Speta Legea 10/2001. Decizia 1989/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1989/R/2009
Ședința publică din 15 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
-
GREFIER: -
S-au luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de intervenienții G-, și - și, respectiv, de intervenienții și C, împotriva sentinței civile nr. 108 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată -, precum și pe pârâții intimați AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B, COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PREFECTURA JUDEȚULUI B, PRIMARUL COMUNEI, TBC, SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE ALEȘD, STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
Se constată că, prin registratura instanței, s-au depus la dosar următoarele: la data de 13 octombrie 2009, intervenientul apelant a depus la dosar o cerere, prin care solicită repunerea cauzei pe rol; la data de 14 octombrie 2009, reclamanta intimată a depus "Note scrise", iar la data de 15 octombrie 2009 reclamanta intimată a depus "Note scrise".
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 8 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 108/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică B (continuatoare în drepturi a Direcției de Sănătate Publică a jud. B); a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Orășenesc Aleșd, acesta având calitate procesuală pasivă ca și continuator în drepturi al Spitalului de Pneumoftiziologie Aleșd, desființat în prezent, și doar pentru petitul referitor la anularea Deciziilor nr. 41, 42, 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd; s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâtul TBC; a fost respinsă acțiunea reclamantei față de pârâta Prefectura județului B, ca fiind formulată față de o parte fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă acțiunea reclamantei și față de părțile pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive; a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctului, în contradictoriu cu pârâții Comuna prin Primar, Consiliul local și Spitalul Orășenesc Aleșd și, pe cale de consecință, s-a dispus anularea Deciziilor nr. 41, nr. 42, nr. 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, prin care s-au respins notificările privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. 447, stabilindu-se măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea defunctului, în calitate de succesor după defunctul proprietar tabular (); a fost dispusă restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a imobilelor din CF nr. 447, nr. top 113, casă și C intravilan, în suprafață de 4043 mp. nr. top 114, teren arător în intravilan, în suprafață de 4629 mp. nr. top 120, teren arător în intravilan, în suprafață de 1719 mp. toate foste imobile ale unității spitalicești, secția II, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Aleșd, acestea fiind compuse din clădiri: pavilion bolnavi, magazie, uzină de apă, locuință medic, șopron, două garaje, gheretă pază, stație clorinare și teren menționat mai sus; a fost dispusă întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor din CF nr. 447, nr. top 113, 114, 120, cu titlu de lege și moștenire, ca bun propriu; a fost respins capătul de cerere referitor la constatarea faptului că imobilele din CF nr. 447, nr. top 113, 114, 120 au trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv; au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, C, G și, A; a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, ca nedovedită.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
Prin Dispozițiile nr. 41 din 21.01.2002, nr. 42 și nr. 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, cu privire la soluționarea notificării formulate de, având ca obiect restituirea în natură a terenului arător în intravilan identificat cu nr. 114 din CF nr. 447, a imobilului identificat cu nr. topo 113 din CF nr. 447 și a terenului arător în intravilan identificat cu nr. topo 120 din CF nr. 447, s-a decis, potrivit prevederilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în forma avută la momentul soluționării acestor dispoziții, că imobilele nu se restituie în natură, deoarece toate acestea sunt ocupate de unitatea spitalicească Secția II, unitate care este necesară desfășurării de activități de interes public, constând în furnizarea de servicii medicale de specialitate TBC.
Potrivit art. 2 din aceste decizii, s-a hotărât că se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală la valoarea de inventar, actualizată cu indicele de inflație.
Aceste despăgubiri nu au fost niciodată valorificate de către defunctul.
În motivarea acestor decizii s-a arătat că, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele ocupate de unități sanitare nu pot fi restituite în natură, ci se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei, tribunalul a reținut că, la fila 6 vol. I, s-a depus certificatul de deces al titularului dreptului prevăzut în dispozițiile anterior menționate, respectiv, a lui, cu seria - nr. -, din care rezultă că acesta a decedat la data de 6 ianuarie 2006, iar la fila 4 este depus înscrisul din care rezultă că reclamanta a înțeles să accepte succesiunea după fiul său.
Cu privire la calitatea de moștenitor a defunctului, după defunctul proprietar tabular () G, calitate care rezultă din certificatele de moștenitor nr. 29/2001 și nr. 347/1993 și prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor - legatar universal al defunctului după, la rândul ei, moștenitoare legală universală după defunctul (), care la rândul său, potrivit actelor de stare civilă de la dosarul cauzei, este descendentul direct după defunctul proprietar tabular (), tribunalul a apreciat că, în speța de față, această problemă de drept nu mai trebuie stabilită, deoarece, prin emiterea deciziilor contestate în prezenta cauză, i s-a stabilit deja defunctului calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 10/2001, contestația prezentă având ca obiect doar modalitatea de restituire, respectiv dacă se poate acorda restituire în natură sau dacă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este corectă.
A statua în sensul opus, respectiv, în sensul că defunctul nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la a solicita măsuri reparatorii pentru imobilele cu nr. topo 113, 114 și 120 din CF nr. 447 ar aduce atingere principiuluinon reformatio in pejus.
Ca urmare, în prezenta contestație s-a analizat dacă, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, în modalitatea în care era în vigoare la momentul promovării prezentei acțiuni, imobilul din litigiu poate sau nu să fie restituit în natură.
Potrivit Legii nr. 247/2005, de modificare a Legii nr. 10/2001, la art. II, s-a stabilit un termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, înlăuntrul căruia s-au putut ataca deciziile sau dispozițiile având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate.
Din actele de la dosar tribunalul a constatat că acțiunea a fost introdusă înlăuntrul termenului de un an prevăzut de textul de lege anterior menționat, respectiv la 30 mai 2006, iar deciziile contestate nu au fost valorificate, aspect necontestat de nici una din părți.
Mai apoi, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în modalitatea în care a fost modificată de Legea nr. 247/2005, rezultă că, în prezent, "în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a, care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct.3 din Anexa nr. 2 lit. a sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct.1, 2 și 4 din Anexa nr. 2 lit.
Față de textul de lege anterior menționat, se observă că, în prezent, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, beneficiază de restituirea în natură a imobilelor care intră în categoria prevăzută de art. 16, aceasta fiind regula, și prin urmare, nu pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent în astfel de cazuri.
În speța de față, tribunalul a reținut că acest imobil, care a aparținut ui TBC, nu mai funcționează ca unitate spitalicească, fiind liber, aspect care rezultă din următoarele:
Potrivit HCL nr. 21 din 21 mai 2003 (fila 2 din vol. II), imobilul aparținând ui TBC a trecut în domeniul public al comunei, după care, în baza Protocolului încheiat între Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd și Primăria comunei, acest spital a fost predat în administrarea Consiliului Local al comunei (fila 31-33-vol.II). În prezent, Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd este desființat (fila 55 vol. II), arhiva sa fiind preluată de către Spitalul de Pneumoftiziologie O, în a cărui structură a rămas fostul TBC până la data de 1 august 2006, când, în aplicarea nr. 932/31 iulie 2006, Autoritatea de Sănătate Publică Bae mis Dispozițiile nr. 92 și nr. 93 din 31 iulie 2006, Secția exterioară de Pneumoftiziologie trecând din structura Spitalului Clinic Pneumoftiziologie O în structura Spitalului Orășenesc Aleșd, ulterior rămânând în conservare.
Din adresa emisă de către Primăria comunei, cu nr. 297 din 19.02.2008, fila 291 vol. I, rezultă că, clădirea fostului TBC și terenul aferent construcției, în prezent, se află în domeniul public al comunei, în conformitate cu HCL nr. 21 din 21 mai 2003. Totodată, s-a menționat că în prezent edificiul nu mai funcționează ca unitate spitalicească.
Instanța a mai reținut că, urmare a acestor treceri succesive ale imobilului în administrarea diferitelor spitale anterior menționate, reclamanta, prin încheierea din data de 4 august 2006 din dosarul nr- (fila 128 vol. I), a obținut numirea unui administrator provizoriu pentru imobilul din CF nr. 447 nr. topo 113, 114 și 120 în persoana numitului, până la soluționarea cererii de instituire a sechestrului judiciar înregistrat la 4 august 2006.
Din cele de mai sus enunțate, ca si o concluzie, se desprinde ideea că, pentru imobilul din prezenta cauză este admisibilă restituirea în natură, deoarece dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, permit acest tip de restituire, aceasta cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada că acest imobil nu mai funcționează ca unitate spitalicească, fiind lăsat în conservare.
Problema de drept care se pune în speță este însă dacă trecerea în domeniul public al comunei a acestui imobil afectează sau nu posibilitatea de restituire în natură către reclamantă a acestuia, știut fiind că bunurile din domeniul public sunt inalienabile și insesizabile.
Tribunalul a apreciat că, în speță, este incident art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată, în conformitate cu care este lovită de nulitate absolută, printre altele, și schimbarea destinației imobilului notificat potrivit prezentei legi, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, o astfel de operațiune fiind interzisă în mod expres de acest text de lege.
Se apreciază că, prin prisma textului de lege sus enunțat, trecerea în domeniul public a imobilului din litigiu este lovită de nulitate absolută, în speța de față nefiind finalizată încă procedura judiciară de restituire a imobilului notificat de către defunctul.
Mai mult, în speță, prin nerestituirea în natură a acestui imobil reclamantei, s-ar aduce și atingere prevederilor art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, în conformitate cu care "orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În acest sens, tribunalul a apreciat că reclamanta are un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind beneficiara, în calitate de moștenitoare a defunctului, a deciziilor contestate, care îi conferă un drept de creanță împotriva Statului Român, fiindu-i stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Aceste măsuri reparatorii prin echivalent, însă, reclamanta, prin modificarea ulterioară a Legii nr. 10/2001, are dreptul să le transforme într-un veritabil drept de proprietate, legea conferindu-i legitimă de a-și transforma dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în drept la restituire în natură.
Mai apoi, tribunalul a apreciat că a existat o "ingerință", în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că trecerea în domeniul public al statului a acestui imobil însemnă pentru reclamantă imposibilitatea absolută de a-și valorifica un drept de proprietate, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la respectarea proprietății.
Cu privire la "justificarea ingerinței", așa cum a subliniat în nenumărate spețe CEDO, se știe că o lipsire de proprietate poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că ea a intervenit pentru cauză de utilitate publică și avut un temei legal. În plus, orice ingerință în folosirea proprietății trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate, respectiv, trebuie menținut un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei, cauza Brumărescu contra României).
În speța de față, tribunalul a apreciat că justul echilibru a fost rupt, iar reclamanta suportă o sarcină specială și exorbitantă și în prezent, prin lipsirea de proprietatea sa, aceasta în condițiile în care nu s-a arătat motivul atât de serios care să justifice lipsirea de proprietate pentru "cauză de utilitate publică", și cu atât mai mult cu cât, în prezent, imobilul nu mai deservește interesului public, fiind lăsat în conservare.
De menționat este și faptul că defunctul a atacat în instanță HCL nr. 21 din 21 mai 2003, privind trecerea în domeniul public al comunei a sanatoriului TBC, însă dosarul cu nr. 9293/2004 al Tribunalului Bihor, unde este înregistrată această cerere, este suspendat (f 77-80 vol. III).
Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că sunt încălcate atât dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, cât și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO.
În considerarea tuturor argumentelor expuse, în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO, a considerat întemeiată acțiunea reclamantei, dispunând anularea Deciziilor nr. 41, 42, 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, prin care s-au respins notificările privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. 447 și au fost stabilite măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea defunctului, în calitate de succesor după defunctul proprietar tabular ().
Totodată, a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a imobilelor din CF nr. 447, nr. topo 113, casă și C intravilan, în suprafață de 4043 mp. nr. topo 114, teren arător în intravilan, în suprafață de 4629 mp. nr. topo 120, teren arător în intravilan, în suprafață de 1719 mp. toate foste imobile ale unității spitalicești, secția II, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Aleșd, acestea fiind compuse din clădiri: pavilion bolnavi, magazie, uzină de apă, locuință medic, șopron, două garaje, gheretă pază, stație clorinare și teren menționat mai sus (descrierea imobilelor rezultă din CF nr. 447, iar descrierea construcțiilor apare în inventarul de predare a acestora, anexă la Protocolul încheiat între Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd și Primăria comunei - fila 32 vol. II).
A mai reținut instanța că nu se impune menținerea afectațiunii imobilului, în sensul prevăzut de art. 16 alin. 1, teza a II a din Legea nr. 10/2001, deoarece acest imobil, așa cum s-a arătat mai sus, nu mai funcționează ca unitate spitalicească.
În temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr. 7/1996, a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor din CF nr. 447, nr. topo 113, 114, 120, cu titlu prin lege și moștenire bun propriu.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate faptul că imobilele din CF nr. 447 nr. topo 113,114 și 120 au trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv, tribunalul l-a respins, deoarece, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, chiar legiuitorul a stabilit că imobilele care intra sub incidența Legii nr. 10/2001, sunt preluate în mod abuziv, instanța de judecată nemaiavând această competență.
Cu privire la excepțiile invocate de pârâți, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, deoarece această instituție nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică B (continuatoare în drepturi a Direcției de Sănătate Publică a jud. B), deoarece nici aceasta nu este unitate deținătoare a imobilului în sensul prevăzut de același text de lege și nu este nici emitentul deciziilor contestate.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Orășenesc Aleșd, acesta având calitate procesuală pasivă ca și continuator în drepturi al Spitalului de Pneumoftiziologie Aleșd, desființat în prezent, și doar pentru petitul referitor la anularea Deciziilor nr. 41, 42, 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, în rest, evident că neputând să fie obligat la restituirea în natură a imobilului, acesta în prezent fiind în proprietatea Comunei.
Mai apoi, în temeiul art. 246.pr.civ. a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâtul TBC.
De asemenea, s-a reținut că nu are calitate procesuală pasivă nici pârâta Prefectura jud. B, pentru aceleași considerente care au fost expuse la pârâții anterior menționați și, ca urmare, s-a respins acțiunea reclamantei față de părțile pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
Cu privire la cererile de intervenție în interes propriu formulate de, C, G, A, au fost respinse, deoarece instanța nu le-a încuviințat în principiu, aceasta fiind o etapă prealabilă obligatorie pentru judecarea acestora pe fond.
În esență, s-a arătat de către instanța faptul că, la momentul la care nu au fost încuviințate, în principiu, aceste cereri de intervenție, s-a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 49 alin. 1 și 2 și art. 50.pr.civ., neavând o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se ateste că sunt moștenitorii lui și, mai mult, nu au depus notificări în baza Legii nr. 10/2001, care să îi îndreptățească să spere că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
De altfel, și în ipoteza în care în celelalte litigii purtate în țară li s-ar recunoaște calitatea de moștenitor după defunctul proprietar tabular din CF nr. 114, în cauză, ar fi aplicabile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul că, de cotele lor, beneficiază ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, ei fiind în mod cert persoane care nu au depus notificare la Legea nr. 10/2001 cu privire la acest imobil.
La respingerea cererilor de intervenție în interes propriu s-a mai avut în vedere de către instanță și faptul că, în conformitate cu art. 50 alin. 1.pr.civ. cererea de intervenție trebuie să îmbrace forma pentru cererea de chemare în judecată. Ori intervenienții nu au făcut altceva decât să solicite suspendarea acestui litigiu până la soluționarea definitivă și irevocabilă a anumitor dosare, la rândul lor, unele din ele suspendate. Singurii care au formulat pretenții, pe lângă cererile de suspendare, sub forma unei cereri de chemare în judecată sunt intervenienții, care au solicitat stabilirea calității de moștenitor după defunctul proprietar tabular din CF nr. 114, însă, nici aceștia nu au formulat notificări la Legea nr. 10/2001, motiv pentru care s-a apreciat că, prin prisma art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, nu au justificat un interes legitim și actual, în sensul prevăzut de art. 49 alin.1 pr. civ.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată de către reclamantă, s-a reținut că este neîntemeiată, aceasta nedepunând la dosar dovada achitării unui onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, intervenienții G, și, în contradictoriu cu, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Prefectura Județului B, Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, Direcția de Sănătate Publică B, Autoritatea de Sănătate Publică B, TBC, Consiliul Local, Comuna prin Primar, Spitalul Orășenesc Aleșd, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea, în principiu, a cererii de intervenție în interes propriu, precum și suspendarea dosarului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, aflat în prezent în apel, strămutat la Tribunalul Brașov, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 29/2001, de pe urma defunctului G, ai cărui moștenitori suntem și apelanții și a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Bihor - Secția Civilă;
Pe fondul cauzei, apelanții au solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea ca neîntemeiată a cererii principale de chemare în judecată, întrucât reclamanții nu au nici un drept de a veni la succesiune, nefiind moștenitorii defunctului, fiind străini de această succesiune. S-a solicitat, ca în temeiul art. 111. proc. civ. raportat la art. 650 si urm. civ. să se constate calitatea de moștenitori a apelanților după defunctul G, cu înlăturarea de la moștenire a numitului, autoarea acestuia fiind, străină de moștenirea soțului său, prin neacceptarea succesiunii conform art. 689.civ.; să se constate și dreptul de proprietate al apelanților asupra imobilului înscris în CF nr. 447 nr. top 113, 114, 120 transcrise în CF nr. 97; cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat de către apelanți că, în mod greșit, Tribunalul nu a analizat cererea de suspendare a prezentului dosar, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, aflat în prezent în apel, strămutat la Tribunalul Brașov - Secția Civilă, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 29/2001 de pe urma defunctului G, ai cărui moștenitori sunt și apelanții, și a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Bihor - Secția Civilă, întrucât, deși dosarul nr- are ca obiect tocmai stabilirea calității de moștenitor, inclusiv a reclamantei din prezenta cauză, totuși acest aspect nu a fost avut în vedere, impunându-se deci admiterea cererii de suspendare în baza art. 244 alin. 1 pct. 1. proc. civ.
Astfel, arată apelanții, pe rolul Tribunalului Bihor - Secția Civilă se află înregistrat și dosarul nr-, între aceleași părți și având aceleași obiect, dar care în prezent este suspendat prin încheierea din data de 17.01.2008, în baza aceluiași art. 244 alin. 1 pct. 1. proc. civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, aflat în prezent în apel, strămutat la Tribunalul Brașov - Secția Civilă, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 29/2001 de pe urma defunctului G, ai cărui moștenitori sunt și apelanții.
S-a invocat de către apelanți nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelante, decurgând din aceea că, în mod greșit instanța de fond, respingând în principiu cererea apelanților, de intervenție în interes propriu, a nesocotit dispozițiile art. 49 și urm. proc. civ. deși în cauză sunt îndeplinite toate condițiile cerute de art. 49 și urm. proc. civ. apelanții având un interes propriu în a interveni în prezenta cauză, astfel cum au detaliat pe larg în cererea de intervenție formulată. De altfel, în toate celelalte dosare instanțele de judecată au admis cererile de intervenție.
Cererea de intervenție a apelanților a fost făcută în calitatea lor de moștenitori ai defunctului /.
De pe urma lui / - fratele lui /G au rămas moștenitori 2 veri primari: - în viață și - predecedată la 1985 - de pe urma căreia au rămas și G (decedat)- tatăl celor 3 intervenienți.
În fapt, apelanții sunt fiii defunctului G, fiul lui, verișoară primară cu autorul, a cărui succesiune este contestată, apelanții având calitatea de moștenitori ai defunctului Gh. - cel a cărui succesiune este aprig dezbătută.
Astfel, arată apelanții, acesta, căsătorit (născut 1836), despre care există actul de moarte (anexa 1) din 1917 al Primăriei comunei pe numele - având 81 ani la data decesului și extras din registrul de stare civilă (anexa 2) pentru morți "a încetat din viață la casa locuinței sale din satul domnul văduv prin moartea soției sale în etate de 81 ani". Acesta a avut doi copii, și anume, () și G, născut 1872, conform actului de naștere nr. 6 anexa 3, fiul lui și; născut în 1884, conform actului de naștere nr. 38 anexa 4, fiul lui și d-nei, căsătorit în 1897 cu, conform extrasului din registrul de stare civilă, anexa 5, fiu major al lui, căsătorit în 1904 cu, conform extrasului din registrul, nexa 6, fiu major al lui și a decedatei. În anul 1872, înainte de decesul soției, s-a semnat, iar în anul 1904, după decesul soției, s-a semnat. apare în actul de naștere cu numele G, și cu numele G, iar în actele de căsătorie apar și G - decedase mama - motiv pentru care nu mai avea; dovada faptului ca se numea si este certificatul de deces al soției sale - anexa 7, care, este aceeași persoana cu, acesta fiind numele de fată al soției lui.
Astfel, din certificatul de deces al acesteia, apare numele său de, fiica lui si, născută la 1881. Din scăderea din anul căsătoriei, 1897, anului nașterii, 1881, rezultă că aceasta avea la data măritișului 16 ani, aspect ce coincide cu certificatul de căsătorie în care se menționează - jună 16 ani. În acest sens, este de remarcat declarația dată de Primarul comunei în 1917, anexa 8, în care acesta afirmă ca d-nul, născut în 1884 este aceeași persoană cu G și ca acesta este trecut în tabelele de recrutare În certificatul de deces acesta apare G - anexa 9.
În declarația văduva -2006 - anexa 10, se arata ca, zis și, este fiul lui, căruia i se spunea și sau și că acesta era frate bun cu G, zis tot. Acesta declara pe propria răspundere că este văr primar cu Gh. - autorul a cărui succesiune este contestată.
Faptul că cei doi sunt frați rezultă fără echivoc și din scrisorile depuse la dosar, în care G i se adresează fratelui sau mai mare și la sfârșit se semnează "al dumitale frate" - anexa 11. Important este actul de vânzare din 1909, anexa 12, prin care Gh., zis și, vinde un imobil. Rezultă foarte clar ca cei 2 sunt frați. Semnătura lui G corespunde cu semnătura de pe scrisori, iar semnătura lui corespunde cu cea de pe interogatoriu luat. Interogatoriul luat soldatului atestă că acesta este una și aceeași persoana cu sau, anexa 13. Întrucât la întrebarea "cum te numești sau dacă ai vreo poreclă", soldatul răspunde " ". "Cum se numesc părinții tăi? si ".
De pe urma decesului lui //, fratele lui /G au rămas doi copii: - în viață și - decedată la 1985, de pe urma căreia au rămas și G - tatăl celor 3 reclamanți.
Faptul că este fiica lui este dovedit de actul total - anexa 14 și de certificatul de naștere nr. -, în care la părinți apare trecut numele de si, anexa 15.
Faptul că este fiul lui, este dovedit de certificatul de naștere, unde, la părinți, apare trecut numele de si, iar din buletinul de naștere rezultă că este fiul lui, anexa 16.
Faptul că nu apare în interogatoriul luat tatălui său este motivat de aceea că în anul 1917, dată la care s-a luat interogatoriul, nu era născut, acesta fiind născut abia în 1920.
C a cărei succesiune este contestată este Gh., decedat în 1961, fiul lui G, fratele lui, tatăl lui și străbunicul celor 3.
Rezultă că si (decedată) sunt veri primari cu defunctul Gh., având vocație succesorală în urma acestuia.
Apelanții vin la moștenire, prin solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate, prin retransmisie, ca moștenitori ai defunctei, bunica celor 3 și mama reclamantei, iar nu prin reprezentare, întrucât la data decesului lui Al. Gh. - cel a cărui avere este dezbătută - bunica apelanților, trăia, aceasta decedând în anul 1985, anexa 17, iar Al. Gh. a decedat în 1961.
si au fost singurii are au acceptat tacit succesiunea defunctului AI. Gh., vărul lor primar, de la care le-au rămas mai multe bunuri mobile, și anume tocitori, butoaie, stupi, unelte agricole, etc, aceștia comportându-se față de aceste bunuri ca adevărați proprietari, unele dintre acestea găsindu-se și acum în gospodăria de la.
Soția supraviețuitoare, cea care la 80 de ani a fost păcălită de să testeze în favoarea sa, nu a acceptat moștenirea soțului său, fiind străină de aceasta.
De altfel, căsătoria celor 2 fost una formală, s-au căsătorit în 1949, la puțin timp după ce acestuia îi fusese confiscată toată averea si era urmărit de securitate, cu scopul de a scăpa de închisoare, însă la câteva luni de la încheierea căsătoriei, acesta a fost arestat si trimis la muncă la canalul Dunărea. A ieșit din închisoare cu câteva săptămâni înainte de deces. Cei 2 nu au gospodărit împreună, nu au avut bunuri comune, iar acesteia nu i-a rămas nimic de pe urma soțului sau.
Ea a fost străină de moștenire, Al. Gh. nu avea nici un bun când s-a căsătorit, totul îi fusese confiscat de la B și fugise în B la prieteni, evitând domiciliul forțat. Tocmai de aceea a contractat aceasta căsătorie.
Singurele bunuri lăsate moștenire de la tatăl său, Gh. și care au rămas moștenire fraților, au rămas în gospodăria de la și au fost moștenite de si tacit.
Deci, apelanții vin la moștenire în numele autoarei lor, în calitate de moștenitori ai acesteia.
a acceptat tacit succesiunea, fiind în viață la data deschiderii acesteia, iar apelanții moștenesc prin retransmisie, iar nu prin reprezentare, pentru a se putea invoca art. 676.civ. și Legea nr. 319/1944.
La data decesului lui Gh. Al. erau în viață atât soția supraviețuitoare, care însă nu a acceptat moștenirea, cât și rudele de gradul IV ale defunctului, respectiv si, care amândoi au acceptat tacit succesiunea.
Împotriva hotărârii primei instanțe au formulat apel, în termen legal și intervenienții în nume propriu, și, prin două memorii separate, unul intitulat "Recurs" și celălalt intitulat "Apel", solicitând admiterea apelului, încuviințarea în principiu a cererii de intervenție formulată de acești intervenienți, desființarea hotărârii instanței de fond, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a invocat vădita nelegalitate și netemeinicie, atât a hotărârii pronunțate în fond de către Tribunalul Cluj, cât și a încheierilor de ședință premergătoare, întrucât în mod greșit, prin încheierea de ședință din 13.01.2009, când Tribunalul a pus în dezbaterea contradictorie a părților, cererea de intervenție în interes propriu formulată de apelanți, a dispus, după deliberare, respingerea în principiu a acestei cereri de intervenție, pe motiv că nu ar fi întrunită condiția interesului legitim pentru admisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție, respectiv, pentru că nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care să se ateste că apelanții sunt moștenitorii defunctului, și că deci, nu pot invoca un drept propriu; că nu au depus notificări în baza Legii nr. 10/2001, aspect recunoscut de intervenienții apelanți la termenul din 13.01.2009, și că în cererea de intervenție, apelanții nu au invocat un drept propriu, astfel că, din punct de vedere formal, intervenția nu respectă prevederile art.49 (2) pr.civ. solicitându-se numai suspendarea cauzei, și nici ale art.50 (1) pr.civ.
Această măsură a instanței de fond, de respingere a încuviințării în principiu a cererii de intervenție a apelanților, este nelegală și netemeinică, soluționând totodată inclusiv fondul intervenției.
Or, cererea de intervenție în nume propriu poate fi formulată de orice terț care ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce urmează să se pronunțe într-o pricină sau care pretinde un drept propriu, în strânsă legătură cu obiectul pricinii.
Respingând în principiu cererea de intervenție în nume propriu promovată, în prezența dovezilor din care rezultă că un litigiu identic înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor sub nr-, în care intervenienții au fost încuviințați ca intervenienți în nume propriu, este suspendat în temeiul art. 244 pct. 1. proc. civ. până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, aflat în stadiu procesual de apel pe rolul Tribunalului Brașov, cu termen la 21.04.2009, respectiv a dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu, cu termen de soluționare la 03.04.2009, instanța de fond a validat deturnarea dreptului procedural al reclamantei de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, în condițiile în care cauza de față este dublura dosarului nr-, iar promovarea acestui litigiu identic la 3 ani după primul nu poate fi explicat printr-un motiv legitim.
În loc ca în cauza de față să se ajungă la sancționarea abuzului de drept procedural și să se aplice sancțiunea prevăzută de art.155 pr.civ, pentru a sancționa abuzul de drept, instanța de fond a optat pentru respingerea încuviințării în principiu a cererii de intervenție, deși intervenienții justificau un interes propriu dovedit cu calitatea de intervenienți în nume propriu dobândită în dosarul identic anterior, nr-, precum și prin dovedirea rudeniei cu defunctul, respectiv, a vocației succesorale concrete în raport cu moștenirea defunctului, interesul propriu al apelanților circumscriindu-se interesului avut în vedere de legiuitor în art.49 (l) pr.civ.
Contrar susținerilor fondului, intervenienții au invocat în cererea de intervenție un drept propriu, respectiv dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor autorului lor, înscrise în CF nr. 447 nr. top 113, 114, 120, pentru aceste terenuri aceștia depunând cereri de reconstituire, în termen legal, în condițiile legilor fondului funciar, astfel că intervenția lor nu contravine prevederilor art.49 (2) și 50 (1) pr.civ. cum nelegal și netemeinic a reținut instanța de fond.
În ce măsură terenurile înscrise în CF nr. 447 nr. top 113, 114, 120, cad sau nu sub incidența Legii nr. 10/2001 sau a legilor fondului funciar, Tribunalul Cluj putea aprecia nu în faza admisibilității în principiu a intervenției, ci numai o dată cu soluționarea fondului.
Or, instanța de fond, constatând inexistența notificărilor intervenienților, la termenul din 13.01.2009, a reținut, aplicând greșit legea, acest argument, ca fiind hotărâtor în respingerea în principiu, pronunțându-se inclusiv asupra regimului juridic al terenurilor asupra cărora s-a solicitat prin intervenție să se constate dreptul de proprietate a intervenienților, deși o analiză pe acest aspect reclama o deliberare pe fondul cauzei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Direcția de Sănătate Publică B, a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 108/24.02.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității de Sănătate Publică B (continuatoarea în drepturi a Direcției de Sănătate Publică B), motivat pe faptul că, instanța de fond, în mod corect a admis "excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică B (continuatoarea în drepturi a Direcției de Sănătate Publică a județului B), reținându-se faptul că "nici aceasta nu este unitate a deținătoare a imobilului în sensul prevăzut de același text de lege și nu este nici emitentul deciziilor contestate".
S-a mai arătat în motivarea întâmpinării că, avându-se în vedere Ordonanța de urgență nr. 227/2008, Hotărârea Guvernului României nr. 1718/2008, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 127/2009, cu modificările și completările ulterioare și în conformitate cu prevederile legale incidente în vigoare, care atestă noua denumire a acestei instituții, începând cu data de 11.02.2009, noua denumire a instituției este Direcția de Sănătate Publică a județului B, în consecință, impunându-se înlocuirea în toate documentele emise de instanță, sintagma "Autoritatea de Sănătate Publică B", cu Direcția de Sănătate Publică a județului B, toate celelalte date de contact ale instituției rămânând nemodificate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta intimată a solicitat respingerea apelurilor declarate de intervenienți, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată dovedite cu chitanța depusă la dosar. Pe cale de excepție, s-a invocat nulitatea apelului, nulitate întemeiată pe prevederile art. 297 alin. 1 pct. 2. proc. civ. decurgând din neprecizarea hotărârii atacate. Astfel, s-a arătat că, întrucât cererea de intervenție nu a fost admisă în principiu, intervenienții nu au devenit parte în proces și ei nu pot ataca, odată cu fondul, decât încheierea interlocutorie prin care a fost respinsă cererea de intervenție și nu toate încheierile premergătoare (la grămadă). Încheierea din 13.01.2009, prin care s-a respins cererea de admitere în principiu a cererii de intervenție, este o încheiere interlocutorie. În mod corect, a fost respinsă în principiu cererea de intervenție, întrucât intervenienții nu și-au dovedit calitatea de rude și de moștenitori ai defunctului în nici una din modalitățile posibile, respectiv, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească sau acte de stare civilă care să ateste rudenia și gradul (până la gradul IV inclusiv). În plus, intervenienții nu au formulat notificări în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel că și în ipoteza în care și-ar fi dovedit calitatea de moștenitor (ceea ce nu este cazul), conform art. 4 pct. 4, cotele lor de moștenire ar profita moștenitorilor care au notificat, deci autorului reclamantei,.
Este evident, așadar, că intervenienții nu pot pretinde un drept propriu cu privire la imobilul care formează obiectul litigiului și nici un interes legitim în cauză.
S-a mai arătat în motivarea întâmpinării că ntervenientul a cărui cerere de intervenție nu a fost admisă în principiu nu poate formula alte motive de apel, decât cele referitoare la modalitatea de soluționare a cererii sale de intervenție și nu poate critica pe fond soluția dată în contestație, nefiind parte în dosar. ( B - secția IV civilă Decizia nr. 2075/1998 în 1993 1998, p. 206 în Codul d e procedură civilă adnotat, de si pag. 153).
Criticele apelanților, intervenienți neadmiși în principiu, cu privire la soluția instanței de fond pe fondul litigiului - sunt formulate de persoane fără nici o calitate procesuală în dosar.
În mod corect s-a reținut de către instanța de fond că intervenienții nu și-au dovedit calitatea de moștenitori ai defunctului și nu au depus notificări în baza Legii nr. 10/2001, în termenul legal, care să-i îndreptățească să spere că au calitatea de persoane îndreptățite și că și în ipoteza în care li s-ar recunoaște calitatea de moștenitori după defunctul proprietar tabular în cauză ar fi aplicabile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 în sensul că de cotele lor "ar beneficia ceilalți moștenitori care au notificat cu privire la acest imobil".
Conform art. 50 pct. (1) proc. civ. cererea de intervenție în interes propriu poate fi făcută numai în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.
Cererea de intervenție în interes propriu are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată și ca urmare trebuie să îmbrace forma acesteia și ea se îndreaptă împotriva tuturor părților din dosar, intervenientul tinzând să câștige bunul litigios pentru sine, conform art. 112 pct. 3. proc. civ. cererea de chemare în judecată (deci și cererea de intervenție) trebuie să cuprindă: "obiectul cererii și valoarea lui prețuirea reclamantului".
Prin cererea de intervenție formulată, intervenienții nu pretind imobilul litigios, nu susțin vreun drept propriu cu privire la acesta, ci cer doar suspendarea cauzei până la soluționarea altor dosare. Evident că nu ne aflăm în fața unei cereri de chemare în judecată, nu se invocă un drept propriu și că cererea de intervenție are numai un caracter șicanatoriu.
Faptul că alte litigii (identice sau nu) au fost suspendate de unele instanțe și că în alte litigii apelanților din acest dosar li s-au admis în principiu cererile de intervenție, nu justifică o atare soluție și în acest dosar.
Având în vedere că obiectul cauzei l-a format contestația împotriva deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001, imobilul menționat în aceste decizii circumscriindu-se art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, subliniază cert regimul juridic al imobilului ca fiind cel supus Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 08.10.2009, Curtea, din oficiu, a pus în dezbaterea contradictorie a părților prezente recalificarea naturii juridice a căilor de atac promovate în cauză de către intervenienți, din apel în recurs, recalificare întemeiată pe prevederile art. II din Legea nr. 10/2001, modificată prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, apreciind că natura juridică a acestor căi de atac este aceea a recursului, pentru considerentele consemnate în încheierea de la termenul din 08.10.2009.
Recursurile sunt nefondate.
Recurenții au promovat recursurile în calitatea lor de pretinși intervenienți în interes propriu în prezenta cauză, calitate care, în opinia recurenților, le-a fost conferită de formularea unor cereri de intervenție în interes propriu în dosarul de fond.
Astfel, recurenții și C au înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor în dosar nr-, anterior strămutării respectivului dosar de la Tribunalul Bihor la Tribunalul Cluj, unde a fost înregistrat sub nr-, o cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat suspendarea acestei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1. proc. civ. până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, în care li s-a încuviințat în principiu cererea de intervenție ( 93-96 dosar nr-, vol. II).
Recurenții G, și au formulat, la rândul lor, cerere de intervenție în interes propriu ( 109 dosar nr-, vol. II), solicitând instanței ca în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1. proc. civ. să se suspende acest dosar până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, aflat pe rilul Tribunalului Brașov, respectiv a dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Bihor. Pe fondul cauzei, ca o consecință a admiterii cererii de intervenție, s-a solicitat ca în temeiul art. 111. proc. civ, rap. la art. 650 și urm. civ. să se constate că acești intervenienți au calitatea de moștenitori ai defunctului G, cu înlăturarea de la moștenire a numitului, antecesorul reclamantei, pe motiv că autoarea acestuia, este străină de moștenirea soțului său, prin neacceptarea moștenirii, în condițiile art. 689.civ. cu consecința constatării dreptului de proprietate al intervenienților asupra imobilului înscris în CF nr. 447 nr. top 113, 114, 120, transcris în CF nr. 97.
Prin urmare, obiectul celor două cereri de intervenție în interes propriu l-a constituit suspendarea dosarului nr-, până la soluționarea irevocabilă a altor două dosare, respectiv dosarul nr- al Tribunalului Brașov și dosarul nr- al Tribunalului Bihor, celelalte aspecte invocate de intervenienți având drept scop de a justifica interesul acestora în promovarea celor două cereri de intervenție.
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2009, Tribunalul Cluja respins în principiu cererile de intervenție, cu motivarea că nu este întrunită condiția interesului legitim în promovarea acestor cereri, condiție cerută de art. 49. proc. civ. pentru admisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție, întrucât nu există hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se ateste că intervenienții sunt moștenitorii lui, astfel încât aceștia nu pot invoca un drept propriu cu privire la imobilul litigios, aceștia nedepunând nici notificări în baza Legii nr. 10/2001, aspect recunoscut de către intervenienți la termenul de judecată din 13.01.2009.
Întrucât intervenienții nu au urmărit valorificarea unui drept propriu prin respectivele cereri de intervenție, solicitând doar suspendarea judecării prezentei cauze, aceste cereri de intervenție, din punct de vedere formal, nu respectă dispozițiile art. 49 alin. 2. proc. civ. și nici ale art. 50 alin. 1. proc. civ. astfel încât soluția ce se impune a fi pronunțată este aceea de respingere în principiu a cererii de intervenție.
Recurenții au criticat hotărârea primei instanțe atât sub aspectul nelegalei respingeri în principiu a cererilor de intervenție, cât și în ceea ce privește fondul cauzei.
Sub aspectul motivelor de recurs invocate de recurenți, o primă problemă ce se impune a fi tranșată de către instanța de recurs este aceea dacă soluția primei instanțe, de respingere în principiu a cererilor de intervenție, a fost sau nu una legală.
Art. 49 alin. 1. proc. civ. prevede că oricineare interespoate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane, alin. 2 al art. 49. proc. civ. prevăzând că intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
În conformitate cu prevederile imperative ale art. 50 alin. 1. proc. civ. cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, ea putând fi făcută, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar prin excepție, conform alin. 3 al aceluiași text legal, intervenția în interes propriu se va putea face și în instanța de apel, dar numai cu învoirea părților.
Din dispozițiile art. 49 și art. 50. proc. civ. rezultă că cererea de intervenție în interes propriu trebuie să îndeplinească toate condițiile pe care le presupune orice cerere de chemare în judecată, respectiv, afirmarea unui drept, un interes legitim juridic, născut actual, personal și direct, capacitatea procesuală a celui care intervine și justificarea unei calități procesuale din partea celui care intervine în proces.
În plus, cererea de intervenție trebuie să fie făcută în forma cerută de lege pentru cererea de chemare în judecată - să fie îndreptată împotriva tuturor părților din proces, scopul urmărit de terțul care intervine fiind acela de a câștiga pentru sine, cel puțin în parte, obiectul procesului -, adică, să cuprindă toate elementele obligatorii menționate de art. 112. proc. civ. respectiv, "1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales in România, unde urmează a i se facă toate comunicările privind procesul.*)
2. numele si calitatea celui care reprezintă partea in proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia si sediul profesional;**)
3. obiectul cererii si valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
Pentru identificarea imobilelor se va arata comuna si județul, strada si numărul, iar, în lipsa, vecinătățile, etajul si apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciara, numărul de carte funciara si numărul topografic;
4. arătarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază cererea;
5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
(2) Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii citi pârâți sunt, mai mult cate o copie de pe fiecare înscris, pentru instanța; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul.
(3) Se va putea depune si numai o parte dintr-un înscris privitor la pricina, rămânând ca instanța să dispună, la nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime.
(4) Daca înscrisurile sunt scrise in limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
(5) Când reclamantul voiește să-și dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul sau jurământul***) paratului, va cere înfățișarea în persoana a acestuia.
(6) Când se va cere dovada cu martori, se va arata numele si locuința martorilor;
6. semnătura".
Din coroborarea prevederilor art. 49 alin. 1. proc. civ. cu dispozițiile alin. 2 ale aceluiași articol rezultă faptul că, pentru admisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție în interes propriu, este absolut necesară, pe de o parte, justificarea unui interes, iar pe de altă parte, invocarea unui drept propriu de către intervenient, respectiv, urmărirea de către acesta, prin promovarea respectivei cereri de intervenție, a realizării sau conservării unui drept al său.
Intervenția principală constituie, în primul rând, un incident procedural de natură a amplifica cadrul inițial cu privire la părțile din proces, însă, din punct de vedere al conținutului său, intervenția principală constituie o veritabilă acțiune civilă, întrucât, prin intermediul ei se urmărește, afirmativ, valorificarea unui drept subiectiv.
Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție instanța va trebui, înainte de a pune această cerere în discuția contradictorie a părților, să verifice cu prioritate dacă terțul justifică un interes, dacă terțul poate face dovada afirmării unui drept propriu a cărui valorificare se încearcă prin intervenția principală, dacă cererea sa are vreo legătură cu cererea principală, dacă este admisibilă (pe fond), și dacă este făcută în termen.
Condiția afirmării unui drept subiectiv se desprinde neîndoielnic din chiar dispozițiile art. 49 alin. 2. proc. civ. intervenientul principal urmărind prin promovarea cererii de intervenție, sau trebuind să urmărească, valorificarea unui drept propriu în fața instanței de judecată, cu alte cuvinte acesta trebuind să afirme în justiție un drept subiectiv sau o situație juridică ocrotită de lege.
În legătură cu condiția justificării unui interes de către terțul care intervine în proces, este de subliniat faptul că aceasta reprezintă de fapt condiția comună oricărui demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, aprecierea existenței interesului aparținând puterii suverane a instanței.
În aprecierea noțiunii de interes, în cazul intervenției principale, este necesar ca intervenientul că invoce un drept al său propriu, pentru a cărui valorificare intervenientul să poată acționa în justiție, interesul trebuind desigur să îndeplinească toate condițiile prevăzute de dreptul comun în materie, respectiv să fie juridic și legitim, născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret, el putând să fie nu numai unul material, dar și moral.
Esențial este însă ca acest interes să nu semnifice intenția de a ocoli regulile legale imperative în vigoare la momentul promovării cererii de intervenție.
Făcând o aplicare particulară a acestor principii consacrate de art. 49 și art. 50. proc. civ. în cauza de față, Curtea constată că, în mod legal, au fost respinse în principiu cererile de intervenție de către instanța de fond, întrucât, intervenienții nu pot justifica un interes legitim, juridic, născut și actual, personal și direct, pozitiv și concret, respectiv, nu pot afirma un drept subiectiv pentru a cărui valorificare sau protecție să se poată adresa instanței de judecată, având în vedere cel puțin următoarele considerente:
Obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit o veritabilă plângere la Legea nr. 10/2001, întemeiată pe dispozițiile art. II din Legea nr. 10/2001, modificată prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, astfel încât, interesul pretins justificat de către intervenienți, respectiv, afirmarea dreptului subiectiv pentru a cărui valorificare s-a recurs la promovarea cererii de intervenție, trebuie analizate și apreciate din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv, intervenienți ar fi trebuit să facă dovada că au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, cu privire la imobilul litigios, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
3 al aceluiași articol 4, stabilește că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
În sfârșit, potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III - respectiv nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată -, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus în termen cerere de restituire.
Prin urmare, din această perspectivă mai sus enunțată, intervenienții ar fi trebuit să facă dovada, pentru admisibilitatea cererilor de intervenție, că au calitatea de foști proprietari ai imobilului, ori de moștenitori ai foștilor proprietari, și că, în această calitate, au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu în termenul de decădere prevăzut de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în redactarea sa inițială, devenit art. 22 alin. 1 după republicarea legii.
Or, intervenienții, prezenți în instanță la termenul de judecată din 13.01.2009, în fața Tribunalului Cluj, prin reprezentanții aleși să-i reprezinte și personal intervenienta C, au arătat că nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul litigios.
Faptul că intervenienții se prevalează de acte de stare civilă care justifică, eventual, vocația lor succesorală la succesiunea defunctului proprietar tabular al imobilului, () G, în cadrul legislativ reglementat de Legea nr. 10/2001, nu este suficient pentru a le conferi intervenienților calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi.
Chiar dacă intervenienții ar fi dispus de un certificat de moștenitor valabil emis și prin care să se stabilească că au calitatea de succesori ai defunctului () G, din perspectiva Legii nr. 10/2001, această împrejurare oricum nu le-ar fi conferit intervenienților calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi, întrucât, intervenienții nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât, potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, de cotele de moștenire ce le-ar fi revenit intervenienților ar fi profitat ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au formulat în termen legal notificare, respectiv reclamanta, în calitatea sa de moștenitoare a celui care a formulat notificare, în calitatea sa de moștenitor, legatar universal, al soției supraviețuitoare al defunctului proprietar tabular, () G, numita, la rândul ei succesoare legală universală după defunctul () G ( 4,. 7,. 9,. 10,. 11,. 12,. 40,. 41 dosar fond, vol. I).
Împrejurarea că intervenienții recurenți ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar pentru terenurile ce fac obiectul prezentului litigiu, și că această cerere le-ar conferi practic calitatea de persoane îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001, respectiv ar justifica interesul în promovarea cererilor de intervenție, din perspectiva Legii nr. 10/2001 este irelevantă justei soluționări a prezentei cauze, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 faptul că intervenienții nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 -, dispozițiile art. 22 alin. final din Legea nr. 10/2001 republicată - potrivit cărora, nerespectarea termenului prevăzut de aliniatul 1 al art. 22 atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent -, precum și faptul că imobilele respective fac obiectul Legii nr. 10/2001, dovada în acest sens constituind-o tocmai emiterea Dispozițiilor nr. 41, 42 și 43/21.01.2002.
În ipoteza în care imobilele în litigiu ar fi făcut obiectul legii fondului funciar, nu ar mai fi fost emise sus menționatele dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât în cauză ar fi fost incidente prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Apoi, este irelevant faptul că în alte cauze cererile de intervenție în interes propriu formulate de apelanți au fost încuviințate în principiu, această împrejurare neputând constitui un argument legal care să servească încuviințării în principiu a acestor cereri și în prezenta cauză, dat fiind că textul Codului d e procedură civilă nu reglementează, prin dispozițiile art. 49 și urm. o atare ipoteză.
Prin prisma considerentelor anterior expuse, Curtea constată că intervenienții nu pot justifica un interes legitim în promovarea cererii de intervenție, respectiv, nu pot invoca un drept propriu cu privire la imobilul litigios, astfel încât, prin prisma art. 49 alin. 1 și 2. proc. civ. Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins în principiu cererile de intervenție în interes propriu.
Față de soluția de respingere în principiu a cererilor de intervenție în interes propriu, prin încheierea de ședință din 13.01.2009, încheiere care, potrivit art. 52 alin. 2. proc. civ. poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei, oad oua problemă care se impune a fi lămurită în cauză este aceea dacă intervenienții au dobândit calitatea de parte în prezentul proces sau dacă, nedobândind această calitate ei au posibilitatea legală de a formula critici nu doar împotriva încheierii de respingere în principiu a cererilor de intervenție, dar și asupra fondului cauzei.
Este știut faptul că, după încuviințarea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, în condițiile art. 52 și art. 53. proc. civ. cel care intervine dobândește calitate de parte în respectivul dosar, urmând să ia procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției.
Prin urmare, terțul care a formulat cerere de intervenție în interes propriu devine parte în proces doar prin admiterea cererii sale de intervenție, dobândind astfel sau asumându-și toate drepturile sau obligațiile procesuale care, în principiu, revin unei părți în procesul civil.
a contrario,terțul care a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, cerere care nu a fost încuviințată în principiu, fiind respinsă în principiu, nu dobândește calitate de parte în respectivul proces, astfel încât, nefiind parte în cauză, nu va putea să invoce niciun fel de critici care să vizeze soluția dată asupra fondului cauzei, singurele critici care vor putea fi invocate fiind cele referitoare la legalitatea ori nelegalitatea respingerii în principiu a cererii de intervenție în interes propriu.
Pe cale de consecință, având în vedere argumentația de mai sus, Curtea constată că acele critici din motivele de recurs care vizează aspecte din soluția dată asupra fondului cauzei nu pot fi primite și analizate în prezentul cadru procesual.
Cererea de suspendare formulată de intervenienții și C se impune a fi respinsă întrucât aceștia, neavând calitatea de parte în dosar, ca urmare a respingerii în principiu a cererii lor de intervenție, nu se pot prevala de dispozițiile art. 284 alin. 5. proc. civ. pe care le-au invocat în susținerea acestei cereri.
Toate celelalte motive de recurs, care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzelor dintre părți, care implică o reapreciere a probațiunii administrate în cauză, nu pot fi analizate de către C în recurs, dat fiind că, spre o atare finalitate se opune abrogarea expresă a art. 304 pct. 10 și 11. proc. civ.
Ca urmare a abrogării acestor pct. 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie ale hotărârii recurate, ci doar aspecte de strictă nelegalitate, orice fel de motive de recurs de netemeinicie intrând sub incidența excepției inadmisibilității.
În ceea ce privește excepția nulității recursurilor pentru nemotivarea lor în termenul legal, invocată de reclamanta intimată prin notele scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, Curtea constată că aceasta nu poate fi analizată de către instanța de recurs, întrucât a fost invocată după închiderea dezbaterilor, știut fiind că poate fi supus cenzurii instanței doar ceea ce s-a invocat în termen procedural și pus în dezbaterea contradictorie a părților, conform art. 129 proc. civ.
Excepția nulității recursurilor pentru neindicarea exactă a încheierii interlocutorii împotriva căreia s-au formulat recursurile, invocată de asemenea de reclamanta intimată, atât prin întâmpinarea depusă la dosar, cât și prin notele scrise, urmează să fie respinsă ca nefondată de către C, având în vedere că precizarea făcută de intervenienți în cuprinsul motivelor de recurs, conform căreia atacă încheierea prin care li s-au respins în principiu cererile de intervenție, permite instanței de recurs să identifice care este practic obiectul acestor recursuri, respectiv, tocmai încheierea interlocutorie prin care instanța Tribunalului Cluja respins în principiu aceste cereri de intervenție.
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondate prezentele recursuri.
În temeiul art. 274. proc. civ. față de căderea lor în pretenții, recurenții intervenienți vor fi obligați să plătească reclamantei intimate suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța de plată seria - nr. 102/21.05.2008, aferent contractului de asistență juridică nr. 102/21.05.2009 ( 79, 43).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de intervenienții, G- și - și, respectiv, de intervenienții și C, împotriva sentinței civile nr. 108 din 24.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți, în solidar, să plătească intimatei - suma de 10.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
--- - --- - -
GREFIER
-
Red./dact.MM
16 ex./16.10.2009
Jud.fond:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
Către,
AL. și
P,-, -,. A,.8, jud.
Răspunzând cererilor. trimise prin fax la data de 21.10.2009, 22.10.2009, 26.10.2009 și 27.10.2009, ultima cerere fiind trimisă în dublu exemplar, prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că hotărârea pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus a fost expediată prin poștă la data de 20.10.2009, iar pentru a intra în posesia unui alt exemplar, a unei copii de pe încheierea civilă din 08.10.2009, prin care s-a dispus recalificarea căii de atac din apel în recurs și a unei copii de pe încheierea de amânare a pronunțării hotărârii din data de 08.10.2009, este necesar să achitați o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pentru fiecare dintre înscrisurile mai sus menționate.
Având în vedere că la cererile trimise prin fax la data de 27.10.2009 ați anexat doar copii de pe chitanța care atestă plata unei taxe judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbre judiciare în valoare de 0,75 lei, vă restituim alăturat timbrele judiciare în valoare de 0,30 lei, deoarece pentru cele trei înscrisuri mai sus menționate sunt necesare doar 3 timbre judiciare în valoare de 0,15 lei fiecare și vă aducem la cunoștință că pentru obținerea copiilor solicitate de. este necesar să depuneți chitanțele privind achitarea taxelor judiciare de timbru în original, respectiv chitanțele să poarte ștampila organului prestator al serviciilor potrivit dispozițiilor art. 39 din Ordinul 760/c/1999 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 (Legea taxelor judiciare de timbru).
Întocmit
GREFIER
-
Verificat
GREFIER DE SECȚIE
C- N, la 28 octombrie 2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
Către,
-
P,-, -,. 8
CERTIFICAT
Prin prezenta se certifică că dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect plângere la Legea nr.10/2001, privind pe intervenienții apelanți G-, și -, intervenienții apelați și C, care au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 108 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată -, precum și pe pârâții intimați AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B, COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PREFECTURA JUDEȚULUI B, PRIMARUL COMUNEI, TBC, SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE ALEȘD, STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, la Curtea de Apel Cluja avut următoarele termene de judecată:
- 4 iunie 2009, când instanța a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din 2 iulie 2009, ora 8:30, sala 135, pentru a se comunica intervenienților apelanți, întâmpinarea depusă de pârâta intimată Direcția de Sănătate Publică B și întâmpinarea depusă de reclamanta intimată.
- 2 iulie 2009,când instanța a dispus amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru data de 8 iulie 2009, sala 135.
-în 6 iulie 2009s-a pronunțat încheierea prin care au fost respinse cererile formulate de intervenienții-apelanți G-, și -, privind recuzarea judecătoarelor - și în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, care a fost dată cu drept de recurs odată cu fondul, în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 6.07.2009.
-8 iulie 2009, când instanța, în temeiul art. 151 pr.civ. a repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată pentru data de 10 septembrie 2009, ora 8:30, sala 135, pentru când s-au citat părțile.
-10 septembrie 2009,când instanța în temeiul Hotărârii nr. 1/ 31.08.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Curții de Apel Cluj și al dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 2 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor Judecătorești (referitoare la protestul magistraților), a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 8 octombrie 2009, ora 8:30, sala 135, pentru când s-au citat părțile.
-8 octombrie 2009, când instanța a recalificat calea de atac din apel în recurs și a dispus amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru data de 15 octombrie 2009, sala 135.
-15 octombrie 2009,când Curtea a pronunțat hotărârea:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de intervenienții G-, și -, și împotriva sentinței civile nr. 108 din 24.02.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți, în solidar, să plătească intimatei suma de 10.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.
Întocmit:
GREFIER
Verificat:
GREFIER DE SECȚIE
C-N, la 25 noiembrie 2009
S-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, conform facturii - și chitanței seria - nr. -, din data de 16.11.2009 și s-au depus timbre judiciare în valoare de 0,45 lei.
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
