Speta Legea 10/2001. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/
Ședința publică din 11 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - - -
S-a luat în examinarecererea de repunere pe rol a cauzeișiapelul civilformulat de reclamanta -, domiciliată în T,-,. 1A,.B,. 7 și cu domiciliul procesual ales - pentru comunicarea actelor de procedură - în T, Oficiul Poștal nr.3, Căsuța Poștală nr.4, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN T, cu sediul în T,-, împotriva sentinței civile nr. 419 din 15.03.2007 pronunțată de Tribunalul în dosarul nr-, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă personal, iar pentru intimatul pârât Consiliul Județean T răspunde consilier juridic, în baza delegației de reprezentare nr. 42/4466 din 19 iunie 2007, aflată la fila 8 dosar.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că apelanta reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei (fila 14 dosar).
Judecata apelului a fost suspendată prin Încheierea nr. 221/C din 20 iunie 2007, la cererea părților, conform art. 242 pct.1 Cod procedură civilă.
Instanța, acordă părților cuvântul asupracererii de repunere pe rol a cauzei,formulată de apelanta reclamantă -.
Apelanta reclamantă solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Reprezentantul intimatului pârât nu se opune față de cererea de repunere pe rol a cauzei.
Instanța, deliberând, repune cauza pe rol.
Întrebate fiind de către instanță, părțile, dacă a intervenit vreo înțelegere între ele, acestea, având pe rând cuvântul, precizează că nu a intervenit nici o înțelegere care să ducă la soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
Reprezentantul intimatului pârât depune la dosar, în copie conform cu originalul, un set de înscrisuri, respectiv: Hotărârea nr. 2.2, emisă de Consiliul Județean T, privind înființarea și organizarea " " din T; Date de identificare pentru imobilul "clădire de T"; Autorizație de construire nr. 258/18599 din 17 iunie 2005, emisă de Primăria Municipiului T și Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1159 din 31 ianuarie 2008.
Învederează că înscrisurile depuse astăzi la dosar fac dovada că începând cu data de 15 februarie 2008 s-a înființat Teatrul " ", ca instituție publică, cu personalitate juridică, organizată sub autoritatea Consiliului Județean
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apelanta reclamantă pune concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost formulat.
Face un scurt istoric al speței.
Învederează că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv prin Decretul de expropriere nr. 250/1974 de la părinții săi, și, iar la data notificării a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.
Arată că, deși Consiliul Județean T i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, a emis Dispoziția nr. 687/2006 prin care i-a respins cererea de restituire în natură și i-a acordat despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Deși a contestat dispoziția emisă pe motiv că prin aceasta s-au încălcat dispozițiile art. 26 punctele 1 și 6 din Legea nr. 10/2001, modificată, Tribunalul Tulcea nu a ținut cont de faptul că, pe de o parte prin lege, s-a prevăzut că cel care deține imobilul este obligat să-i acorde în compensare alte bunuri sau servicii sau despăgubiri, iar pe de altă parte, reclamanta a acceptat bunuri în compensare și nu despăgubiri.
Arată că nu este de acord cu acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - acțiuni la fondul Proprietatea.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate și, pe fond, să se constate că decizia este nelegală și netemeinică.
Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondat a apelului formulat de reclamantă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Solicită instanței să observe că terenul este proprietate publică.
Mai mult, unitatea pârâtă a depus la dosar adeverință din care rezultă că nu are alte terenuri de acordat în compensare.
Consideră că în mod corect instanța a analizat și a soluționat și în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 174/88 din 16 ianuarie 2007, reclamanta a solicitat anularea dispoziției nr. 687 din 18 decembrie 2006 emisă de Consiliul Județean
În motivarea contestației, reclamanta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, a notificat proprietarul Cinema - - România Liberă în vederea despăgubirii pentru casa și terenul de 308. demolată în prezent, pe care s-a construit Cinematograful, solicitând primirea de bunuri în compensare.
S-a mai susținut că, Consiliul Județean, devenit proprietar al imobilului între timp, a asigurat-o că-i vor da, în compensație, un teren în zona, care i-a fost și prezentat, ofertă cu care a fost de acord, însă, ulterior i s-a comunicat că respectivul teren nu-i poate fi acordat pentru că este un loc închis, iar municipiul T refuză acordarea unei servituți de trecere.
Reclamanta a apreciat, în continuare, că dispoziția emisă este nelegală pentru că încalcă dispozițiile art. 26 pct. 1 și 6 din Legea nr. 10/2001, modificată.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, dispoziția nr. 687 din 18 decembrie 2006, notificarea nr. 2933 din 19 iulie 2001, cerere din 9 iulie 2002, adresa nr. 5698 din 23 noiembrie 2001, Decretul nr. 250 din 12 decembrie 1974, actul de vânzare-cumpărare nr. 126 din 25 mai 1963, declarația din 1 aprilie 2005, și alte înscrisuri solicitând și efectuarea în cauză a unei expertize contabile prin care să se evalueze imobilul, cererea în acest sens fiindu-i respinsă.
În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare, iar la solicitarea instanței, a comunicat că nu există terenuri disponibile pentru a putea fi oferite în compensare, singurele imobile aparținând județului T fiind ocupate de clădiri în care își desfășoară activitatea instituții publice subordonate.
Prin sentința civilă nr. 419/15.03.2007 Tribunalul Tulceaa respins contestația ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul Consiliul Județean T nu dispune de bunuri sau servicii pentru a putea fi acordate în compensare, singurele terenuri aparținând județului T fiind ocupate de clădiri în care își desfășoară activitatea instituții publice subordonate, situație în care corect unitatea deținătoare a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în forma despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1.Apelanta a susținut că în calitate de fost proprietar al imobilului situat în T,- compus din 308 teren și casă de locuit (în prezent demolată), imobil expropriat conform Decretului nr. 250/12.12.1974 este îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Deși unitatea deținătoare Consiliul Județean T i-a recunoscut această calitate și i-a propus acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, prin dispoziția emisă a încălcat dispozițiile art. 26 alin. 1 și 6 din Legea nr. 10/2001, care reglementează obligația unității deținătoare de a acorda reclamantei în compensare bunuri sau servicii.
2. Instanța a greșit respingându-i reclamantei cererea de evaluare a terenului, printr-o expertiză tehnică judiciară, interesul acestei cereri fiind determinat de faptul că pe rolul Guvernului ar exista o ordonanță care reglementează acordarea de despăgubiri bănești până la suma de 200.000 Euro persoanelor îndreptățite conform Legii nr. 10/2001.
Intimatul pârât Consiliul Județean T prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului reclamantei, motivat de faptul că terenul în suprafață de 308 după expropriere a fost ocupat de construcția "", în prezent Clădirea de, restituirea în natură nefiind posibilă.
În condițiile în care pârâta nu dispune de alte bunuri pentru a fi oferite în compensare, a propus reclamantei acordarea de despăgubiri bănești conform legii speciale.
Referitor la cererea de efectuare a unei expertize de evaluare a terenului ce nu poate fi restituit în natură, intimatul apreciază că a fost corect respinsă de instanța de fond față de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și a Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin nr.HG 1095/2005.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei, se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
Prin dispoziția nr. 687/18 decembrie 2006 emisă de Consiliul Județean T s-a recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în T,-, expropriat și ulterior folosit pentru realizarea unei clădiri de interes public - cinematograful "", transformat ulterior în Clădire de
Reclamanta a criticat sentința primei instanțe pentru refuzul acesteia de a-i acorda în compensare, în schimbul imobilului preluat abuziv, alte terenuri în zona "" sau alte servicii.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, respectiv împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul notificării reclamantei nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat integral de o construcție de interes public.
Articolul 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanelor îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Dar măsura compensării cu alte bunuri sau servicii rămâne la latitudinea deținătorului imobilului sau, după caz, a entității investite cu soluționarea notificării, singura care poate aprecia dacă, din punctul său de vedere, măsura este sau nu posibilă.
Prin urmare, în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii, entitatea investită cu soluționarea notificării are plenitudine de competență în stabilirea măsurii reparatorii, în timp ce în privința despăgubirilor formulează numai o propunere de acordare a acestora. Chiar dacă din cuprinsul art. 26 alin. 1 al legii reparatorii rezultă că, în cazul imposibilității restituirii în natură, regula este acordarea măsurilor compensatorii și numai în subsidiar, dacă această măsură nu este posibilă ori nu este acceptată de cel îndreptățit, se vor face propuneri de acordare de despăgubiri, apreciem că dispozițiile amintite trebuie coroborate cu prevederile art. 1 alin. 5 din lege, în forma modificată prin nr.OUG 209/2005. În acest sens, instanța sesizată de cel nemulțumit nu va putea acorda ca măsură compensatorie alte bunuri decât cele cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda în compensare.
Terenul situat în zona "", solicitat de reclamantă în compensare, nu se află în patrimoniul pârâtei, ci în patrimoniul Municipiului T, care nu are calitate procesual pasivă și care nu poate fi obligată să acorde reclamantei măsuri în compensare pentru terenul deținut de Consiliul Județean
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului Local, în temeiul art. 38 lit. "h" din Legea nr. 215/2001, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unității administrativ-teritoriale trebuie să fie menținut sau nu în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ-teritoriale. În aceste condiții, instanța de judecată, în cadrul contestației celui nemulțumit de modul de soluționare a notificării sale, nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste voința titularului dreptului.
Ori, în cauză, din înscrisurile depuse atât la instanța de fond, cât și în apel rezultă că pârâtul Consiliul Județean T nu deține terenuri disponibile pe raza municipiului T, singurele imobile aflate în proprietatea publică a județului T și în administrarea Consiliului Județean T fiind ocupate de clădiri în care își desfășoară activitatea instituții publice subordonate (fila 25 dosar fond) (filele 20-26 dosar apel).
Prin urmare, instanța nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile pentru că, astfel, s-ar micșora patrimoniul unității administrativ teritoriale împotriva voinței titularului dreptului și în absența oricărei justificări legale.
Așa cum a reținut și instanța supremă în mai multe decizii de speță, acordarea în compensare de bunuri este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
În condițiile în care restituirea în natură a imobilului expropriat nu mai este posibilă, iar unitatea deținătoare nu dispune de alte terenuri sau servicii pentru a fi oferite în compensare reclamantei pentru imobilul preluat abuziv, în mod corect intimata pârâtă a emis Dispoziția nr. 687/18 decembrie 2006 cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu prevederile Ttitlului VII din Legea nr. 247/2005.
2. Critica ce vizează greșita respingere a probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea imobilului expropriat se reține a fi nefondată. Prima instanță a apreciat în mod judicios, că în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin nr.HG 1095/2005, această probă nu este utilă soluționării cauzei în această etapă judiciară.
Conform dispozițiilor legale invocate, dispozițiile entităților investite cu soluționarea notificărilor și prin care se acordă despăgubiri se înaintează Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care, după verificare, le transmite evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Se constată că valoarea imobilului expropriat și valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta se determină în cadrul unei proceduri speciale, reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanța de judecată investită cu soluționarea contestației conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, nefiind implicată în această problemă.
Se reține în speță că dispoziția contestată a fost emisă de Consiliul Județean T la data de 18 decembrie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dispozițiile acestei legi - Titlul VII - fiind pe deplin aplicabile în procedura de determinare a valorii imobilului și a cuantumului despăgubirilor.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de Legea nouă - Legea nr. 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei, de imediată aplicare.
Conform Deciziei nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, "Prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005".
Cum în speță dispoziția contestată a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dispozițiile acestui act normativ, inclusiv prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele rămân pe deplin aplicabile în cauză.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelanta reclamantă -, domiciliată în T,-, bloc 1 A,. B,. 7 și cu domiciliul procesual ales - pentru comunicarea actelor de procedură - în T, Oficiul Poștal nr. 3, Căsuța Poștală nr. 4, județul T, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 419/15.03.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Jud.fond.
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
5 ex./ 30.06.2008.
Emis 3 comunicări
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
