Speta Legea 10/2001. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (38/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.174
Ședința publică de la 18 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantele reclamante și precum și de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1398 din 2.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - revendicare Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru apelantele reclamante și, în baza împuternicirii avocațiale nr.264.085 emisă de Baroul București -Cabinet Individual, consilier juridic, pentru apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul apelantelor reclamante solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri constând în efectuarea unei adrese, către Primăria Municipiului B - Direcția Evidența Proprietății, pentru a ne comunica dacă există o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului B prin care o parte din terenul revendicat a fost trecut în domeniul public.
Reprezentantul apelantului pârât solicită respingerea cererii apreciind că relațiile menționate nu sunt utile soluționării cauzei atât timp cât terenul revendicat a fost expropriat prin Decretul nr.463/1984, destinația de utilitate publică reieșind din acest act normativ.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de către reprezentantul apelantelor reclamante, de întocmire a unei adrese către Primăria Municipiului B - Direcția Evidența Proprietății, în raport de faptul că Legea nr.213/1998 individualizează, în anexa sa, bunurile care fac parte din proprietatea publică.
Părțile învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, ia act de declarația părților și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apelantele reclamante, prin apărător, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul obligării pârâtului Municipiul B să restituie imobilul situat în-, sector 6, reprezentând suprafața de 125,37 mp, teren liber de construcții, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat de expert.
Arată că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut deoarece prin cererea de chemare în judecată s-a formulat o contestație împotriva refuzului tacit de restituire în natură a imobilului și nu obligarea pârâtului Municipiul B prin Primarul General să emită o decizie de restituire în natură sau în echivalent a imobilului.
Totodată, invocă decizia nr.XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze pe fond cererile de restituire în natură.
Mai arată că, este posibilă restituirea în natură a suprafeței de teren de 125,37 mp, pentru care nu există dovezi că ar fi fost trecut în domeniu public.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul B prin Primarul General solicită respingerea acestuia.
Reprezentantul apelantului pârât Municipiul B prin Primarul General solicită admiterea apelului său, schimbarea în tot a hotărârii apelate iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că, termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării, prevăzut de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, este un termen de recomandare iar depășirea acestuia poate fi sancționată, cel mult, cu obligarea la plata de despăgubiri a unității deținătoare în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
Totodată, solicită respingerea apelului promovat de către reclamante și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Arată că, în mod corect, instanța de fond a reținut imposibilitatea restituirii în natură a terenului în integralitatea lui iar prin raportare la decizia nr.XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a recunoscut dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.11.2007, sub nr-, pe rolul Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General, solicitând tribunalului, în raport de nesoluționarea notificării nr.440/02.2002, să dispună obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-, sector 6, compus din teren în suprafață de 200 mp.
Prin sentința civilă nr.1398/02.10.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General; a obligat pârâta să emită dispoziție cu propunere de acordare despăgubiri către reclamante pentru imobilul teren situat în B,-, sector 6, în suprafață de 200 mp. ce vor fi stabilite conform art.16 titlul 7 din Legea nr.247/2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că terenul în suprafață de 200 mp. situat în-, fost, a fost dobândit de numiții și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12367/12.05.1933 de către Tribunalul Ilfov și transcris sub nr. 6450/1933 (filele 7-10 dosar).
După decesul cumpărătorilor și, terenul în litigiu a fost dobândit, prin succesiune, de către reclamanta în calitate de moștenitoare a defuncților conform certificatului de moștenitor, aceasta fiind nepoata de soră a defunctei.
Tribunalul a mai reținut că, după dezbaterea succesiunii defunctei, a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 31/1983 de către notariatul de Stat sector 6 în care se menționează că terenul în suprafață de 200 mp. trece în proprietatea statului conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10204/25.11.1983, reclamanta vinde fiicei sale - reclamanta, construcția aflată pe terenul în litigiu, teren trecut în proprietatea statului, conform certificatului de moștenitor sus menționat.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că terenul în litigiu este situat în parcul, iar din relațiile comunicate de Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului prin adresa nr. -/25.06.2008 rezultă că terenul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, fiind afectat parțial artere de circulații, trotuar și Parcul, precum și posibil rețele subterane de utilități.
În raport de situația de fapt reținută, tribunalul a constatat că reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Regula generală instituită de legea reparatorie nr. 10/2001 republicată este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, însă, în situația în care această măsură nu este posibilă, repararea se va face prin echivalent.
În speță, terenul în litigiu este afectat parțial de detalii de sistematizare, respectiv - o suprafață de 38,79 mp. este ocupată de calea, 35,84 mp. ocupată de trotuar, iar restul suprafeței de 125,37 mp. se află în Parcul, făcând parte din domeniul public al statului conform relațiilor comunicate de Primăria Municipiului B sub nr. -/19.06.2008 (fila 107 dosar).
Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, tribunalul, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, a obligat pârâtul să emită o dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, în temeiul deciziei nr. 52, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, acesta urmează a fi stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. 2 Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva sentinței civile nr.1398/02.10.2008, pronunțată de către Tribunalul Municipiului B - Secția a III-a în dosarul nr-, la data de 16.12.2008, au formulat apel reclamantele și, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul obligării pârâtului Municipiul B prin Primarul General, față de nesoluționarea în termenul legal a notificării nr.440 din 11.02.2002, să li se restituie și să le lase în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în B,-, sector 6, compus din teren în suprafață de 200 mp, mai exact a suprafeței de 125,37 mp. ce nu sunt afectați de construcții.
Împotriva aceleiași sentințe, la data de 15.12.2008, a declarat apel și pârâtul Municipiul B prin Primarul General, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, intimatul-pârât arată că, interpretând în mod eronat dispozițiile art. 21-25 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, instanța de fond a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunerea de acordare de despăgubiri către reclamante pentru imobilul teren situat în B,-, sector 6, în suprafață de 200 mp, ce vor fi stabilite conform art.16 titlul 7 din Legea nr. -.
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din legea nr.l0/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Aceasta deoarece unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Notificarea reclamantelor urmează a fi analizate pe cale administrativă și, dacă se va stabili că imobilul face obiectul Legii nr.10/2001, solicitantul nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii; dată fiind modalitatea de preluare a imobilului, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termenul legal și restituirea în natură nu este posibilă, potrivit legii, se va emite o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii.
Așadar, în speță, față și de admiterea recursului în interesul legii, intimatul-pârât Municipiul B prin Primarul General consideră că instanța de judecată se putea pronunța numai în condițiile art.21-23 din Legea 10/2001, în sensul de a obliga pârâtele la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care au fost sesizate și nu a soluționa notificarea în sensul voit de parte.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, curtea reține următoarele aspecte.
Critica apelantelor reclamante în sensul că terenul revendicat, respectiv suprafața de 125,37 mp ar fi liberă, neexistând edificată vreo construcție, nu poate fi primită, fiind contrazisă de expertiza efectuată în cauză.
În sensul legii, sunt considerate terenuri libere terenurile care nu sunt afectate servituților legale și altor lucrări de amenajare pentru utilitate publică, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcțional întregul teren.
În speță însă, terenul revendicat este ocupat pe o suprafață de 38,79 mp de Calea, 35,84 mp. de trotuar iar suprafața de 125,37 mp. se află în Parcul, fiind spațiu.
Împrejurarea că, pe terenul în litigiu, nu există edificate construcții și că, printr-o eventuală restituire parțială în natură, nu este afectată calea de circulație auto în zonă, nu înseamnă că el poate fi retrocedat în natură, amplasarea acestuia fiind determinantă pentru aprecierea oportunității de retrocedare în natură. În mod corect instanța de fond a apreciat că nu se poate restitui în natură, amplasarea lui în interiorul parcului, fiind amenajat parțial ca spațiu, împiedicând acest lucru. Simplul fapt că acest teren este " liber", nefiind construit, nu determină restituirea în natură, existența unor asemenea spații fiind impusă de normele ecologice și de trai civilizat.
Curtea constată însă, că este întemeiată critica apelantelor referitoare la necesitatea soluționării pe fond de către instanță a notificării, în raport de nesoluționarea în termen a notificării de către Primarul General.
Astfel, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului ce face obiectul litigiului.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. XX din 09 martie 2007, care a stabilit că, în cazul în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat, să soluționeze notificarea, instanța este competentă să dispună ea, direct asupra restituirii imobilului sau acordarea măsurilor reparatorii, ceea ce este cazul în speță.
Prin urmare, în mod greșit, a dispus prima instanță obligarea pârâtei să emită dispoziție cu propunerea de acordare a despăgubirilor către reclamante pentru imobilul în litigiu, în condițiile în care ar fi trebuit să soluționeze pe fond notificarea și să constate că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 200 mp situat în-, sector 6, despăgubiri ce vor fi stabilite potrivit modificărilor intervenite prin legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește apelul declarat de Municipiul B prin Primar General, curtea constată că este nefondat, întrucât reclamantele au formulat notificare potrivit legii 10/2001, notificare la care nu au primit nici un fel de răspuns, astfel că nu se pune problema încălcării dispozițiilor art. 21 - 23 din legea 10/2001.
Independent de natura termenului de 60 de zile, este evident că, în speță suntem în prezența unui refuz nejustificat de a răspunde notificării, formulate de intimatele - reclamante în 2001, în condițiile în care, la acest moment pârâta nu a soluționat notificarea și, nici nu a depus nici un fel de dovezi în ceea ce privește necesitatea depunerii de acte sau dovezi suplimentare.
De altfel, considerentele avute în vedere de instanță la critica formulată de apelantele - reclamante referitoare la nesoluționarea pe fond a notificării de către instanță determină și aprecierea apelului formulat de pârâtă ca fiind nefondat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296. pr. civ. curtea admite apelul formulat de apelantele reclamante, schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea și constată că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea despăgubirilor pentru terenul în litigiu și respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantele-reclamante și, împotriva sentinței civile nr.1398/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte acțiunea și constată că reclamantele și sunt îndreptățite la acordarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva aceleiași hotărâri.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - --- --
GREFIER,
Red.
Dact.
5 ex./13.04.2009
- Secția a III-a Civ. -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
