Speta Legea 10/2001. Decizia 231/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(552/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.231
Ședința publică de la 13.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1904 din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.33152/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, avocat ce reprezintă și interesele intimatei-reclamante, lipsind apelantul-pârât Primarul Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul intimatelor-reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul intimatelor-reclamante solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune și concluzii scrise.
Arată că instanța de fond în mod corect a reținut că imobilul solicitat a fost preluat în mod abuziv de către stat, fără acordare de despăgubiri, el fiind expropriat în baza HG nr.556/17.05.1998 și că termenul de 60 de zile este unul imperativ și începe să curgă de la data înregistrării notificării, în cazul în care nu s-a comunicat necesitatea completării actelor în susținerea notificării.
Astfel, nesoluționarea notificării și lipsa răspunsului unității deținătoare la notificarea realizată în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001, echivalează cu un refuz de restituire a imobilului notificat din partea acesteia.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 19 februarie 2008 și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, sub nr-, reclamantele și în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului B, au solicitat instanței să oblige pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură cu privire la imobilul situat în B, str. - -, nr. 23 B, sector 4, compus din teren în suprafață de 200 mp. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că prin notificarea nr. 627/2002 emisă la data de 18 februarie 2002 prin Biroul Executorilor Judecătorești Asociați ", și ", au solicitat restituirea în natură a imobilului arătat, imobil care a fost dobândit în proprietate de către reclamanta împreună cu soțul, decedat, printr-o chitanță sub semnătură privată de la numiții și și care, la rândul lor l-au dobândit în baza actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1583 din 20 ianuarie 1920 de la numitul.
Au mai arătat reclamantele că au calitatea de moștenitoare ale defunctului, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor anexat.
Pe acest teren reclamanta împreună cu soțul au edificat o construcție, iar imobilul a fost stăpânit de către aceștia până în anul 1988 când, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143 din 30 mai 1988 imobilul a fost expropriat fără despăgubire, pentru realizarea obiectivul "Lacul ", obiectiv care însă nu a mai fost realizat.
Au mai arătat reclamantele că notificarea nu a fost soluționată nici până în prezent.
În drept au invocat dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 11 din Legea 10/2001 și art. 1073 din Legea 10/2001.
În dovedire au depus un set de înscrisuri: notificarea nr. 627 din 14 februarie 2002, chitanța sub semnătură privată din 1959, actul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 1583 din 20 ianuarie 1920 de la numitul, schițe cadastrale, alte înscrisuri.
La solicitarea instanței a fost înaintat dosarul administrativ constituit în baza notificării, cu mențiunea că reclamantele nu au depus toate actele necesare soluționării, astfel cum rezultă din adresa nr. 16300 din 16 aprilie 2008 (fila 30 dosar fond).
La termenul din 02 mai 2008, reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtului la restituirea în natură.
La același termen au fost încuviințate probele, respectiv înscrisuri și proba cu expertiză tehnică judiciară.
La solicitarea instanței s-au emis adrese către Primăria Municipiului B - Direcția Evidentă Imobiliară și Cadastrală, Administrația Finanțelor Publice, Primăria Municipiului B - Serviciul, pentru lămurirea situației juridice a imobilului.
Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea nr. 627/2002 emisă la data de 18 februarie 2002 prin Biroul Executorilor Judecătorești Asociați ", și " (fila 5 dosar fond), reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B, str. - -, nr. 23 B, sector 4, compus din teren în suprafață de 200 mp.
Notificarea nu a fost soluționată astfel cum rezultă și din adresa nr. 16300 din 16 aprilie 2008 (fila 30 dosar fond).
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Normele metodologice corespunzătoare, instituite prin HG nr. 250/2007, stabilesc că termenul pentru îndeplinirea acestei obligații se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.
Rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilului ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată, obligație neîndeplinită de pârât, astfel cum s-a reținut.
Tribunalul nu reține apărările pârâtului în sensul că notificarea nu a fost soluționată întrucât nu s-au depus toate actele, întrucât legea nu prevede o astfel de condiție și nu putem adăuga la lege potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Potrivit Deciziei de îndrumare nr. 9/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsa răspunsului unității deținătoare la notificarea adresată de către persoana îndreptățită, poate fi interpretată ca refuz, astfel încât persoanele îndreptățite se pot adresa direct instanțelor de judecată pentru soluționarea pe fond a notificării.
Decizia amintită este obligatorie pentru instanță potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod de procedură civilă.
În consecință, tribunalul a procedat la analizarea notificării pe fond.
Pentru a fi persoană îndreptățită la restituire în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, contestatoarea trebuie să îndeplinească, cumulativ, două condiții: imobilul să facă parte dintre "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite" (art. 1 alin. 1 din lege); persoana care solicită restituirea să fie persoană fizică, proprietar al imobilului la data preluării în mod abuziv a acestora (art. 3 alin. 1 lit. a din lege) sau moștenitor legal sau testamentar al persoanelor fizice îndreptățite (art. 4 alin. 2 din lege).
În ceea ce privește imobilul, tribunalul a reținut:
Imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate de către reclamanta împreună cu soțul, decedat, printr-o chitanță sub semnătură privată de la numiții și (fila 6 dosar fond).
La rândul lor, numiții și au dobândit imobilul în baza actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1583 din 20 ianuarie 1920 de la numitul (filele 7 - 8 dosar fond).
Din adresa nr. - din 13 februarie 2006 emisă de Consiliul Local Sector 4 - Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale, rezultă că în baza chitanței sub semnătură privată din data de 01 septembrie 1959, și figurează în calitate de proprietari privind terenul în suprafață de 200 mp. iar potrivit declarației de impunere nr. 21861 din 22 martie 1960, figurează ca proprietar pentru teren în suprafață de 200 mp. și construcție (fila 39 dosar fond).
Din adresa nr. -/8072 din 16 mai 2008 emisă de Primăria Municipiului B - Serviciul Evidența Proprietății rezultă că la nivelul anului 1986 pentru imobilul în litigiu, precizat ca fiind compus din teren în suprafață de 231 mp. și construcție în suprafață de 65 mp. figurau ca proprietari și, imobil care figurează și în cuprinsul HG nr. 556 din 17 mai 1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor construcții, respectiv în anexa 26 la poziția 272.
În acest act normativ imobilul este descris ca fiind compus din teren în suprafață de 230 mp. și construcție în suprafață de 80,55 mp.
Din cuprinsul aceste adrese rezultă că imobilul care a purtat nr. 23 pe strada - -. - a fost dezmembrat, în prezent existând nr. 23, B, C și D, ca imobile distincte (filele 77 - 78 dosar fond).
Potrivit dispozițiilor art. 24 din lege: "( 1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".
Din adeverința nr. 2492 din 02 aprilie 1992 emisă de rezultă că familia nu a primit despăgubiri pentru terenul în suprafață de 212 mp. expropriat în baza HG nr. 556 din 17 mai 1988, indicat la poziția 275 (fila 9 dosar fond).
Pentru imobil nu s-au încasat despăgubiri, astfel încât preluarea s-a făcut abuziv, cu încălcarea legislației în vigoare la data preluării, respectiv a dispozițiilor art. 481 cod civil care prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa fără o dreaptă și o prealabilă despăgubire, precum și dispozițiile art. 8 din Constituția din 1948 care prevede că: "Proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege", precum și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care România era parte.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, tribunalul a reținut:
Din certificatul de moștenitor nr. 728 din 13 septembrie 1985 emis de notariatul de Stat al Sectorului 4 B în dosarul nr. 317/1985, rezultă că de pe urma defunctului, decedat la data de 30 ianuarie 1985 au rămas ca moștenitori - soț supraviețuitor, cu cota de din masa succesorală și Mitori - în calitate de fiică, cu o cotă de (fila 38 dosar fond).
În ceea ce o privește pe numita, care apare în evidențe în calitate de proprietar alături de, aceasta a formulat cerere de restituire pentru imobilul care în prezent este identificat ca purtând nr. poștal 23 (fila 148 dosar fond).
Din cele reținute, tribunalul a constatat că este îndeplinită și cea a doua condiție, reclamantele au făcut dovada că, în ceea ce o privește pe reclamanta, aceasta are atât calitatea de fost proprietar, cât și pe aceea de moștenitor al soțului coproprietar, iar reclamanta este moștenitor al persoanei fizice îndreptățite - (art. 4 alin. 2 din lege).
Tribunalul a reținut că între dimensiunile terenului rezultând din actul de vânzare - cumpărare și cele din diverse evidențe în timp, rezultă diferențe.
Tribunalul a avut în vedere dimensiunea rezultată în urma efectuării expertizei tehnice, ca fiind singura măsurătoare efectuată cu mijloace de tehnică performante, deci reală.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert rezultă că terenul în litigiu are în prezent o suprafață de 198 mp. nu este afectat de utilități și poate fi restituit integral în natură (fila 95 dosar fond) și poartă în prezent nr. poștal 23
Din cuprinsul adresei nr. -/8072 din 16 mai 2008 emisă de Primăria Municipiului B - Serviciul Evidența Proprietății rezultă că imobilul care a purtat nr. 23 pe strada - - - a fost dezmembrat în prezent existând nr. 23, B, C și D, ca imobile distincte (filele 77 - 78 dosar fond).
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, "de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură".
Față de cele reținute, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să dispună restituirea imobilului teren în suprafață de 198 mp. situat în B, str. - -, nr. 23 D (fost 23 ), identificat potrivit expertizei efectuate de către expert, ca răspuns la notificarea formulată de către reclamante, purtând nr. 627/2002.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă și potrivit principiului disponibilității, a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată, prin sentința civilă nr. 1904 din 19 decembrie 2008 Tribunalului București - Secția a IV a Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Baf ormulat apel, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, deoarece termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, depășirea sa putând fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura depășirii culpabile și dacă se realizează dovada existenței unui prejudiciu, fapt care nu s-a întâmplat în cauză.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanei îndreptățite, se dovedește cu "acte", în sensul de înscrisuri constatatoare ale unor acte juridice civile, jurisdicționale sau administrative cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art. 22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, se prevede că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării".
Față de cele de mai sus, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Și-a întemeiat apelul, pe art. 282 și 298 Cod de procedură civilă.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Intimatele - reclamante și nu au formulat întâmpinare deși aveau această obligație legală, conform art. 289 alin. 2 Cod de procedură civilă, dar au depus concluzii scrise solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
În apel nu s-au administrat probe noi, în sensul art. 292 și 295 Cod de procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și ale art. 282 Cod de procedură civilă.
Verificând corecta stabilire a situației de fapt și aplicare a legii, de către prima instanță de judecată, în limitele însă, ale cererii de apel, potrivit art. 295 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază prezentul apel, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Așadar, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, în cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea, toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, fie data depunerii actelor doveditoare, în cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare, iar termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora. Desigur că termenul pentru soluționarea notificării se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică persoanei îndreptățite, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este necesar însă, ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite, faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea înscrisurilor.
Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză, termenul de 60 zile curge de la depunerea actelor solicitate, sau supă caz, de la data comunicării răspunsului de către persoana ce a formulat notificarea).
În cazul în care, după comunicarea unității deținătoare, persoana îndreptățită (persoana ce a formulat notificarea) este pasivă, deci nu a comunicat nici un răspuns, pasivitatea acesteia poate fi apreciată ca acceptare tacită.
În cauză însă, potrivit probelor administrate, pârâtul - apelant nu a cerut intimaților, să completeze documentația depusă.
Modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care trebuie să se răspundă sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare, pentru ca altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor. Prin faptul că nu s-a răspuns la notificare, pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantelor și le-a lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce le-a îndreptățit să se adreseze instanței de judecată, pentru a solicita obligarea pârâtului la soluționarea notificării prin emiterea unei dispoziții motivate (obligația de a răspunde la notificare face parte dintr-o procedură specială și prealabilă, instituită imperativ prin prevederile Legii nr. 10/2001). În concluzie indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul sau i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătore este obligată ca asupra notificării, să se pronunțe printr-o decizie/dispoziție motivată.
Așadar, indiferent de data de la care se poate calcula termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare trebuia să soluționeze notificarea, acesta este evident depășit atât prin raportare la data de depunere a notificării, cât și prin raportare la faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 287/2005, acestea se puteau depune până la data de 01 iulie 2003. Așadar, în perioada 01 iulie 2003 - intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu se poate reține decât că unitatea deținătoare a avut o atitudine culpabilă în nesoluționarea notificării, doar prin prevederile Legii nr. 247/2005 prevăzându-se posibilitatea depunerii actelor doveditoare până la soluționarea notificării.
Totodată, absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată, deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată.
A considera că acțiunea în justiție formulată de persoana îndreptățită pentru a obține măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 ar fi inadmisibilă sau prematură în condițiile în care unitatea deținătoare nu l-a rezolvat în termenul legal notificarea, înseamnă nu doar nesocotirea caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001, dar și obstrucționarea persoanelor îndreptățite la redobândirea drepturilor recunoscute de lege, impunându-le să aștepte în mod nelimitat un răspuns și, să fie practic, la discreția persoanelor juridice deținătoare, ceea ce echivalează cu o îngrădire a liberului acces la justiție, garantat atât de art. 21 din Constituția României, cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sub aspectul celei de-a doua critici din motivele de apel, Curtea constată că, în cauză, raportat la înscrisurile depuse în dovedirea notificării, reclamantele au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură.
Noile dispoziții legale introduse pentru modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 privind probațiunea dreptului de proprietate în materia Legii nr. 10/2001, prevăd prin dispozițiile articolului 22 că actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, pot fi depuse până la data soluționării notificării, iar dispozițiile art. 221arată că, "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar în aplicarea acestor prevederi legale și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Or, independent de conținutul adeverinței eliberate de, nr. 2492 din 02 aprilie 1992, din care rezultă că familia era menționată la poziția 275 HG nr. 556/1988, ca proprietară a imobilului preluat (fila 9 dosar fond), Curtea constată că actele depuse de intimate și dezbătute pe larg, de tribunal, respectiv chitanța sub semnătură privată, actul de vânzare - cumpărare nr. 1583 din 20 ianuarie 1920, certificatul de moștenitor nr. 721 din 13 septembrie 1985 al Notariatului de Stat al Sectorului 4 B, realizează dovada dreptului de proprietate și a calității de persoane îndreptățite, ale intimatelor din prezenta cauză, reprezentând acte doveditoare în sensul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001 indicate.
Cum potrivit concluziilor expertizei, terenul revendicat este liber și neafectat de utilități, în mod corect prima instanță de judecată a admis cererea de chemare în judecată formulată.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va respinge în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, prezentul apel, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul - pârât Primarul Municipiului B cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1904 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante domiciliată în B,-, - 30,. 2,. 36, sector 3 și domiciliată în B,-,. 55,. 1,. 42, sector 3, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
5ex./04.06.2009
-4.-
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Mariana Haralambe
