Speta Legea 10/2001. Decizia 238/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (396/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.238

Ședința publică de la 14.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Rodica Susanu

JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - intimată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1741/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - contestatori G și -.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 26.03.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Curtea, pentru a da posibilitatea recurenților - reclamanți să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea consecutiv la 02.04.2009, 09.04.2009 și apoi la 14.04.2009, hotărând următoarele:

CURTEA

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1741/21.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte, contestația formulată de contestatorii G și, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului B prin Primar General, a dispus completarea Dispoziției nr.5057/27.12.2005, emisă de Primarul General al Municipiului B, în sensul acordării contestatorilor de despăgubiri bănești pentru imobilul construcție în prezent demolat ce a fost situat în B, Calea, nr.138, sector 1, în cuantum de 565.963 lei noi (RON). A omologat raportul de expertiză tehnică imobiliară, întocmit de expertul.

S-au avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Tribunalul a constatat că autorii contestatorilor din prezenta cauză au deținut un imobil teren și construcție situat în B, Calea nr.138, sector 1, că acest imobil a fost preluat în mod abuziv de către stat, modalitate prevăzută de art.2 din Legea nr.10/2001, că s-a emis o dispoziție prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru teren deoarece acesta nu mai poate fi restituit în natură, fiind în prezent afectat de detalii de sistematizare și de utilități publice, astfel că, după rămânerea definitivă a dispoziției, urmează ca întregul dosar să fie înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Cu privire la construcțiile care s-au aflat în proprietatea autorilor contestatorilor și pentru care Primăria Municipiului B prin Primarul General nu s-a pronunțat, deși avea această obligație potrivit art.10 pct.6 din Legea nr.10/2001, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.25 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005, a admis contestația și a dispus completarea Dispoziției nr.5057/27.12.2005 emisă de Primarul General al Municipiului B în sensul acordării contestatorilor de despăgubiri bănești pentru imobil, așa cum acestea au fost evaluate de către dl. expert din prezenta cauză.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat cerere de apel la data de 06.02.2009, intimatul MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Potrivit actelor depuse la dosarul de notificare, referatul comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate, precum și conform notei de reconstituire s-a constatat că, imobilul - teren situat în B, Calea nr.138, sector 1, este în prezent ocupat parțial de clădiri și utilități aferente, de o stație de pompare și un garaj care aparține SC SA.

În consecință, apelantul apreciază că, prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent s-a avut în vedere și construcția demolată, nu numai terenul imobilului.

Consideră că în mod corect instituția a emis dispoziția contestată potrivit Legii nr.10/2001.

De asemenea, solicită să se constate că instanța, în mod greșit, a obligat instituția la plata de despăgubiri bănești în cuantum de 565.963 lei, față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Mai mult, chiar instanța a avut în vedere dispozițiile legii speciale în momentul motivării sentinței civile apelate.

Apreciază totodată că, apelanta-intimată nu are calitate pentru a putea plăti intimaților - contestatori despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Consideră că instanța avea competența să constate că dacă instituția nu s-a pronunțat asupra construcției demolate, să oblige Municipiul B să completeze dispoziția contestată în sensul că, intimații - contestatori beneficiază de măsuri reparatorii pentru imobilul - construcție.

Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiate.

Apelul este întemeiat pentru considerentele ce urmează;

Curtea va soluționa prezenta cerere de apel prin luarea în considerare a dispozițiilor art.295 alin.1 din Codul d e procedură civilă, care reglementează limitele devoluțiunii în calea ordinară de atac a apelului, respectiv instanța va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Faptul necontestat în cauză consistă în aceea că autorii contestatorilor din prezenta cauză au deținut un imobil, compus din teren și construcții, situat în B, Calea nr.138, sector 1, și că acest imobil a fost preluat în mod abuziv de către stat, modalitate prevăzută de art.2 din Legea nr.10/2001.

Unitatea deținătoare în sensul dispozițiilor legii speciale a stabilit că, în ceea ce privește imobilul în litigiu, restabilirea situației anterioare se va putea face prin modalitatea concretă a acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1363,74 mp, motivația acestei rezolvări fiind dictată de situația concretă existentă la data soluționării notificării-terenul în litigiu fiind afectat de elemente de sistematizare-construcția nr.11, trotuar în fața blocului, spațiu al blocului, platformă spate și alee de acces la bloc, SC - stația de pompare, SC, zona.

Cu aceasta motivație, unitatea deținătoare a emis dispoziția nr.5057 din 27.12.2005-măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru teren, cu mențiunea că dispoziția se va comunica Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Din conținutul dispoziției rezultă cu evidență căunitatea deținătoare nu a avut în vedere și construcțiile edificate pe terenul ce a aparținut autorilor și, bunicii contestatorilor(din nici o mențiune din cuprinsul dispoziției, nerezultând explicit sau implicit, că au fost avute în vedere și construcțiile dovedite ca existând pe terenul în litigiu la data preluării în stăpânirea statului), astfel încât nu se poate primi susținerea din cuprinsul cererii de apel - "prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent s-a avut în vedere și construcția demolată, nu numai terenul imobilului".

Din cuprinsul notificării expediate de contestatori la data de 27.06.2001, rezultă că imobilul solicitat a fi restituit parțial în natură și parțial prin despăgubiri bănești, era descris ca fiind compus din teren în suprafață de 1350 mp și din două corpuri de clădire (unul cu destinația de restaurant în suprafață de 130 mp, al doilea corp avea destinația de locuință, fiind format din patru apartamente).

De altfel, în cuprinsul cererii de apel, apelantul-intimat nu contestă că pe terenul în litigiu au existat la data preluării imobilului și construcții edificate de autorii contestatorilor, nu contestă constatările raportului de expertiză efectuat în cauză și relevanța înscrisurilor pe aspectele de identificare a construcțiilor, poziția procesuală rezumându-se la susținerea că au fost acordate măsuri reparatorii, în cuprinsul dispoziției, inclusiv pentru construcții.

Aceasta fiind situația, și date fiind probele administrate în cauză, relevante, pertinente și concludente, necontestate-adresa nr.14281 din 02.08.2002 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 (fila 7), actul de vânzare-cumpărare nr.12993 din 21 mai 1920 (fila 97), raportul de expertiză topografică efectuat de ing. (fila 98), cu toate înscrisurile atașate acestui raport de expertiză, inclusiv planuri de situație a imobilului-care fundamentează pretenția contestatorilor-existența unor construcții edificate pe terenul în litigiu-în mod corect prima instanță de fond a procedat la evaluarea construcțiilor dovedite ca existând pe terenul în litigiu la data trecerii imobilului în stăpânirea statului, valoarea de circulație stabilită de expertul fiind de 565.963 lei.

La data emiterii dispoziției care constituie obiect al contestației-27.12.2005, erau în vigoare dispozițiile art.16 din Legea nr.247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, dispoziții legale care sunt incidente în cauză și care se impun a fi respectate, conform cărora "(1) deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi; (2) notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare carenu au fost soluționate în sensul arătat la alin.(1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

Totodată, este important de reținut, pentru o corectă aplicare a dispozițiilor legale susmenționate, faptul că decizia nr.52 din 4.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este aplicabilă în cauză, dat fiind că aplicarea dispozițiilor legale cuprinse în titlul VII din Legea nr.247/2005-interpretate diferit în practica judiciară a instanțelor de judecată, și care au constituit obiect al recursului in interesul legii - viza doar ipoteza deciziilor-dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contestate în justiție, ceea ce nu este cazul situației pendinte.

Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.296 din Codul d e procedură civilă, va admite apelul formulat de apelantul - intimat MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1741/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - contestatori G și, ambii cu domiciliul ales în B,- A, -S 30,.A,.20, sector 6, va schimba, în parte, sentința primei instanțe, în sensul că va obliga Primarul General al Municipiului B să completeze dispoziția nr.5057/27.12.2005 cu propunerea motivată de acordare a despăgubirilor și pentru construcțiile existente pe terenul contestatorilor, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art.16 (2) din Legea nr.247/2005, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv cele referitoare la stabilirea valorii de circulație a construcțiilor și la omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul - intimat MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1741/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - contestatori G și, ambii cu domiciliul ales în B,- A, -S 30,.A,.20, sector 6.

Schimbă, în parte, sentința primei instanțe, în sensul că obligă Primarul General al Municipiului B să completeze dispoziția nr.5057/27.12.2005 cu propunerea motivată de acordare a despăgubirilor și pentru construcțiile existente pe terenul contestatoarei, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art.16 (2) din Legea nr.247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

MARI

GREFIER

Red.

./

5 ex./10.06.2009

TB-4 -

Președinte:Rodica Susanu
Judecători:Rodica Susanu, Ilie

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 238/2009. Curtea de Apel Bucuresti