Speta Legea 10/2001. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(351/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 169
Ședința publică de la 16.03.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1720 din 17.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți și.
are ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic pentru apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar și avocatul pentru intimații reclamanți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberate de Baroul București. pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 10 martie 2009, unei întâmpinări formulate de intimații reclamanți, cu copie pentru comunicare.
Curtea comunică reprezentantului apelantului copia întâmpinării depuse la dosar, acesta arătând că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantului pârât Municipiul B solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză. Pe de altă parte, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu acte, respectiv orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost depusă, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarului de notificare. Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, în speță, nu este vorba de refuzul Primăriei de a soluționa notificarea formulată de reclamante, ci de faptul că dosarul este incomplet.
Avocatul intimatelor reclamante și solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, având în vedere că reclamantele, așa cum au precizat și la judecata în primă instanță, odată cu notificarea au depus și toarte actele doveditoare ale dreptului de proprietate, situație în care Primăria trebuia să răspundă la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată, solicită a fi respins, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea notificării nu este un termen de recomandare, ci este un termen imperativ, iar nerespectarea acestuia dă dreptul la dezdăunări.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cerea înregistrată la data de 22 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV- Civilă sub nr- reclamantele și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General, să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea notificării nr. 2637 din 10 august 2001, ce face obiectul dosarului nr. 38877/2002 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, printr-o dispoziție emisă de Primarul General, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată și modificată, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1720 din 17 noiembrie 2008, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă admis cererea formulată de reclamantele și; a obligat pârâtul să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea înregistrată sub nr. 2637 din 10 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc " G" și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, prin notificarea formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 2637 din 10 august 2001 transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc " G" s-a solicitat Prefecturii Municipiului B restituirea în natură a construcției compuse din subsol, parter, etaj + 2 corpuri clădire A și B și respectiv restituirea prin echivalent (despăgubiri bănești) pentru terenul în suprafață de 875 mp. situat în B,- - 26 bis, sector 3, notificarea fiind formulată de, ale cărui moștenitoare au arătat reclamantele că sunt.
După cum rezultă din adresa nr. 32890 din 23 octombrie 2006 eliberată de Primăria Municipiului B - Direcția Juridic, contencios și Legislație, în prezent notificarea se află spre soluționare la aceasta instituție.
Pârâta nu a soluționat această notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată), astfel încât, constatând neîndeplinirea de către pârâta a obligației legale impuse de prevederile anterior arătate, văzând și prevederile art. 1073 Cod civil, ca și faptul că termenul menționat nu are caracterul unui simplu termen de recomandare, ci este un termen imperativ, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată în parte și oao bligat pe pârât să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc " G" sub nr. 2637 din 10 august 2001.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 13 februarie 2009 declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, care a fost înregistrat la data de 16 februarie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
În motivare, a arătat că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a obligat instituția să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea susmenționată, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 23 alin. 1 și 2 "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate". Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
În altă ordine de idei, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte" respectiv înscrisuri prin care se înțelege că orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarului de notificare.
Mai mult, în art. 22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 se prevede că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la soluționarea notificării".
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 Cod de procedură civilă.
La data de 10.03.2009, intimatele reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, au arătat că au fost depuse odată cu notificarea toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în plus, acesta nu constituie un motiv care să oprească soluționarea notificării.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115.pr.civ.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 294 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În mod corect a reținut prima instanță în ceea ce privește situația de fapt că prin notificarea formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 2637 din 10 august 2001 transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc " G" s-a solicitat Prefecturii Municipiului B restituirea în natură a construcției compuse din subsol, parter, etaj + 2 corpuri clădire A și B și respectiv restituirea prin echivalent (despăgubiri bănești) pentru terenul în suprafață de 875 mp. situat în B,- - 26 bis, sector 3, notificarea fiind formulată de, ale cărui moștenitoare au arătat reclamantele că sunt.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, în varianta inițială, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire. Legea nr. 10/2001, ca lege specială, se completează cu normele generale în materie, una dintre ele fiind dreptul constituțional al persoanei de petiționare, autorităților publice revenindu-le obligația să răspundă în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.
Nu există niciun argument în susținerea tezei apelantului reclamant conform căruia acest termen este unul de recomandare, astfel că este aplicabilă regula de drept comun instituită de art. 1022 Cod civ. conform căreia termenul este acel eveniment viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată începerea sau, după caz, stingerea exercițiului drepturilor subiective și a executării obligațiilor corelative. Ca atare, la împlinirea termenului, creditorul are dreptul de a cere executarea obligației, în temeiul art. 1073 Cod civ.
Mai mult decât atât, posibilitatea reclamanților de a se adresa instanței de judecată în cazul omisiunii autorităților abilitate de a soluționa notificarea a fost recunoscută cu putere obligatorie conform art. 329 Cod de procedură civilă prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,
De asemenea, până la expirarea termenului de 60 de zile de la data formulării notificării și a depunerii actelorconsiderate doveditoare de către solicitant, astfel cum în mod firesc prevăd Normele metodologice de aplicare a legii în considerarea principiului disponibilității, pârâtul trebuia să emită o decizie prin care să răspundă solicitării petentului cu privire la măsurile reparatorii. Nedepunerea actelor considerate necesare de către unitatea deținătoare nu o îndreptățește pe aceasta să refuze emiterea unei dispoziții, ci, în absența unei prorogări a termenului ce poate interveni doar în condițiile art. 23. 1 și 23.2 din Normele metodologice adoptate prin nr.HG 498/2003, este obligată să răspundă, chiar într-un sens defavorabil reclamantului, deoarece în acest mod solicitantului i se deschide calea accesului la justiție pentru contestarea soluției, în caz contrar cererea sa privind recunoașterea dreptului de proprietate pretins fiind temporizată, cu încălcarea dreptului de soluționare a ei într-un termen rezonabil.
Față de aceste considerente, reținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul art. 296.pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefundat.
De asemenea, va lua act că intimatele - reclamante nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1720 din 17 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - reclamante, cu domiciliul ales la Av " L" în B, b- - nr. 44,. C,. 2,. 21, sector 3 și, domiciliată în B,-, sector 1.
Ia act că intimatele - reclamante nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red./.
5ex./06.05.2009
-4.-
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Cristina Nica