Speta Legea 10/2001. Decizia 140/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.140/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI SF. G împotriva sentinței civile nr.232 pronunțată de Tribunalul Covasna la data de 16 martie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 noiembrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 17 noiembrie 2009 și apoi la 24 noiembrie 2009.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.232/2009 a Tribunalului Covasnaa fost admis acțiunea formulată de reclamanții și - prin mandatar - împotriva pârâtului Primarul municipiului Sf. G și în consecință, a anulat Dispoziția nr.1141/2006 emisă de pârât.
restituirea în natură către reclamanți a imobilului situat în localitatea, înscris în CF nr.234, cu nr.ord., sub nr.top.78/4/1, nr.top.77/2/b/2/4/4/1, compus din teren de construcție în suprafață de 938 mp.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Covasnaa reținut următoarele:
Prin notificarea nr.241/2001, adresată Primăriei Sf. reclamanții și au solicitat restituirea terenului înscris în CF nr.234, nr.top.77/2/b/2/4/4/1 în suprafață de 938 mp, expropriat de Statul Român, conform Încheierii nr.471/1971. Acest teren a fost vândut în anul 1966 către și, fără ca această vânzare-cumpărare să fie urmată de întabularea dreptului de proprietate în favoarea acestora.
Prin dispoziția nr.1141/21.06.2006, emisă de Primarul municipiului Sf. s-a respins ca inadmisibilă cererea notificatorilor întrucât s-a constatat lipsa calității de persoane îndreptățite ale acestora. S-a reținut astfel că actul de dobândire al dreptului de proprietate a fost desființat definitiv pe cale judiciară, imobilul revendicat revenind la situația anterioară vânzării și trecut în proprietatea statului în baza Legii nr.187/1945 și a Decretului de expropriere nr.83/1949 cu drept de administrare în favoarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al orașului Sf.
Dispoziția este nelegală și netemeinică pentru următoarele:
Potrivit art.3 lit. h) din Legea nr.187/1945 au fost trecute în proprietatea statului "prisosul terenurilor agricole constituind proprietăți ale persoanelor fizice care depășesc suprafața de 50 ha și anume: pământul arabil, livezile, fânețele, bălțile și iazurile artificiale, fie că servesc sau nu pentru pescuit, mlaștinile și terenurile inundabile".
Art.4 din aceeași lege prevedea că "construcțiile, conacele, armanele, drumurile, livezile și orice lucrări de îmbunătățiri funciare, cu toate instalațiile, vor fi cuprinse în cota de 50 ha, prevăzută la art.3 lit.h), proprietarul având dreptul de a alege cota rezervată pentru dânsul unde voiește, dar într-un singur loc".
Terenul a cărui restituire o solicită reclamanții a făcut parte integrantă din imobilul de cca 2 ha înscris în CF nr.175 ce a format proprietatea numitei născută.
După decesul lui, s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.131/1957 de către notariatul de Stat la Raionului Sf. a stabilit că în urma defunctei a rămas ca moștenitor fiul adoptiv al acesteia, numitul căruia i s-a transmis pe această cale dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în Cf nr.175.
Devenind proprietar, a dezmembrat imobilul în mai multe parcele, pe care le-a vândut unor terțe persoane, printre care se aflau și reclamanții.
Astfel, la data de 27.09.1965, prin contractul autentificat sub nr.1506, Notariatul de Stat al Raionului Sf.G, a vândut către și imobilul teren înscris în CF nr.221, nr.top.78 - 77/2/b/2/4/4, grădină în suprafață de 962 mp dispunându-se întabularea dreptului de proprietate al cumpărătorilor în cartea funciară (potrivit foii de proprietate B și a foii de avere A - 24-25 în dos.nr-).
Dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost întabulat în CF nr.234 sub nr.top.78/4 - 77/2/b/2/4/4
Prin sentința civilă nr.219/26.02.1969 - pronunțată în dosarul nr.2022/1968 de Judecătoria Sf.G, rămasă definitivă prin Decizia nr.182/1969 a Tribunalului Covasna, s- admis acțiunea intentată de autoritățile locale din vremea respectivă și s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr.131/1957, eliberat pe numele lui, constatându-se că imobilele cuprinse în certificatul respectiv, înscrise în CF nr.175 chilieni, sub nr.top.77/2 grădină, nr.top.78 casă de piatră și curte, nr.top.163 casă de lemn, curte, nr.top.164 grădină sunt proprietatea statului în baza Legii nr.187/1945 și a Decretului nr.83/1949, dispunându-se întabularea dreptului de proprietate asupra acestora în favoarea statului.
Ulterior, la cererea acelorași autorități, prin sentința civilă nr.1531/24.12.1970 - pronunțată în dos.nr.983/1970 de către Judecătoria Sf.G, rămasă definitivă prin Decizia nr.223/1971 a Tribunalului Covasna, s-a dispus anularea tuturor contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de cu terțe persoane, printre care și contractul prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 962 mp.
Ca urmare hotărârilor judecătorești pronunțate, prin Încheierea nr.471/1972 s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea statului cu titlu de expropriere.
În urma întabulării dreptului de proprietate în favoarea statului și ca urmare a unor dezmembrări intervenite, terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare între și familia a fost înscris în CF nr.234, nr.ord. sub nr.top.78/4/1 - 77/2/b/2/4/4/1.
Extrasul CF depus la dosar nr- 26 confirmă că imobilul care a aparținut reclamanților a fost înscris în favoarea Statului Român cu drept de administrare operativă potrivit Încheierii nr.471/1972.
În raport de cele expuse urmează să analizăm în ce măsură reclamanții sunt persoane îndreptățite și în ce măsură trecerea imobilelor cu titlu de expropriere în proprietatea statului a fost abuzivă sau nu.
Art.3 alin.1 lit. a) din Legea nr.10/2001 prevede că "sunt îndreptățite, în sensul prezenti legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv al acestora".
Art. 2 lin Legea nr.10/2001 precizează ce se înțelege prin preluarea abuzivă.
La lit.g) din articolul menționat se prevede că sunt considerate ca fiind preluate abuziv " orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil cum este definit la art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia", iar la lit. h "orice alte imobile preluate fără titlu valabil cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat".
În considerentele sentinței civile nr.1531/1970 a Judecătoriei Sf. se arată că imobilul înscris în CF nr.175 cu nr.top.77/2, nr.top. 78, nr.top. 163 și nr.top 164 -în suprafață totală de 22.935 mp- au format proprietatea numitei născută și că prin actul nr.2032/1946 a Comisiei județene pentru aplicarea Reformei agrare din județeul Trei s-a confirmat că văduva lui este una și aceeași persoană cu născută și că a fost în întregime expropriată cu excepția unei suprafețe de 176 iugăre transmisă familiei.
Ca urmare, actul de expropriere la care se referă comisia județeană îl reprezintă imobilele descrise mai sus.
Întrucât exproprierea a operat în baza Legii nr.187/1945, se constată că actul comisiei este contrar prevederilor acestei legi.
Într-adevăr, prin legea pentru înfăptuirea reformei agrare, s- stabilit că trec în proprietatea statului, potrivit art.3 lit.h "prisosul terenurilor agricole constituind proprietăți ale persoanelor fizice care depășesc suprafața de 50 ha și anume: pământul arabil, livezile, fânețele, bălțile și iazurile artificiale, fie că servesc sau nu pentru pescuit, mlaștinile și terenurile inundabile".
Prin art.4 din aceeași lege, s- prevăzut că"construcțiile, conacele, armanele, drumurile, livezile și orice lucrări de îmbunătățiri funciare, cu toate instalațiile, vor fi cuprinse în cota de 50 ha, prevăzută la art.3 lit.h, proprietarul având dreptul de a alege cota rezervată pentru dânsul unde voiește, dar într-un singur loc".
De vreme ce singura referire concretă la expropriere se referă la imobilele mai sus descrise, în suprafață totală de 22.935 mp, rezultă că exproprierea numitei s-a făcut nelegal, în mod abuziv, deoarece suprafața deținută de aceasta nu se încadra în situațiile în care terenul deținut ar fi trecut în proprietatea statului în baza Legii nr.187/1945.
Exproprierea nu putea fi considerată legală nici în situația în care suprafața ar fi fost mai mare, deoarece, astfel cum reține și comisia, suprafața de 176 iugăre a fost transmisă familiei și ca urmare, în lipsa altor elemente, se poate presupune că proprietara tabulară a optat asupra suprafeței conform art.4 menționat mai sus.
În fine, chiar dacă ar fi intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, conform art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 -ceea ce nu este cazul în speță- și atunci, în sensul definiției date la art.2 din Legea nr.10/2001, s-ar fi considerat că imobilele ar fi fost preluate abuziv.
În ce-i privește pe reclamanți, preluarea abuzivă a terenului din proprietatea acestora s-a făcut în anul 1970 în urma pronunțării sentinței civile menționate.
Preluarea abuzivă s-a făcut în urma considerării terenului respectiv ca fiind expropriat și nu pentru alte vicii ce țin de încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
De vreme ce temeiul ce a stat la baza exproprierii este nelegal, iar exproprierea a fost considerată ca abuzivă, în mod normal reclamanții s-au considerat și sunt persoane îndreptățite în sensul art.4 din lege deoarece, așa cum s-a arătat, preluarea terenului proprietatea lor în favoarea statului avut la bază o măsură abuzivă.
Reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite chiar și în ipoteza în care se apreciază că trecerea în proprietatea statului a fost conformă cu legile în vigoare și constituția în sensul reglementat la art.2.
În ce privește terenul, așa cum rezultă din adresa primăriei ( -29) și declarația martorei Kalla este liber, nefiind ocupat de construcții și nefăcând obiectul vreunei alte cereri în revendicare în baza Legii nr.10/2001.
Ca urmare, pentru considerentele expuse a fost admisă acțiunea conform dispozitivului sentinței.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Covasna ca primă instanță, în rejudecare după casarea cu trimitere a formulat apel pârâtul Municipiul B prin Primar iar prin motivele de apel soluția atacată este criticată pe considerentul că reclamanții nu se pot prevala de dispozițiile Legii nr.10/2001 întrucât nu au avut calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu la data preluării abuzive a acestuia. Se mai arată că imobilul a fost preluat la data de 1946 de la numita iar nu în anul 1970, cum a reținut instanța de fond, întrucât certificatul de moștenitor al lui a fost anulat prin hotărâre judecătorească și, în baza principiului desființării actelor juridice subsecvente și actele încheiate ulterior acestui certificat sunt anulabile, căci pretinsul moștenitor nu putea dispune valabil de un bun care din punct de vedere juridic, nu a devenit al său.
În ceea ce privește buna credință a subdobânditorilor, prin motivele de recurs se arată că acest aspect trebuia valorificat în cadrul procesului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și finalizat prin sentința civilă nr.1531/1970 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
În concluzie, se arată că reclamanții aveau posibilitatea să ceară restituirea contravalorii imobilului cumpărat și preluat de Statul Român în termen de trei ani de la data nașterii creanței, procedură care nu constituie, însă, obiectul Legii 10/2001, pe baza căreia reclamanții solicită restituirea în natură a imobilului.
Recursul este nefondat.
Reclamanții au cumpărat imobilul în litigiu prin act autentic în anul 1965 (contract 1506/1965) de la, devenit proprietar tabular în urma unui certificat de moștenitor care a fost anulat prin sentința civilă nr.219/1969 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, rămasă definitivă prin decizia nr.182/1969 a Tribunalului Covasna.
Astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.4144/2008 "terenul revendicat este intravilan și a fost preluat efectiv în anul 1972 de la reclamant după întabularea dpreutlui de proprietate dobândit de aceștia în anul 1965 prin act autentic de vânzare-cumpărare".
Potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului" astfel încât nu se mai pot pune în discuție aspectele relevate prin decizia nr.4144/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cărora "preluarea efectivă" de către Statul Român a imobilului în litigiu a avut loc în anul 1972 "de la reclamanți" pe considerentul că imobilul intra sub incidența Legii nr.187/1945 și Decretul nr.83/1949 iar preluările operate în baza acestor acte normative au un "caracater abuziv".
Totodată, prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a mai reținut că exproprierea imobilului de pe numele autoarei vânzătorului este una "formală" întrucât moștenitorul acesteia înstrăinase imobilul reclamanților și nu a fost obligat la restituirea prețului astfel încât nerecunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților îi privează pe aceștia de posibilitatea de a obține repararea prejudiciului suferit prin preluarea abuzivă a terenului.
Prin urmare, în mod legal Tribunalul Covasnaa reținut că preluarea imobilului a avut loc în anul 1972 și a fost abuzivă iar pentru a respecta întru-totul îndrumările deciziei de casare a dispus administrarea de probe pentru a se stabili situația juridică actuală a acestui imobil.
În acest sens, din adresa primăriei nr.420/7.01.2009 (fila 29 dosar fond) rezultă că imobilul în litigiu nu a format obiectul vreunei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate sau de restituire în natură și nu există înregistrată nici o persoană fizică sau juridică care ar stăpâni efectiv imobilul pe bază de contract de închiriere sau concesiune.
În consecință, neexistând nici unul dintre impedimentele legale de la restituirea în natură astfel cum acestea sunt reglementate de Legea 19/2001, în mod corect prima instanță a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamanți.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul pârâtului va fi respins iar hotărârea atacată va fi menținută ca legală și temeinică.
În baza art. 274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului apel, restul cheltuielilor din decontul depus de intimați (fila 19) fiind ocazionate de fazele anterioare ale procesului iar intimații nu au formulat apel.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul Municipiul G împotriva sentinței civile nr.232/05.093.2009 a Tribunalului Covasna pe care o menține.
Obligă pe apelant să plătească intimaților și prin mandatar suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /24.11.2009
Dact. /17.12.2009
- 7 exemplare -
Jud. fond -
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Dorina Rizea, Cristina Năpar
