Speta Legea 10/2001. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
INSTANȚĂ DE APEL
DECIZIE Nr. 158
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 10 aprilie 2008, privind judecarea apelurilor declarate de reclamanții-pârâți și și pârâtul-reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI-DIRECȚIA ADMINISTRĂRII, împotriva sentinței civile nr. 1375 din 18 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3712/2006, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat instanței că, ersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 17 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin cererea înregistrată sub nr.5607/2004 pe rolul Tribunalului O l t, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâta Primăria S, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului construcție și terenul aferent acesteia, situat în S, str. - nr.54, actualmente- - fost sediu al Tribunalului O l
Au motivat că imobilul solicitat a le fi restituit în natură și pentru care s-a emis notificarea transmisă prin executorul judecătoresc sub nr.6998 din 7.10.2001, a aparținut autorului, fiind dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare din 26 ianuarie 1923 și a fost preluat de Stat în baza Decretului nr.92/1950.
Că, reclamanții sunt moștenitorii testamentari ai fiicei autorului -, astfel cum rezultă din testamentul autentificat sub nr.1359/1994, autorul decedând la 16 martie 1996, iar fiica acestuia la 6 decembrie 1997.
Au mai susținut reclamanții că, deși au notificat-o pe pârâtă, până la data prezentei cereri nu s-a primit nici un răspuns, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr.10/2001.
La data de 22.11.2004 s-a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Primăria Municipiului Saf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, motivând că imobilul solicitat de reclamanți este ocupat de Oficiul Registrului Comerțului, iar prin adresa nr.6998/2003, în baza art. 26 din Legea nr.10/2001 notificarea împreună cu actele anexate, au fost înaintate Tribunalului O l t, deținătorul imobilului.
DGFP O, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
La termenul din 13.12.2004, ca urmare a extinderii cererii reclamanților, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât Ministerul Justiției - Direcția Administrării, care a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți, motivând că notificarea acestora apare comunicată Primăriei S la 7 octombrie 2002, deci peste termenul prevăzut de lege, astfel încât, reclamanții nu mai pot beneficia de prevederile Legii nr.10/2001.
S-a solicitat de asemenea, de către același pârât, respingerea acțiunii reclamanților, motivat de faptul că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
Prin cererea reconvențională formulată de Ministerul Justiției - Direcția Administrării, s-a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 881.949.591 lei, reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului, sumă ce urmează fi reactualizată potrivit indicelui de inflație și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, până la plata debitului, în favoarea Ministerului Justiției.
Prin sentința civilă nr.401 din 26 septembrie 2005, Tribunalul Olta admis în parte acțiunea reclamanților și, împotriva Ministerului Justiției și a dispus obligarea acestuia să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului clădire - corp 1, situat în S,-, județul O și a terenului în suprafață de 799.
A fost respinsă acțiunea reclamanților formulată împotriva Primăriei S și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, județul O, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea reconvențională formulată de Ministerul Justiției, ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că este posibilă restituirea în natură a Corpului I al imobilului ce a aparținut autorului, neafectându-se funcționalitatea celorlalte trei corpuri de clădire, creându-se două noi imobile cu funcționalitate independentă.
Că, îmbunătățirile efectuate de Ministerul Justiției la imobil au fost stabilite la valoarea de 551.523.000 lei, din care TVA 88.058.294 lei și include totalitatea lucrărilor executate la imobilul Corp I, respectiv subzidiri centuri și stâlpișori din BCA, refaceri tencuieli și tavane, schimbări de goluri uși, schimbarea instalației electrice,apă, canal, încălzire, tavane false, reparații scări, învelitoare, însă avându-se în vedere obiectul cererii deduse judecății, s-a apreciat că cererea reconvențională este prematur introdusă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr.235 din 17 martie 2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr.6168/CIV/2005,s-a admis apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.401/26.09.2005, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.5607/2004, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
După rejudecare, prin încheierea din 2.11.2006, s-a dispus disjungerea soluționării cererii reconvenționale, având ca obiect despăgubiri civile formulată de către pârât față de cererea principală, întemeiate pe dispoz. Lg. 10/2001, formulată de reclamanți, reținându-se, în conformitate cu dispoz. art. 120 alin.2 coroborat cu art. 165 Cod pr. civ. că cererea principală de chemare în judecată se află în stare de judecată, iar soluționarea cererii reconvenționale în același cadru procesual ar duce la amânarea soluționării cererii principale.
Prin sentința civilă nr. 1877/9.11.2006, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Direcția Administrării B și s-a dispus obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură pentru reclamanți, având ca obiect imobilul situat în mun. S, format din teren în suprafață de 799mp și corpul I clădire, respingându-se acțiunea față de pârâții Primăria S și Ministerul Justiției B, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Apelul declarat de Ministerul Justiției împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 118 din 26.02.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, iar prin decizia civilă nr. 135 din 15.01.2008, pronunțată de ICCJ B, în dosarul nr-, a fost respins.
Prin sentința civilă nr.1375 din 18 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de reclamanții și, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte cererea reconvențională și s-a constatat că pârâtul Ministerul Justiției - Direcția Administrării, a efectuat îmbunătățiri la imobilul reclamanților,situat în S,-, actualmente-, județul O, în valoare de 108.523 RON.
Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 108.523 lei RON despăgubiri, către pârâtul Ministerul Justiției.
S-a respins cererea privind instituirea dreptului de retenție, ca neîntemeiată.
Pronunțându-se astfel, instanța a apreciat că solicitarea formulată de către pârâtul Ministerul Justiției prin cererea reconvențională, în sensul de a se constata că a efectuat îmbunătățiri la imobilul situat în S,-, actualmente-, în valoare de 881.949.591 lei, sumă reactualizată, este în parte întemeiată.
Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză, rezultă că îmbunătățirile efectuate de către Ministerul Justiției la imobilul din litigiu, fost sediu al Tribunalului O l t, se ridică la suma de 551.523.000 lei ROL, iar în urma reactualizării, a fost stabilită suma de 108.523 lei RON.
Ministerul Justiției a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că nu s-a stabilit cota-parte din racordul termic, platforma betonată nu a fost luată în calcul, iar în urma răspunsului la aceste obiecțiuni, instanța a admis în parte cererea reconvențională și a constatat că Ministerul Justiției a făcut îmbunătățiri la imobilul Corp 1 situat în S,-, în valoare de 108.523 lei RON, ca urmare a reactualizării sumei de 88.194,959 lei RON.
În același timp instanța a apreciat că excepția invocată de către pârâții reclamanți este neîntemeiată, în condițiile în care dispozițiile art. 53 din Legea nr.10/2001 se referă la dreptul chiriașilor la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinație de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile, or reclamantul pârât Ministerul Justiției nu a avut calitatea de chiriaș.
Referitor la capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție, instanța a apreciat că este neîntemeiat.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel reclamanții pârâți, precum și pârâtul reclamant Ministerul Justiției - Direcția Administrării, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul său, Ministerul Justiției a criticat soluția instanței de fond privind modul în care instanța a soluționat cererea privind dreptul de retenție, cerere care i-a fost respinsă.
În acest sens, se arată că instanța de fond a dat dovadă de incoerență în aplicarea legii, deoarece a admis capătul de cerere privind îmbunătățirile efectuate de Ministerul Justiției la imobilul ce a fost retrocedat foștilor proprietari, în schimb a respins capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție.
În apelul formulat de și se critică soluția instanței de fond privind obligarea acestora, către Ministerul Justiției, la îmbunătățirile efectuate de acesta la imobilul ce a fost retrocedat foștilor proprietari.
Aceștia arată că, în cauză, trebuiau aplicate dispoz. Lg. 10/2001 și că în acest caz obligația de despăgubire revenea statului sau unității deținătoare, deoarece imobilul a fost luat în mod abuziv, fără titlu.
Apelul formulat de către apelanții reclamanți și este întemeiat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în baza și cu procedura prevăzută de Lg. 10/2001, s-a restituit în natură imobilul foștilor proprietari și, care a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu valabil, imobil ce a constituit fostul sediu al Tribunalului O l
Prin cererea reconvențională formulată, Ministerul Justiției a solicitat obligarea reclamanților, foști proprietari, la plata îmbunătățirilor efectuate la imobil și la instituirea unui drept de retenție.
Cererea în pretenții a fost întemeiată pe îmbogățirea fără just temei, în baza art. 992 și art. 997 Cod civil, pe care instanța de fond a admis-o, respingând capătul de cerere privind dreptul de retenție.
Analizând apelul formulat de reclamanții și împotriva sentinței, prin care aceștia au fost obligați la 108.523 lei despăgubiri, către Ministerul Justiției, în baza art. 992 și 997 Cod civil, instanța constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Restituirea imobilelor preluate abuziv de stat, fără titlu valabil, către și, s-a făcut în baza și cu procedura prevăzută de Lg. 10/2001, iar cererea reconvențională a Ministerului Justiției, calificată ca oacțiode in rem verso, în condițiile art. 992 și 997 Cod civil, pe îmbogățirea fără justă cauză. Potrivit Codului civil în vigoare, nu găsim un text care să consacre principiul restituirii îmbogățirii fără justă cauză, ca izvor de obligații de sine-stătător, codul civil făcând aplicarea acestui principiu în diverse texte, printre care și art. 997 Cod civil, cu privire la restituirea cheltuielilor făcute de o persoană care a conservat un anumit bun, în cadrul plății lucrului nedatorat.
Dispozițiile Lg. 10/2001, în art. 48, fost 49, prevede că "chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor, cu destinația de locuință, prin îmbunătățirile necesare și utile.
În cazul în care imobilul, care se restituie, a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire prev. la alin.1 revine persoanei îndreptățite.
În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de restituire revine statului sau unității deținătoare".
Acest text de lege, cuprins într-o lege specială, este de strictă interpretare și are în vedere dreptul la despăgubire al chiriașilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință, pentru îmbunătățirile necesare și utile.
Numai aceste dispoziții ale legii speciale privind despăgubirile se aplică în mod obligatoriu, în limitele și în situațiile prevăzute de lege, în situația în care procedura restituirii imobilelor se desfășoară în cadrul stabilit de Lg. 10/2001 și exclude situațiile în care restituirea imobilelor s-a făcut în baza Lg. 10/2001, iar acțiunea de despăgubiri este întemeiată pe dreptul comun, pe îmbogățirea fără justă cauză, în condițiile art. 997 Cod civil.
Deci, atunci când restituirea imobilelor preluate abuziv s-a făcut în baza Lg. 10/2001, pot cere despăgubiri numai în temeiul acestei legi și nu pe dreptul comun, prin aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză.
Lg. 10/2001 este o lege specială atât în privința restituirii imobilelor cât și în privința recuperării despăgubirilor și este de strictă interpretare, existând posibilitatea recuperării despăgubirilor atunci când restituirea imobilelor are loc în baza acestei legi, în cazurile și condițiile art. 48 din lege.
Atunci când restituirea imobilelor s-a făcut nu în baza unor legi speciale, ci potrivit dreptului comun și sporul de valoare adus imobilelor poate fi cerut potrivit dreptului comun pe îmbogățirea fără just temei, în condițiile art. 997 Cod civil.
Lg. 10/2001, în instituirea art. 48, pentru recuperarea despăgubirilor privind sporul de valoare adus imobilelor cu titlu de locuință, pentru cheltuielile necesare și utile făcute de chiriaș, a avut un caracter special, chiriașii fiind singurele persoane care în raporturile dintre stat și proprietari ar fi putut fi vătămați nejustificat în dreptul de proprietate, în lipsa unor dispoziții legale.
De altfel, aplicarea principiului restituirii îmbogățirii fără justă cauză are la bază rațiuni care țin de logica socială, de principiul echității sociale, de apărarea unor valori morale care nu pot permite mărirea patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, fără a justifica o cauză legală.
Atâta timp cât statul, ca unic proprietar și cei care aveau un drept de imobilului pe adevărații proprietari o perioadă îndelungată, nu pot pretinde despăgubiri de la proprietarii deposedați abuziv, deoarece rațiunea și principiile echității sociale îi împiedică să se considere prejudiciați pentru investițiile necesare și utile făcute imobilului.
Este logica socială care a stat la baza logicii juridice, avute în vedere de legiuitor atunci când a reglementat, în mod restrictiv, prin derogare de la dreptul comun, obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor preluate în mod abuziv.
În concluzie, despăgubirile nu pot fi cerute pe dreptul comun, prin aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză, de către stat sau instituțiile care au avut în administrare asemenea imobile, în cazul restituirii imobilelor preluate abuziv prin procedura prev. de Lg. 10/2001.
În materia despăgubirilor, dreptul comun este exclus în acest caz, despăgubirile putând fi cerute potrivit dispozițiilor din art. 48 care sunt de strictă interpretare și care constituie legea specială în materie.
De altfel, dacă am analiza acțiunea în restituire a despăgubirilor, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, am constata că aceasta nu îndeplinește condițiile pentru a fi admisă.
Acțiunea în restituire, bazată pe îmbogățirea fără justă cauză, trebuie să îndeplinească anumite condiții materiale și juridice.
Printre condițiile juridice ale admiterii acțiunii în restituire se numără și absența unei cauze legitime, a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul unei alte persoane.
În cazul de față există un temei legitim pentru aceasta și anume, chiar dispozițiile Lg. 10/2001, care, în art. 48, prevede posibilitatea măririi patrimoniului unei persoane în dauna altei persoane, în sensul că obligația de restituire în favoarea chiriașului nu revine persoanei îndreptățite, adică actualului proprietar, atunci când imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, această obligație revenindu-i statului sau unității deținătoare.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să admită apelul formulat de reclamanții și, să schimbe sentința, în sensul respingerii acțiunii formulată de Ministerul Justiției.
În privința apelului formulat de Ministerul Justiției, privind neacordarea dreptului de retenție, acesta este neîntemeiat.
legal, mai cu seamă în legătură cu anumite contracte speciale, ca de exemplu, contractul de gaj sau amanet, reglementat de art. 1694 Cod civil, ori de depozit, reglementat de art. 1619 Cod civil, dreptul de retenție a fost definit atât în doctrină cât și în practica judiciară, ca un mijloc specific de garantare a obligațiilor care se află într-o strânsă legătură cu bunul ce formează obiectul reținerii sau retenției.
Deci, în situația existenței unei datorii pe care debitorul este obligat să o plătească creditorului, acesta din urmă are posibilitatea de a opune excepția de retenție "erga omnes" oricărei persoane care ar reclama bunul și cu atât mai mult debitorului pentru a-l obliga să plătească datoria.
Cum, în speța dată, prin modificarea soluției instanței de fond, s-a înlăturat obligația reclamanților de a plăti despăgubirile pentru îmbunătățirile făcute la imobil, în acest caz, dreptul de retenție nu poate fi instituit.
În consecință, sub acest aspect și în baza acestor considerente, apelul Ministerului Justiției urmează a fi respins, în baza art. 296 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâtul-reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI-DIRECȚIA ADMINISTRĂRII, împotriva sentinței civile nr. 1375 din 18 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3712/2006, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE.
Admite apelul formulat de apelanții reclamanți și.
Schimbă sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de Ministerul Justiției.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- - -
Red. jud. -
Tehn.
7 ex./16.05.2008
Jud. fond
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Dan Spânu
