Speta Legea 10/2001. Decizia 254/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1426/C/2005)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 254/
Ședința publică din 6 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de:
1.reclamanții:, domiciliat în T, nr. 9,.2,. 12, județ T și domiciliul procesual ales în B,-,. 7,. 24,-, domiciliat în C,-, județ C, domiciliată în T,-, județ T, domiciliat în T,-,. 1,. C,. 11, județ T, domiciliat în T, str. 9 -, -. A,. 26, județ T,-, ).ul defunctei ), domiciliată în T,-, județ T, domiciliată în T, -,. 4,. C,. 17, județ T,
2.intervenientul:, cu domiciliul procesual ales în C,-, județ C și
3.pârâții:"",cu sediul în municipiul T,-, județ T și"". cu sediul în municipiul T,-, județ T,
împotriva sentinței civile nr. 998/C din 02.06.2005, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 3634/2001, având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu intimații pârâțiiCONSILIUL JUDEȚEAN T, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA, toți cu sediul în cu sediul în T,-, județ T,"AGROINDUSTRIALA DEALU" prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-, -4,.D,.13, județ T," DUNĂREA" prin lichidator judiciar INSOLVENȚĂ, cu punct de lucru în T,-, -.F,.3, județ T," ", cu sediul în T,-, județ T,"",cu sediul social în G,-, județ G;LINE. cu sediul în municipiul T,-, -elican, mezamin, județ T, și"". cu sediul în municipiul T,-, județ
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 în referire la art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 04 noiembrie 2009, respectiv 06 noiembrie 2009, dată când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 14 decembrie 2001 reclamanții, și au contestat dispoziția nr. 168 din 16 noiembrie 2001 emisă de Consiliul Județean T, prin care le-a fost respinsă notificarea de restituire a suprafeței de 50 ha cu construcții, instalații, vii, livadă, plantații de salcâm, situată pe malul lacului, oraș
Au susținut reclamanții în cerere că imobilul notificat a fost dobândit de autorul lor, prin cumpărare de la în baza contractului autentificat sub nr. 880/30.04.1946 și transcris la Grefa tribunalului Tulcea sub nr. 1562/1946.
În anul 1947, datorită evenimentelor, imobilul a intrat în folosința armatei sovietice și apoi, după plecarea acesteia, imobilul a fost preluat abuziv, fără nici un titlu, în patrimoniul fostului IAS "9Mai" Întreaga avere a familiei autorului a fost confiscată în baza Decretului nr. 83/1949, membrilor acestei familii fiindu-le stabilit domiciliu obligatoriu în jud. B, la Râmnicu S, în perioada 2 martie 1949 - 6 decembrie 1954.
Susțin reclamanții că deși pârâtul Consiliul Județean T recunoaște că deține suprafața de 6,0587 ha a refuzat acordarea de măsuri reparatorii pentru acest imobil.
La 22 martie 2002 reclamanții au chemat în judecată și pe pârâta Primăria Municipiului T și apoi, la 5 decembrie 2002, după identificarea imobilului prin expertiza tehnică dispusă de instanță, cadrul procesual pasiv a fost completat de reclamanți prin introducerea în cauză a pârâților - - T, - Dunărea - T, - & - T, - -, - SRL, - Line -, și - - Ulterior au mai fost citate - SRL și - -
Prin întâmpinare, pârâții persoane fizice au invocat dreptul lor de proprietate dobândit în baza titlurilor de proprietate emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, susținând și că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001imobilul solicitat de reclamanți nu intră sub incidența acestei legi câtă vreme regimul juridic al terenului solicitat este reglementat de Legea nr. 18/1991.
În apărare, - - și - SRL T au invocat lipsa calității lor de deținători ai terenului solicitat de reclamanți, arătând că terenul deținut de aceste societăți se află în continuarea celui revendicat, în zona de halaj (fundul) a Lacului, pe acest teren dobândit din apă fiind edificate mai multe construcții.
La 10 martie 2005, printr-o cerere adresată judecătorului de fond, dl. a solicitat introducerea sa în cauză în calitate de coreclamant, invocând existența unui contract de cesiune și transmiterea unei cote de 10% din drepturile litigioase deținute de cedentul, contract autentificat sub nr. 1281/02.06.2004 la BNP.
Prin încheierea pronunțată la aceeași dată cererea d-lui a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că acesta nu poate avea calitate de reclamant.
La termenul din 14 aprilie 2005 dl. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, cerere respinsă în principiu prin încheierea pronunțată la acel termen, cu motivarea că într-o cauză ce are ca obiect restituirea unui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 nu poate sta în calitate de reclamant decât o persoană care se legitimează ca și persoană îndreptățită conform acestei legi, calitate pe care dl. nu o deține câtă vreme vocația sa procesuală se întemeiază pe un contract de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu unul dintre reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 998 din 2 iunie 2005 Tribunalul Tulceaa respins excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, obligându-i la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanților le-a fost restituit terenul în suprafață de 50 ha, fiind emise titlurile de proprietate nr. 91249/2003, nr. 93160/2004 și nr. 91226/2003, astfel că cererea de retrocedare a terenului nu mai poate fi admisă și în temeiul Legii nr. 10/2001, care prin art. 8 alin. 1 exceptează în mod expres terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar.
În privința construcțiilor și instalațiilor solicitate instanța de fond a constatat că ele nu sunt identificate prin actul de vânzare cumpărare nr. 880/1946 și nu poate fi stabilit cu certitudine ce bunuri au făcut obiectul acestui contract.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și, intervenientul și pârâtele - SRL și - -.
În apelul formulat, reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că instanța a încălcat dreptul reclamanților la apărare, respingând cererea de amânare formulată, a nesocotit probele administrate din care rezulta că terenul solicitat este teren intravilan iar nu extravilan, dispozițiile Legii nr. 10/2001 fiind, în acest caz aplicabile, a respins nejustificat cererea de restituire a construcțiilor, instalațiilor, plantațiilor deși existau dovezi cu privire la existența acestora (expertiza tehnică, inventare de la arhive) și a respins greșit cererea formulată de reclamanți privind introducerea în cauză a Statului Român.
Au mai susținut reclamanții că nu se poate reține apărarea pârâtei - - cu privire la dobândirea terenului prin fenomenul de halaj, în realitate fiind vorba sau de o aluviune, care aparține proprietarului terenului riveran, respectiv reclamanților, sau de un teren dobândit de sub ape, caz în care proprietarul terenului este Statul Român, care trebuia să stea în proces în calitate de persoană care pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții.
În apelul său, intervenientul a susținut că respingerea cererii de intervenție în interes propriu prin încheierea din 14.04.2005 are o altă motivare decât aceea prezentată în ședința publică de către judecător și este nelegală deoarece a fost pronunțată în condițiile în care procedura nu era legal îndeplinită cu părțile din proces.
Arată intervenientul că și sentința pronunțată de tribunal este nelegală pentru că instanța a respins acțiunea ca nefondată cu aceeași motivare susținută de pârâți în cadrul excepției de inadmisibilitate, excepție respinsă anterior de instanță. În plus, instanța și-a întemeiat considerentele chiar pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. De asemenea, sentința apelată este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor administrate, fiind eronată concluzia instanței referitoare la neidentificarea bunurilor solicitate de reclamanți.
În apelul lor, pârâtele - "" SRL și - "" - au susținut că instanța trebuia să respingă cererea reclamanților în raport cu aceste pârâte cu o motivare diferită, întemeiată pe lipsa calității de proprietar a autorului reclamanților în ceea ce privește terenul deținut de pârâte, probatoriile administrate conducând la concluzia că aceste terenuri sunt ocupate prin retragerea apelor și amenajarea terenului de sub malul al lacului, iar nu prin ocuparea terenului solicitat de reclamanți.
În apărare, intimatul pârât Consiliul Județean Tac erut respingerea apelurilor reclamanților arătând că prin actul de vânzare cumpărare nr. 880/30.04.1946 nu sunt identificate construcțiile vândute, iar terenul în suprafață de 50 ha solicitat de reclamanți nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul acestui teren fiind reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. Susține intimatul că reclamanților li s-a restituit terenul în suprafață de 50 ha în procedura Legii nr. 18/1991, fiind deja emise titlurile de proprietate nr. 91249/05.03.2003, nr. 93160/16.03.2004 și nr. 91226/22.02.2003.
- arată intimatul că, potrivit actului de inventar, averea lui a fost confiscată înainte de anul 1945, acesta fiind arestat la 5 septembrie 1940, astfel că la dat încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 880/1946 fiica acestuia, vânzătoarea, nu putea transmite aceste bunuri cumpărătorului pentru că nu le mai deținea în proprietate.
Pentru motive similare, întemeiate pe caracterul fictiv al actului de vânzare din 1946 și pe imposibilitatea transmiterii către, autorul reclamanților, a imobilului sechestrat de la în anul 1940, intimata pârâtă - Line - a solicitat respingerea apelului reclamanților.
În timpul procesului, ca urmare a decesului reclamantei apelante, au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, și, iar după decesul apelantei a intervenit în proces fiul său, dl..
Prin încheierea din 11 ianuarie 2007 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, și, instanța arătând prin încheierea de la acea dată că, în procedura contestației în materia Legii nr. 10/2001, persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor conform Legii nr. 18/1991 nu au calitatea de entitate deținătoare și nu au obligația legală de a soluționa notificările formulate de foștii proprietari ai terenurilor potrivit acestui act normativ.
La solicitarea apelanților au fost administrate expertize tehnice pentru identificarea imobilelor solicitate de către reclamanți și a construcțiilor edificate ulterior pe terenul în suprafață de 50 ha.
Prin încheierea din 5 decembrie 2007 cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, motivat de împrejurarea că în dosarul civil nr- al Judecătoriei Tulcea se discuta asupra legalității titlurilor de proprietate emise în favoarea reclamanților prin care acestora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren arabil, nulitatea titlurilor emise în procedura Legii nr. 18/191 fiind invocată, pentru motive diferite, atât de către reclamanți cât și de către emitentul titlurilor, Prefectul Județului Deoarece în apel se discuta inclusiv cu privire la dreptul reclamanților de a obține în procedura Legii nr. 10/2001 restituirea terenului de 50 ha care făcuse deja obiectul reconstituirii în procedura Legii nr. 18/1991, instanța a apreciat că dezlegarea pricinii atârnă în parte de modul de soluționare a acțiunii în nulitatea titlurilor de restituire ce făcea obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea.
Procedura de soluționare a apelului a fost redeschisă prin cererea de repunere pe rol formulată de - - T la 2 iunie 2009, cerere justificată de împrejurarea că dosarul civil nr- al Judecătoriei Tulcea în raport de care se dispusese suspendarea apelului a fost soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 183/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
Prin notele depuse de intimații - - și Primăria Municipiului T s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelanților succesori în drepturi ai defunctului, excepție motivată pe faptul că prin decizia nr. 182/2009 s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că nu există un drept al succesorilor defunctului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra moșiei întrucât preluarea acestei proprietăți de către Stat s-a realizat în executarea deciziei nr. 156/31.01.1949 pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a dispus trecerea averii defunctului în patrimoniul Statului motivat de faptul că această avere a fost dobândită ilicit.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele invocate de apelanți și de apărările și excepțiile susținute de intimați, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a succesorilor defunctului;
Printr-o notificare formulată la 27 aprilie 2001, și au solicitat restituirea în natură a imobilului pe care autorul lor, l-a dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.880 din 30 aprilie 1946. Cererea de restituire a fost formulată în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și prin ea se urmărea declanșarea procedurii administrative prevăzute de această lege în vederea restituirii către reclamanți, succesori ai autorului lor, a terenului în suprafață de 50 ha și a construcțiilor,instalațiilor, plantațiilor, etc. aflate pe teren la data preluării de către stat a bunului.
Procedura administrativă a fost finalizată prin dispoziția nr. 168 din 16 noiembrie 2001 emisă de Consiliul Județean T prin care a fost respinsă cererea notificatorilor de restituire în natură a imobilului solicitat. Reclamanții au contestat prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tocmai această dispoziție, nemulțumiți fiind de modul de soluționare a notificării de restituire a imobilului. Prin urmare, dreptul reclamanților de a sesiza instanța pentru verificarea legalității și temeiniciei soluției de respingere a notificării formulate conform legii, drept care atribuie acestora legitimare procesuală activă, este conferit chiar prin dispozițiile art.26 alin. 3 din lege care stabilește că "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată depersoana care se pretinde îndreptățităla secția civilă a tribunalului -".
Se reține astfel că legitimarea procesuală activă a reclamanților este justificată de formularea notificării de restituire și de primirea unui răspuns nefavorabil la notificare, pe care reclamanții l-au supus controlului instanței, potrivit legii, iar nu de stabilirea calității acestora de persoane îndreptățite la restituire. Calitatea de persoană îndreptățită este o chestiune care interesează fondul litigiului și ea nu poate fi discutată ca o excepție de procedură, cum este aceea a calității procesuale.
Cum reclamanții, ca titulari ai notificării, sunt și titularii contestației împotriva dispoziției prin care li se respinge notificarea (art. 26 alin. 3), au calitate procesuală activă în acțiunea de anulare a actului respectiv, excepția invocată fiind, pentru aceste motive, neîntemeiată.
Cu privire la apelul intervenientului;
Potrivit motivelor prezentate de judecător în încheierea din 14 aprilie 2005, respingerea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de dl. a fost justificată de soluționarea litigiului potrivit unei proceduri speciale, cum este Legea nr. 10/2001, procedură care stabilește un anumit cadru procesual activ și pasiv, funcție de drepturile și obligațiile pe care această lege specială le reglementează.
În acest cadru, participarea procesuală activă, respectiv pasivă, aparține subiectelor de drept în sarcina cărora legea le stabilește drepturi sau obligații, beneficiarii procedurilor de restituire fiind persoanele care se consideră îndreptățite, respectiv foștii proprietari ai imobilului sau succesorii lor, potrivit legii. În acest sens, în art. 3 din lege, legiuitorul definește persoanele îndreptățite la restituire, categoriile respective fiind enumerate limitativ, restrictiv, prevăzându-se că sunt îndreptățite persoanele fizice, proprietare la data preluării în mod abuziv a imobilului. Singura excepție este prevăzută la art. 4 alin. 2 din lege, în sensul că de ea beneficiază și moștenitorii persoanei fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară.
Chiar dacă intervenientul, încheind contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1281/02.06.2004 la BNP, se consideră a fi un succesor cu titlu particular asupra unui procent de 10% din cota succesorală ce îi revine reclamantului cedent, în temeiul contractului de cesiune amintit, nu poate fi considerat persoană îndreptățită, în condițiile și în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a imobilului.
Problema înstrăinării de către unul dintre reclamanți a unui procent din drepturile ce i-ar reveni asupra imobilului litigios este numai o chestiune care interesează părțile contractante, fiind vorba de efectele juridice pe care actul cu un astfel de obiect le produce între părți, fără ca prin acest contract să se poată justifica o legitimare procesuală a cesionarului în procedura specială inițiată de reclamanți prin contestație.
Respingerea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu a fost, din aceste motive, corectă și instanța nu poate reține nelegalitatea soluției sub acest aspect. În plus, prezentarea în considerentele încheierii a unor alte motive de respingere decât cele expuse în ședința publică nu sunt dovedite de apelant, din caietul grefierului de ședință neputând fi verificate susținerile acestuia.
În ce privește soluționarea cererii de intervenție în interes propriu cu încălcarea normelor de procedură referitoare la citarea părților, critica nu poate fi reținută, pe de o parte pentru că nu au fost indicate persoanele în privința cărora procedura de citare nu s-a îndeplinit, pentru a se putea analiza efectiv critica, iar pe de altă parte că, nefiind invocate neregularități privind citarea intervenientului, necitarea altor părți din proces nu produce intervenientului nici o vătămare a drepturilor sale, condiția vătămării fiind obligatorie pentru anularea actului de procedură invocat ca fiind nelegal.
Cu privire la apelul reclamanților;
Prin notificarea formulată reclamanții au solicitat restituirea unui teren în suprafață de 50 ha și construcțiile, instalațiile și plantațiile aflate pe acest teren, pe care autorul lor le-a dobândit în anul 1946 prin cumpărare de la, succesoarea lui. S-a afirmat că preluarea imobilului s-a făcut prin aplicarea Decretului nr. 83/1949, act abuziv prin care Statul a preluat proprietățile agricole moșierești.
În privința suprafeței de teren de 50 ha, în mod corect a reținut tribunalul că sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Conform dispozițiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere."
În nr.HG 250/2007 s-a prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin.(1) al art8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin.(2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Soluția de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.
În acest sens, Curtea Constituțională investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, a reținut că, aceste dispoziții legale nu contravin nici dispozițiilor art. 44 și 21 din Constituție (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003).
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, se reține că prima instanță a soluționat judicios această problemă de drept, terenul în suprafață de 50 ha ce constituia moșia fiind situat în extravilanul localității T, pe malul lacului.
De altfel, chiar reclamanții solicitat restituirea terenului de 50 ha, declanșând prin cererile adresate Comisiei locale de fond funciar T procedura de restituire reglementată de Legea nr. 18/1991, procedură finalizată prin emiterea titlurilor de proprietate nr. 91249/05.03.2003, nr. 93160/16.03.2004 și nr. 91226/22.02.2003.
Împrejurarea că, ulterior emiterii, titlurile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile arabile au fost anulate irevocabil prin decizia civilă nr. 183/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea nu prezintă relevanță pentru speță, condiția apartenenței terenului solicitat de reclamanți în categoria terenurilor extravilane la momentul preluării, de a cărei verificare depinde aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 ori a altui act normativ de reparație, fiind îndeplinită în speță.
Incidența Legii nr. 18/1991 asupra terenului solicitat de reclamanți este verificată, în aceeași măsură, și prin sentința civilă nr. 2162/24 iunie 1992 pronunțată de Judecătoria Tulcea, când instanța, analizând hotărârea Comisiei județene T pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra pământului, a apreciat că solicitarea reclamanților îndeplinește cerințele art. 36 și 37 din Legea nr. 18/1991 și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren, justificată de reclamanți în temeiul aceluiași act de vânzare autentificat sub nr. 880/1946.
Prin urmare, în anul 1946, terenul în suprafață de 50 ha ce constituia moșia era teren agricol, situat în extravilanul localității T, iar după 1949 terenul a fost inclus în "9 -", acesta teren figurând în evidențele acestei gospodării agricole de stat ca fiind preluat conform Decretului nr. 83/1949, de la.
Fiind stabilit corect faptul că terenul de 50 ha era supus regimului juridic prevăzut de legile funciare, în mod corect a apreciat tribunalul că terenului nu îi sunt aplicabile procedurile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, fiind exclus din domeniul de aplicare al acestei legi potrivit art. 8 alin. 1.
În privința construcțiilor amplasate pe terenul de 50 ha, cererea de restituire a reclamanților apelanți este, de asemenea, neîntemeiată.
Pentru a putea obține restituirea unui bun în temeiul Legii nr. 10/2001, cel care formulează notificarea trebuie să aibă calitatea de persoană îndreptățită, potrivit legii, iar bunul să facă parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a legii.
Așadar, domeniul de aplicare prevăzut la art. 1 alin. 1 din lege este stabilit numai la acele preluări abuzive produse în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singura excepție expresă admisă de lege fiind rechizițiile efectuate în temeiul Legii nr. 139/1940.
Potrivit pct. 1.3 lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2005, nu constituie preluare abuzivă și deci nu fac obiectul legii bunurile confiscate de către stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanța judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
În speță, reclamanții au susținut că autorul lor, dl., a dobândit imobilul de pe malul lacului prin cumpărare de la, fiica și moștenitoarea proprietarului anterior, în aprilie 1946.
Acest transfer al dreptului de proprietate în realitate nu a avut loc pentru că, la data încheierii convenției din 1946, vânzătoarea nu avea calitatea de proprietar al bunului vândut. Imobilul în întregime (teren, construcții, plantații, etc.) fusese confiscat de Stat ca urmare a condamnării proprietarului pentru infracțiuni economice, respectiv pentru sustragerea unor sume din fondul Serviciului Secret de pe lângă Statul și pentru imposibilitatea de a justifica dobândirea cu mijloace licite a unor sume de bani, la controlul făcut de Comisia pentru declararea și controlul averii demnitarilor Statului.
Astfel, potrivit Deciziei Comisiei Speciale pentru cercetarea fondurilor secrete și de ordine publică nr. 129/3 decembrie 1940 (fila 107 vol. IV dosar apel), constatându-se nejustificată întrebuințarea unor fonduri pe care le administra dl. în calitate de șef al Serviciului, s-a dispus trimiterea cauzei la Comisia instituită prin Decretul Lege nr. 3263/1940 precum și aplicarea măsurilor asiguratorii și conservatorii asupra averii cercetatului. Prin Ordonanța nr. 129/31 decembrie 1940 Comisiei de anchetă pentru controlul gestiunii fondurilor secrete și prin Ordonanța nr. 49 din 23 noiembrie 1940 (fila 115 vol. IV apel) s-a procedat la luarea măsurilor conservatoriii conform art. 121 Cod procedură penală și art. 7 din Decretul Lege nr. 3263/1940, prin luarea inscripției ipotecare pe averea imobilă (imobilul din T, situat pe malul lacului fiind menționat în ordonanță), precum și sechestrarea și numirea de custozi pentru averea mobilă.
Ulterior, în baza Deciziei nr. 1/1942 a Înaltei Curți de Casație s-a emis ordinul nr. 69484/18.07.1942 (fila 75 vol. IV apel) pentru ca Administrația financiară T să urmărească imobilul situat pe malul lacului ca urmare a condamnării lui la plata sumei de 55.000.000 lei, sustrasă din fondurile Serviciului Secret de pe lângă Statul.
Rezultă din actele prezentate că, la momentul încheierii contractului de vânzare între și dl., imobilul în litigiu era supus unei proceduri de confiscare pentru motivul gestionării frauduloase a fondurilor administrate, dar și unei proceduri de urmărire pentru motivul dobândirii nejustificate a averii autorului vânzătoarei.
Împotriva măsurilor de conservare și de urmărire nu s-a făcut nici o contestație de către vânzătoare anterior încheierii actului din 1946, procedura contestației fiind reglementată prin art. 122 din Codul d e procedură penală din anul 1936, aplicabil la acel moment și amintită în Nota Direcțiunei Generale a bugetului Statului din iulie 1942 (fila 77 vol. IV apel).
De altfel, faptul grevării imobilului cu o sarcină în favoarea Statului rezultă chiar din actul de vânzare încheiat în aprilie 1946, în act fiind menționat faptul că datoria a fost stinsă prin achitarea sumei datorate de către debitoare. Chestiunea stingerii prin plată a datoriei către Stat nu a fost însă definitiv stabilită anterior vânzării din aprilie 1946, oferta de stingere a datoriei defunctului nefiind primită de către Stat, care a continuat procesul pentru obținerea unei hotărâri definitive de confiscare a averii dobândită nejustificat, refuzând prin Avizul din 10 iulie 1946 al Consiliului Superior Juridic al Statului din Ministerul Justiției (filele 79-84 vol. IV apel) propunerea de tranzacționare făcută de. Aceasta solicitase retragerea recursului declarat de către Stat împotriva deciziei nr. 1/1942, ca urmare a plății datoriei constatate prin deciziile nr. 1/1942 și nr. 20/1942 a Înaltei Curți de Casație.
Prin decizia nr. 156/1949 pronunțată de Curtea B Secția a II-a civilă (filele 96-101 vol. IV apel) s-a dispus trecerea în patrimoniul Statului a întregii averi rămase de la defunctul, imobilul de pe malul ghiolului compus din teren arabil, vie, locuință, dependințe, etc. fiind menționat în hotărâre. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de a fost respins prin Decizia nr. 948 din 1 august 1950 pronunțată de Curtea Supremă (filele 86-95 vol. IV apel), instanța înlăturând ca nerelevantă pentru aplicarea măsurii confiscării averii dobândite nejustificat apărarea recurentei privind plata creanței.
Din prezentarea faptelor pe baza înscrisurilor depuse la dosar și arătate mai sus rezultă că imobilul de pe malul lacului a fost supus măsurilor asiguratorii pentru conservarea averii defunctului, cercetat pentru gestiune frauduloasă și dobândirea nejustificată a bunurilor mobile și imobile sechestrate, încă din anul 1942, imobilul fiind confiscat de către Stat în anul 1950 printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă; că imobilul nu a fost scos de sub măsurile conservatorii aplicate de Stat nici printr-o contestație formulată anterior vânzării și nici prin plata debitului datorat Statului. În lipsa consimțământului Statului creditor de a stinge datoria prin plată, sarcina ce greva imobilul nu a fost stinsă (art. 1789 Cod civil), creditorul având dreptul de a urmări bunul ipotecat în mâinile oricărei persoane ar fi trecut. - mult, sarcina ce greva imobilul era una legală, dispusă conform art. 7 din Decretul Lege nr. 3263/1940, imobilul neputând fi eliberat de ipoteca legală aplicată decât supunând ipotecii un alt imobil (art. 1814 Cod civil).
În lipsa unor dovezi privind scoaterea imobilului de sub măsura asiguratorie legală aplicată potrivit art. 121 Cod procedură penală, anterior vânzării, măsură urmată de confiscarea dispusă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, se poate conchide că vânzarea din aprilie 1946 fost una formală, fără efectul transmiterii dreptului de proprietate către. De altfel, încă de la data aplicării măsurii asiguratorii imobilul de pe malul lacului a fost administrat de un administrator numit de tribunal (fila 117 vol. IV apel) și nu a intrat nici un moment în posesia și folosința cumpărătorului, fiind ocupat de trupele sovietice până în anul 1947 și apoi reparat prin grija Ministerului Afacerilor Interne (fila 105 dosar nr. 3634/2001 al tribunalului Tulcea ), în anul 1950 fiind confiscat de Stat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pe baza acestor acte se poate stabili că bunul nu a fost preluat de Stat prin aplicarea Decretului nr. 83/1949, consemnarea privind trecerea moșiei la gospodăria de stat "9 -" în baza acestui decret fiind eronată.
În concluzie, preluarea de către Stat a imobilului situat pe malul lacului nu s-a făcut abuziv, printr-o modalitate considerată ca atare de Legea nr. 10/2001, ci ca urmare a constatării săvârșirii de către proprietarul a unor fapte ilicite de natură economică, situație în care nu se poate considera că bunul face parte din domeniul de aplicare al legii de restituire. De aceea, apelul reclamanților trebuie respins.
Cu privire la apelul pârâtelor - "" SRL și - "" -;
Prin apelul declarat împotriva sentinței nr. 998/2005 pronunțată de tribunalului Tulcea pârâtele nu critică soluția de respingere a contestației formulată de reclamanți, solicitând doar ca prin schimbarea considerentelor să se stabilească o altă situație de fapt decât aceea reținută de instanța de fond, respectiv că terenul deținut de către pârâte nu a fost niciodată inclus în domeniul celor 50 ha ce a aparținut moșiei, acest teren fiind dobândit prin lucrări de halaj ale fundului lacului, teren care nu s-a suprapus niciodată terenului solicitat de reclamanți.
Criticile din apel ale pârâților sub dublu aspect sunt lipsite de interes. Pe de o parte, prin respingerea contestației de către tribunal, pârâții au câștigat astfel că, ei nefiind căzuți în pretenții, nu justifică un folos practic personal pe care l-ar obține prin exercitarea apelului. Pe de altă parte, în condițiile în care s-a stabilit că reclamanții nu au justificat îndreptățirea lor la restituirea imobilului de pe malul lacului, pârâții nu justifică un interes pentru obținerea recunoașterii și consolidării dreptului lor de proprietate asupra terenului deținut în contradictoriu cu persoane cărora nu le-a fost recunoscut dreptul de proprietate.
În consecință, pentru motivele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă vor fi respinse apelurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de reclamanții
, domiciliat în T, nr. 9,.2,. 12, județ T și domiciliul procesual ales în B,-,. 7,. 24, -, domiciliat în C,-, județ C, domiciliată în T,-, județ T, domiciliat în T,-,. 1,. C,. 11, județ T, domiciliat în T, str. 9 -, -. A,. 26, județ T, -, ).ul defunctei ), domiciliată în T,-, județ T, domiciliată în T, -,. 4,. C,. 17, județ T și intervenient, cu domiciliul procesual ales în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 998/C din 02.06.2005, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 3634/2001, având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu intimații pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN T, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA, toți cu sediul în cu sediul în T,-, județ T, "AGROINDUSTRIALA DEALU" prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-, -4,. D,.13, județ T, " DUNĂREA" prin lichidator judiciar INSOLVENȚĂ, cu punct de lucru în T,-, -. F,.3, județ T, " ", cu sediul în T,-, județ T, "", cu sediul social în G,-, județ G; LINE. cu sediul în municipiul T,-, -elican, mezamin, județ T, "". cu sediul în municipiul T,-, județ T, "", cu sediul în municipiul T,-, județ T și "". cu sediul în municipiul T,-, județ
Respinge ca lipsite de interes apelurile formulate de pârâții
"", cu sediul în municipiul T,-, județ T și "". cu sediul în municipiul T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr. 998/C din 02.06.2005, pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. 3634/2001, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, ).ul defunctei ), intimatul intervenient și intimații pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN T, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA, "AGROINDUSTRIALA DEALU" prin lichidator judiciar, " DUNĂREA" prin lichidator judiciar INSOLVENȚĂ, " ", "" și LINE.
Respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond-
Red.dec.jud./05.03.2010
Tehnored.disp.gref./24 ex./09.03.2010
Emis 19 com./09.03.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
