Speta Legea 10/2001. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 179/

Ședința publică din 29 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ganea

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, ORAȘUL PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în Sud,-, jud. C, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în C,-, domiciliați în B,-, sect. 1 și, domiciliat în Râmnicu V,-,. D,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 1555 din 9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții pârâți reprezentați de d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 72165/28.04.2009 și intimații reclamanți reprezentați de d-na avocat conform împuternicirii avocațiale - nr. 23908/26.06.2009.

Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.

După referatul grefierului de ședință;

Avocatul apelanților pârâți depune răspunsul Orașului la solicitarea instanței din 29.05.2009, materializat în adresa nr. 13847/26.06.2009, cu mențiunea că a fost comunicată această adresă și apărătorului intimaților reclamanți.

Reținând că părțile nu mai au alte cereri prealabile de formulat, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Având cuvântul pentru apelanții pârâți, apărătorul acestora solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea soluției instanței de fond în sensul atribuirii de teren în compensare prin echivalent bănesc.

Apreciază că prima instanță a greșit atunci când a obligat pârâții la acordarea unui imobil în compensare prin teren echivalent, întrucât instanța nu ar fi putut să hotărască decât asupra faptului că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, modalitatea de acordare a reparațiilor fiind un atribuit exclusiv al unității deținătoare.

La stabilirea unei astfel de măsuri ar trebui luate în seamă și necesitățile comunității, fiind un fapt cunoscut că după apariția Legii 10/2001 localitățile nu mai dețin teren pentru a fi acordat în compensare.

Sub un alt aspect, obligația de a proba existența unui teren ce poate fi atribuit în compensare revine reclamanților, sens în care face trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru intimații reclamanți, avocatul acestora având cuvântul solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.

Din adresa depusă de către autoritatea locală la acest termen de judecată reiese că pârâtul recunoaște că în baza unor hotărâri judecătorești a acordat terenuri în compensare și că în continuare există teren disponibil spre a fi atribuit în compensare. Acesta refuză însă să aducă publicității modalitatea în care au fost acordate aceste terenuri în compensare. În atare situație, nu pot fi reținute susținerile apelanților în sensul că nu există teren disponibil.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea apelanților pârâți în sensul că reclamanților le revine sarcina de a proba existența unor terenuri ce pot fi acordate în compensare.

Legea 10/2001 prevede obligația de dezdăunare ca o obligație subsecventă și nu alternativă, de aceea este considerată în cauza Faimblat contra României ca nefuncțională soluția apelării la Fondul Proprietatea.

În replică, avocatul apelanților pârâți arată că autoritatea locală s-a referit la hotărârile executorii ale instanțelor de judecată care, în principiu, au fost executate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 1555/9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța -secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, și formulată în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, ORAȘUL prin Primar și CONSILIUL LOCAL, aceștia din urmă fiind obligați să atribuie reclamanților în compensare, un teren cu aceleași caracteristici urbanistice edilitare cu terenul preluat în suprafață de 1500 mp ce reprezintă loturile 410, 411, 419, 420 și 509 din planul parcelar întocmit în anul 1926, în zonele aflate pe raza orașului, propuse pentru acordarea de teren în compensare.

Pârâții au fost, totodată, obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost respinse ca nefondate pretențiile vizând restituirea în natură a loturilor menționate.

Prima instanță a reținut, din analiza coroborată a probelor administrate, că prin notificarea înregistrată sub nr. 1079/30.07.2001 la BEJ, reclamanții au solicitat în condițiile Legii nr. 10/2001 restituirea unor terenuri în suprafață totală de 1500 mp, identificate drept loturile 410, 411, 419, 420 și 509 din Sud sau, dacă retrocedarea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Tribunalul a constatat că aceste terenuri au intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind deci abuzivă și intrând sub sfera de aplicare a prevederilor legii speciale, cât și că eclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra terenurilor în suprafață totală de 1500 mp și dovedirea în această situație a calității lor de persoane îndreptățite, în înțelesul dispozițiilor art.4 alin. 2 din Legea 10/2001.

S-a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 25 din Legea 10/2001.

Pe aspectul situației juridice actuale a loturilor, s-a reținut că din concluziile raportului de expertiză întocmit de exp. ing. -, rezultă că terenurile, ce reprezintă loturile 410, 411, 419, 420 și 509, sunt ocupate de complexul de cazare (căsuțe) și un restaurant, aflate în administrarea, gradul de ocupare fiind de 100%, astfel că acestea nu pot fi restituite în natură, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001, respectiv acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În această situație, instanța a obligat pârâții să atribuie, în natură, în compensare, un teren cu aceleași caracteristici urbanistice edilitare cu terenul preluat în suprafață de 1500 mp, ce reprezintă loturile 410, 411, 419, 420 și 509 din planul parcelar întocmit în anul 1926, în zonele aflate pe raza orașului, propuse pentru acordarea de teren în compensare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, ORAȘUL și CONSILIUL LOCAL, care au apreciat că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința modificării soluției și acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv de stat.

Apelanții pârâți au susținut că această soluție se impunea în măsura în care alin. 2 al art. 1 al Legii nr. 10/2001 oferă alternativa la situația imposibilității restituirii imobilului în natură - anume, restituirea prin echivalent.

În speță este cert faptul că terenurile nu vor putea fi restituite în natură, iar instanțele de judecată nu pot impune acordarea unui imobil în compensare, deoarece alegerea modalității de compensare, precum și a bunului ce urmează a fi atribuit cu această afectațiune constituie atributul exclusiv al unității deținătoare.

S-a arătat că acest drept de opțiune ține și de interesele comunității locale, de proiectele de dezvoltare locală, pentru că în caz contrar, primăriile învestite cu soluționarea unor astfel de cereri ar putea fi obligate prin hotărâri judecătorești să restituie în compensare mai mult decât terenul efectiv deținut, generându-se astfel o situație imposibil de rezolvat.

În raport de dispozițiile art. 295 alin. 2 cod proc. civilă a fost încuviințată completarea materialului probator, fiind depusă la dosar adresa nr. 13847/26.06.2009 a Direcției Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Orașului.

Analizând temeiurile aplicabile și dezlegarea dată situației de fapt de către prima instanță, se va reține că apelul este nefondat.

Astfel, este incontestabil faptul că textul art. 1 din Legea nr. 10/2001 generează, prin interpretarea lui literală și sistematică, înțelesul statuat constant și în jurisprudența instanței supreme în legătură cu caracterul subsecvent și etapizat al măsurilor reparatorii consacrate de legea specială.

Prin urmare, imposibilitatea restituirii în natură a imobilului supus reglementării Legii nr. 10/2001 deschide în mod direct dreptul persoanei îndreptățite la acordarea în echivalent a altor bunuri sau servicii de valoare egală bunului nerestituit, iar în imposibilitatea acordării unor astfel de beneficii, dreptul la despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Susținerile apelanților pârâți, potrivit cu care autoritatea publică locală deținătoare are atributul stabilirii modalității de despăgubire efectivă, sunt parțial întemeiate, însă ele își găsesc fundamentul în sensul arătat de aplicare legii, iar nu în viziunea unei libertăți arbitrare a entității.

Prin urmare, ori de câte ori nu se probează de către persoana deținătoare că este imposibilă alocarea unor bunuri în compensare ( ceea ce nu echivalează cu dovada unui fapt negativ, ci cu valorificarea materialului probator în acest sens ), ea va fi ținută să acorde măsurile reparatorii prin echivalent sub forma atribuirii de bunuri și servicii în compensare, fără a se putea prevala de dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În speță, în absența unor înscrisuri care să ateste că a fost finalizată procedura de identificare și evaluare a acelor bunuri ce pot fi atribuite în compensare ( atribut exclusiv al autorității locale ) și că, prin măsurile reparatorii luate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost alocate toate aceste resurse, apelanții nu pot evoca interesul comunității locale și necesitățile de dezvoltare regională.

Instanțele de judecată au obligația de a statua în fapt și în drept asupra situațiilor deduse judecății, iar simpla raportare a autorității la imperativul prezervării unor locații pentru obiective de interes social nu este de natură să prezume temeinicia unor astfel de susțineri, câtă vreme ea nu își găsește fundamentarea în baza probelor administrate. În acest context va fi evaluată sub aspect probator și adresa nr. 13847/26.06.2009 a Primăriei Orașului - Direcția de Administrație Publică Locală, care atestă că în perioada 2002 - 2008 au fost identificate terenuri pentru restituirea prin echivalent conform hotărârilor judecătorești pronunțate în acest sens, ceea ce poate prezuma că pronunțarea unei asemenea soluții în speță nu constituie decât premisa restituirii, în această modalitate, a terenurilor preluate abuziv.

Va fi, totodată, reținut același context de abordare a situației reflectate prin înscrisul depus și cu privire la terenurile ce fac obiectul altor litigii, precum și la cele pentru care au fost aprobate proiecte pentru realizarea de locuințe sociale, câtă vreme - astfel cum s-a arătat - aceste imobile exced sferei celor pe care autoritățile locale le stabilesc, în virtutea atributelor conferite de autonomia deliberativă și organizatorică, ca fiind afectate prevederilor art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de fond a dat o corectă soluție situației de fapt prin aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport de disp. art. 296 cod proc. civilă urmează a fi respins apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, ORAȘUL PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în Sud,-, jud. C, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în C,-, domiciliați în B,-, sect. 1 și, domiciliat în Râmnicu V,-,. D,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 1555 din 9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2009.

Președinte, Judecător,

- - Pt. jud. - -

aflată în semnează

conf.art. 261 al.2

Președinte instanță,

Grefier,

- -

Jud.fond

Tehnored.dec.jud.

28.07.2009

Dact.disp.gref.

10 ex./28.07.2009

Președinte:Mihaela Ganea
Judecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Constanta