Speta Legea 10/2001. Decizia 14/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(5274/civ/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.14A
Ședința publică din 05.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
Grefier: - -
******************************************
Pe rol soluționarea cererii de apel,după casare, formulat de apelantul-pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, împotriva sentinței civile nr. 203 din 03.03.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosarul nr. 4425/2003, în contradictoriu cu intimatele - reclamante (FOSTĂ ), - SRL,având ca obiect - Legea nr.10/2001.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 29.05.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 05.06.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.203/03.03.2004, pronunțată în dosarul nr.4425/2003, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis contestația precizată formulată de reclamanții, fostă, - NI-EX SRL și - & SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,
A anulat decizia de respingere a notificării nr. 587/10.11.2003 a intimatei și a dispus restituirea în natură, în parte, de pârât către - & SRL a imobilului în litigiu, situat în B, -. B-P, km.11-12, parcelei 105 B în suprafață de 5.000.p, identificată la intersecția șos. B-P cu strada -, având o deschidere de 17,74 la șos. B-P și o lungime de 110,02 x 229,61, paralelă cu strada -, și a parcelelor nr.104 și nr. 105 în suprafață de 23.800.p, identificată la sud de parcela 105 B, având ă deschidere de 87,62 la șos. B-P și o lungime de 335,87 pe care se află amplasată și construcția în suprafață de 286,58.p vecinătățile parcelelor fiind stabilită de expertul (filele 196-209 dosar).
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut din înscrisurile depuse că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui R care l-a stăpânit în baza actelor de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2463/1930 și nr. 12967/1930. După decesul lui moștenitorii acestuia, respectiv, și C au vândut imobilul în litigiu numitei conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. -/7.12.1946. Ulterior prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 45137/16.12.1947 numita vinde imobilul numitului cunoscut și ca conform declarației de notorietate depusă la dosar (fila 235 dosar) imobilul fiind dobândit în timpul căsătoriei cu reclamanta.
După decesul lui a rămas ca moștenitoare, în calitate de fiică, reclamanta.
Prin contractul de cesiune de drepturi autentificate sub nr. 3615/3.07.2003 de BNP reclamantele și au cesionat drepturile cu privire la imobilul în litigiu către - NI-EX care, la rândul său, prin actul adițional autentificat sub nr. 15/17.12.2003 a cesionat drepturile litigioase către - & SRL.
Din înscrisurile depuse și din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert judiciar, a rezultat faptul că imobilul în litigiu, în suprafață totală de 42.600.p se compune din 3 loturi, respectiv lotul 1 format din parcela în suprafață de 5000.p: lotul 2 format din parcela 104 și 105 în suprafață de 23.800.p pe care se află și construcția și lotul 3 format din parcela 96 în suprafață de 13.800.p,fiecare lot având un regim juridic diferit, atât din punct de vedere al dobândirii analizată pe scara transmițătorilor succesivi, cât și din punct de vedere al preluării în proprietatea statului.
Astfel lotul 1 în suprafață de 5000. a fost dobândit de prin cumpărare de la numitul prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 33789/1933; referitor la acest lot pârâta în calitate de unitate deținătoare a susținut că statul a preluat o suprafață de 3800.p din totalul de 5000.p prin expropriere, anterior anului 1945, astfel că restituirea acestui lot nu s-ar încadra în dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Examinând actul normativ invocat de pârâtă ca temei al preluării, Legea pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei din anul 1931 se constată că art. 6 alin.2 din lege prevedea un termen de 3 ani de la intrarea sa în vigoare pentru îndeplinirea scopului de utilitate publică, termen care nu a fost respectat în cauză.
Astfel, din dosarul de expropriere nr. 3302 al Serviciului Exproprieri, depus de pârât, rezultă că declarația de principiu cu privire la exproprierea acestei suprafețe de teren s-a făcut la 29.09.1932, au fost stabilite prin decizia Comisiei de arbitri nr. 50/12.04.1937 contestată de părți despăgubirile cuvenite ca justă și prealabilă despăgubire, însă nu s-a făcut dovada plății acestora, astfel că nu se poate reține că terenul a fost expropriat față de dispoz.art. 481 Cod civil.
Din actele dosarului de expropriere nr. 3302/1949, depuse de reclamantă, rezultă că despăgubirile stabilite au fost reevaluate prin procesul verbal din 19.02.1949, fiind stabilite pe numele, deși imobilul nu se mai afla în proprietatea ei, iar ulterior prin procesul verbal din 24.09.1949 al Sfatului Popular terenul fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului Lege nr. 147/27.04.1949 de pe numele fostului proprietar.
Tribunalul a constatat față de înscrisurile analizate că statul preluat fără titlu suprafața de 3800.p fără plata prealabilei și dreptei despăgubiri și de la o altă persoană decât adevăratul proprietar,astfel că în mod greșit unitatea deținătoare a respins cererea de restituire în natură.
Referitor la lotul de teren în suprafață de 23.800.p format din parcelele nr. 104 și 105 unitatea deținătoare susține că preluarea acestui teren s-a făcut anterior datei de 6.03.1945, în temeiul Legii nr. 716 bis/1931.
Examinând dosarul de expropriere nr. 212/1932 constituit la Primăria, referitor la acest lot depus de către pârât și completat de către reclamanți, a rezultat că s-a inițiat procedura de expropriere, fiind pronunțată Sentința civilă nr. 1137/11.11.1932 (nedefinitivă) însă nu s-a făcut dovada plății dreptei și prealabilei despăgubiri, condiție obligatorie pentru realizarea exproprierii, prevăzută atât de art. 481 Cod civil, cât și art. 17 din Constituția de La 1923. Din actele acestui dosar a rezultat că acest lot de teren a fost preluat la data de 30.11.1949 în baza Decretului nr. 174/1949, preluarea fiind dispusă de la R, deși acesta era decedat din anul 1937, iar proprietatea asupra terenului era transmisă la momentul preluării către autorul reclamanților.
Prin urmare și acest lot de teren și construcția aferentă a fost preluat fără plata justei și prealabilei despăgubiri și de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, astfel că, tribunalul a apreciat că, în mod greșit unitatea deținătoare a respins cererea de restituire în natură.
Referitor la lotul de teren în suprafață de 13.800.p format din parcela nr. 96, tribunalul a constatat că acest teren a fost preluat prin expropriere, unitatea deținătoare făcând dovada consemnării despăgubirii la dispoziția adevăratului proprietar și dovada trimiterii în posesie a Primăriei Municipiului B asupra imobilului expropriat conform jurnalului nr. 6521/30.07.1946 al Curții de Apel București -Secția I(fila 114 dosar).
Întrucât exproprierea s-a realizat la data de 30.07.1946, tribunalul a apreciat că această suprafață de teren nu putea fi înstrăinată valabil, în decembrie 1946 de către moștenitorii adevăratului proprietar, întrucât acestea nu mai erau titularii dreptului de proprietate, înstrăinările ulterioare fiind făcute de un neproprietar.
Referitor la acest lot, tribunalul a constatat că trecerea în proprietatea statului s-a făcut ulterior datei de 6.03.1945, însă reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate pe scara tuturor transmițătorilor succesive(probatio diabolica) acest lot fiind dobândit de la un neproprietar.
Față de considerentele arătate, tribunalul a apreciat că, în mod greșit unitatea deținătoare a respins notificarea, pe motiv că imobilul a fost preluat de stat, prin expropriere, anterior datei de 6 martie 1945, așa cum rezultă din considerentele sus arătate, preluarea s-a realizat ulterior datei de 6.03.1945, 2 loturi de teren fiind preluate în baza Decretului nr. 174/1949 (parcelele 105 B, 104 și 105 ), iar un lot (n 96) a fost preluat la 30.07.1946, situație în care, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, a fost admisă contestația și a fost anulată decizia de respingere a notificării nr. 587/10.11.2003.
Anulând decizia contestată, tribunalul a dispus restituirea în natură, în parte, a imobilului în litigiu, respectiv a fost restituită în natură parcela 105 B în suprafață de 5000.p motivat de faptul că preluarea acesteia în proprietatea statului s-a făcut prin nerespectarea actelor normative în vigoare la data preluării art. 481 și art. 8 și 10 din Constituția in 1948 și de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, situație în care în baza art. 1 și art. 9 coroborate cu art. 20 și urm. din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare era obligată să dispună restituirea în natură a acestei suprafețe de teren, în condițiile în care reclamantele și au făcut dovada dreptului de proprietate pe scara transmițătorilor succesiv; au fost restituite în natură parcelele 104 și 105 în suprafață totală de 23.800.p și construcția edificată pe acest teren motivat de faptul că preluarea s-a făcut în mod abuziv, prin același act normativ - Decretul nr. 174/1949 care contravenea dispozițiilor în vigoare la acea dată, iar reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate, acestea având calitatea de persoane îndreptățite la restituirea conform art. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001; a fost respinsă cererea de restituire în natură a parcelei nr. 96, motivat de faptul că acest teren a intrat în proprietatea statului cu titlu, prin expropriere, la data de 30.07.1946 autorul reclamanților dobândind acest teren de la un neproprietar.S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat apel motivat pârâtul MIRA care, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, în principal, sub următoarele aspecte:
1.- În mod greșit prima instanță a reținut calitatea procesuală activă a reclamanților, - NI-EX SRL și - & SRL.
Apelantul a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere clauza rezolutorie conținută în contractul de cesiune a drepturilor încheiate între intimatele reclamante și,potrivit căreia dacă cesionarii dobândesc o decizie de respingere a notificării contractul de reziliază de drept iar cedenții reintră de drept în stăpânirea dreptului cedate, astfel că - SA a pierdut alături de orice drept referitor la imobilul în litigiu și dreptul de a contesta dispoziția motivată criticată.
A mai susținut apelantul că actul adițional autentificat sub nr. 15/17.12.2003 încheiat la contractul de cesiune nu are obiect întrucât la data încheierii sale cedenta nu mai avea posibilitatea cesionării vreunui drept privitor la imobil.
În privința reclamantei, apelantul a arătat că aceasta și-a justificat calitatea printr-o adeverință a Secției Cadre a Sfatului Popular al Raionului, nedatată și neștampilată, nedepunând hotărârea de divorț și pe cea referitoare la partajarea bunurilor comune și acte de stare civilă.
2.- Încheierea de ședință din 25.02.2004 prin care s-a respins cererea de conexare cu dosarul nr.1479/2002 al Tribunalului București -Secția a IV-a Civilă s-a pronunțat cu încălcarea art. 164 Cod pr.civilă.
Apelantul a susținut că dispozițiile art. 164 Cod pr.civilă erau aplicabile, în cauză există o stare de indivizibilitate ce conferă excepției invocată caracter de ordine publică, instanța fiind datoare din oficiu să conexeze cererile și să le rezolve printr-o singură hotărâre.
Acțiunea înregistrată sub nr. 4425/2003 diferă de acțiunea înregistrată sub nr. 1479/2002, având ca obiect revendicarea imobilului în litigiu doar prin cauza sa, rămânând însă identitatea de părți și de obiect, ceea ce nu făcea doar utilă ci necesară conexarea cauzelor.
Instanța nu putea respinge excepția de conexitate invocând inexistența triplei identități de părți obiect și cauză ce se are în vedere în privința excepțiilor de litispendență și de putere de lucru judecat, dispoz.art. 164 Cod pr.civilă cerând doar existența unei strânse legături între pricini, cerință îndeplinită în cauză.
3.- Sentința apelată este netemeinică și nelegală, întrucât ignorându-se prevederile legii de expropriere nr.1378/20.10.1964, instanța de fond a constatat eronat că parcelele cu privire la care s-a dispus restituirea au trecut în proprietatea statului fără titlu valabil după 6 martie 1945.
Apelanta a susținut că potrivit documentelor existente la dosar numitul ca și antecesoarea sa nu au devenit niciodată proprietari ai imobilului în cauză, cumpărând de la un neproprietar, deoarece imobilul cumpărat fusese trecut în proprietatea comunei Bului din anul 1931 când Consiliul Comunal General în aplicarea prevederilor Legii pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei a aprobat declararea de utilitate publică a lucrărilor de amenajare ca parc și exproprierea de urgență a 50 ha de teren, ce includea și " Ferma ".
La data de 21.12.1931 numitul R deținea în proprietate 3 loturi parcelare, respectiv loturile 105, 104 (în suprafață totală de 23.800.p) și lotul 96 în suprafață de 13.800.p pentru care Primăria Baf ormat 2 dosare de expropriere, respectiv dosarul nr. 212/1931 pentru loturile 104 și 105 și dosarul nr. 564/1932 pentru lotul 96; pentru lotul 105 B în suprafață de 5000.p cumpărat în anul 1933 de s-a format dosarul nr.554/1932 la cererea primăriei, în privința acestor 3 dosare deciziile Tribunalului Ilfov și Curții de Apel București regăsindu-se parțial în arhivă, însă potrivit evidențelor Primăriei B litigiile privitoare la exproprierea celor 4 loturi s-au soluționat definitiv până în anul 1942, când Primarul general a semnat și avizele de plată a despăgubirilor către "moștenitorii ".
A mai arătat apelanta că față de opoziția susmenționaților moștenitori, ce au refuzat semnarea procesului verbal de luare în posesie din 14.04.1944, privitor la lotul nr. 96 s-a formulat acțiunea de trimitere în posesie nr. 2226/1939, soluționată de-abia la 30.07.1946.
Cu toate că în privința imobilului se pronunțaseră hotărârile judecătorești menționate, moștenitorii lui R au vândut cele 4 loturi expropriate pentru care primiseră despăgubiri, contractul fiind viciat de o nulitate relativă potrivit jurisprudenței sau absolută potrivit doctrinei, în condițiile în care vânzătorii nu mai avea la data încheierii contractului calitatea de proprietari.
Instanța nu a ținut seama de un număr de 82 file conținând înscrisuri ce dovedeau exproprierea imobilului anterior anului 1945 și de faptul că ulterior publicării decretului nr.174/1949 s-au întocmit din ignoranța unor funcționari ai Primăriei B unele formalități cu privire la imobilul în cauză( comunicări și procese verbale) însă dispozițiile acestui decret nu erau aplicabile în cauză, câtă vreme se refereau la " bunuri expropriate în privința cărora existau acțiuni pendinte în fața instanțelor judecătorești ceea ce nu era cazul în speță.
În privința loturilor 104 și 105 apelantul a arătat că procesul verbal încheiat la 30.11.1949 și comunicarea de la aceeași dată făcută defunctului R reprezintă un act fictiv întocmit de un funcționar fără verificarea situației imobilului, câtă vreme potrivit adresei Secției Urbanistice din 10.10.1949 și mențiunilor Registrului de Impozite Agricole la acea dată imobilul se afla în posesia Ministerului Învățământului Public, procesul verbal din 11.03.1950 atesta predarea-primirea construcției aflată pe terenul în litigiu între Centrul de asistență studențească din Ministerul Învățământului și Întreprinderea de Locuințe din Primăria
Cu toate că nu s-a putut stabili data exactă a preluării loturilor de Primăria Municipiului B și nici condițiile trecerii lor în posesia Ministerului Învățământului Public, dosarul de expropriere nr. 212/1932 fiind incomplet, actele încheiate după 1949 neputând fi găsite, totuși potrivit sentinței civile nr. 1937/11.10.1932 a Tribunalului Ilfov Secția I s-a declarat expropriat terenul din estimațiunea de expropriere din anul 1934 rezultând oferirea de către Primăria Bau nei indemnizații de expropriere de 190.400 lei pentru teren, construcția nefiind indemnizată conform declarației expropriatului.
Prin urmare, greșit a reținut prima instanță că exproprierea lotului în discuție nu a fost definitivă, această reținere fiind în contradicție cu dispoz.art. 20 al.2 din Legea nr.1378/1864 pentru exproprierea în caz de utilitate publică dar și cu întreaga jurisprudență în materie.
Prețul exproprierii nu reprezintă prețul dintr-o convenție de vânzare-cumpărare ci este despăgubirea dreaptă și prealabilă stabilită de justiție prev. de art. 17 al.3 din Constituția din anul 1923 și art. 481 cod civil și prevăzută de Legea de expropriere, și care se poate executa împotriva Primăriei B prin înscrierea creanței în bugetul anului următor aceluia în care s-a făcut cererea, potrivit art. 20 din Legea de expropriere, sentința de expropriere transferând proprietatea imobilului expropriat liber de orice sarcină, rămânând expropriatului numai un simplu drept de creanță garantat prin dreptul de retenție până la plata integrală a indemnității.
A mai invocat apelantul dispoz.art. 27 din Legea de expropriere potrivit cărora instanța de fond nu putea nega efectul translativ de proprietate al sentinței civile nr.1837/1932, reclamantele nedepunând la dosar o decizie de reformare a sentinței prin recurs în casație, iar potrivit art. 25 al aceluiași act normativ dreptul reclamanților asupra prețului avea natura unui drept de creanță ce putea fi valorificat potrivit art. 180 alin.2 din Legea administrativă.
Apelantul a mai susținut că instanța fondului nu putea declara ineficientă exproprierea pentru încălcarea dispoz.art. 6 al.2 din Legea pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei, deoarece sentința de expropriere a dobândit autoritatea de lucru judecat "erga omnes" iar potrivit legii de expropriere din anul 1864 autoritățile administrative aveau libertate de acțiune în privința desemnării proprietăților expropriate și declarării lor de utilitate publică.
În privința lotului 105 B instanța fondului nu a reținut exproprierea acestora prin sentința civilă nr. 399/1935 a Tribunalului Ilfov, decizia nr.50/1937 a Comisiei de și decizia de expropriere nr. 25/1938 a Curții de Apel București, existând la dosar și certificate de plată a indemnizației de expropriere precum și un aviz de expropriere, concluziile instanței de fond fiind în contradicție cu probele administrate în cauză și cu prevederile legii de expropriere din anul 1864, rezultând că terenul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, prin expropriere înainte de 6 martie 1945.
În privința lotului nr. 96 apelantul a susținut că deși instanța fondului a reținut preluarea sa prin expropriere cu titlu valabil, s-a reținut greșit exproprierea sa la data de 30.07.1946, deși sentința civilă nr. 375/1937 constatase exproprierea declarată încă din anii 1933, iar avizul, chitanța și publicațiile de plată a indemnizației de expropriere datau din anul 1942- 1943, și în privința acestui lot nefiind aplicabile dispoz.Legii nr. 10/2001, o dovadă în acest sens fiind și mențiunea de la pct. 4 al contractului de vânzare cumpărare din anul 1946, potrivit căreia s-au predat cumpărătoarei copii legalizate ale contractului deoarece originalele s-au pierdut.
4.- Sentința apelată netemeinică și nelegală, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor prin retrocedarea imobilului către - & SRL.
Apelanta a invocat dispoz.art. 15 al.2 din Legea nr. 54/1998, susținând că cele două contracte de cesiune de drepturi asupra terenului în litigiu, cu încălcarea interdicției legale menționate, sunt lovite de nulitate absolută în condițiile în care instanța de fond a încălcat și prevederile art. 3 al.3 din Legea nr. 54/1998, deoarece societatea în discuție reprezintă un sediu secundar al unei societăți cu sediul principal în Cipru, ceea ce înseamnă că legal nu poate dobândi vreun drept de proprietate asupra unui teren din România; prin urmare și sub acest aspect societatea menționată nu avea calitate procesuală activă în cauză.
Apelanta a mai susținut că instanța de fond a uzat în dispozitivul hotărârii apelate numai de precizările ce profită reclamanților din expertiza efectuată într-un alt dosar nr.1479/2002 ce identifică loturile revendicate, fără a lua în considerare destinația actuală a construcției pe care a restituit-o și nici faptul că expertul a arătat că terenul și nu construcția ar putea fi restituit în natură.
A mai susținut apelanta că imobilul nu mai corespunde descrierii din raportul de expertiză menționat și că restituirea sa în natură aduce grave prejudicii intereselor Ministerului Administrației și Internelor datorită faptului că a fost preluat de Statul Român cu titlul valabil și în prezent are destinații speciale de o certă afectație publică.
S-a arătat că Academia de Poliție Al. este amplasată strategic, făcând parte din sistemul de securitate și apărare națională, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998 imobilul se află în domeniul public al statului, fiind menționat în lista anexă la pct.29, astfel că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile potrivit art. 136 al.4 din Constituție și art. 11 din Legea nr. 213/1998, fiind scoase din circuitul civil, neputându-se recunoaște altei persoane fizice sau juridice cu excepția Statului Român dreptului de proprietate asupra lor.
Prin decizia civilă nr. 1084 A/28.09.2004, Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și de Litigii de Muncă și de Asigurări Sociale a admis apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Administrației și Internelor împotriva susmenționatei sentințe, a schimbat în tot sentința atacată și a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți.
Instanța a reținut că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, după cum a apreciat prima instanță, fiind preluat de stat anterior datei de 6 martie 1945, fiind ignorate prevederile legii de expropriere nr. 1378/1864 sub imperiul cărora a avut loc exproprierea imobilului.
În privința loturilor nr. 104 și 105 s-a reținut că prima instanță a ignorat faptul că trecerea în proprietatea statului a avut loc la data pronunțării sentinței civile nr. 1137/11.11.1932 a Tribunalului Ilfov, nerevocată prin recurs în casație, fiind făcută estimațiunea de expropriere la data de 29.07.1932, împrejurarea întocmirii procesului verbal de preluare a imobilului din data de 30.11.1949 în baza decretului nr. 174/1949, neputând conduce la concluzia faptului că susmenționatul teren a fost trecut în proprietatea statului în anul 1949, având în vedere și actele de la filele 64-67 din care rezulta că imobilul se afla în posesia Ministerului Învățământului Public în perioada 1947-1949.
În privința lotului 105 B, în suprafață de 5.000.p, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 399/1935 a Tribunalului Ilfov, nerevocată prin recurs în casație s-a declarat expropriat pentru cauză de utilitate publică terenul fost proprietatea lui Gh., de la care l-a dobândit, precum și decizia nr. 50/1937 a Comisiei de, decizia de expropriere nr. 25/1938 a Curții de Apel București, cât și prin cererea numitei, înregistrată la Primăria Municipiului B sub nr. -/22.02.1940, exproprierea având loc anterior datei de 6 martie 1945, în acest sens fiind și dispoz.art. 20 alin.2 din Legea de expropriere din anul 1864, potrivit cărora hotărârea de expropriere lipsește pe proprietar de dreptul de proprietate asupra fondului, lăsându-i acestuia numai posesia până la data plății indemnizației de expropriere.
Prin decizia civilă nr.5649/8.06.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursul declarat de reclamanta, - & SRL și - SRL împotriva deciziei menționate, a casat decizia trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a reținut că soluția admiterii apelului a fost dată cu nesocotirea prevederilor Constituției din anul 1923 ce a înlăturat efectul trecerii bunului în proprietatea statului anterior plății despăgubirilor prevăzute de art. 20 al.2 din Legea nr. 1378/1864, aceste din urmă dispoziții fiind contrară Constituției cu privire la momentul pierderii de către proprietar a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Instanța supremă a mai reținut că raportat la dispozițiile art. 17 și art. 137 al.3 din Constituție, și art. 481 Cod civil, la stabilirea dreptului recurenților la măsuri reparatorii pentru imobilul ce făcuse obiectul exproprierii, drept dependent de existența dreptului de proprietate asupra bunului la momentul preluării lui de către stat, trebuiau avute în vedere aceste dispoziții.
În privința terenului în suprafață de 5000.p instanța în analizarea apelului formulat de pârât nu a avut în vedere susținerile apelantului privind împrejurarea că fosta proprietară a terenului ar fi încasat suma de 167.000 lei despăgubiri și nici faptul că prin hotărârile judecătorești menționate în decizia atacată s-au declarat expropriate doar suprafețele de teren de 23.800. și 3.800.p iar reclamanta a invocat preluarea fără titlu a construcției și a suprafeței de 1200.p teren din lotul 105 B, instanța neavând în vedere modalitatea și data preluării efective a construcției, terenului de 1200.p nemenționat în actele de expropriere după cum nu s-a stabilit nici când s-a realizat preluarea efectivă a imobilelor în raport de susținerile părților.
A mai stabilit instanța de casare că în lipsa unor înscrisuri care să ateste preluarea cu titlu a imobilelor, construcției și suprafeței de 1200.p teren momentul preluării acestora în fapt este esențial pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
A mai stabilit Curtea că instanța de apel trebuia să ceară apelantei să anexeze la dosar originalul înscrisului de la fila 65 în care se consemnează că suprafața de 262.000.p teren, situată lângă Pădurea Băneasa a fost cedată Străjii Țării în anul 1938 și se arată actele normative prin care a fost trecută în patrimoniul și ulterior dată în folosință Ministerului Învățământului Public, de Stat ale Educației, urmând să se administreze probe pentru a stabili dacă terenul în litigiu se include în suprafața menționată.
Prin decizia civilă nr. 55 /8.03.2007 a -Secția a VII-a,rejudecându-se apelul formulat împotriva sentinței civile nr.203/2004 a Tribunalului București -Secția a III-a Civilă,acesta a fost admis,sentința fiind desființată, trimițându-se cauza spre rejudecare acestei instanțe, reținându-se că instanța fondului nu s-a pronunțat pe cererea de constatare a preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu; prin decizia civilă nr. 5939/20.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Civilă și de Proprietatea Intelectuală, decizia pronunțată în apel a fost casată, trimițându-se cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, reținându-se că instanța intermediară nu s-a conformat indicațiilor instanței superioare, respectiv deciziei nr. 5649/8.06.2006 a ICCJ.
În rejudecarea apelului, Curtea de Apel București -Secția a VII-a, prin încheierea de ședință din 19.03.2008 a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor - NI-EX SRL, - & SRL, a constatat transmisiunea calității procesuale active a acestora către - SRL și a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor; și - SRL, excepția lipsei de interes a reclamantelor de a solicita constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului, excepția inadmisibilității acțiunii, și a calificat ca susțineri pe fondul cauzei excepțiile lipsei calității de persoană îndreptățită la restituire a reclamantei, și excepția lipsei de drept a intimatelor reclamante în privința cererii de restituire în natură a imobilului.
Corespunzător indicațiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Civilă s-a dispus în cauză efectuarea raportului de expertiză topografică având obiectivele menționate la filele 79 verso din dosarul Curții de Apel, de către d-l expert, aflat la filele 85-94 din dosar și completarea acestuia în urma obiecțiunilor formulate de apelantul pârât la data de 13.06.2008, completare aflată la filele 125-133, precum și raportul de contraexpertiză efectuat de d-nii experți, și, completat în urma obiecțiunilor formulate la data de 27.03.2009 de intimații reclamanți prin răspunsul la obiecțiuni aflat la filele 450 din același dosar.
S-au depus ca înscrisuri noi extrasul locuitorilor îndreptățiți la împroprietărire privind pe Gh., adresa Primăriei Municipiului B-Serviciul Exproprieri din 5 noiembrie 1941, referatul nr.- E 25 ianuarie 1939 Direcția Contencios, referatul nr. 76/7.04.1938, jurnalul nr. 176/7.04.1938 al Consiliului de Miniștri, jurnalul de trimitere în posesie nr.1613/E/1943, procesul verbal de poprire nr. 656/7.03.1940 și alte înscrisuri în copie.
Examinând sentința apelată în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul recurentei-pârâte este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Astfel,este nefondată prima critică formulată la adresa primei instanțe în ceea ce privește faptul că în mod greșit prima instanță ar fi reținut calitatea procesuală activă a intimatei-reclamante,deoarece în raport de extrasul din Registrul de stare civilă B pentru căsătorii și de adeverința nr.653 emisă de Sfatul Popular al Raionului aflate la filele 260 și 261 din dosarul Tribunalului certificate pentru conformitate în conformitate cu disp.art.139 Cod de Procedură Civilă,înscrisuri împotriva cărora apelantul nu s-a înscris în fals și care fac dovada faptului că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.45.137/16.12.1947 prin care imobilul ce constituie obiectul prezentei cauze a fost dobândit de autorul acesteia intimata era căsătorită cu acesta din urmă;Curtea mai reține și împrejurarea că intimata,fiind una dintre persoanele ce au formulat prin notificarea nr.483/2002 cererea ce restituire în natură a imobilului constituie, în sensul disp.art.21 din Legea nr.10/2001 modific.persoană îndreptățită la restituire,cu atît mai mult cu cît prin dispoziția motivată nr.587/2003 apelanta a respins cererea formulată de aceasta invocînd faptul că imobilului în litigiu nu îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 iar nu pentru lipsa dovezilor referitoare la calitatea de proprietar a acesteia.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților - NI-EX SRL și - & SRL Curtea le-a analizat prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 19.03.2008 în raport de împrejurarea că prin actul adițional la contractul de cesiune de drepturi litigioase nr.15/17.12.2003 aflat la filele nr.240-241 din dosarul Tribunalului și de cel aflat la filele nr.36-7 din dosarul nr.1794/2004 al Curții de Apel,nr.24/05.05.2004 a operat transmisiunea drepturilor litigioase privitoare la imobilul ce a constituit obiectul dispoziției contestate în prezenta cauză din patrimoniul intimaților - NI-EX SRL și - & SRL în cel al intimatului - SRL.
Curtea mai reține și faptul că,anterior îndeplinirii condiției rezolutorii prevăzute prin clauza rezolutorie conținută în contractul de cesiune a drepturilor încheiate între intimatele reclamante și și primul cesionar - NI-EX SRL,aceasta a fost modificată prin actul adițional la contractul de cesiune de drepturi litigioase nr.15/17.12.2003 și menținută prin cel de-al doilea cat adițional la contractul de cesiune de drepturi, astfel că în cauză actele adiționale au avut un obiect valabil și în mod corect a reținut prima instanță la momentul pronunțării sentinței apelate calitatea procesuală a acestor intimate și a operat transmisiunea calității procesuale pasive a acestora în privința intimatului - SRL.
Nefondată este și cea de-a doua critică formulată de apelant la adresa hotărârii apelate deoarece prima instanță a făcut prin încheierea de ședință din 25.02.2004 o corectă aplicare și interpretare a disp.art.164 Cod de Procedură Civilă respingând cererea de conexare a prezentei cauze la cauza înregistrată sub nr. 1479/2002, având ca obiect revendicarea imobilului în condițiile în care dispozițiile susmenționate sunt supletive,stabilind o facultate iar nu o obligație pentru instanță,după cum fără temei susține apelantul;mai mult, în cauză nu se impunea conexarea cauzelor cu atît mai mult cu cît obiectul pricinilor și cauza acestora erau diferite, pricina înregistrată sub nr. 1479/2002 avînd ca obiect revendicare iar prezenta cauză o contestație împotriva dispoziției motivate în sensul dispozițiilor art 26 alin.3 din Legea nr.10/2001
Va fi respinsă ca nefondată și cea de-a patra critică formulată de recurentă privind încălcarea prevederilor Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor de către prima instanță prin retrocedarea imobilului către intimata persoană juridică deoarece pe de-o parte prin contractele de cesiune de drepturi în discuție s-au cesionat doar drepturile litigioase cu privire la imobilul în discuție iar nu dreptul de proprietate asupra acestuia,iar pe de altă parte parte potrivit certificatului de înregistrare aflat la fila 49 din dosarul Curții intimata - & SRL a fost înregistrată ca persoană juridică română.
În ceea ce privește criticile potrivit cărora prima instanță ar fi făcut în cauză eronata aplicare a dispozițiilor legale incidente și ar fi constatat eronat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil după 6 martie 1945, acestea apar ca nefondate în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză,atît în fața primei instanțe cît și în fața instanței de apel.
Astfel,în condițiile în care în ceea ce privește loturile de teren 104,105, și 105 B,la data preluării efective a acestora în proprietatea statului, expropriatorul nu a fost în măsură a face dovada faptului că a plătit celor expropriați justa și prealabila despăgubire iar potrivit dispozițiilor art. 17 din Constituția României de la 1923 ce prevedeau că "imeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică și după o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție" iar art. 137 al.3 stipula că" in ziua promulgării, sunt însă desființate acele dispozițiuni din legi, decrete, regulamente și orice alte acte contrarii celor înscrise în prezenta Constituțiune " și mai mult art. 481 Cod civil, prevedea că "imeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire" nu pot fi primite susținerile apelantei potrivit cărora prima instanță ar fi ignorat prevederile legii de expropriere nr.1378/20.10.1964,contrare prevederilor legii supreme și abrogate expres de aceste dispoziții.
Curtea mai reține cu privire la situația juridică a terenului expropriat că acesta a fost proprietatea lui R în baza actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2463/1930 și nr. 12967/1930 și a fost înstrăinat numitei conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. -/7.12.1946 de către moștenitorii acestuia, respectiv, și C iar potrivit concluziilor raportului de expertiză completat efectuat în apel conform indicațiilor deciziei de casare și raportului de contraexpertiză acesta nu a fost inclus în suprafața de teren cedată Străjii Țării în anul 1938 prin Decretele-Lege nr.1471/1938,și3285/1940. Ulterior prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 45137/16.12.1947 numita a vindut imobilul numitului,autorul intimatelor,acesta fiind dobândit în timpul căsătoriei cu reclamanta.
În ceea ce privește loturile de teren 104 și 105 în suprafață de 23.800 mp acestea au fost,contrar susținerilor apelantei ce apar ca nefondate, valabil înstrăinate de către moștenitorii numitului R numitei prin contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. -/7.12.1946 în condițiile în care deși prin Sentința civilă nr. 1137/11.11.1932 (nedefinitivă) a Tribunalului Ilfov se inițiase procedura de expropriere însă nu s-a făcut dovada plății dreptei și prealabilei despăgubiri de către stat, condiție obligatorie pentru realizarea exproprierii, potrivit art. 17 din Constituția de la 1923 cât și de art. 481 Cod civil. În acest sens, nu pot fi primite nici susținerile recurentei potrivit cărora imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea comunei Bului în aplicarea prevederilor Legii pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei din 1931 cîtă vreme cu privire la acest teren nu a avut loc transferul de proprietate din patrimoniul moștenitorilor lui R în cel al Primăriei ca urmare a neplății către expropriați a justei și prealabilei despăgubiri; în acest sens oferirea de către expropriator a unei indemnizații de expropriere de 190.400 lei pentru teren prin estimațiunea de expropriere nr.31910/1934 aflată la fila 59 din dosarul Tribunalului fără a se face dovada liberării debitorului de obligația de plată ce-i revenea prin procedura ofertei de plată urmată de consemnarea plății pe numele creditorilor nu poate conduce la concluzia susținută de apelant cum că loturile în discuție ar fi fost la acel moment trecute în proprietatea statului.
În condițiile în careneplata despăgubirii a avut ca efect în raport de disp.art.17 din Constituția României neoperarea transferului de proprietate de le expropriați către expropriatoriar sentința de expropriere nu transfera deci prin ea însăși proprietatea imobilului expropriat liber de orice sarcină, sunt nefondate susținerile apelantului potrivit cărora primii ar avea în privința despăgubirii doar un drept de creanță garantat prin dreptul de retenție asupra imobilului până la plata integrală a indemnității,creanță ce se putea executa împotriva Primăriei B prin potrivit art. 20 din Legea de expropriere.
Cu privire la lotul nr.105 B, în mod similar,prin sentința civilă nr. 399/1935 a Tribunalului Ilfov,definitivă prin decizia de expropriere nr. 25/1938 a Curții de Apel București și decizia nr.50/1937 a Comisiei de s-a inițiat doar procedura exproprierii terenului,însă certificatul de plată a indemnizației de expropriere de la fila 87 din același dosar precum și avizul de expropriere nu fac dovada transferului proprietății în patrimoniul statului cîtă vreme aceste documente nu fac însuși proba liberării debitorului de obligația de plată ce-i revenea prin procedura ofertei de plată urmată de consemnarea plății pe numele creditorilor.
Nu pot fi primite nici susținerile apelantului potrivit cărora prima instanța nu ar fi ținut seama de un număr de 82 file conținând înscrisuri ce dovedeau exproprierea imobilului anterior anului 1945 deoarece tocmai în raport de aceste înscrisuri a stabilit prima instanță situația juridică a imobilului în discuție; în ceea ce privește susținerea potrivit căreia ulterior publicării decretului nr.174/1949 s-au întocmit din ignoranța unor funcționari ai Primăriei B unele formalități cu privire la imobilul în cauză( comunicări și procese verbale) Curtea apreciază că acestea nu pot fi primite deoarece astfel cum rezultă tocmai din coroborarea înscrisurilor administrate în cauză - respectiv a referatului Direcției Exproprieri din Primăria B din 14.11.1949, a adresei din 10.10.1949 al fostului Comitet Provizoriu al,a procesului-verbal de primire-predare al imobilului în discuție din 15.03.1950 încheiat între Centrul de asistență studențească și Întreprinderea - acestea fac dovada împrejurării căimobilul a fost doar preluat în fapt în posesia statului în anul 1949 în temeiul decretului nr.174/1949, anterior preluării de către stat în proprietatea sa și în vederea acestei preluări.
Curtea apreciază că loturile de teren 104,105, și 105 Bau trecut atît în posesia statului cît și în proprietatea sa în temeiul dispozițiilor Decretului nr.174/27.04.1949- loturile 104 și 105 fiind preluate la data de 30.11.1949, iar suprafața de 3800 mp din lotul 105 B fiind preluată prin procesul verbal din 24.09.1949 al Sfatului Popular - chiar dacă acesta, prevăzînd că bunurile expropriate în temeiul legii de expropriere pentru cauză de utilitate publică din 1864 în privința cărora există acțiuni pendinte în fața instanțelor judecătorești se considerau trecute prin efectul acestui decret trecuteîn proprietatea și folosința statului, procesele în curs de judecată privitoare la aceste bunuri fiind stinse - nu era aplicabil în cauză, câtă vreme se referea la " bunuri expropriate în privința cărora existau acțiuni pendinte în fața instanțelor judecătorești ceea ce nu mai era cazul în speță.
În acest sens, invocarea de către stat la momentul preluării imobilului a dispozițiilor Decretului nr.174/27.04.1949 ca temei al exproprierii acestuia are potrivit disp. art. 6 din Legea nr.213/1998 -ce prevede că "ac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.(2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.(3) Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului" - are tocmai semnificația preluării sale fără un titlu valabil cîtă vreme chiar dispozițiile Decretului nr.174/27.04.1949 erau contrare prevederilor Constituției României de la 1948 ce stipula la art.8 că "roprietatea p. particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege" iar la art.10 că "pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".
Mai mult,susmenționata expropriere apare ca fiind făcută fără titlu și în condițiile în care atât loturile 104 și 105 cît și suprafața de 3800 mp din lotul 105 B au fost preluate de la fostul proprietar al acestora,R la 30.11.1949 prin procesul-verbal cu aceeași dată (fila 156 din dosarul Tribunalului),respectiv la 24.09.1949 prin procesul-verbal cu aceeași dată (fila 170 aceluiaș dosar)deși la acea dată acesta decedase iar proprietatea asupra terenului era transmisă la momentul preluării către autorul reclamanților.
Avînd în vedere cele mai sus reținute,Curtea mai apreciază ca nefondate și susținerile apelantului potrivit cărora autorul intimatelor reclamante, ca și antecesoarea sa nu au devenit niciodată proprietari ai imobilului în cauză, cumpărând de la un neproprietar loturile de teren 104,105, și 105 B,și că actele de înstrăinare ale imobilului în discuție încheiate între aceștia erau lovite în consecință de nulitate deoarece atît la data de 7.12.1946 - cînd prin contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. - moștenitorii numitului R vînduseră acest teren numitei - cît și la data de 16.12.1947- cînd prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 45137 numita vindea imobilul numitului -expropriaților nu li se achitase dreapta și prealabila despăgubire astfel că aceștia își păstraseră la data încheierii contractelor de înstrăinare succesivă calitatea de proprietari și înstrăinaseră valabil loturile de teren menționate în ciuda faptului că prin hotărîrile judecătorești pronunțate în cauză se inițiase procedura exproprierii acestora;mai mult, într-un asemenea caz în care contractele menționate erau viciate de o nulitate relativă în condițiile în care vânzătorii nu mai avea la data încheierii contractului calitatea de proprietari acest viciu nu putea fi invocat decît între părțile acestor convenții printre care nu se regăsește și apelantul.
De asemenea sunt nefondate susținerile apelantului cum că instanța fondului nu putea declara ineficientă exproprierea pentru încălcarea dispoz.art. 6 al.2 din Legea pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei," iar potrivit legii de expropriere din anul 1864 autoritățile administrative aveau libertate de acțiune în privința desemnării proprietăților expropriate și declarării lor de utilitate publică deoarece,după cum s-a reținut mai sus prevederile legii de expropriere din anul 1864 fiind contrare Constituției de la 1923 au fost lipsite de eficacitate juridică.
În ceea ce privește lotul de teren nr.96, în suprafață de 13.800 mp Curtea apreciază că sunt nefondate criticile apelantului potrivit cărora prima instanță ar fi reținut greșit exproprierea sa la data de 30.07.1946, pentru aceleași considerente legate de momentul în care, în raport de dispozițiile art.17 din Constituția României de la 1923 și de disp.art.481 Cod civil a operat transferul dreptului de proprietate de la expropriați către expropriator,acesta fiind reprezentat în cauză,după cum corect a apreciat și Tribunalul,de data consemnării despăgubirii la dispoziția adevăratului proprietarneavînd relevanță faptul că sentința civilă nr. 375/1937 constatase exproprierea declarată încă din anii 1933, iar avizul, chitanța și publicațiile de plată a indemnizației de expropriere datau din anul 1942- 1943.
În privința suprafeței de teren de 1200 mp evidențiate prin cele 2 rapoarte de expertiză topografice,completate Curtea reține că acesta acesta a făcut parte din lotul 105 B în suprafață de 5000.p ce a fost dobândit de prin cumpărare de la numitul prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 33789/1933; referitor la această suprafață de teren este cu atît mai evidentă preluarea sa de către stat în mod abuziv, fără vreun titlu valabil,prin procesul verbal din 24.09.1949 al Sfatului Popular invocîndu-se dispozițiile Decretului nr.174/1949, în condițiile în care sentința civilă nr.399/1935 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin decizia nr.25/1938 a Curții de Apel București,decizia Comisiei de nr.50/1937 și despăgubirile calculate prin certificatul de plată nr.29911/1932 priveau doar suprafața de 3800.p din totalul de 5000.p vizată prin formalitățile de expropriere;prin urmare și acestă suprafață de teren a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil,în înțelesul disp.art. 6 din Legea nr.213/1998, prin expropriere ulterior datei de 6 martie 1945, aceasta făcînd prin urmare obiectul dispozițiilor privind măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
De asemenea construcția identificată potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cursul rejudecării apelului și aflată pe lotul de teren 104 și 105 a fost preluată în posesia și proprietatea statului odată cu loturile 104 și 105, prin procesul vebal de la data de 30.11.1949, invocându-se dispozițiile Decretului nr.174/1949 deci fără un titlu valabil cîtă vreme acestea nu erau aplicabile deoarece terenul pe care se afla aceasta nu făcea obiectul vreunui litigiu în curs de judecată la data exproprierii iar prevederile Decretului nr.174/1949 erau contrare Constituției de la 1948.
Nefondate sunt și susținerile apelantului referitoare la faptul că prima instanță nu a avut în considerare destinația actuală a construcției pe care a restituit-o și nici faptul că imobilul nu mai corespunde descrierii din raportul de expertiză menționat și că restituirea sa în natură aduce grave prejudicii intereselor Ministerului Administrației și Internelor datorită faptului că în prezent are destinații speciale de o certă afectație publică în raport de disp.art.16 alin 1 din Legea nr.10/2001 și reținînd faptul că imobilul are destinația arătată în Anexa nr.2 lit.a pct.3 din lege iar aceste dispoziții prevăd că n situația imobilelor necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public,acesta se restituie imobilul în proprietate foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției; mai mult imobilul în cauză nu se află,contrar susținerilor apelantului ce apar ca nefondate printre cele pentru care,potrivit disp.art.18,19 și urm. din Legea nr.10/2001,se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent.
Vor fi respinse,în fine, ca nefondate și criticile referitoare la ignorare de către prima instanță a disp. art. 1 din Legea nr. 213/1998 și a faptului că imobilul se află în domeniul public al statului,în raport de disp.art.6 din Legea nr.213/1998 ce prevăd că ac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat iar imobilul în discuție fiind preluat de stat fără un titlu valabil se află în această situație putînd fi restituit foștilor proprietari.
Pentru aceste considerente,Curtea,în temeiul disp.art.296 Cod de Procedură Civilă va respinge ca nefondat apelul și va menține ca legală și temeinică sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,- A, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr. 203 din 03.03.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosarul nr.4425/2003, în contradictoriu cu intimatele-reclamante (FOSTĂ ), cu domiciliul în B,-,.3,.54, sectorul 1 și cu domiciliul ales la Cabinet Av., cu sediul în B, str. -. - cel M nr. 35,.31,.5,.6,.180, sectorul 2, cu domiciliul în B,str. - nr.7.. 3,.54, sectorul 1 și cu domiciliul ales la Cabinet Av., cu sediul în B, str. -. - cel M nr.35,.31,.5,.6,.180,sectorul 2, - SRL, cu sediul în B,B-dul - - nr.10,.20,. A,.10,.49,sectorul 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
8ex/07.07.2009
Jud.apel -.
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
