Speta Legea 10/2001. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/a-apel Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/2008-
Ședința publică din data de 1 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Aurora Popa |
- - | - JUDECĂTOR 3: Andrea Blidar | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea apelului civil declarat de apelantul reclamant, domiciliat în O,-, - 5,. 36, județul B, în contradictoriu cu intimații INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1, județul B și COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001, împotriva sentinței civile nr. 485/C din 24 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 24 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în apel, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea acesteia pentru data de 1 octombrie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 485/C din 24 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului O și Comisia de aplicarea a Legii nr. 10/2001
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Fiind examinat dosarul administrativ constituit în baza Legii nr. 10/2001, instanța a constatat că, imobilul în discuție proprietatea extratabulară a numiților și, a trecut în proprietatea Statului Român, prin expropriere în baza Decretului nr.328/1981. Din actele de la dosar, rezultă că, foștii proprietari, respectiv antecesorii reclamantului, nu au avut un titlu de proprietate asupra terenului, motiv pentru care despăgubirile acordate la data exproprierii au fost doar pentru construcție și împrejmuiri, neputîndu-se acorda despăgubiri și pentru terenul aferent construcției. De asemenea, din actele depuse la dosar de reclamant parvenit de la Arhivele Naționale, nu rezultă dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantului asupra terenului în discuție.
Văzând această stare de fapt și în drept dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, conform cărora sunt îndreptățite în înțelesul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilului la data preluării în mod abuziv a acestora, persoanele fizice asociați ai persoanei juridice care dețin imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, față de nedovedirea calității de proprietar asupra terenului de către antecesorii reclamantului, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant și pe cale de consecință, a menținut ca legală și temeinică Dispoziția Primarului Municipiului O cu nr.222/19.01.l2007.
Împotriva hotărârii reclamantul a declarat apel, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii contestației sale și stabilirea dreptului la măsuri reparatorii și pentru terenul aferent construcției, nu doar pentru construcția și anexele care au fost demolate.
În motivarea cererii sale apelantul precizează că în fața instanței a făcut dovada faptului că antecesorii săi au deținut în proprietate și terenul pe care se afla construcția ce a fost preluată în mod abuziv de către Statul Român, astfel încât se impune completarea despăgubirilor și cu valoarea terenului.
Prin întâmpinarea depusă, Primarul Municipiului Oas olicitat respingerea apelului, precizând că din actele existente în evidența Primăriei Municipiului O nu rezultă că antecesorii reclamantului ar fi deținut vreodată în proprietate terenul care a fost preluat de stat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că într-adevăr reclamantul nu a putut să facă dovada calității de proprietar tabular al antecesorilor săi și asupra parcelei cu nr. top. 629/3, dar a făcut dovada posesiei terenului sub nume de proprietar prin depunerea copiilor din Registrul agricol (fila 6-7 dosar fond), a unor contracte sub semnătură privată încheiate 1935 (fila 25,27), autorizație de construire pentru imobilul din O,-, precum și o acțiune pentru stabilirea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune formulată de părinții săi în 1968 (fila 45-dosar fond).
Din coroborarea tuturor acestor probe instanța apreciază că se poate reține calitatea de proprietari ai terenului în favoarea antecesorilor apelantului pentru terenul aferent construcției situată în O,-, astfel încât va constata calitatea de persoană îndreptățită a apelantului și pentru acest imobil.
Făcând aplicarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate împotriva României, prin care s-a constatat inoperativitatea Fondului Proprietatea și faptul că titularii drepturilor la despăgubiri, nu pot încasa în mod real aceste despăgubiri, instanța, prin expertiza dispusă în cauză, a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru teren ca fiind de 83.000 euro.
Față de cele reținute instanța în baza art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba sentința conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat apelul civil declarat de apelantul reclamant, domiciliat în O,-, - 5,. 36, județul B, în contradictoriu cu intimații INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1, județul B și COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001, împotriva sentinței civile nr. 485/C din 24 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în întregime:
Admite acțiunea reclamantului în contradictoriu cu intimații INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI și COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001.
Modifică în parte Dispoziția Primarului Municipiului O nr. 222/19 ianuarie 2007, în sensul că stabilește îndreptățirea reclamantului la încasarea despăgubirilor și pentru suprafața de 1000 mp. aferenți construcției înscrisă în CF nr. 97.
Menține restul dispozițiilor din Dispoziția nr. 222/2007.
Constată că valoarea despăgubirilor pentru teren a fost calculată prin expertiza judiciară ca fiind de 83.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 1 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
- judecător fond -
- redactat decizie judecător - -16.10.2008
- dactilografiat grefier -16.10.2008- 5 ex.
-comunicat 17.10.2008 -3 ex.
-, domiciliat în O,-, - 5,. 36, județul
- INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1, județul
- COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Andrea Blidar