Speta Legea 10/2001. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/b/

DECIZIA CIVILĂ NR. 199/2008 -

Ședința publică din 9 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de pârâta INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimatele reclamante și domiciliate în B,-, - 21,. 7, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 291 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: plângere în baza Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimatele reclamante și - ambele lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 9.12.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind apelanta pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:

Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta intimatelor reclamante solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică și obligarea părții apelante la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 291 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantele și în contradictoriu cu pârâtul Instituția Primarului Municipiului O și în consecință a fost anulată dispoziția nr. 355/31.01.2007 emisă de Primarul Municipiului O; s-a constatat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la restituirea imobilului din O,-; a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție de restituire în natură către reclamante a cotei de teren de 124/440 mp. aferentă numărului topografic 989/2 înscris în nr. 6724 O, precum și hambarul situat pe acest teren (identificat prin expertiza întocmită de către expert topograf, expertiză ce face parte integrantă din hotărâre), și să transmită Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor B propunerea de despăgubire pentru terenul nerestituit și pentru apartamentele 4 și 5 din imobil, conform Deciziei civile nr. 640/R/1999 a Curții de APEL ORADEA; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 866,80 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. 355/31.01.2007 emisă de către Primarul Municipiului O s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită și acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale reclamantelor, în calitate de moștenitoare a fostului proprietar tabular, pentru imobilul situat în O,-, înscris în nr. 6724 O, nr. topo 989/2 și 990/4, și s-a dispus înaintarea notificării și actelor aferente acesteia Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (fila 39).

Conform situației de carte funciară, imobilul înscris în nr. 6724 O, cu nr. top. 989/2, reprezentând în natură casă și teren aferent în suprafață de 440 mp. a constituit proprietatea tabulară a antecesorului reclamantelor, numitul, potrivit înscrierilor de sub B 3, respectiv B 7 și B 9, cu titlu de prescripție imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, preluarea fiind așadar abuzivă, aspect care de altfel nici nu a fost contestat.

Problema litigioasă constă în faptul dacă există sau nu "teren liber" în vederea restituirii în natură.

În baza Legii nr. 112/1995 reclamantele și-au întabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 și asupra a 203 mp. teren, conform înscrierilor de sub B 15, 16 din nr. 6724 O (fila 17). De asemenea, prin decizia civilă nr. 640/R/1999 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, irevocabilă, s-a dispus plata despăgubirilor legale corespunzătoare apartamentelor 4 și 5 din același imobil, în limitele prevăzute de Legea nr. 112/1995 (fila 51). Potrivit adresei nr. 62392/ 19.06.2007 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B, reclamanta nu figurează în baza de date cu despăgubiri bănești plătite sau neplătite în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 (fila 50).

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de către expertul topograf, pe parcela cu nr. top. 989/2 se află un hambar nerestituit și o cotă de teren rămasă în proprietatea Statului în suprafață de 124/440 mp. (fila 74). De asemenea, potrivit concluziilor expertului tehnic în construcții, vechimea hambarului se apreciază la 70 - 90 ani (fila 108), ceea ce duce la concluzia că a existat la data achiziționării imobilului de către defunctul.

Se apreciază că nu pot fi primite afirmațiile pârâtului în sensul că "hambarul" ar aparține apartamentului nr. 1, apartament cumpărat de și soția, de vreme ce în foaia "A" a acestui imobil nu este înscris "hambarul" (fila 31 - nr. 30512 O).

De asemenea, apreciază tribunalul, nu poate fi primită afirmația pârâtului în sensul că terenul în cotă de 124/440 mp. nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de conducte și rețele subterane. Din adresele emise de către Compania de O (fila 126), Romtelecom (fila 130), " O" -, rezultă că terenul cu nr. top. 989/2 nu este afectat de rețele subterane, ori potrivit art. 10.1 din nr.HG 250/2007, restituirea în natură nu este posibilă și în situația în care suprafața de teren este afectată de "amenajări de utilitate publică".

Față de considerentele expuse, instanța, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 actualizată, art. 20 din Legea nr. 10/2001, a admis acțiunea potrivit dispozitivului sentinței, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 866,80 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert. Onorariul avocațial nu a fost acordat întrucât nu s-a făcut dovada cuantumului acestuia.

Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat apel Primarul Municipiului O, apel ce nu a fost motivat.

Analizând din oficiu sentința apelată, curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.

Prin Dispoziția nr. 355/2007 emisă de Primarul Municipiului O, s-a constatat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele înscrise în nr. 6724 O, reținându-se că acestea nu sunt libere și nu pot fi restituite în natură.

Această dispoziție a fost atacată de reclamante, care au arătat că este posibilă restituirea în parte, în natură, a imobilului din litigiu.

Instanța de fond, la solicitarea reclamantelor, a dispus efectuarea unei expertize topografice, din concluziile acesteia rezultând că este posibilă restituirea în natură a cotei de 124/440 mp. aferentă nr. top. 989/2 O, precum și a supraedificatului situat pe acesta.

Tribunalul Bihor și-a însușit concluziile acestei expertize, a dispus restituirea imobilelor libere și a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri pentru imobilele ce nu se pot restitui.

Cum art. 7 din Legea nr. 10/2001 stabilește că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea părților intimate, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de pârâta INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimatele reclamante și domiciliate în B,-, - 21,. 7, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 291 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă partea apelantă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - -

red.R

jud.fond.

dact.

5 ex./17.12.2008

- 3 com./

- INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O - O, nr. 1, județul

-

- - B,-, - 21,. 7, sector 6.

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Chivari Alexandrina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Oradea