Speta Legea 10/2001. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.218/
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
Grefier - -
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de:
apelanții reclamanți-intimați, ambii cu domiciliul procesual ales în C,-, la." și Asociații" și
II.apelanții pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C,
împotriva sentinței civile nr. 448/03.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța -Secția civilă pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, reprezentat de către, cu sediul în C, b-dul. -. - nr. 18, județ C, cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestație în temeiul Legii nr. 10/2001".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocații și pentru apelanții reclamanți-intimați, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 2508/02.09.2009(fila 12) și avocat pentru apelanții-intimați Primarul Municipiului Constanta, Municipiul C, prin Primar, Consiliul Local C, Primăria Municipiului C, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 65980/30.07.2009(fila 6).
Procedura de citare este legal îndeplinită,conform art. 87 și urm. pr.civ.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele apeluri sunt declarate în termen, motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform prev. Legii nr. 10/2001, solicitându-se judecata în lipsă, conform art. 242 pct.2 pr.civ.
Totodată, arată că la data de 29.09.2009, prin fax, intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, reprezentat de către Cac omunicat instanței întâmpinare, 1 exemplar.
După referatul grefierului de ședință;
Având cuvântul, avocat pentru apelanții reclamanții depune la dosar concluzii scrise, extrase din interviuri referitoare la opinia judecătorului național român și practică judiciară recentă a instanțelor locale de control judiciar.
Întrebate, părțile prin apărători arată că nu mai sunt alte cererii prealabile ori probe de administrat și apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra motivelor de apel.
Avocat, având cuvântul pentru apelanții reclamanți, pune concluzii de admitere a apelului, așa cum a fost formulat, și pe cale de consecință, admiterea acțiunii în sensul obligării Statului Român, în solidar cu ceilalți pârâții din acțiunea introductivă, la plata despăgubirilor în sumă de 1.604.000 euro, conform raportului de expertiză, pentru imobilul-teren în suprafață de 1044. situat în C, b-dul. -(fost ) nr. 110.
Critică soluția Tribunalului Constanța sub următoarele aspecte:
1.Respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român, și pe cale de consecință a respingerii capătului de cerere referitor la obligarea acestui pârât, în solidar cu ceilalți pârâții, la plata despăgubirilor și
2.Respingerea ca nefondată a acțiunii față de pârâții Municipiul C și Consiliul Local C, fiind obligat doar pârâtul Primarul Municipiului C să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Consideră nelegal și acest aspect deoarece unitatea deținătoare în accepțiunea legii este Primăria și Consiliul Local. Obligarea doar a Primarului să propună acordarea de despăgubiri reclamanților a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată din acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001 în obligația de a face.
În referire la excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român, apărătorul apelanților arată că așa cum s-a susținut și argumentat la instanța de fond, consideră că acest pârât are calitate procesuală și trebuie obligat la plata de despăgubiri aferente valorii de circulație a imobilului ce nu poate fi restituit în natură.
Învederează că într-o hotărâre recentă a Curții Europene, a fost condamnat Statul Român pentru privarea de proprietate, dar și pentru haosul legislativ din materia restituirii proprietăților. Curtea constată că Legea nr. 1/2000 privind fondul funciar a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut încât precizia și noțiunea de "legalitate" au fost grav atinse.
Apreciază că sunt întrunite toate premisele pentru ca judecătorul național român să înlăture practic dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 referitoare la acordarea despăgubirilor în sistemul legiferat actualmente ce contravin Convenției. Statutul conferit Convenției în dreptul intern îi permite judecătorului național să înlăture prevederile interne incompatibile cu Convenția și protocoalele sale.
Practica CEDO care a statut că hotărârile judecătorești de acordare a despăgubirilor prin acțiuni la Fondul Proprietatea constituie o încălcare a art. 1 din primul Protocol Adițional la CEDO.
În concluzie, apreciază că se impune chemarea în judecată a Statului Român și obligarea acestuia la plata despăgubirilor, tocmai în interesul soluționării echitabile și cu celeritate a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanța pune în vedere apărătorului apelanților să facă precizări sub aspectul actelor de procedură în referire la obligarea Statului Român în solidar cu ceilalți pârâți la plata despăgubirilor, având în vedere că la fond acțiunea în contradictoriu cu acest pârât s-a soluționat pe excepție.
Avocat, pentru apelanți, susține că în speță se poate admite apelul și stabili că Statul Român are calitate procesual pasivă, și pe cale de consecință poate fi obligat Statul Român în solidar la plata despăgubirilor prev. de Legea nr. 247/2005.
Având cuvântul, avocat, pentru apelanți, învederează că apelul vizează nu numai calitatea Statului Român ci și a Municipiului C, acțiunea fiind respinsă față de acest pârât ca nefondată. În considerentele hotărârii instanței de fond există neconcordanțe, în sensul că acțiunea a fost admisă numai față de Primarul Municipiului C, dar nu motivează de ce Municipiul ar avea calitate, în mod expres.
Arată că, a depus la dosar practica CEDO, iar în cauza Viașu vs. România, Curtea Europeană, direct în recurs, s-a considerat investită cu soluționarea cauzei și a dispus obligarea Satului Român la despăgubiri, fiind citată ca practică pozitivă a instanțelor locale.
În speța de față litigiul a fost soluționat cu toate părțile, procesul a fost echitabil sub acest aspect.
Sub aspectul formei s-ar pune problema limitelor după desființare.
În opinia sa, dl. avocat susține că s-ar impune în principal admiterea apelului și schimbarea soluției la fond, iar în subsidiar admiterea apelului, desființarea soluției primei instanțe cu trimitere, cu stabilirea indicațiilor clare pentru fond care ar fi limitele de rejudecare. Mai arată că își asumă responsabilitatea pentru actele depuse la acest termen.
Așa cum s-a precizat în mod constatat în ultima perioadă, Constituția, Convenția, precum și alte tratate internaționale multipartite la care România este parte formează așa-numitul "bloc constituțional". Legiuitorul constituțional român a stabilit și ierarhia actelor care fac parte din blocul constituțional, acordând prevalența celor care provin din reglementările internaționale atunci când acestea vin în coliziune cu emanația constituțională internă. Această prevalență este circumscrisă operațiunii tehnico-juridice consacrată sub denumirea de "receptare imediată" a normelor internaționale devenite norme interne prin aderare sau ratificare. Receptarea imediată presupune integrarea normei internaționale cu valența constituțională, în ordinea de drept. Prin urmare, norma internațională devine de imediată și integrală aplicare în ordinea de drept românească, fără a fi necesară re-consacrarea acesteia printr-un act de voință al legiuitorului român.
acestei teze ar putea opune argumentul pozitiv potrivit cu care un text din legislația pozitivă română, rămâne în vigoare până la abrogarea sa sau până la declararea ca neconstituțional.
Ambele teze sunt contrare practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, care (mai ales și cu privire la România) au statuat în sens contrar. Astfel, Curtea a statuat prevalența Convenției asupra oricăror reglementări interne atunci când acestea contravin Convenției.
Consecința substanțială și procedurală a receptării directe și integrale, este aceea că judecătorul național român trebuie să aplice norma juridică cu forță superioară.
de "blocul constituțional" avem "blocul de convenționalitate" format din Convenție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În filozofia Curții judecătorul român nu mai trebuie să recursă la controlul de constituționalitate în aceste cazuri, ci efectiv la controlul de convenționalitate.
Mai arată că, a făcut un scurt inventar al hotărârilor pronunțate de CEDO până în ianuarie 2009 și a observat că pe măsură ce timpul trece, Curtea a abandonat soluția prin care sancționa o anumită conduită a Statului Român și a înțeles să încline balanța asupra unor soluții concrete.
Ni se spune că această instituție "Fondul Proprietatea" nu funcționează cum trebuie, dar Satul nu a intervenit în acest sens să corecteze legislația. Astfel că, s-ar considera văduvită puterea judecătorească de a respecta cele 2 instituții noi - "blocul constituțional" și "blocul de convenționalitate".
În concluzie, dl. avocat, pentru apelanți, consideră că soluția avansată de obligare în solidar a Statului Român și Municipiul C este cât se poate de echitabilă. O asemenea soluție se impune și pentru soluționarea echitabilă a procesului între părți.
Având cuvântul, avocat,pentru intimații pârâții Primarul Municipiului Constanta, Municipiul C, prin Primar, Consiliul Local C, Primăria Municipiului C, arată că achiesează la susținerile dl. avocat cu privire la "blocul constituțional" și "blocul de convenționalitate".
În referire la apelul reclamanților, arată că este de acord cu obligarea Statului Român la plata despăgubirilor. Diferențiat de punctul de vedere al reclamanților opinează că, singura persoană care ar fi putut fi obligată direct la plata acestor despăgubiri nu este decât Statul Român, cu excluderea unității deținătoare.
Mai arată că, în situația în care în apel s-ar găsi întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, nu poate solicita admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca doar Statul Român să fie obligat la plata despăgubirilor, iar Municipiul C este exonerat de această plată.
În referire la apelul pârâților solicită admiterea apelului, cu obligarea Statului Român la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului C,Municipiul C,Consiliul Local C și Primăria C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 1044 mp situat în C,- sau la acordarea în compensare a unui teren echivalent din punct de vedere edilitar, urbanistic și funcțional.
In subsidiar, reclamanții au solicitat ca în situația imposibilității restituirii imobilului în natură sau prin echivalent, să fie obligați pârâții la emiterea deciziei privind propunerea de despăgubiri pentru imobilul respectiv.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt unicii moștenitori ai celor doi foști proprietari ai imobilului - și, dreptul de proprietate fiind dobândit de aceștia prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 3703/13.12.1946 la Grefa Tribunalului Constanța.
În ce privește modalitatea preluării imobilului de către stat, s-a susținut că este una abuzivă, realizată în baza Decretului nr.83/1949, de completare a unor dispoziții din Legea 187/1949a reformei agrare.
Reclamanții au mai învederat că în baza Legii 10/2001 au notificat Primăria Municipiului C pentru restituirea imobilului,însă nu au primit nici o soluționare până la momentul sesizării instanței.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri:act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.53264/27.11.1946,jurnal nr. 15866/27.09.1945 al Tribunalului Ilfov, proces - verbal de impunere din 07.01.1946, adresa nr.3198/28.06.2993 emisă de Proiect, adresa nr. 5574/21.04.1994 emisă de Consiliul Local C, acte de stare civilă, notificare înregistrată sub nr. 811/10.08.2001 la..Totodată, reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize tehnice imobiliare,pentru identificarea terenului,evaluarea acestuia, stabilirea regimului juridic și a gradului de ocupare, probă ce a fost încuviințată și administrată de instanță.
În apărare, pârâții nu au formulat întâmpinare, depunând la dosar relații referitoare la situația juridică a imobilului, precum și documentația aferentă notificării formulate de către reclamanți și înregistrată de unitatea deținătoare sub nr. 2809/15.03.2001.
Prin precizări scrise depuse la dosar la termenul din 16.05.2008 reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și obligarea acestuia la plata valorii de piață a terenului, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză.
Reclamanții au susținut că obligarea Statului Român are un caracter subsidiar, pentru situația imposibilității de restituire în natură sau prin compensare cu un alt teren a imobilului ce face obiectul acțiunii. A fost invocată în acest sens practica CEDO care a statuat că hotărârile judecătorești de acordare a despăgubirilor prin acțiuni la Fondul Proprietatea constituie o încălcare a art.1 din primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În susținerea acestei modificări a acțiunii, reclamanții au depus la dosar practică judiciară și practică CEDO.
În apărare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, învederând că în temeiul art.25 din Decretul nr. 31/1954, art.138 alin.2 lit. f-h din Legea 215/2001 și art.136 alin.2 din Constituție poate sta în judecată în calitate de pârât doar în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național.
Totodată, Legea 10/2001 prevede doar două situații în care Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi chemat în judecată în nume propriu sau ca reprezentant al statului, iar aceste cazuri expres nu se regăsesc în speța de față.
Pe fondul cererii, s-a solicitat prin întâmpinare ca instanța să oblige pârâtul Primarul Municipiului C să emită o decizie motivată cu propunere de despăgubiri conform Titlului VII din Legea 247/2005.
La termenul din 20.03.2009 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului
Prin sentința civilă nr. 448/3.04.2009 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei capacități procesuale de folosință a pârâtei Primăria C, cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta Primăria C ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul R prin Ministerul Finanțelor și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Municipiul C și Consiliul Local C și a fost admisă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului C să propună acordarea de despăgubiri reclamanților, in condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, pentru imobilul situat in C, b-dul. -, nr.110, compus din teren in suprafață de 1044 mp.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții s-au legitimat ca succesori ai defuncților și, proprietari ai terenului în suprafață de 1044 mp, bun preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 83/1949 de completare a unor dispoziții din Legea reformei agrare nr. 187/1945. S-a mai reținut că procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabilă în cauză, acest act normativ constituind norma generală în materia retrocedărilor imobilelor preluate de stat în perioada 06.03.2945-22.12.2989, iar reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește măsurile reparatorii de care pot beneficia reclamanții, prima instanță a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură, situație în care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că Legea nr. 10/2001 reglementează numai două situații în care Statul prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată în cadrul acestei proceduri, iar în speță nu este întâlnită niciuna dintre cele două situații.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții și pârâtul Primarul Municipiului
Apelanții reclamanțiau criticat legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, apreciind că Statul Român are calitate procesuală pasivă și trebuie să răspundă în solidar cu ceilalți pârâții la plata despăgubirilor stabilite prin expertiza de evaluare a terenului ce nu poate fi restituit în natură.
Au mai susținut apelanții reclamanți că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate să fie obligat direct la plata despăgubirilor aferente valorii de circulație a imobilului ce nu poate fi restituit în natură în condițiile în care mecanismul întrevăzut de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor este un eșec, iar Curtea Europeană, în jurisprudența sa a reținut în mod constant că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamanților, iar în această situație persoana îndreptățită suferă de o lipsă totală a despăgubirii ceea ce constituie o sarcină disproporționată și incompatibilă cu dreptul garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
II.La rândul lor pârâții Primarul Municipiului C, Consiliul Local C, Municipiul C și Primăria Municipiului C au criticatlegalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român, solicitând obligarea acestui pârât la plata despăgubirilor solicitate de reclamanți, cu obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanții pârâți au susținut că prima instanță a stabilit în mod greșit că pârâtul Statului Român nu are calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a acestuia la plata despăgubirilor la care reclamanții sunt îndreptățiți pentru terenul preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură, în condițiile în care ineficacitatea mecanismului de reparație stabilit prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a dovedit, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în jurisprudența sa că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectivă a despăgubirilor, iar judecătorul național este primul judecător al Convenției Europene având posibilitatea de a înlătura normele din legislația internă care sunt ineficiente sau contrare normelor Convenției.
Legiuitorul a acordat efect devolutiv apelului, însă acesta a fost limitat prin două adagii elocvente: tantum devolutum appellatum și tantum devolutum quantum indicatum. Prima regulă restrictivă exprimă ideea că instanța ierarhic superioară este limitată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel, iar a doua regulă restrictivă exprimă ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță.
Analizând legalitatea ți temeinicia hotărârii apelate în raport cu criticile tuturor apelanților și avându-se în vedere limitele apelului, Curtea constată următoarele:
Criticile ce vizează modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român în raport de acțiunea subsidiară se reține a fi fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:
Reclamanții și au deschis procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 prin notificările formulate în anul 2001, solicitarea lor de a li se restitui în natură terenul în suprafață de 1044 mp situat în C, b-dul. - (fost ) nr. 110, nefiind analizată de unitatea notificată până la data sesizării instanței de judecată - 26 iunie 2007.
Constatând refuzul nejustificat al unității administrativ-teritoriale - deținătoarea bunului notificat - de a soluționa în termenul legal notificarea, reclamanții s-au adresat instanței de judecată pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la temeinicia pretențiilor lor - restituirea în natură a terenului preluat abuziv sau acordarea în compensare a unei teren echivalent din punct de vedere edilitar, urbanistic și funcțional.
Ulterior - după stabilirea imposibilității restituirii în natură a terenului notificat, cât și aceea de a se atribui reclamanților în compensare un alt teren echivalent din punct de vedere edilitar cu cel preluat în mod abuziv, reclamanții și-au completat acțiunea cu o nouă cerere, solicitând ca în ipoteza în care instanța va statua asupra dreptului reclamanților de a primi despăgubiri pentru terenul expropriat, plata acestor despăgubiri să fie realizată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ce urmează a fi obligat în mod direct prin hotărâre judecătorească, în condițiile în care Fondul Proprietatea nu este funcțional, iar regimul de calculare și de plată a îndemnizațiilor reglementat în prezent prin Legea nr. 247/2005 nu este eficace și util.
În speță se reține că prima instanță, prin sentința civilă nr. 448/3.04.2009 a statuat cu privire la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, cât și cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a terenului notificat, bunul fiind afectat integral de construcția Sălii - imobil aflat în domeniul public al statului conform HG nr. 1705/29.11.2006. Aceste dezlegări ale instanței de fond nu au făcut obiectul criticilor părților în apel, situație în care se impun cu autoritate de lucru judecat fără a mai putea fi repuse în discuție cu ocazia soluționării apelurilor de față, dreptul reclamanților la despăgubiri bănești pentru terenul preluat prin Decretul nr. 83/1949 fiind recunoscut în mod definitiv.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului poate desemna atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine definite, creanțe al căror titular demonstrează că au un temei suficient în legislația națională și în temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă", de a redobândi efectiv dreptul de proprietate (Cauza Viașu România, hotărârea din 9 decembrie 2008).
Curtea Europeană a mai afirmat că, atunci când un stat contractant, după ratificarea convenției, inclusiv a Protocolului nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate în temeiul unui regim anterior, o asemenea legislație poate fi considerată ca generând un nou drept de proprietate protejat prin articolul 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile de restituire. Același principiu se poate aplica în ceea ce privește dispozitivele de restituire sau de despăgubire stabilite în temeiul unei legislații adoptate înainte de ratificarea convenției în cazul în care o asemenea legislație rămâne în vigoare după ratificarea Protocolului nr. 1 [a se vedea, printre altele, împotriva Slovaciei (GC), nr. 44912/98, pct. 35 și 48-52, CEDO 2004-IX, împotriva Poloniei (GC), nr. 31443/96, pct. 125, CEDO 2004-V, cauza Viașu împotriva României, cererea nr. 7595/2001, hotărârea din 9.12.2008].
În speță recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților a fost confirmată în mod definitiv de către o instanță judecătorească, fiind stabilită în mod clar în dreptul intern, după cum este, de asemenea, și obligația de despăgubire în cazul nerestituirii.
În aceste împrejurări, instanța consideră că reclamanții au o "creanță patrimonială" certă, irevocabilă și exigibilă, care intră sub incidența noțiunii de "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar nerestituirea imobilului până în prezent, în absența oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor.
Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, intimații au reclamat o ingerință în dreptul lor de proprietate și instanța de fond, constatând că a avut loc o asemenea ingerință prin absența îndelungată și nejustificată într-un termen rezonabil a oricărei despăgubiri, trebuia să analizeze cererea subsidiară a reclamanților din perspectiva dreptului afirmat, al respectării proprietății și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român.
În acest context se impune a fi subliniată hotărârea Curții Europene, în sensul că, atunci când principiul de restituire a proprietăților confiscate în mod abuziv a fost deja adoptat de către un stat, incertitudinea cu privire la punerea în practică a acestui principiu, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau legată de practicile aplicate de autorități, este în măsură să genereze, atunci când persistă în timp și în absența unei reacții coerente și rapide a statului, o neîndeplinire din partea acestuia din urmă a obligației sale de a asigura beneficierea efectivă de dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1(hot. Broniowschi împotriva Poloniei (GC) nr. 31443/96, CEDO 2004-v; împotriva României, nr. 63252/2000, pct. 92 și 112, dec.2005).
Prima instanță a reținut în ceea ce privește creanța reprezentând despăgubirile la care sunt îndreptățiți reclamanți, că executarea sa este reglementată de Legea 247/2005 modificată prin nr.OUG 87/2007 și că reclamanții trebuie să aștepte derularea acestei procedurii care nu prevede nici un termen până la care Comisia Centrală trebuie să stabilească și să acorde titlul de despăgubire, în baza căruia se atribuie prin conversiune acțiuni la Fondul Proprietatea.
Or, în speță, niciuna din datele și respectiv probele prezentate de pârâții, nu conduc la concluzia că Fondul Proprietatea funcționează în prezent, pentru ca instanța să considere că dreptul reclamanților la despăgubire a devenit un drept efectiv, Curtea Europeană stabilind constant că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și la o procedură contencioasă ulterioară, dacă este cazul, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unei despăgubirii în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă (cauza Ruxandra României, hot. din 12 octombrie 2006; cauza Matache contra României, hot. din 19 octombrie 2006; cauza Faimblatt României, hot. din 23 ianuarie 2009; cauza Viașu României, hot. din 9 decembrie 2008).
Mai mult, Curtea Europeană a reținut în mod explicit că "Numărul de cereri înaintate Curții, de hotărâri care statuează încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 și în anumite cazuri a articolului 6 din Convenție, precum și miile de dosare de restituire trimise către și care nu au fost tratate într-un termen rezonabil, demonstrează că mecanismul ales pentru restituirea bunurilor confiscate sau naționalizate de către stat pe parcursul perioadei comuniste nu a fost pus în aplicare în mod compatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1." (Cauza Viașu contra României).
Atunci când Curtea Europeană constată o încălcare, statul pârât are obligația legală nu numai de a plăti persoanei în cauză sumele alocate cu titlu de reparație echitabilă prevăzută art. 41, ci, de asemenea de a alege sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile generale și/sau, după caz individuale pe care să le includă în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de C și pentru a anula, pe cât posibil, consecințele acestei încălcări.(hotărârea din 22 iunie, cauza Braniowski contra Poloniei).
Se reține că, în condițiile în care statul "nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa la timp și cu coerență, în ceea ce privește problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de naționalizare", iar mecanismul de acordare a despăgubirilor prin intermediul Fondului Proprietatea nu se dovedește că în prezent funcțional, statul este răspunzător de îndemnizarea reclamanților pentru prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii terenului proprietatea lor, în suprafață de 1044 mp(cauza contra României, cauza Suciu Werle contra României, hot. din 13 decembrie 2007).
A pretinde reclamanților să aștepte derularea unor proceduri, conform Legii nr. 247/2005, afectate puternic de incertitudine în privința duratei, și a finalității, asupra cărora reclamanții nu pot avea niciun control, după ce autoritățile au lăsat să treacă 8 ani fără a adopta măsuri concrete în vederea plății despăgubirilor la care sunt îndreptățite în schimbul terenului preluat abuziv, înseamnă a impune reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, care încalcă echilibrul just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților și care este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 10/2001 nu prevede în mod expres obligația Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a acorda despăgubiri persoanelor îndreptățite, în condițiile în care nu s-au produs probatorii din care să rezulte că Fondul Proprietatea funcționează în prezent de o manieră corespunzătoare pentru a asigura despăgubirea reclamanților într-un termen rezonabil și în mod efectiv și față de jurisprudența CEDO (obligatorie pentru instanțele naționale), în sensul că statul trebuie să garanteze realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, fie că este vorba de o restituire în natură, fie că este vorba de acordarea de despăgubiri, conformându-se principiului preeminenței dreptului și legalității protecției drepturilor patrimoniale enunțate în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ținându-se cont și de principiile afirmate de către jurisprudența Curții în materia acordării de despăgubiri, instanța de apel constată că Statul Român are calitate procesual pasivă în cererea subsidiară promovată de reclamanți, prin care se solicită plata echivalentului bănesc al terenului care nu poate fi restituit în natură și pentru care, deși s-a statuat dreptul reclamanților la despăgubiri, aceștia nu au primit efectiv măsuri reparatorii stabilite conform Legii nr. 10/2001. În același sens s-a pronunțat și într-o decizie de speță recentă (Decizia nr. 8066/12 decembrie 2008).
Față de considerentele expuse în baza art. 297 alin. (1) din Codul d e procedură civilă, urmează a fi admise apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 448/03.04.2009 a Tribunalului Constanța.
Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza Tribunalului Constanța pentru soluționarea cererii subsidiare în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cu ocazia rejudecării cererii instanța de fond va analiza și celelalte apărării invocate de părți și care vizează fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelanții reclamanți-intimați, ambii cu domiciliul procesual ales în C,-, la." și Asociații" și apelanții pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C, împotriva sentinței civile nr. 448/03.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, reprezentat de către, cu sediul în C, b-dul. -. - nr. 18, județ.
Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza pentru soluționarea cererii subsidiare în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la Tribunalul Constanța.
Menține restul dispozițiile sentinței.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./15.10.2009
Tehnored.gref./11ex./22.10.2009
Emis 7com./23.10.2009
OMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
C,-, județ
-------------------------------------------------------------------------------------------------
Dosar nr-
Emisă la data de 23.10.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
- Secția civilă
Prin prezenta, vă înaintăm alăturat dosarul civil nr- al Curții de APEL CONSTANȚA privind pe apelanții reclamanții, și apelanții pârâți Primarul Municipiului Constanta, Municipiul C, prin Primar, Consiliul Local C, Primăria Municipiului C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât prin decizia civilă nr. 218/C din 30.09.2009, Curtea a admis apelurile declarate de reclamanți și pârâți împotriva sentinței civile nr. 448/03.04.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă pronunțată în dosarul nr- și desființat în parte sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei pentru soluționarea cererii subsidiare în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la Tribunalul Constanța.
Menționăm că prezentul dosar cusut și numerotat, conține un nr. de 89 file, la care este atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța -secția Civilă, conține un nr. de 302 file.
Președinte, Grefier,
- - - -
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Gabriel Lefter
