoziția nr.2395/2006 stabilind despăgubiri atât pentru imobilul casă cât și pentru teren, actele fiind înaintate la secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul P

La data de 3 noiembrie 2006, reclamantul a formulat precizare la acțiune solicitând restituirea în natură a suprafeței de 300. situată în - și obligarea la acordarea de despăgubiri pentru construcțiile situate pe teren.

Reclamantul a depus o nouă precizare la acțiune la data de 18 decembrie 2006, arătând că terenul solicitat nu este afectat în totalitate de construcții, în acest sens urmând a fi admisă acțiunea.

Prin sentința civilă nr.225 din 2 iulie 2007, Tribunalul Argeș - Secția Civilă a respins ca nefondată contestația, reținând următoarele:

Reclamantul a formulat în termen legal notificare pentru restituirea în echivalent a celor două prăvălii situate în Pitești,- bis și teren aferent.

Petentul este moștenitorul numitei, mama sa, care prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1495/27.05.1938 a cumpărat de la imobilul solicitat.

Terenul și construcția au fost preluate în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950 de la tatăl notificatorului,.

Din fișa tehnică aflată la filele 33-36 din dosar, rezultă că imobilul construcție a fost demolat, terenul fiind trecut în administrarea L Produse Industriale Pitești (37) pentru amplasarea unui magazin universal cu 7 nivele ( ).

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, reiese că terenul de 300. solicitat de reclamant, care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 1938, identificat cu roșu pe schița de la fila 80, are o întindere reală de 227. și nu este liber, neputând fi restituit în natură.

Pe schița de la fila 108 din completarea la raportul de expertiză au fost identificate toate suprafețele componente ale terenului de 227. după cum urmează: 100.p identificat cu roșu, aflat sub bloc; 30. identificat cu galben, reprezentând distanța de 3. de lângă bloc; 42. identificat cu, ce asigură accesul la magazinul și 55.p identificat cu albastru, ce asigură acces la blocuri și parcare.

Conform art.10 alin.l din Legea nr.10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În cauză s-a constatat că după demolarea construcțiilor pentru care s-a reținut dreptul la despăgubiri, terenul a fost ocupat de construcții noi și de acces la acestea, fiind afectat de detalii de sistematizare, neputând fi restituit în natură.

Astfel, terenul de 100 p identificat cu roșu se află chiar sub construcția blocului 12 A, iar suprafața reprezentată cu galben, de 30, reprezintă spațiu de siguranță al blocului menționat; suprafețele de 42 și 55 reprezintă spații de acces la magazin și la blocuri, restituirea în natură a acestora fiind de natură să împieteze utilizarea construcțiilor către care se asigură accesul.

În atare situație, tribunalul a constatat că terenul nu poate fi restituit în natură, dispoziția fiind atacată numai sub acest aspect, astfel că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, raportat la art.10 alin.1 din Legea nr.10/2001, plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr.225/2 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă a declarat apel, în termen legal, reclamantul care a criticat hotărârea atacată, în esență, pentru motivul că prima instanță în raport de probele administrate trebuia să dispună restituirea în natură către apelant a celor trei trupuri de teren de 30. (contur portocaliu), 55. (contur albastru) și 42. (contur ) așa cum au fost identificate de expert în raportul de expertiză și completarea la acesta, efectuate la fond.

De asemenea, reclamantul a precizat că instanța de fond a interpretat eronat termenul de "teren ocupat" și a respins acțiunea, motivând ocuparea în integralitate a terenului litigios, deși este evident că pe ele nu se găsesc construcții, împrejurarea că sunt afectate de căi de acces neputând duce la imposibilitatea restituirii în natură.

Apelantul consideră că prima instanță a încălcat prevederile art.9 din Legea nr.10/2001, întrucât restituirea în natură este prioritară acordării de despăgubiri celor îndreptățiți.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea acțiunii pentru suprafețele de teren de 55. 30. și respectiv 42. conturate cu albastru, portocaliu și în completarea raportului de expertiză.

Reclamantul a depus la dosar și concluzii scrise, în sensul admiterii apelului, conform celor menționate mai sus.

Intimatul-pârât Primarul Municipiului Pitești a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate și de ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată următoarele:

Apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a dovedit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1495/27.05.1938 că autoarea sa a dobândit imobilul din litigiu.

De altfel acest lucru nu este contrazis nici de intimat.

Problema prezentului litigiu este aceea dacă, reclamantului i se poate reconstitui vreo suprafață din cei 300 solicitați în acțiune, conform Legii nr.10/2001 republicată.

Din completarea la raportul de expertiză întocmită de expert (fila 107 dosar fond), Curtea constată că suprafețele de teren de 30. (contur portocaliu), 42. (contur ) și 55. (contur albastru) sunt suprafețe libere, pe care nu se află construcții.

Conform prevederilor Legii nr.10/2001, restituirea în natură a suprafețelor de teren libere este regula, iar acordarea de despăgubiri este excepția.

Cum în cauză a rezultat din coroborarea probelor administrate că autoarea reclamantului a dobândit terenul din litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1495/27.05.1938, că acesta a fost preluat în mod abuziv de Statul comunist și că trei suprafețe sunt libere și neafectate de construcții, respectiv 30. (contur portocaliu), 55. (contur albastru) și 42. (contur ) potrivit completării la raportul de expertiză (fila 107 dosar fond), Curtea constată în baza art.9 din Legea nr.10/2001 că acestea pot fi restituite în natură contestatorului.

În concluzie, în baza art.296 Cod procedură civilă, urmează a fi admis apelul declarat de reclamantul și pe cale de consecință se va schimba în tot sentința civilă nr.225/2 iulie 2007 Tribunalului Argeș - Secția Civilă, în sensul că se va admite acțiunea, se va anula Dispoziția nr.2395/2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești și se va dispune restituirea în natură a suprafețelor de teren de 30. 55. și 42. conform completării la raportul de expertiză (filele 107 și 108 dosar fond).

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligat intimatul Primarul Municipiului Pitești să plătească reclamantului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, calculată în ambele faze procesuale și formată din 1000 lei onorariu avocat conform chitanței nr.215/2007 (fila 142 dosar) și 500 lei onorariu expert potrivit depunerii de la fila 71 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județ A, împotriva sentinței civile nr.225 din 2 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, intimat-pârât fiind PRIMARUL MUNICIPIULUI P, cu sediul în Pitești,-, județ

Schimbă în tot sentința civilă nr.225/2 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, după cum urmează: admite contestația formulată de reclamantul, anulează Dispoziția nr.2395/2006 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Pitești și dispune restituirea în natură a următoarelor suprafețe de teren: 30. 55. și 42. conform raportului de expertiză completat, întocmit de expert (filele 107, 108).

Obligă pe intimatul-pârât Primarul Municipiului Pitești să plătească apelantului-reclamant suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.6/14.02.2008.

Jud.fond:.

Președinte:Florina Andrei
Judecători:Florina Andrei, Daniel Radu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Pitesti