Speta Legea 10/2001. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
Decizia Nr. 137/Ap Dosar Nr-
Ședința publică din 29 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ligia Vâlcu JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
--- - JUDECĂTOR 3: Gilda
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 139 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 23 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 29 octombrie 2008.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 139/2008, Tribunalul Brașova respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Comuna și Statul Român, reținând în considerente că notificarea reclamantei cu nr.72/20.09.2005 a fost respinsa ca tardiv formulata motivandu-se ca aceasta a fost depusa cu nerespectarea termenului prevazut de art. 21 alin.1, alin.3, art.24 alin.3, art. 50 alin.5 din legea nr. 10/2001.
In primul rand instanta urmeaza sa constate ca imobilele in litigiu intra sub incidenta de aplicare a Legii nr.10/2001.
Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10 / 2001 statuează că "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139 / 1940 asupra rechizitiilor și nerestituite, se restituie în natură în condițiile prezentei legi".
Art. 2 alin. 1 din Lege particularizează ce se înțelege, prin imobile preluate în mod abuziv.
Punerea in aplicare a Legii nr. 10/2001 este precedată de două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestor legi, în cadrul procedurii administrative prealabile de restituire în natură ori prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv.
Instanta are in vedere ca reclamanta a sesizat unitatea detinatoare, in baza legii nr. 10/2001, la data de 20.09.2005, cu depasirea termenului imperativ prevazut de lege.
Art. 22 alin 1 din Legea nr.10/2001 stipulează: " Persoana îndeptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare prezentei legi,persoana juridică deținătoare solicitând restituirea în natură imobilului ".
Termenul mai sus arătat fost prelungit cu încă 6 luni prin OUG nr. 109/2001 și prin OUG nr.145/2001.
Prin urmare unitatea deținătoare trebuia sesizată în condițiile Legii nr.10/2001, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare Legii, respectiv de la 14 februarie 2001 și până la 13 februarie 2002.
Legea nu precizează care este natura juridică termenului de 12 luni instituit de dispozițiile legale precitate, dar prevede care este efectul nerespectării lui.
În acest sens art. 22 alin 5 din Legea nr. 10/2001 dispune ca " Nerespectarea termenului de 12 luni pentru trimiterea notificării atrage peirderea dreptului de solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."
În general termenele înlăuntrul cărora titularii își pot exercita anumite drepturi subiective sunt calificate fi de decădere si se caracterizează prin aceea că nu sunt succeptibile de suspendare sau de întrerupere iar efectul lor constă în stingerea dreptului subiectiv însuși.
Față de natura juridică termenului instituit de dispozițiile art 21 alin 1 din Legea nr. 10/2001, și anume, aceea de termen de decădere, persoanele îndreptățite care nu au formulat notificarea prevăzută de art. 21 alin 1 în termenul prevăzut de art. 21 alin 5, au pierdut nu numai dreptul de solicita măsuri reparatorii în justiție - în natură sau prin echivalent în condițiile legii - ci, chiar dreptul subiectiv - dreptul de proprietate - și, pe cale de consecință și dreptul de mai formula, potrivit dreptului comun, acțiune în revendicare bunului preluat de stat.
În speță, așa cum am arătat, reclamanta formulat notificarea în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, la data de 20.09.2005, deci, după expirarea termenului instituit de art. 22 alin. 5 din Lege, astfel că, în raport de dispozițiile acestui text de lege ea nu mai poate solicita în justiție măsuri reparatorii în condițiile actului normativ menționat.
Pe de alta parte, este de retinut ca Legea nr. 247/2005 nu a operat o repunere in termenul de depunere a notificarilor si nici nu a acordat un nou termen pentru formularea acestora.
Asadar in conditiile in care petitul 1 este nefondat celelelate petite formulate de reclamanta in baza dreptului comun nu pot fi admise.
Reclamanta a inteles sa formuleze subsidiar petitului 1, o actiune in realizarea dreptului sau, adresandu-se direct instantei de judecata fara insa sa-si intemeieze actiunea pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 in conditiile in care demersul intreprins in baza acestei legi respectiv notificarea adresata Primariei Baf ost tardiv formulata.
Prima etapă, prevazuta de Legea nr. 10/2001 respectiv procedura administrativă prealabilă, are caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că, de la intrarea în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acțiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil, formulate direct la instantele judecătorești competente sunt inadmisibile, dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de prezenta legea 10/2001.
Procedandu-se astfel, nu se incalca prevederile art.6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, privind liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, doar ca reclamanta trebuie sa urmeze procedura administrativa prealabila precum si termenele defipte de lege pentru procedura respectiva.
Este adevărat ca potrivit art.6 alin. 3 din legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente sa analizeze valabilitatea titlului, numai ca in alin. 2 al aceluiași articol se prevede ca bunurile preluate de stat, fara un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Întrucât legiuitorul a adoptat o lege speciala de reparatie, care este Legea nr. 10/2001, iar imobilele in litigiu fac obiectul acesteia, reclamanta nu poate deroga de la aceasta reglementare fiind obligata sa urmeze procedura si termenele prevăzute de legea speciala.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitatea încălcării dispozițiilor art. 480,481 cod civil prin interdicția prev. de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, se instituie o discriminare între foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv care au depus notificări în vederea restituirii acestora în termenul legal, beneficiind în consecință de măsuri reparatorii, și aceia care nu au respectat termenul.
De asemenea, procedura administrativă instituită prin prevederile art. 22 alin. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 este o jurisdicție specială administrativă facultativă, așa cum rezultă din art. 22 alin. 4 din legea fundamentală, astfel încât, nerespectarea termenului de depunere a notificării nu ar trebui să constituie, în fapt, o negare a accesului liber la justiție.
În egală măsură, prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. 1, privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 20 alin. 1 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și pe cale de consecință, încalcă și prevederile art. 1.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Sub aspectul valabilității titlului statului, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanței îi revine obligația de a analiza valabilitatea titlului față de Constituție, tratatele internaționale la care România era parte și a legislației în vigoare la data preluării imobilului de către stat.
Este evident caracterul abuziv al naționalizării și în raport cu aceasta, se impunea ca în conformitate cu legislația și jurisprudența evocate mai sus, admiterea acțiunii.
și comuna au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Apelul este nefondat.
În speță, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reținând în considerente că potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii. Legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept".
De asemenea, Curtea a mai reținut că dispozițiile criticate se aplică în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în aceeași situație juridică, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
De asemenea, este de menționat că în ședința din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în secții unite a pronunțat următoarea soluție:
Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești.
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului "Specialia generalibus derogant", chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială - Legea nr. 10/2001 - și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate.
Faptul că potrivit legii speciale există obligativitatea sesizării prealabile a unității deținătoare, în locul investirii directe a instanței nu înseamnă o încălcare a dreptului de acces la libera justiție câtă vreme așa cum observă Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana îndreptățită, nemulțumită de rezolvarea notificării făcute, se poate adresa instanței competente care va examina în fond cererea sa putând dispune restituirea, ori de câte ori va constata că aceasta este fondată. Mai mult, soluția instanței de fond poate fi atacată cu apel și recurs asigurându-se și deplin control judiciar. În fapt, problema care se pune în legătură cu încălcarea Convenției Europene vizează nu nesocotirea dreptului de acces la instanță care n-a fost niciodată negat de Legea nr. 10/2001, ci mai degrabă a dreptului de proprietate însuși, de vreme ce persoanele îndreptățite care nu au respectat termenul de notificare prevăzut de această lege pierd dreptul la acțiunea în justiție și sunt decăzute din însuși dreptul de proprietate.
Nici o dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, cum este procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic ori procedura notificării prealabile a unei autorități, instituții sau persoane, așa cum este cea numită prin Legea nr. 10/2001.
Așa încât, cum nu trebuie confundat dreptul de a te adresa unui tribunal (dreptul de acces liber la justiție) cu înseși drepturile procedurale prin care se pun în valoare diferite mijloace procesuale care alcătuiesc substanța însăși a procesului civil și care dau expresie dreptului la un proces echitabil în ansamblul lui.
Așadar, doctrina a decis că prevederile legii nr. 10/2001 referitoare la procedura administrativă prealabilă, la termenele de notificare sau de atacare a actelor de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt pe deplin constituționale în raport cu prevederile art. 21 din Constituție, chiar dacă acestea sunt formulate în termeni mult mai categorici și expliciți decât dreptul de acces la un tribunal recunoscut de art. 6 par. 1 din Convenție, în lumina ambelor reglementări, persoana îndreptățită având dreptul de a sesiza instanța de judecată pentru a-și apăra drepturile recunoscute prin Legea nr. 10/2001, dar numai cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de legea specială.
Măsurile sancționatorii prev. de Legea nr. 10/2001 constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptățite care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea cererii de restituire ori de atacare a unor acte lovite de nulitate, sunt convenționale în acord cu cerințele prev. de art. 1 din Protocolul nr. 1 precum și cu practicile în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de cele mai sus expuse apelul va fi respins în temeiul art. 296 Cod pr. civ. cu păstrarea întocmai a considerentelor hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 139/2008 a Tribunalului Brașov pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - --- -
Grefier,
-
Red. - 7.11.08
Dact. - 11.11.08
6 ex.
Președinte:Ligia VâlcuJudecători:Ligia Vâlcu, Maria Carmen Tică, Gilda
