Speta Legea 10/2001. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 195/
Ședința publică din 10 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de contestatorii, Rm.V, str.- -, -.A,.5, județul V și, Curtea de A, str.- -, -2,.B,.16, județul A, împotriva sentinței civile nr.990 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile de fond asupra apelului au avut loc la data de 03 octombrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că, la data de 1 februarie 2007, contestatorii și au solicitat anularea în parte a Dispoziției nr.21454/14.12.2006, emisă în temeiul Legii nr.10/2001 de către Primăria Mun. Rm.V, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 550 mp.(300 + 250 mp. situat în Rm.V,-.
În motivarea contestației se susține că, deși terenul solicitat este liber, intimata refuză restituirea în natură, propunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
La dosarul cauzei petenții au depus în copie: actul de vânzare -cumpărare (fila nr.14 dosar), în care figurează cumpărători numiții și pentru suprafața de 675,80 mp. și construcții ridicate pe terenul situat în Rm.V,-; notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, prin care solicită restituirea terenului de 550 mp. (fila nr.17 dosar) și despăgubiri; dispoziția contestată (filele 12 -13 dosar), Ordinul de restituire pentru terenul de 168 mp.(fila nr.15 dosar) și procesul verbal de evaluare (filele 19 -20 dosar).
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației, deoarece terenul este ocupat de spațiu și parcare betonată pentru blocurile de locuit din zonă, terenul aparținând domeniului public.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate.
Prin sentința civilă nr.990 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins contestația formulată de și.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petenții au declanșat procedurile specifice legii fondului funciar, care s-au finalizat prin emiterea ordinului pentru suprafața de 168 mp. Conform sentinței civile 239 din 10 septembrie 1999, pronunțată de Tribunalul Vâlceas -a dispus retrocedarea suprafeței de 168 mp. (din suprafața solicitată de 700 mp.), teren ce se învecinează cu parcarea betonată pe două laturi, alee de acces blocuri și rest proprietate reclamantă.
Ulterior, după apariția Legii nr.10/2001, petenții au solicitat în nume propriu, în calitate de foști proprietari, reconstituirea suprafeței de 550 mp. teren ce a fost expropriat în baza Decretului nr.272/1983.
Conform proceselor verbale de evaluare, exproprierea s-a făcut de la petenții și pentru suprafețele de 200, 208 și 250 mp.
Nici sentința civilă nr.239/10.09.1999 și nici ordinul nu au fost contestate de petenți, deși s-a solicitat retrocedarea unei suprafețe mult mai mari, respectiv 700 mp.
Conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză (filele 47 -52 și 69 dosar), terenul este afectat de parcarea betonată, iar în evidențele V nu există mențiuni cu privire la terenul care a aparținut lui și. De altfel, petenții nu au precizat și nici nu au făcut dovada cu acte a unei eventuale calități față de aceste persoane (cererea introductivă de la fila nr.1 și copia notificării prin care se solicită restituirea în nume propriu).
Conform raportului de expertiză (dosar nr.2115/1999 - fila nr.75 dosar), suprafața expropriată a fost folosită de 3 persoane, printre care și (fostul proprietar) implicat în această situație, respectiv în revendicarea terenului.
La data formulării notificării, terenul făcea parte din domeniul public, conform inventarului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.96/1999.
Critica greșitei nerestituiri în natură a terenului nu poate fi primită câtă vreme expertul, deplasându-se la fața locului, a concluzionat că terenul este ocupat de parcarea betonată aferentă blocurilor din zonă. Aceeași critică nu poate fi acceptată însă nici pentru faptul că terenul face parte din inventarul domeniului public, dar și pentru că la 19 septembrie 2001 petenții și-au dat acordul pentru despăgubiri în ceea ce privește terenul.
De vreme ce însăși Legea nr.10/2001, care constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparator, prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres reglementate, instanța nu poate ignora aceste dispoziții legale, intimata în mod corect apreciind în funcție de necesitățile localității că repararea măsurilor abuzive se poate face și prin acordarea de despăgubiri.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, au declarat apel contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive în esență:
- instanța de fond a dat o interpretare greșită a dispozițiilor Legii nr.10/2001, incidente în cauză, în sensul că deși terenul poate fi restituit în natură, nefiind afectat de construcții autorizate, a fost respinsă cererea în mod nelegal;
- instanța nu a dat dovadă de rol activ în sensul că ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize care să aibă ca obiectiv identificarea unor terenuri în intravilan, atribuite în compensare și, de asemenea, să stabilească dacă aceste terenuri sunt libere sau au fost restituite unor persoane fizice în baza legii speciale;
- instanța nu a luat în considerare faptul că pentru terenul în litigiu nu există autorizație de construcție referitor la parcare, iar terenul nu este ocupat de utilități publice. De asemenea, trecerea terenului în domeniul este discutabilă, fără a putea fi stabilită cu certitudine data când a operat această măsură.
Se susține, în continuarea aceluiași motiv de apel, că deși contestatorii au primit despăgubiri pentru terenul în litigiu în baza Legii nr.18/1991, este posibilă restituirea în natură a acestui teren cu posibilitatea renunțării la suma primită, care ar fi reactualizată.
În ședința din 11 aprilie 2008, curtea, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea completării raportului de expertiză de către același expert pentru a preciza dacă terenul în litigiu, respectiv suprafețele S2 și S3, este afectat de rețele de utilități publice și, în caz afirmativ, să precizeze care sunt acelea, iar la fila 126 din dosar s-a răspuns la această completare, precizându-se că terenul nu este afectat de amenajări de utilitate publică, însă reprezintă parcări betonate folosite de locatarii din blocurile învecinate.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanții-contestatori, curtea va constata că apelul este nefondat pentru următoarele considerente.
Astfel, în ceea ce privește prima critică, în mod legal a stabilit instanța de fond că nu se poate dispune restituirea în natură a terenului în litigiu.
Aceasta, deoarece, potrivit concluziilor raportului de expertiză coroborate cu fotografiile depuse la dosar (la file 103 și următoarele din apel), rezultă fără echivoc că suprafețele solicitate reprezintă parcări betonate care deservesc blocurile din imediata vecinătate, având această destinație de utilitate publică și servind nevoilor comunității încă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Că este așa, rezultă atât din cuprinderea suprafețelor de teren în inventarul bunurilor ce reprezintă domeniul public (HCL nr.96/1999), însă rezultă cu prisosință și din faptul că inițial apelanții s-au judecat în baza Legii nr.18/1991, iar prin sentința civilă nr.239/1999, li s-a restituit suprafața de teren liberă alăturată terenului în litigiu, iar pentru terenul în cauză apelanților le-au fost acordate despăgubiri stabilindu-se încă de atunci că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece reprezintă parcare betonată.
Nu se poate susține, deci, că este vorba de "o construcție fără autorizație" sau că această parcare a fost făcută după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Potrivit art.10 alin.3 din HG nr.250/2007, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de a identifica cu exactitate terenul solicitat de foștii proprietari și de a verifica destinația actuală a acestuia pentru a nu fi afectate amenajările de utilitate publică.
Prin sintagma amenajări de utilitate publică se au în vedere acele suprafețe de teren destinate a servi nevoilor comunității și anume: căi de comunicații, străzi, alei, trotuare, parcări etc. spații verzi din jurul blocurilor de locuit, piețe pietonale și altele.
Referitor la cea de-a doua critică, prin care se pretinde că prima instanță a fost lipsită de rol activ, în sensul că nu a dispus efectuarea unei expertize privind posibilitatea acordării unui alt teren în intravilan, respectiv în echivalent, se reține de către C că apelanții nu au solicitat nici în primă instanță și nici în apel o expertiză pe această teză probatorie și, mai mult decât atât, în apel, instanța a emis o adresă către apelanții-reclamanți în ședința din 12 septembrie 2008, în sensul de a-și exprima punctul de vedere cu privire la atribuirea terenului în echivalent, ce reprezintă motiv de apel, având în vedere și faptul că nu au solicitat completarea expertizei în acest sens la termenul din 11.04.2008, iar apelanții nu au răspuns în nici un fel.
Însă, la filele 156 - 161 din apel, intimatul a depus acte din care rezultă că în prezent nu există posibilitatea acordării unei suprafețe de teren în intravilan, în această privință existând un deficit de 1.000 ha teren agricol pentru municipiul Rm.
A treia critică nu face decât s-o reia pe prima parțial, în sensul că instanța nu a dispus restituirea terenului în natură, precizându-se din nou că terenul nu este afectat de utilități și detalii de sistematizare, însă, deși expertul a precizat această situație în critica întâi s-a analizat de către C care este impedimentul juridic privind restituirea în natură și anume afectațiunea sa specială.
În fine, instanțele nu s-au pronunțat pe excepția ce derivă din aplicabilitatea art.8 din Legea nr.10/2001, cum greșit se susține de către apelanți, și este adevărat că această lege are caracter de reparație și de complinire în raport de legile fondului funciar, însă trebuie îndeplinite niște condiții obligatorii și cumulative și anume, dacă după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, terenul în cauză este intravilan și liber în accepțiunea aceleiași legi, în sensul de a nu fi fost restituit unor persoane fizice sau să nu facă parte din domeniul public și să nu fie afectat de amenajări de utilitate publică.
Față de cele arătate mai sus, curtea în baza dispozițiilor art.296 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții-contestatori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de contestatorii, Rm.V, str.- -, -.A,.5, județul V și, Curtea de A, str.- -, -2,.B,.16, județul A, împotriva sentinței civile nr.990 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind MUNICIPIUL RM.V - prin PRIMAR, str.G-ral. nr.14, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
29.10.2008
Red.
EM/5 ex.
Jud.fond.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei
