Speta Legea 10/2001. Decizia 187/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 187/
Ședința publică din 03 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de contestatorii, (fostă ), și, toți domiciliați în,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.477 din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: apelanta-contestatoare, personal și asistată de avocat -, care răspunde și pentru apelanții-contestatori lipsă, și, în baza împuternicirii avocațiale nr.161/10.09.2008 emisă de Baroul V - Cabinet individual și intervenientul, personal și asistat de avocat, care răspunde și pentru intervenienta lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr.57946/2008, emisă de Baroul B, lipsă fiind intimații Primăria orașului și Primarul orașului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția competenței materiale de soluționare a prezentei cauze, având în vedere faptul că este vorba de o acțiune în anulare introdusă de un terț împotriva unei decizii emisă în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenienților.
Avocat, având cuvântul pentru apelanții-contestatori apreciază că Judecătoriei Râmnicu Vâlcea îi revine competența materială de soluționarea a prezentei cauze, motiv pentru care solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea la această instanță.
Avocat, având cuvântul pentru intervenienții și, solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei spre competentă soluționare, Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
CURTEA
Constată că, rin p. cererea adresată instanței la data de 24.09.2007, reclamanții, (fostă ), au chemat în judecată pe pârâții Primarul Orașului și Primăria Orașului, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr.1424 din 20.06.2007 emisă de Primăria Orașului, ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr.117 din 22.04.1999, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.2221/1998 a fost respinsă acțiunea în revendicare a "" formulată de numita, hotărârea fiind menținută prin decizia civilă nr.2221/21.06.2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.
Prin decizia menționată s-a constatat inadmisibilitatea acțiunii, nefiind promovată de toți moștenitorii.
Reclamanții susțin că în litigiul respectiv s-a făcut o expertiză tehnică în construcții, prin care s-a constatat că au adus modificări substanțiale imobilului realizând o construcție nouă, alta decât cea naționalizată, astfel încât s-a statuat că foștii proprietari sunt îndreptățiți la despăgubiri. În soluționarea cererii formulate de foștii proprietari în temeiul Legii nr.10/2001, pârâta Primăria Orașului a ignorat tocmai această împrejurare care impunea acordarea de despăgubiri față de aceștia.
Pe cale de excepție, reclamanții au contestat calitatea de persoană îndreptățită a solicitanților și, deoarece aceștia nu au depus dovezi din care să rezulte această calitatea.
Tot astfel, chiar dacă s-a dovedit calitatea de succesor în drepturi a solicitantei, este cert dovedit că imobilul " "a fost dobândită la data de 25.11.1925 de către și astfel încât, în privința cotei părți a acestuia din urmă, nu poate justifica un drept.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în ședința publică din 23.10.2007 Primăria Orașului a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, invocând mai multe excepții, respectiv lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Orașului, lipsa calității procesuale active a contestatorilor.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că modificările structurale aduse imobilului construcții nu au constituit motiv de admitere a recursului de către instanța supremă, cum lasă a se înțelege contestatorii și nu sunt incidente dispozițiile art.10, alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, întrucât imobilul - construcții nu a fost demolat și nici nu s-au edificat construcții noi autorizate.
Prin sentința civilă nr.477 din 27 mai 2008, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului, a respins contestația lipsei calității procesuale active a contestatorilor și a respins contestația formulată de contestatori.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilul construcții și teren aferent în suprafață de 550 mp. situat în,-, județul V, a constituit proprietatea doamnei și a lui, la momentul deposedării abuzive, în conformitate cu actul de vânzare-cumpărare nr.6746/1925, a procesului verbal de rechiziționare din 1948, certificatelor nr.57/1948 și nr.64/1948.
Ulterior, imobilul a fost preluat de stat, în mod abuziv, cu titlu valabil, fiind obiectul rechiziționării și a aplicării Decretului nr.92/1950.
În conformitate cu actele depuse la dosarul cauzei - certificate de moștenitor și acte de atare civilă, moștenitorii și au calitate au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunurilor, în raport de dispozițiile art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată.
Din analiza dosarului intern, constituit ca urmare a notificării formulate de moștenitori, rezultă că imobilul poate fi restituit acestora în natură, fiind liber de sarcini, în prezent constituind fond locativ de stat (ocupat în totalitate de chiriași) și aflat în administrarea Consiliului Local la Orașului.
Principiul restituirii în natură este enunțat în art.1 alin.1 și art.9 alin.1 din Legea nr.10/2001. Se acordă măsuri reparatorii prin echivalent numai în acele situații în care restituirea în natură nu este posibilă.
Reclamanții au susținut că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului construcții și teren aferent de 550 mp. în cauză fiind incidente dispozițiile art.10 alin.2 din lege, respectiv edificarea unei construcții noi, pentru care masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Această ipoteză nu a putut fi reținută.
Pe de o parte, imobilul construcții nu a fost demolat (așa cum cere art.10 alin.1 și 2 din lege) și nici nu s-a edificat construcții noi autorizate. Pe de altă parte, reamenajările și îmbunătățirile aduse de către chiriași construcției, nu însemnă că ele au transformat-o într-un imobil nou în raport cu cel preluat.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că reclamanții au adus imobilului reparații și consolidări, or acestea nu se circumscriu ipotezei art.19 alin.1 din Legea nr.10/2001, care vizează acele construcții cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din acele materiale ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării.
În altă ordine de idei, prin decizia civilă nr.2221 din 21.06.2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, s-a respins acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu, ca inadmisibilă, aceasta nefiind promovată de toți coproprietarii terenului aferent construcției.
Drept urmare, instanța supremă nu a statuat asupra temeiniciei acțiunii în revendicare promovată de persoanele îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, așa cum susțin reclamanții în motivarea contestației.
Așadar, dispoziția nr.1424/2007 emisă de Primăria Orașului a fost emisă cu respectarea legii și nu există motive de anulare a acesteia.
Cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare de intimată, s-a constatat că acestea sunt nefondate.
Dispoziția contestată este emisă de Primăria Orașului, în soluționarea notificării formulate de moștenitorii și care au cerut restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autorului lor. Unitatea emitentă a cărei decizie este contestată, are astfel calitate procesuală pasivă în cauză, fiind unitate deținătoare în sensul Legii nr.10/2001.
Și excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor, s-a considerat asemenea nefondată. Atâta timp cât contestatorii invocă un drept propriu asupra imobilului supus restituirii (considerând că prin notificările aduse imobilului, acesta a devenit o construcție "nouă" în sensul legii), tocmai acest aspect urmând a fi lămurit în cauză, aceștia au interesul legitim de a promova contestația și drept urmare și calitatea procesuală activă în cauză.
Astfel, instanța a respins excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare, iar pe fond, a respins contestația, ca neîntemeiată.
Cât privește calitatea de persoană îndreptățită a solicitanților, acest aspect nu a putut fi considerat o "excepție" în sensul legii, această calitate fiind de altfel analizată și justificată anterior.
Împotriva sentinței pronunțată de tribunal, în termen legal au declarat apel reclamanții, și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive în esență:
- Decizia este emisă de o entitate care nu avea calitatea să soluționeze notificarea făcută de și, în sensul că unitatea deținătoare este și nu Primăria Orașului;
- Nu s-a ținut cont de faptul că notificarea nu a fost făcută de toți proprietarii imobilelor revendicate și anume doar de moștenitorii cumpărătoarei nu și de moștenitorii lui, cumpărător în cote egale;
- Nelegală este sentința pe fondul cauzei în sensul că în mod greșit s-a dispus restituirea construcției în natură, în condițiile în care imobilul a fost transformat în totalitate și a devenit astfel un imobil nou, fiind proprietatea apelanților.
La termenul din 12 septembrie 2008, s-a depus o cerere de intervenție în interesul intimatului Primarul Orașului de către și prin care se solicită respingerea apelului declarat de către reclamanți ca nefondat, să se constate că decizia nr.1424/20 iunie 2007 este conformă cu dispozițiile Legii nr.10/2001, și să fie obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de intervenție se arată de către intervenienți că ei sunt beneficiarii dispoziției contestate în instanță de către apelanți și că aceștia nu fac dovada interesului legitim în promovarea prezentei acțiuni și nu fac parte din categoria persoanelor îndreptățite de lege să solicite restituirea imobilului în discuție, promovarea prezentei cereri fiind făcută cu înfrângerea dispozițiilor imperative ale art.3 din Legea nr.10/2001.
La termenul din 3 octombrie 2008, Curtea, din oficiu, în baza dispozițiilor art.162 Cod procedură civilă, a invocat excepția de necompetență materială a soluționării cauzei de către Tribunalul Vâlcea, fiind vorba de o acțiune introdusă de un terț prin care contestă o decizie emisă în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenienților și va rămâne în pronunțare pe această excepție pentru următoarele considerente:
Apelanții-reclamanți au calitatea de terți față de dispoziția nr.1424/20 iunie 2007 emisă de către Primăria Orașului, împrejurare raportat la care în nici un caz ei nu pot ataca această dispoziție în condițiile art.24 din Legea nr.10/2001, redevenit art.26 după republicarea acestei legi și aceasta pentru simplul motiv că Legea nr.10/2001 conferă o atare posibilitate doar persoanelor îndreptățite în favoarea cărora a fost emisă respectiva dispoziție sau decizie, iar nu și unor terțe persoane.
Astfel, în redactarea inițială a Legii nr.10/2001, art.24 alin.7 și 8 prevedea: (7) "dacă oferta este refuzată potrivit alin.3, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin.1 în termen de 30 zile de la data comunicării acesteia"; (8) "competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac".
După republicarea Legii nr.10/2001, ca urmare a modificărilor ce au fost aduse prin Legea nr.247/2005, nr.OUG209/2005, Legea nr.263/2006 și Legea nr.74/2007, art.24 a devenit art.26, prevăzând în alin.3 că: "decizia sau după caz dispoziția motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau după caz ale entității investită cu soluționarea notificării în termen de 30 zile de la comunicare".
Pe cale de consecință, doar persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 și în favoarea căreia a fost emisă respectiva Decizie sau Dispoziție poate ataca în instanță în condițiile art.26 alin.3 acea dispoziție, ipoteză în care într-adevăr competența materială de soluționare ar reveni în primă instanță tribunalului.
În schimb, în situația de față în care o dispoziție emisă în favoarea unei persoane îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 este atacată de către o terță persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea egalității și valabilității acesteia se va putea face în condițiile dreptului comun și în nici un caz în condițiile procedurii speciale, reglementată de Legea nr.10/2001.
persoană are astfel la îndemână o acțiune în constatarea nulității absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe prevederile Legii nr.10/2001, chiar dacă aceasta susține și emite pretenții proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziției atacate.
O atare acțiune în constatarea nulității absolute de drept comun este în competență de primă instanță a judecătoriei, conform art.1 pct.1 și art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă și nicidecum în competența de primă instanță a tribunalului ca instanță specializată în soluționarea litigiilor decurgând din aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată.
Este știut că normele de competență sunt de strictă interpretare, astfel încât în măsura în care prin aceste dispoziții legale speciale nu se prevede în mod expres competența materială a altei instanțe, a anumitor cereri, competența revine judecătoriei ca instanță de drept comun.
Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi inserat în textul Legii nr.10/2001, o dispoziție expresă prin care să stabilească în favoarea tribunalului competența de soluționare a acțiunilor în anulare sau în constatarea nulității absolute, introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza acestei legi.
Astfel, în lipsa unei dispoziții speciale în acest sens, derogatorie de la dispozițiile de drept comun în materie de competență, competența de soluționare în primă instanță a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității absolute introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenienților, revine judecătoriei ca instanță de drept comun.
Întrucât instanța s-a pronunțat pe această excepție absolută privind competența, cererea de intervenție urmează a fi avută în vedere de către prima instanță la stabilirea cadrului procesual.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.297 alin.2 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de reclamanți și va anula sentința cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Rm.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții, (fostă ), și, toți domiciliați în,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.477 din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA ORAȘULUI și PRIMARUL ORAȘULUI și intervenienții, domiciliată în Elveția,- și, domiciliat în C,-,.1, județul D, ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat " " cu sediul în B, nr.2 J, etaj 8,.44, sector 3.
Anulează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Rm.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./6.10.2008
GM/13 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei
