Speta Legea 10/2001. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.242/
Ședința publică din 3 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile declarate de apelanții pârâți PRIMARUL ORAȘULUI și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în Sud,-, jud. C și apelanta reclamantă, domiciliată în B,-, sect. 2, împotriva sentinței civile nr. 1606 din 3.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr- ( nr. format vechi 1352/2006), având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții pârâți reprezentați de avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. -/2008 - Baroul C și apelanta reclamantă reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 27813/2008 - Baroul
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Avocatul apelanților pârâți solicită completarea probatoriului cu înscrisuri pentru a se verifica și identifica suprafața de teren ce va fi atribuită în compensare. La dosarul cauzei s-a depus o listă cu zonele aflate pe raza orașului în care pot fi acordate terenuri în compensare, numai că urmează să se propună un interogatoriu pentru ca reclamantul să-și exprime acordul cu privire la terenul oferit în compensare, în funcție de care se va efectua raportul de expertiză.
Avocatul intimatei reclamante consideră că nu se justifică această probă pentru că prin hotărârea instanței de fond pârâții apelanți au fost obligați la atribuirea unui teren în compensare. Referitor la poziția părții adverse cu privire la terenul oferit în compensare, cererea nu este motivată pentru că această posibilitate pârâții o au și în eventualitatea în care hotărârea rămâne definitivă, fiind doar o chestiune de executare a hotărârii. Pe cale de consecință, solicită respingerea probatoriilor.
Deliberând, instanța respinge probele solicitate de către apelanții pârâți.
Luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Având cuvântul pentru apelanții pârâți Primarul Orașului și Consiliul Local, apărătorul acestora pune concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate pentru că nu s-a identificat nici un bun imobil care ar putea fi acordat în compensare în limitele stabilite de instanță. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește apelul reclamantei, pune concluzii de respingere pentru că imobilul este afectat domeniului public.
Pentru apelanta reclamantă, apărătorul acesteia solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de către pârâți, admiterea apelului declarat de reclamantă, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul de a se dispune anularea dispoziției emise de primar și reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru suprafața de teren liberă de construcții, iar pentru suprafața ocupată de construcții să se întocmească documentația necesară pentru acordarea de despăgubiri. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelurilor.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primarul Orașului și Consiliul Local, pentru ca în contradictoriu cu aceștia și prin hotărâre judecătorească să se dispună: anularea parțială a dispoziției nr. 108/14.03.2008 dată de Primarul Orașului, obligarea pârâților la restituirea în natură a suprafeței de teren liberă, iar în subsidiar compensarea în totalitate cu o altă suprafață de teren aflată în domeniul privat al orașului.
În motivarea acțiunii, reclamanta învederează instanței, faptul că, prin dispoziția emisă de Primarul Orașului a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului compus din construcție și teren, acordându-se măsuri prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul revendicat.
S-a mai arătat că din totalul suprafeței de 400.p teren, numai suprafața de 48. este ocupată de alte construcții, restul terenului fiind afectat de alee de acces și spațiu de parcare, teren ce se apreciază că poate fi restituit în natură. Întrucât în proprietatea Orașului există terenuri libere, reclamanta apreciază că trebuia să opereze măsura compensării.
Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1606 din 3.10.2007 a admis în parte contestația formulată de reclamanta și a dispus anularea dispoziției nr. 108/2006 în referire la art. 2 în sensul că, au fost obligați pârâții să acorde reclamantei în compensare ca măsură reparatorie un alt imobil - teren aflat în domeniul privat al Orașului Nord, de aceeași natură cu imobilul teren în suprafață de 400. ce formează lotul nr. 151 din parcelarea "" în echivalent cu valoarea de 223.864 lei stabilită prin raportul de expertiză.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate, respectiv a raportului de expertiză tehnică faptul că, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituie singura modalitate de rezolvare a solicitărilor reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel, Primarul Orașului și Consiliul Local.
1.În motivele de apel formulate de apelanta reclamantă,aceasta învederează instanței faptul că, este nemulțumită de hotărârea instanței de fond, întrucât intimații pârâți nu au făcut dovada în sensul că, terenul în discuție ar fi inclus în anexele la HG nr. 904/2002 privind atestarea domeniului public al județului
Conform raportului de expertiză topografică, rezultă că suprafața ocupată de construcția restaurantului "" din cadrul complexului " de M" este de 56,26. din totalul de 400,22. restul terenului fiind ocupat cu spațiu (213,09.)și spațiu de circulație auto și pietonală (130,92.), deci aceste suprafețe pot fi restituire în natură, aspect de care instanța de fond nu a ținut seama.
2.În motivele de apel Primarul Orașului și Consiliul Localînvederează instanței faptul că, instanța de fond nu a ținut seama de aspectul în legătură cu atribuirea unui alt lot de teren apelantei reclamante. În situația dată trebuia să existe acceptul persoanei îndreptățite, o dispoziție motivată a Primarului conform disp. art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Nu s-a identificat în patrimoniul Orașului un bun imobil teren cu aceleași caracteristici cu cel supus restituirii. Din acest punct de vedere soluția este nelegală.
Examinând criticile formulate Curtea reține următoarele:
1.Referitor la apelul reclamantei;
Prin dispoziția nr. 108 din 14.03.2006 emisă de Primarul Orașului, apelantei reclamante i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită conform certificatelor de moștenitor nr. 13/2002, nr. 883/1981 și nr. 1042/1981 existente în dosar.
Dovada dreptului de proprietate pentru lotul 151 în suprafață de 400,00. și a " de M" din Nord - parcelarea "" s-a făcut cu actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 3521/1931.
Imobilul a trecut în proprietatea statului conform Decr. Nr. 92/1950.
Prin aceeași dispoziție nr. 108/2006, cererea de restituire în natură formulată de apelanta reclamantă a fost respinsă acordându-se măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.
Concepția legiuitorului în adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost aceea de a institui o procedură prealabilă, prin care persoana îndreptățită să se adreseze direct unității deținătoare, urmând ca decizia sau dispoziția emisă de aceasta să fie supusă controlului judecătoresc; faza judiciară a acestor proceduri începe în situația în care persoana îndreptățită este nemulțumită de actul prin care se finalizează faza administrativă, așa cum este în speța de față.
Conform art. 24 al.1 din Legea 10/2001, în toate cazurile în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie, sau după caz dispoziție motivată, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent având în vedere valoarea imobilului solicitat.
. restituirii prin echivalent este reglementată de disp. art. 10 al. 6-7 din Legea 10/2001.
Instanța de fond a apreciat corect, pe baza raportului de expertiză întocmit de expertul, faptul că, bunul revendicat respectiv lotul 151 din parcelarea " Frații " este în suprafață de 400,22. și este ocupat după cum urmează: 56,25. construcția complexului " "; 100,945. 213,04. este spațiu în vecinătatea complexului și 130,92. este spațiu de circulație și nu poate fi restituit în natură.
De asemenea, în mod corect s-a făcut aplicațiunea disp.art. 10 al. 6-7 din Legea nr. 10/2001 de către aceeași instanță, obligând unitatea deținătoare la măsuri reparatorii, respectiv un teren asemănător în domeniul privat al Orașului cu aceeași valoare ca a terenului revendicat.
Terenul din jurul complexului " " este afectat de spațiu, alei pietonale și nu poate fi restituit în natură.
Prin urmare, apelul formulat este nefondat, urmând a fi respins.
2.Referitor la apelul declarat de Primarul Orașului și Consiliul Local;
Apelanții intimați nu au demonstrat în fața instanței faptul că, nu dețin în domeniul privat al Orașului, terenuri care ar putea fi atribuite în compensare apelantei reclamante.
Simplele afirmații făcute într-o cerere de apel, nu pot forma convingerea instanței că aceste susțineri sunt reale.
Rezultă cu certitudine că apelanții intimați nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 24 al.2 din Legea 10/2001, nu au făcut reclamantei o ofertă reală și completă și prin urmare apelul declarat este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile civile declarate de apelanții pârâți PRIMARUL ORAȘULUI și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în Sud,-, jud. C și apelanta reclamantă, domiciliată în B,-, sect. 2, împotriva sentinței civile nr. 1606 din 3.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr- ( nr. format vechi 1352/2006), ca nefondate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - Grefier, - -
- -
Jud.fond. -
Red.dec.jud./19.11.2008
Dact.gref.
5 ex./20.11.2008
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Vanghelița Tase