Speta Legea 10/2001. Decizia 22/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 22/
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții reclamanți și, domiciliați în B,-,. 2,. 11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 91/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr- (număr în format vechi 547/2004), în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, județul C, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în-, sector 5 și " MAREA NEAGRĂ" NORD, cu sediul în-, județul C, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile au avut în ședința publică din data de 19.01.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de 23.01.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 6.04.2004, reclamanții și au solicitat anularea dispoziției nr. 298/3.03.2004 emisă de pârâtul Primarul Orașului, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în Nord - lotul nr. 22 bis parcelarea, în suprafață de 1.130.
În motivare s-a arătat că dispoziția se întemeiază pe faptul că imobilul este afectat de domeniul public, respectiv Restaurant și atelier frigotehnic, aflate în administrarea "", astfel că se propune acordarea de despăgubiri bănești. Reclamanții au susținut că normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 permit restituirea terenurilor din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut obiectul reconstituirii ori constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare, ca în cazul de speță.
Prin notificarea nr. 294/8.08.2001 formulată în termen legal, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului anexând în termen legal atât actele care făceau dovada proprietății, precum și cele referitoare la calitatea de moștenitori, ocazie cu care reclamanții s-au referit și la notificările nr. 286, 287, 288 și 292, solicitând conexarea dosarelor constituite în cadrul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În condițiile în care autorii reclamanților nu au înstrăinat bunurile, ele fiind preluate de stat și existând dovezi incontestabile în acest sens, existând o dispoziție de restituire pentru un teren care provenea din același loc și care avea același proprietar și implicit moștenitori, se argumentează contradictoriu că reclamanții nu au făcut dovada proprietății.
Ca efect al anulării dispoziției s-a solicitat obligarea pârâtului să restituie partea liberă din teren, iar pentru partea ocupată, să fie obligat la despăgubiri
Anexat contestației s-au depus înscrisuri care dovedesc calitatea de proprietar: actul de vânzare-cumpărare nr. 1344/1940, planul de situație Nord, acte de stare civilă ale reclamanților, certificat de moștenitor nr. 35 din 30.07.2001 din care rezultă și calitatea de moștenitori, precum și dispoziția atacată și notificarea nr. 294/2001.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea contestației, prezentând și documentația care a stat însă la baza emiterii dispoziției nr. 298/3.03.2004 referitoare la imobil teren lotul nr. 22 din Nord; pârâta a susținut în întâmpinare că lotul solicitat aparține în prezent domeniului public prin nr. 126/2000, iar din suprafața lotului, 76% este afectat de construcții definitive - Restaurant și atelier frigotehnic, aflate în administrarea ""
Prin cerere modificatoare, la data de 10.09.2004 reclamanții au solicitat introducerea în cauză a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece terenul liber aparține domeniului public, a "" datorită apartenenței terenului în proporție de 76% acestei instituții, solicitând restituirea terenului liber de 282,5. în natură, iar pentru partea de teren ocupată - 847,5. acordarea despăgubirilor.
Prin întâmpinare pârâta "" a invocat excepția inadmisibilității cererii modificatoare, motivat de faptul că pretenția reclamanților privind restituirea în natură a imobilului este inadmisibilă, cât timp societatea a fost privatizată în anul 1999 total, până la apariția Legii nr. 10/2001, a invocat de asemenea excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât pârâta nu a primit nicio notificare referitoare la terenul în cauză, iar pe fondul cauzei solicită respingerea contestației având în vedere faptul că reclamanții nu au făcut dovada identității între imobilul solicitat și cel descris în contractul de vânzare-cumpărare, nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire și nici a persoanei deținătoare a terenului anterior anului 1940.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității procesual pasive întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, nr.HG 113/1992 și Legea nr. 215/2001, acte normative potrivit cărora pârâtul reprezintă interesele statului în justiție doar în cazurile, litigiile în care obiectul judecății îl reprezintă bunurile din domeniul public de interes național.
Prin încheierea de ședință din 25.02.2005 au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții "" și Statul Român, iar prin încheierea de ședință din 2.06.2006, excepția inadmisibilității acțiunii invocată atât de "" cât și de " Marea Neagră", pârâta introdusă din oficiu în cauză la termenul din data de 25.02.2005, datorită depunerii la dosarul cauzei a Hotărârii nr. 17 din 18.12.2004, prin care s-a schimbat denumirea "" în " Marea Neagră"
Ca probatorii pentru dovedirea contestației reclamanții au fost solicitate pe lângă înscrisurile depuse la dosarul cauzei, comunicarea anexei hotărârii nr. 126/11.08.2000 privind inventarul bunurilor care alcătuiesc proprietatea publică a orașului - înscris depus la filele 98-121, proba cu interogatoriul pârâților și efectuarea unei expertize imobiliare care să identifice imobilul și să îl evalueze, probe încuviințate de asemenea de instanță.
Răspunsurile la interogatoriu din partea pârâtei " Marea Neagră" se află la filele 134-135, iar cele provenite de la pârâtul Primarul oraș la fila 143.
Raportul de expertiză dispus în cauză a fost realizat de expert, care concluzionează că terenul este situat în Nord între strada - și b-dul - -, având număr stradal 8 pe strada -, pe teren se află, în proporție de 43,93 % construcții -Restaurant, în proporție de 21,99 % spații de circulație și acces deținute de, iar terenul liber este în proporție de 34,08 %.
Ca urmare a obiecțiunilor făcute de reclamanți, expertul a răspuns în sensul că acele construcții identificate pe teren, aparțin numitului, iar terenul este deținut în folosință și nu în proprietate.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 91 din 1 februarie 2008, prin care a respins ca nefondată contestația, formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului, " Marea Neagră" și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului-teren, dar fiind ocupat de construcții - nu poate fi restituit în natură, ei având dreptul la despăgubiri, astfel cum a stabilit unitatea deținătoare.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 91 din 1 februarie 2008 au declarat apel reclamanții și.
Critica soluției se referă la următoarele:
1. încălcări repetate ale art. 6 alin. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
2. nulitatea de ordine publică a anumitor acte de procedură, respectiv pentru refuzul de a se pronunța asupra cererii de înfățișare a expertului, pentru a da lămuriri, coroborat cu pronunțarea numai asupra cererilor adversarilor procesuali, precum și pentru refuzul de a se pronunța asupra cererii de majorare a câtimii obiectului cerut;
3. grave greșeli de fapt coroborate cu greșita aplicare a legii, săvârșite de către instanța de fond.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele:
În baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamanții și au declanșat procedura necontencioasă, notificând prin, Primăria orașului, conform notificării nr. 294 din 8 august 2001, în baza căreia au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1.130. situată în Nord - lotul nr. 22 bis, parcelarea.
Odată cu notificarea au fost depuse actele doveditoare: contractul de vânzare-cumpărare nr. 1344 din 17 aprilie 1940, în baza căruia autoarea lor a dobândit în proprietate imobilul în litigiu, acte de stare civilă, certificat de moștenitor nr. 35 din 30 iulie 2001 eliberat de, acte cu care au făcut dovada că sunt succesorii legali ai defunctei.
În baza art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a emis dispoziția nr. 298 din 3 martie 2004, prin care a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanți, întrucât imobilul aparține domeniului public.
Potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite pentru a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, așa cum prevăd dispozițiile din aceeași lege.
Reclamanții fiind nemulțumiți de dispoziția emisă de către Primarul orașului au formulat contestația la Tribunalul Constanța, care în urma soluționării a pronunțat sentința civilă nr. 91 din 1 februarie 2008, prin care a fost respinsă, cu motivarea că imobilul în litigiu aparține domeniului public și nu poate fi restituit în natură, cei în drept fiind îndreptățiți la despăgubiri bănești.
Analizând expertiza imobiliară efectuată în cauză, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, instanța constată:
Imobilul în litigiu a fost identificat pe-, județul C, fiind delimitat conform schiței anexă la raportul de expertiză - de dreptunghiul conturat de culoare roșie:
- suprafața de 496,40. este ocupată de construcția restaurantului "" ce aparține " Marea Neagră";
- suprafața de 248,50. din care construită 193,50. construcții ce aparțin numitului, pentru terenul ocupat nu există decizie de atribuire în folosință, iar construcțiile au fost ridicate în mod abuziv, neexistând autorizație de construire (adresa nr. 1326 din 17 noiembrie 2000 emisă de Direcția Administrației Domeniului Public și privat a orașului );
- teren liber de construcții 385,10. ce aparține domeniului public - spații verzi.
Expertiza efectuată în cauză este însușită în totalitate de către instanță și criticile formulate de către apelanți sunt nefondate.
Având în vedere cele menționate mai sus precum și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, instanța va dispune restituirea suprafeței de 248,50. (suprafața ocupată de numitul, în mod abuziv, fără a-i fi atribuită în folosință și construcțiile ridicate fără autorizație de construcție) individualizată conform schiței anexă la raportul de expertiză, situată în Nord, lot 22 bis din parcelarea.
Pentru diferența de 882,50. Primarul orașului va emite dispoziție motivată conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, "Statul este persoană juridică și este reprezentat de Ministerul Finanțelor în justiție în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații", iar în art. 37 din același decret, se face vorbire despre faptul că: "Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și instituțiilor statului, dacă acestea sunt persoane juridice".
Totodată, art. 3 alin. (1) lit. "A" pct. 48 din nr.HG 386/2007 prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor "reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".
Potrivit art. 135 din Constituția României din 1991, "proprietatea publică aparține statului și unităților administrativ-teritoriale", iar în alin. 4 sunt enumerate bunurile publice de interes național.
Prin nr.HG 113/1992 se stipulează că bunurile de interes local din domeniul public și privat al statului au fost trecute în patrimoniul comunelor, orașelor sau al județelor.
Conform acestor prevederi legale rezultă că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă interesele statului în justiție în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național, în condițiile în care participă nemijlocit și în nume propriu.
În atare situație, pentru bunul revendicat ce face parte din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, statul prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă aceste atribute fiind în sarcina unității administrativ-teritoriale care îl deține în patrimoniu: Orașul prin Primar.
În speța dedusă judecății, o parte din teren aparține domeniului public al orașului, iar o parte este afectat de construcții, aflate în administrarea " Marea Neagră"
Prin urmare, calitate procesual pasivă nu poate avea Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât nu acesta este deținătorul imobilului a cărui restituire o solicită reclamanții.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată. Va obliga Primarul orașului să restituie apelanților suprafața de 248,50. - suprafață ocupată de numitul.
Pentru diferența de 882,50. va obliga Primarul orașului să emită dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Va admite excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelanții reclamanți și, domiciliați în B,-,. 2,. 11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 91/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr- (număr în format vechi 547/2004), în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, județul C, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în-, sector 5 și " MAREA NEAGRĂ" NORD, cu sediul în-, județul
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite contestația formulată de apelanții reclamanți împotriva dispoziției nr. 298/2004 a Primarului Orașului.
Obligă Primarul Orașului să restituie apelanților suprafața de 248,50. (suprafață ocupată de ), conform schiței anexă la raportul de expertiză, suprafață situată în Nord, lotul 22 bis din parcelarea.
Obligă Primarul Orașului să emită dispoziție motivată pentru diferența de teren de 882,50. pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
7 ex./ 9.03.2009.
Emis 5 comunicări
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Vanghelița Tase