Speta Legea 10/2001. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 259/
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de reclamanta, cu reședința în municipiul G,-, -. 2, etaj 4,. 57, județul G și pârâțiiPRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 174 din 10 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă în dosarul civil nr-, având ca obiect contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 34393 din 3.03.2009, depusă la dosar și apelanții pârâți Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1739-10812 din 27.02.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că potrivit măsurilor dispuse de instanță la termenul din data de 16 septembrie 2009, Primăria Municipiului C - Direcția Patrimoniu a depus la dosar, în copie, procesul-verbal nr. -/08.09.2009 și procesul-verbal nr. -/09.10.2009 privind listele alcătuite conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 pentru lunile septembrie și octombrie, precum și împrejurarea că nu au fost depuse la dosar relațiile solicitate Comisiei Județene pentru Acordarea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/20001, după care:
Apărătorul apelantei reclamante, față de înscrisurile înaintate de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului C, învederează că nici la acest termen nu au fost depuse listele întocmite în baza Legii nr. 10/2001 pentru perioada mai - iunie 2009. De asemenea, arată că nu au fost depuse la dosar relațiile solicitate Comisiei Județene pentru Acordarea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/20001. Întrucât aceste relații sunt utile soluționării cauzei, insistă ca ele să fie depuse și solicită ca instanța să revină cu adresă în vederea administrării acestei probe. Totodată, apreciază că există refuz din partea Primăriei Municipiului C să răspunsă la solicitările instanței, și în consecință solicită a se aplica sancțiunea amenzii față de persoana care se face vinovată pentru nedepunerea relațiilor solicitate. Insistă în aceste relații întrucât dorește să se stabilească în mod cert dacă există sau nu bunuri ce pot fi acordate în compensare, întrucât chiar în decizia, pronunțată într-un recurs în interesul legii, pe problema acțiunii în revendicare se recunoaște că Fondul Proprietatea este total nefuncțional.
Apărătorul apelanților pârâți învederează că s-a răspuns la solicitările instanței. Au fost întocmite o serie de liste de către Primăria C conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 care s-au depus la dosarul cauzei.
Deliberând, având în vedere faptul că au fost depuse de către Comisia constituită la nivelul Primăriei Municipiului C relațiile privind bunurile disponibile în portofoliul său în lunile septembrie-octombrie 2009, aceasta fiind situația actuală a bunurilor disponibile în portofoliul Comisiei, Curtea apreciază că s-a răspuns la solicitările sale și că relațiile pentru lunile mai-iulie 2009 nu mai sunt utile dată fiind situația actuală prezentată prin relațiile depuse.
Apărătorul apelantei reclamante învederează că nu s-a răspuns la adresa emisă de instanță către Comisia Județene pentru Acordarea Despăgubirilor. Arată că, la instanța de fond s-a depus o adresă de către Primăria Municipiului C conform căreia s-au demarat procedurile de identificare și punere în executare pentru. Astfel că, era necesar să se răspundă la această adresă, întrucât în faza executării silite se dau bunuri în compensare. Faptul că nu s-a răspuns apreciază că este un abuz de drept.
Apărătorul apelanților pârâți învederează că lista cu bunurile aflate în portofoliul Comisiei este cea întocmită conform art. 1 alin. 5 din Legea nr.10/2001.
Deliberând, cu privire la relațiile solicitate Comisiei Județene pentru Acordarea Despăgubirilor, având în vedere că în adresa nr. -/13.10.2009, Comisia face referire la bunurile cuprinse în lista întocmită conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, Curtea apreciază că s-a pronunțat în sensul arătat anterior.
Având cuvântul, pe rând, apărătorii părților, precizează că nu mai au alte cererii de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța, în raport de susținerile apărătorilor părților, constată terminată cercetarea judecătorească, dosarul fiind în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Apărătorul apelantei reclamante învederează că primul motiv de apel vizează interpretarea și aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 1 și art. 26 din Legea nr. 10/2001. S-a solicitat în principal acordarea unui teren în compensare și în subsidiar, în situația constatării unei imposibilități obiective de acordare a unui teren în compensare, pârâții să fie obligați la înaintarea dosarului pentru acordarea de despăgubiri bănești aferente imobilului preluat. Cu alte cuvinte, numai dacă nu ar fi fost posibilă acordarea unui bun prin echivalent, ca ultimă soluție ar fi despăgubirea bănească. Ori, în cursul soluționării dosarului s-a făcut dovada indubitabilă a existenței unor bunuri ce puteau face obiect al măsurii compensării. În sprijinul celor arătate, menționează practica CEDO care a constatat că soluția despăgubirilor a fost considerată o adevărată himeră. De asemenea, în decizia, în recurs în interesul legii, în acțiunea în revendicare, se recunoaște că Fondul Proprietatea este inoperal.
Al doilea motiv de apel vizează o chestiune formală de identificare a imobilului, prin dispozitivul hotărârii. Urmează ca prin hotărârea ce o veți pronunța să dispuneți cuvenita modificare în sensul precizării complete și corecte a imobilului ce face obiect al măsurilor reparatorii.
Concluzionând, se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la apelul pârâților, solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește chestiunea referitoare la nume învederează că din actele depuse la dosar rezultă că și este una și aceeași persoană, ortografia fiind greșită, și face trimitere la autoritatea de lucru judecat arătând că pentru imobilul din- prin hotărâre judecătorească s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la măsurile de reparație prevăzute de Legea nr. 10/2001 a lui. De asemenea, cu privire la faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de moștenitoare și a lui, această împrejurare s-a dovedit cu acte de stare civilă. prin testament a lăsat toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul său nepoatei sale, aceasta fiind moștenitor al proprietarului deposedat. Urmează a se avea în vedere și disp. art. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind persoana care a formulat notificarea.
Luând cuvântul, apărătorul apelanților pârâți solicită admiterea în parte a apelului reclamantei numai cu privire la modificarea dispozitivului hotărârii apelate. În urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond apus în aplicare dispozițiile Legii nr. 10/2001, partea având dreptul la despăgubiri.
Cu privire la apelul pârâților, se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca nefondate, cu cheltuieli de judecată. Intimata-reclamantă nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, calitate la care fac trimitere disp. art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001. Dacă se va trece peste motivul de mai sus, se solicită a fi avut în vedere faptul că, prin actul de vânzare-cumpărare aflat la fila 6 din dosar, imobilul din- a fost dobândit în anul 1919, în coproprietate de soții și, intimata reclamantă nefăcând dovada că este cel care a cules moștenirea de la. În subsidiar, se solicită admiterea apelului în parte și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării doar a Primarului Municipiului C la emiterea unei dispoziții de propunere privind acordarea de despăgubiri, și nu a unei dispoziții de acordare a despăgubirilor, cum în mod greșit a hotărât instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Reclamanta a chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului C, Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar solicitând instanței obligarea acestora la acordarea în compensare a unui imobil similar celui situat în C,-, compus din teren în suprafață de 178 mp și construcție, imobil preluat de către stat de la autorul reclamantei. În subsidiar reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri echivalente valorii de circulație a imobilului menționat.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a solicitat, prin notificarea trimisă pârâților în conformitate cu Legea nr. 10/2001, aplicarea măsurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv prin naționalizare de la autorul său, dar până la data formulării acțiunii nu a fost emisă nici o dispoziție de restituire.
Precizează că s-a adresat cu mai multe petiții pârâților care nu i-au dat nici un răspuns. Caracterul abuziv al preluării a fost deja stabilit prin sentința civilă nr. 4203/2000 a Judecătoriei Brașov.
Pârâții nu au formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise depuse înainte de pronunțare au solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, actele depuse nefiind suficiente pentru a se dovedi că unchiul reclamantei, este aceeași persoană cu proprietarul, iar reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea ambilor proprietari, și.
Au precizat pârâții că nici pe fond cererea reclamantei nu poate fi admisă pentru că pârâții nu dețin în patrimoniu bunuri sau servicii care pot fi date în compensare.
Prin sentința civilă nr. 174 din 10 februarie 2009 tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să emită dispoziție de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantei și să înainteze dosarul aferent notificării autorității competente, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru suprafața de 178 mp și construcție - casa de locuit cu două apartamente și două bucătării, situat în C,-.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu pentru că este succesoarea proprietarului (cunoscut și ca ), iar imobilul a fost preluat abuziv, prin naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950, fapt ce determină incidența prevederilor art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001.
Instanța a mai constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură și pentru că deși s-au făcut demersuri la autoritățile locale nu a putut fi identificat un bun ce ar fi putut fi atribuit reclamantei în compensare, instanța a stabilit că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii constând în despăgubiri, sens în care a stabilit obligat pârâții să emită dispoziție în acest sens și să înainteze dosarul autorității competente potrivit legii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâții Municipiul C, Primarul Municipiului C și Consiliul Local
În apelul formulat, reclamanta a susținut, în esență, că instanța de fond a nesocotit principiul restituirii în natură consacrat de Legea nr. 10/2001 și a stabilit că reclamanta are dreptul la despăgubiri deși pârâții nu au făcut dovada că nu ar mai exista terenuri în patrimoniul lor.
Precizează reclamanta că este de notorietate faptul că pârâții mai dețin terenuri libere pe raza Municipiului C, dar aceștia au refuzat să depună listele întocmite în conformitate cu art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 pentru toată perioada de desfășurare a litigiului. Susține că numai în situația în care s-ar reține o imposibilitate obiectivă absolută de acordare a unui bun în compensare ar trebui să se dea curs cererii de despăgubiri, ori o asemenea situație nu este dovedită.
A mai arătat reclamanta că instanța de fond a identificat greșit în dispozitivul sentinței apelate componența construcției preluată abuziv, aceasta fiind formată din clădire cu demisol, parter și 2 etaje având 3 apartamente (situate la parter, etajul I și etajul II), iar nu două apartamente și două bucătării.
În apelul lor, pârâții au susținut că instanța a reținut eronat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită prin raportare strict doar la unul dintre moștenitori, respectiv la, deși imobilul a fost cumpărat de și de soția sa, și că nu este cert că autorul reclamantei, este una și aceeași persoană cu proprietarul imobilului,.
Susțin apelanții pârâți că obligația de a emite dispoziție cu propunere de despăgubiri revine numai Primarului Municipiului C situație în care Municipiul C și Consiliul Local C nu au calitate procesuală pasivă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport cu criticile formulate, instanța reține următoarele:
Cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii;
Imobilul notificat de reclamantă, situat în C,-, a fost cumpărat prin actul autentificat sub nr. 1607/25.08.1919 de către și.
În lipsa altor moștenitori legali sau testamentari, la decesul, la 21 martie 1963, conform art. 2 din Legea nr. 319/1944, în vigoare la acel moment, întreaga succesiune rămasă de pe urma acesteia a fost culeasă de soțul supraviețuitor, respectiv de către.
Reclamanta are calitatea de moștenitor testamentar al defunctului, calitate dobândită în baza testamentului autentificat sub nr. 887/29.02.1964, astfel că în temeiul legatului universal conferit de acest testament reclamanta, care are vocația de a primi întreaga universalitate de bunuri a testatorului, respectiv dreptul de a culege toate bunurile din patrimoniul testatorului, are vocația de a redobândi și bunul cumpărat de soții în anul 1919 și naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin urmare, instanța nu poate reține critica apelanților pârâți cu privire la lipsa calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea întregului imobil din str. - pentru că dreptul asupra acestui bun s-a transmis prin moștenire legală de la la soțul supraviețuitor () și apoi, prin moștenire testamentară, de la acesta din urmă către reclamanta.
Nici nu era necesar să se dovedească împrejurarea că reclamanta are și calitatea de moștenitor al defunctei, cum eronat susțin apelanții pârâți, pentru că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în dosar, reclamanta este singura persoană care a depus notificare de restituire a imobilului ce a aparținut soților, iar în virtutea art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, care reglementează dreptul de acrescământ, reclamanta este singura persoană care poate beneficia de măsurile reparatorii pentru întreg imobilul, pentru că "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire". Rezultă de aici că, în lipsa notificării formulate de eventuali succesori ai, succesorul soțului supraviețuitor al acesteia beneficiază și de cotele ce s-ar fi cuvenit eventualilor succesori ce ar fi venit în concurs cu soțul supraviețuitor.
În același timp se reține că prima instanță a stabilit corect calitatea reclamantei de succesor al proprietarului imobilului, dl., și prin aceasta calitatea de persoană îndreptățită, declarația de notorietate dată de dl. Gr. fiind suficientă în privința dovedirii împrejurării de fapt a folosirii de către dl. și a prenumelui, prenume cu care era cunoscut în societate și pe care îl mai folosea în acte publice. Fiind o situație de fapt, folosirea de către o persoană și a unui alt prenume, a unui pseudonim sau a unui diminutiv poate fi dovedită cu martori, declarația autentică de notorietate fiind echivalentă, în această procedură, probei testimoniale.
În calitatea sa de persoană îndreptățită la a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reclamanta a solicitat ca în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din lege, pentru imobilul din C,-, imposibil de restituit în natură din pricină că a fost vândut unor terți de bună credință ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost confirmate în justiție prin hotărâre irevocabilă, autoritatea administrativă locală să fie obligată să-i acorde măsuri reparatorii constând în principal în compensarea cu alte bunuri (imobile) pe care le puteau oferi pârâții și numai în situația în care s-ar fi dovedit că asemenea bunuri nu există în mod obiectiv în patrimoniul pârâților, să i se acorde despăgubiri bănești, echivalente valorii de circulație a imobilului.
Solicitarea reclamantei de a se avea în vedere cu prioritate măsura compensării nu este vădit neîntemeiată pentru că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, text ce reglementează măsurile reparatorii prevăzute de această lege, "în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv".
Se observă din interpretarea textului legal citat că scopul cel mai important al Legii nr. 10/2001 a fost acela de a găsi modalitățile cele mai adecvate și echitabile de dezdăunare a foștilor proprietari sau a succesorilor lor pentru prejudiciile cauzate de preluarea de către stat a imobilelor acestora în baza unor acte sau fapte juridice calificate de lege ca abuzive. S-a considerat astfel de către legiuitor că măsura compensării cu alte bunuri echivalente ar fi o modalitate mai adecvată de reparație, cu atât mai mult cu cât modalitatea de despăgubire întrunește condiția acordului beneficiarului.
Deși prevăzută de lege și generoasă în aparență, măsura oferirii în compensare a unui imobil în schimbul celui preluat abuziv a fost însă deficitar reglementată de legiuitor, care a stabilit numai că măsura compensării se poate lua prin decizia sau dispoziția motivată a unității deținătoare (art. 1 alin. 3), primarii sau conducătorii acestor unități având obligația de a afișa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare (art. 1 alin. 5). Limitele acestei proceduri sunt evidente în condițiile în care identificarea și oferirea bunurilor imobile în compensarea celor care nu mai pot fi retrocedate este o abilitare a persoanei juridice deținătoare, singura competentă să stabilească care sunt bunurile de care are nevoie, întocmirea tabelului cu bunurile disponibile nefiind supus cenzurii instanței în această procedură ori într-o altă procedură reglementată în mod expres de legiuitor.
Lipsa de coerență și previzibilitate a dispozițiilor legale care reglementează această procedură de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, precum și lipsa unei proceduri legale de verificare a modului de îndeplinire a obligației de întocmire a tabelului cu bunurile disponibile a dat naștere la aplicarea discriminatorie de către autoritățile administrației locale constănțene a prevederilor legale privind compensarea, în lipsa unor criterii legale și transparente de acordare a unor bunuri în compensare în diferite situații, ridicându-se numeroase semne de întrebare cu privire la faptul de a ști de ce numai anumite persoane îndreptățite pot beneficia de această procedură în timp ce altele, cum este și cazul reclamantei, nu pot avea acces la o asemenea modalitate de reparație, prevăzută de lege.
cu alegerea între modalitatea de reparație prin compensare ori prin echivalent bănesc și pusă în fața realității privind absența funcționalității mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului "Proprietatea" (reținută constant în hotărârile în materie ale Curții Europene a Drepturilor omului, ca motiv de condamnare a Statului Român), reclamanta apelantă a optat cu prioritate, opțiune concordantă cu prevederile art. 1 alin. 3 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii în compensare, acceptând numai ca măsură subsidiară despăgubirile bănești.
Verificând posibilitatea reclamantei de a obține o satisfacție echitabilă în procedura compensării, instanța reține că autoritățile locale pârâte nu au finalizat operațiunea de inventariere a bunurilor din patrimoniul Municipiului C și de stabilire finală a bunurilor din acest inventar care ar putea fi incluse în tabelul întocmit în conformitate cu art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care la solicitarea instanței au comunicat că nu dețin momentan astfel de bunuri, astfel că șansa reclamantei de a obține un astfel de bun în viitor nu este absolut inexistentă.
Această constatare dedusă din actele prezentate de pârâți permit instanței să aprecieze că în speță nu s-a dovedit că măsura compensării, ca modalitate prioritară de restituire, nu mai poate fi în nici un caz aplicată și că reclamantei i s-ar cuveni numai despăgubiri bănești echivalente. Această posibilitate și opțiunea reclamantei de a proroga finalizarea procedurii de restituire numai odată cu epuizarea reală și obiectivă a șanselor sale de a primi un bun în compensare determină instanța să stabilească aplicabilitatea în speță a art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și să dispună, prin admiterea apelului, că reclamanta are dreptul, potrivit legii, să primească în principal o ofertă de despăgubire prin compensare și numai în subsidiar, să primească despăgubiri bănești.
Despăgubirea în oricare dintre modalități va trebui însă să privească întregul imobil din C,-, imobil care este compus din teren în suprafață de 178 mp și construcție casă de locuit cu, așa cum a fost descrisă și identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de dl. expert, clădirea având configurația descrisă în expertiză încă din anii 1938-1940, perioadă în care construcția cumpărată în anul 1919 (cu două apartamente și două bucătării) a fost refăcută.
În privința calității procesuale pasive a Municipiului C și a Consiliului Local C instanța reține că această critică nu se justifică în condițiile în care reclamanta a solicitat prin acțiune ca modalitatea de restituire să se facă în principal prin acordarea unui alt imobil în compensarea celui care nu mai poate fi restituit în natură.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre cel chemat în
judecată în calitate de pârât si cel indicat ca obligat în raportul juridic dedus judecății, identitate ce se regăsește în privința pârâților ca deținători ai terenurilor aflate în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale și care pot face obiectul compensării cu bunul imobil preluat abuziv de la autorul reclamantei.
Prin urmare, reținând că titularul dreptului de proprietate al bunurilor care face obiectul listelor întocmite conform art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 este numai Municipiul C iar oferta de dare în plată a acestor bunuri poate fi dispusă de Consiliul Local C, în calitate de organ deliberativ care hotărăște scoaterea unor bunuri din patrimoniul municipiului, se constată că ambii pârâți au calitate procesuală pasivă în acest capăt de cerere, critica pârâților și sub acest aspect fiind nefondată.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă instanța va admite apelul reclamantei și va respinge apelul pârâților iar în temeiul art. 274, la cererea apelantei reclamante, va obliga intimații pârâți la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul pârâților PRIMARUL MUNICIPIULUI
C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C,-, județul C, declarat împotriva sentinței civile nr. 174 din 10 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, ca nefondat.
Admite apelul formulat de reclamanta, cu reședința
în municipiul G,-, -. 2, etaj 4,. 57, județul G declarat împotriva sentinței civile nr. 174 din 10 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civilă în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARULUI MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL
Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că obligă pârâții să acorde, în principal, reclamantei bunuri sau servicii în compensare echivalente valoric imobilului din C,-, compus din teren în suprafață de 178 mp și construcție - casă de locuit având structura taje, ce nu poate fi restituit în natură, sau să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în situația în care la momentul executării hotărârii judecătorești nu vor dispune de astfel de bunuri sau servicii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații pârâții la 800 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red.dec.jud./14.01.2010
Tehnored.disp.gref./8 ex./14.01.2010
Emis 4 com./14.01.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
