Speta Legea 10/2001. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.162
Ședința publică din 2 iunie 2008
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatoarea () cu domiciliul ales la cabinet avocatura, din P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr.222 pronunțată la data de 22 ianuarie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Câmpina și domiciliat în C,-, - 88 B,.A,.2,.88.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta contestatoare () reprezentată de avocat, din Baroul d e Avocați P,intimatul asistat de avocat din Baroul d e Avocați C, lipsind intimatul în contestație Primăria Municipiului Câmpina.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care: s-a învederat instanței că prin serviciul arhivă s-a depus la dosar întâmpinare din partea Primăriei Municipiului Câmpina.
Curtea, în conformitate cu disp.art. 129 al.4, art. 85 cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii 10/2001, recalifică calea de atac declarată de () împotriva sentinței civile nr.222/22.04.2008 a Tribunalului Prahova, ca fiind apel și nu recurs, cum din eroare s-a menționat.
Avocat depune la dosar întâmpinare, care a fost comunicată și apărătorului apelantei contestatoare.
Avocat arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinărilor.
Solicită încuviințarea probei cu martori și înscrisuri, pentru a se face dovada posesiei în timp asupra terenului, existând un început de dovadă de la Arhivele Statului. Pentru perioada 1945-1958 nu există nici o dovadă de la primărie privind istoricul acestui teren.
Avocat solicită respingerea probelor solicitate de apelantă, prin apărător, instanța de fond administrând toate probele necesare soluționării cauzei.
Apelanta nu a prezentat nici un fel de dovadă că a avut terenul în anul 1945, nu a prezentat titlul de proprietate.
Aceste terenuri nu au fost niciodată în patrimoniul primăriei, iar reclamanta trebuia să dovedească că a avut titlu de proprietate și că se încadrează în dispozițiile Legii 10/2001.
Curtea, având în vedere că probele solicitate sunt legate de motivele de apel, pune în vedere apelantei să-și susțină motivele de apel.
Avocat, având cuvântul în susținerea apelului, critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât soluția dată de prima instanță nu se încadrează în dispozițiile art. 129 al.5, punându-se frână restituirii proprietății.
Totodată a precizat apelantul că dreptul de proprietate se poate dovedi cu orice mijloc de probă, respectiv împroprietărirea și apoi moștenirea, iar primăria deși recunoaște că a luat terenul, dar nu abuziv, susține că a fost înstrăinat de autorul apelantei, însă fără a face vreo dovadă în acest sens.
prezintă certificatul de moștenitor din anul 1984, în care nu figurează terenul, iar în anul 1993 învederează că a făcut un schimb.
Pe cale de consecință solicită completarea probelor cu înscrisuri și martori pentru dovedirea posesiei în timp a terenului, iar dacă se trece peste această cerere, solicită admiterea apelului,schimbarea sentinței, admiterea plângerii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimat, arată că instanța de fond a admis toate probele, deși apelanta nu și-a dovedit calitatea de proprietar pentru terenul solicitat.
Nu instanța trebuia să administreze probele, ci dovada susținerilor trebuia făcută de reclamantă.
Soluția primei instanțe este corectă, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberand asupra apelului civil de fata, constata:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la Tribunalul Prahova sub nr. 5126/2006 contestatoarea (fosta ) a formulat contestatie impotriva Dispozitiei nr. 960/16.09.2003 a Primarului Municipiului Campina prin care i-a fost respinsa notificarea nr. 634/N/27.08.2008 pentru restituirea in natura a terenului de 505 mp. situat in Municipiul Campina, jud. P, punctul " -".
In motivarea acțiunii contestatoarea sustinut ca terenul de 505 mp. ce se afla situat pe raza orasului Campina in Trupul -, lotul nr. 258 proprietatea tatalui sau- def. - a fost preluat in mod abuziv in proprietatea statului.
aratat contestatoarea în continuare că a depus la sediul Primariei Campina notificare împreună cu documentatia necesară solicitând restituirea terenului insa nu a primit nici un raspuns inițial, iar ulterior i-a fost respinsă cererea prin dispozitia primarului nr. 960/16.09.2003, astfel încât s-a impus formularea acțiunii de față.
Pe cale de consecință s-a solicitat anularea dispozitiei mai sus mentionate si restituirea in natura a terenului care este liber de sarcini si nu este afectat de constructii sau instalatii.
La data de 15.06.2006 intimata Muncipiul Campina, prin primar, a formulat intampinare în baza art.115 pr.civ, prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neintemeiata deoarece loturile care alcatuiau fostul " -" nu au intrat niciodata in proprietatea statului.
In ceea ce priveste situatia juridica actuala a terenului s-a invederat ca acesta este prorpietate privata apartinand familiei.
Ulterior, în sedinta publica din data de 4.10.2006 tribunalul a respins exceptia tardivitatii formularii contestatiei.
La data de 24.10.2007 contestatoarea a solicita introducerea in cauza a numitului in calitate de detinator al terenului de cca 500. ce face obiectul prezentei cereri, precizand ca terenul a carei restituire o solicita se afla vecin cu terenul de 500. ce a apartinut defunctei si sotului acesteia.
Urmare a acestei cereri instanta, prin incheierea de sedinta din 24.10.2007 a admis-o si a dispus introducerea in cauza in calitate de intimat a numitului.
La rândul său,intimatul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii sale de introducere in cauza, cat si contestatiei formulate impotriva Dispozitiei nr. 960 /16.09.2003 emisa de Municipiul Campina prin primar ca nefondate.
In ceea ce priveste incidenta dispozitiilor art. 57 alin.1 pr.civ. intimatul a solicitat sa se constate ca nu sunt intrunite conditiile pentru introducerea sa in cauza, deoarece nu pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul, nesolicitand niciodata paratei Primaria municipiului Campina sa îi recunoasca vreun drept de proprietate cu privire la terenul sau. S-a menționat că acest teren nu a fost atribuit din proprietatea paratei Primăriei Câmpina la momentul cumpararii de catre parintii, ci a fost al unei persoane fizice, care l-a vandut, alta decat reclamanta.
A precizat intimatul că poseda,in calitate de unic mostenitor suprafata de 1016. in Campina,--104, asa cum reiese din actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1153 din 8 ami 2000 - prin iesirea din indiviziune cu fratii, asupra terenurilor mostenite de la parintii si, imobilul fiind inscris de el in cartea funciara a localitatii Campina prin incheierea nr. 1679/10.05.2000, iar impozitele sunt achitate la zi.
S-a susținut ca bunul nu face parte din categoria imobilelor preluate de stat in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, asa cum sunt enumerate in art. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanta nefacand in acest sens nicio dovada si, mai mult, Primaria Municipiului Campina nu l-a avut niciodata in proprietatea sa, fiind cumparat cu chitanta (arsa intr-un incendiu) de tatal intimatului, de la proprietarul in anul 1957 si stapanit de familia acestuia, de peste 50 de ani, in mod continuu, neintrerupt, netulburat, public si sub nume de proprietar.
În sedinta publica din data de 1.11.2006 tribunalul a admis ca legale, concludente si pertinente cauzei, probele cu inscrisuri si expertiza topografica avand ca obiective identificarea, masurarea, pozitionarea pe schita de plan si evaluarea terenului in suprafata de 505. solicitat prin actiune, urmand ca expertul sa precizeze de cine este detinut in prezent si sa aiba in vedere si cadastrala existenta la Primaria Campina.
În urma probelor administrate în cauză prin sentința civilă nr.222/21-.02.2008 Tribunalul Prahovaa respins contestația foprmulată, dispunând obligarea contestatoarei la 300 lei cheltuieli de judecată către intervenient.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin dispoziția atacată s-a respins notificarea formulată de contestatoare, motivat de faptul că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv de către stat pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii 10/2001, iar probele administrate în cauză nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului petentei asupra imobilului în litigiu.
În continuare s-a concluzionat, pe baza raportului de expertiză topo efectuat în cauză, a declarațiilor extrajudiciare de martori și a înscrisurilor aflate la dosar, că, în prezent, terenul este proprietate particulară a numitului, autorii acestuia stăpânind terenul în mod continuu, pașnic și netulburat încă din anul 1957.
Împotriva sentinței mai sus menționate a formulat recurs, recalificat de instanță ca apel, contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate pe considerentul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale formulată la 21 ianuarie 2008 prin care solicita proba testimonială pentru a dovedi posesia în timp asupra terenului, iar o atare situație este de natură să atragă nulitatea hotărârii.
S-a susținut în continuare că, în mod eronat, comisia de specialitate din cadrul Primăriei Câmpina a afirmat că autorul său ar fi înstrăinat proprietatea revendicată, fără a depune nici un document în sprijinul susținerilor sale, iar expertul nu putea să stabilească prin lucrarea întocmită statutul juridic al terenului, întrucât o atare măsură excede atribuțiilor sale.
A învederat apelanta că instanța, fără a manifesta rol activ, a pronunțat o sentință ambiguă prin care nu a clarificat situația imobilului.
Prin întâmpinarea formulată intimatul Primarul municipiului Câmpina a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât nu s-a făcut dovada continuității dreptului de proprietate a autorului contestatoarei, până la pretinsa dată a preluării abuzive, iar, pe de altă parte, terenul respectiv nu a intrat niciodată abuziv în proprietatea statului, el fiind deținut de persoane fizice, respectiv de intervenientul.
La rândul său, acesta din urmă formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului pentru aceleași considerente.
Examinând sentința atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Promovarea acțiunii de față s-a realizat de către contestatoare, determinat de împrejurarea că prin dispoziția nr.960/2003 Primarul Municipiului Câmpina a respins solicitarea sa privind restituirea terenului de 505. situat în parcela 258, concretizată în notificarea nr.634/2001, pe considerentul că terenul ce se cere a fi retrocedat nu a fost preluat abuziv de către stat și, pe cale de consecință, nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001.
Singurul " act de proprietate" pe care contestatoarea l-a depus în sprijinul susținerilor sale a fost certificatul nrt.453/25 mai 1998 emis de Arhivele Naționale ale României ( fila 14 dosar fond) în care se menționează că din cercetarea dosarelor inventariate sub nr. 62/1919-1945 s-a constatat că în "Tabelul de debit al locuitorilor îndreptățiți la locuri de casă în noua vatră de stat Câmpina" la nr.258 figurează înscris cu lotul având acest număr numitul cu suprafața de 505, la termenul din 14.03.2007 ( fila 54 ) apărătorul acesteia învederând că nu este în măsură să depună la dosar alte înscrisuri vizând proprietatea.
Raportul de expertiză topo efectuat în cauză, a concluzionat pe baza măsurătorilor de la fața locului, ținând cont de actele de la dosar și evidențele Consiliului local Câmpina că (autoarea intervenientului ) este cea care figurează cu acest bun în Registrul Agricol, începând cu anul 1985, situație conformată de altfel și de adresa Primăriei Câmpina ( fila 52 dosar fond) nr.4259/2007, în care se menționează totodată că terenul în litigiu nu este inventariat în domeniul public sau privat al localității, ei nefiind unitate deținătoare.
Pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar de intervenientul, reprezentând certificate de moștenitor de pe urma autorilor săi și declarații extrajudiciare de martori, confirmă că la adresa din--104 (tatăl său) a avut 1000. teren ce a fost stăpânit neîntrerupt de familia acestuia începând cu anul 1954 și până în prezent, iar în urma partajului voluntar încheiat între moștenitorii acestuia la 8 mai 2000 ( fila 85 dosar fond), suprafața respectivă a revenit intervenientului, care și-a intabulat dreptul de proprietate asupra ei conform încheierii nr.1679/2000 ( fila 90 dosar fond).
Critica invocată de contestatoarea apelantă în sensul că există neconcordanță în ceea ce privește modalitatea în care familia dobândit terenul în discuție, (respectiv prin moștenire sau cumpărare) apare ca fiind lipsită de relevanță în condițiile în care ea nu a probat în ceea ce o privește dovada proprietății autorului său asupra acestui teren la momentul,pretinsei preluări.
Astfel, potrivit art.221( în prezent art.24) din Legea 10/2001 republicată,în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în alin. 2 al aceluiași text statuându-se că persoana individualizată în actul menționat anterior este presupusă că deținea imobilul sub nume de proprietar.
În altă ordine de idei, este de observat că prin Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 (aprobate conform HG 498/2003) s-a definit conținutul noțiunii de " unitate deținătoare" ca fiind unitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, acest bun.
Având în vedere că la dosar nu există nici un act care să confirme o eventuală preluare abuzivă a terenului de la autorul contestatoarei, precum și faptul că acesta mai era proprietarul lui în anul 1945, ci dimpotrivă s-a menționat că suprafața în litigiu nu este inventariată în domeniul public sau privat al localității, ceea ce face ca Primăria Câmpina să nu reprezinte "unitate deținătoare " în sensul Legii 10/2001 în mod corect Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată.
În acest context raportat la probatoriile administrate în cauză, instanța de fond a respins la 21 ianuarie 2008 cererea contestatoarei cu privire la suplimentarea probei testimoniale (fila 105 dosar fond) considerând că aceasta nu este utilă, astfel încât criticile contestatoarei formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Întrucât instanța de apel și-a format convingerea cu privire la fondul litigiului dedus judecății pe baza probelor administrate la Tribunalul Prahova, apreciază că în speță nu se impune suplimentarea acestora conform art.295 Cod pr.civilă și, pe cale de consecință va respinge cererea formulată de apelantă în această privință.
Prin urmare, ținând cont de toate argumentele expuse mai înainte, Curtea consideră că apelul formulat este nefondat, motiv pentru care în baza art.296 Cod pr.civilă îl va respinge, menținând ca legală și temeinică sentința atacată.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza disp.art.274 Cod pr.civilă, apelanta va fi obligată să plătească intervenientului 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea () cu domiciliul ales la cabinet avocatură, din P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr.222 pronunțată la data de 22 ianuarie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Câmpina și domiciliat în C,-, - 88 B,.A,.2,.88.
Obligă apelanta să plătească intimatului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în ședința publică astăzi, 02.06.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu
- - - -
GREFIER,
- -
VG/VM
5 ex/23.06.2008
nr.5126/2006 Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3120
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu