Speta Legea 10/2001. Decizia 266/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 266/2009
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de către reclamantele, precum și de pârâta, împotriva deciziei civile nr.54 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.4472/85008 având ca obiect partaj judiciar.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură concluzii din partea reclamantelor recurente și.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 22 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 5780/2007 a Judecătoriei Sibiua fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și completată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâta, a fost admisă în parte și cererea reconvențională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamantele și, în consecință,
A fost obligată pârâta să își dea acordul pentru eliberarea autorizației de construire pe numele reclamantelor conform certificatului de urbanism nr. 2114/2005, respectiv pentru schimbarea destinației și amenajării locuinței din garaj prin construirea anexei în imobilul situat în Sibiu,-, iar în caz de refuz, sentința va ține loc de consimțământ.
Pârâtele reconvenționale au fost obligate să pună la dispoziția reclamantei reconvenționale întreaga documentație privitoare la schimbarea destinației și amenajării locuinței din garaj prin construirea anexei din imobilul menționat.
Au fost respinse celelalte petite din acțiune și din cererea reconvențională; au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în anul 2000 reclamantele au construit dintr-un garaj o locuință din zidărie și fundație de beton. După ce au fost sancționate contravențional, au dorit să intre în legalitate, însă pârâta coproprietară refuză să-și dea acordul necesar obținerii autorizației de construire, instanța de fond apreciind acest comportament ca fiind un abuz din partea pârâtei.
Cererea acesteia din urmă de a i se pune la dispoziție toate documentele referitoare la construcție, a fost considerată întemeiată pentru că este coproprietară asupra terenului.
În ce privește cererea referitoare la magazia din lemn, prima instanță a reținut că nu este neîntemeiată pentru că reclamanta reconvențională are în posesie această magazie.
Referitor la sistarea indiviziunii asupra terenului, s-a constatat că din raportul de expertiza rezultă că terenul imobilului este incomod partajabil în natură, iar sistarea ar crea servituți și pârâtele reconvenționale ar fi nevoite să-și mute construcția.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantele cât și pârâta.
În apelul declarat de reclamantele și, acestea au solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererilor lor, cu motivarea că după pronunțarea sentinței au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, instanța a dispus îndreptarea erorii din al.3 rândul 4 însă atunci când redă textul se redă alin.4 din dispozitivul sentinței, iar reclamantele apreciază că este o eroare materială, pentru că instanța a obligat pârâta să-și dea acordul pentru eliberarea autorizației de construire pe numele reclamantelor conform certificatului de urbanism nr.2114/2005. Conform acestui certificat se impunea eliberarea autorizației atât pentru transformarea garajului, cât și pentru construirea anexei.
Reclamantele apreciază că sentința instanței de fond este nelegală în ce privește obligarea lor de a preda reclamantei reconvenționale întreaga documentație privind construcția, pentru că documentația care a stat la baza emiterii certificatului de urbanism din 2005 fost depusă la dosar, iar ele nu mai dețin niciun act suplimentar.
Prin apelul său, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatele-reclamante ca nefondată, în ce privește obligarea la consimțământ pentru eliberarea autorizației de construcție, și admiterea cererii reconvenționale de sistare a stării de indiviziune conform variantei 2 din raportul de expertiză.
Pârâta a susținut în motivarea apelului, că intimatele încearcă să intre în legalitate pe un teren aflat în indiviziune, care este și proprietatea pârâtei, încălcându-i-se dreptul de dispoziție în calitate de proprietar tabular. Refuzul pârâtei de a-și da consimțământul este justificat de faptul că suprafața construită a construcției ridicată fără autorizație de construcție, este cu mult mai mare decât cea prevăzută în certificatul de urbanism.
Se mai arată că greșit a respins instanța de fond cererea de ieșire din indiviziune atât cu privire la teren, cât și cu privire la pod, pentru că nu are nici o relevanță faptul că este necesară instituirea unui drept de servitute. Nu corespunde realității că trebuie mutată construcția, ceea ce trebuie mutat este garajul din lemn în suprafață de 17,84 mp.
În ce privește sistarea, pârâta susține că ieșirea din indiviziune nu este imposibilă, întrucât expertul a propus o variantă care poate fi pusă în practică.
Referitor la partajarea podului, aceasta este posibilă, conform expertizei efectuate, iar suprafața propusă a fi în indiviziune nu este foarte mare și greșit a reținut instanța că o astfel de partajare contravine normelor, deoarece aceasta nu rezultă din expertiză.
În ce privește predarea garajului, se reține de către prima instanță că acesta este deja în posesia sa, ceea ce nu este adevărat, deoarece este vorba despre garajul din lemn de 17,84 mp, care îi aparține apelantei, conform convenției încheiate în 1999 între apelantă și intimate, dar care în prezent este folosit în exclusivitate de acestea.
Prin decizia civilă nr. 185/2008 Tribunalul Sibiua admis apelul declarat de reclamantele și și apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.5780/2007 a Judecătoriei Sibiu, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-și dea acordul pentru eliberarea autorizației de construire, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor reconvenționale să pună la dispoziția reclamantei reconvenționale întreaga documentație.
S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
În ce privește apelul pârâtei, instanța a constatat că în mod corect s-a reținut că nu este posibilă sistarea stării de indiviziune asupra terenului decât cu instituirea unor servituți de trecere și de vedere care reprezintă inconveniente majore pentru părți, astfel că s-a considerat că terenul este în coproprietate forțată și nu poate fi partajat. În privința podului, de asemenea s-a apreciat că este în indiviziune forțată, nefiind posibilă sistarea asupra acestui imobil.
Referitor la predarea garajului, instanța de apel a arătat că între părți a intervenit o înțelegere care nu a ajuns la termen, astfel că reclamantele pot folosi garajul aflat în centrul curții comune, pe toată durata vieții pârâtei.
Critica privind obligarea pârâtei la consimțământ a fost considerată fondată, întrucât cele două construcții sunt pe terenul aflat în indiviziune și s-ar încălca dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului.
Apelul reclamantelor a fost apreciat ca fondat doar în parte, numai în ce privește obligarea acestora de a pune la dispoziția pârâtei documentația privitoare la schimbarea destinației și amenajării locuinței din garaj, având în vedere că cererea de obligare a pârâtei de a-și da acordul la eliberarea documentației este neîntemeiată.
Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs ambele părți.
În expunerea criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, reclamantele și arată că refuzul pârâtei de a-și da acordul pentru edificarea construcției și schimbării destinației îmbracă forma unui abuz de drept, iar motivele expuse de Tribunalul Sibiu nu au fundament real. Nu se poate reține încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului mai ales că, viitoarea construcție se va realiza exact pe locul unde se află edificată în prezent o altă construcție ce a fost folosită dintotdeauna de reclamante. Terenul din litigiu este folosit în modalitatea prezentă de ani de zile, iar dreptul de proprietate al pârâtei nu este încălcat.
Instanța nu arată care este prejudiciul pe care îl suferă pârâta dacă și-ar da acordul pentru obținerea autorizației de construcție.
În expunerea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pârâta a arătat că soluția instanței de fond cu privire la ieșirea din indiviziune este nelegală.
Instanța de apel motivează că apariția servituții de trecere și vedere reprezintă un inconvenient major, ori recurenta arată că nu a solicitat și nici nu solicită despăgubiri pentru servitutea de trecere, iar dacă servitutea de vedre ar fi un inconvenient major, se obligă să desființeze fereastra a cărei existență presupune apariția servituții.
Recurenta mai susține că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune atâta timp cât există posibilitatea practic de a se realiza sistarea acesteia, conform art. 728 Cod civil, iar motivarea instanței de apel că părțile se află în stare de coproprietate forțată și perpetuă este nejustificată.
Pe de altă parte, chiar reclamantele au solicitat sistarea indiviziunii.
Și în ceea ce privește partajarea podului, soluția este nelegală.
Prin decizia civilă nr. 399/2008, Curtea de APEL ALBA IULIA admis recursurile, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, față de prevederile art.728 alin 1. civ. ieșirea din indiviziune poate fi cerută oricând, de către oricare dintre coindivizari. Împotriva cererii de împărțeală se poate opune numai existența unei convenții de partaj voluntar încheiat între coindivizari sau prescripția achizitivă conform art. 729. civ.
În dreptul civil român sunt prevăzute cazurile coproprietății lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine (situația în care lucrurile se află chiar pe linia despărțitoare a celor două fonduri), coproprietății despărțiturilor dintre două imobile (zidul, șanțul, gardul - art. 590-609. civ), coproprietății asupra părților comune din clădirile cu două sau mai multe apartamente având proprietari diferiți și coproprietățile asupra bunurilor considerate de familie, situații ce nu se regăsesc în prezenta cauză.
Părțile sunt coproprietare asupra unei suprafețe de teren de 580 mp în cotă de fiecare,dar, în mod nelegal și cu neaplicarea corectă a textelor legale arătate, instanța de apel a apreciat că această coproprietate este una forțată și perpetuă, excepție de la dispozițiile art. 728. civ. Împrejurarea că în situația unei împărțeli s-ar crea o servitute de trecere și una de vedere, nu constituie un inconvenient major, așa cum greșit reține instanța de apel.
Referitor la susținerile reclamantelor privitoare la refuzul pârâtei de a-și da acordul pentru realizarea construcțiilor, instanța de recurs a apreciat că instanța de apel, prin modificarea soluției instanței de fond sub acest aspect, nu a aplicat corect dispozițiile art. 54 din Constituția României și art. 970 alin 1. civ. potrivită căruia dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună credință. Instanța de apel nu a analizat dacă în speță acest refuz este un abuz de drept sau nu. Motivarea instanței excede acestei analize. Împrejurarea că reclamantele încearcă să obțină o autorizație pentru o construcție deja existentă, dar și pentru un alt corp de construcție și astfel s-ar încălca dreptul de proprietate al pârâtei nu justifică existența sau inexistența unui abuz de drept întrucât toate părțile sunt proprietare și au dreptul să se bucure de atributele acestui drept.
Prin decizia Curții s-a statuat că, în rejudecare, instanța de apel va respecta dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă și ale art. 129 alin 5. proc. civ. ordonând administrarea probelor pe care le consideră necesare în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Rejudecând apelul, Tribunalul Sibiua pronunțat decizia civilă nr. 54/2009, prin care a admis apelurile părților, a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că a respins că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-și dea consimțământul pentru eliberarea autorizației de construire precum și capătul de cerere privind obligarea predării documentației.
Reclamantele au fost obligate să-i lase pârâtei în deplină proprietate și posesie magazia de lemn înscrisă în CF 19264 Sibiu, compensând cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, din expertizele efectuate în cauză și din schițele depuse de experți, rezultă cu certitudine că sistarea stării de indiviziune este imposibilă pentru că s-ar fărâmița excesiv imobilul și s-ar încălca dispozițiile regulamentului general de urbanism în ce privește distanțele minime față de limitele laterale ale parcelei, procentul de ocupare și frontul la stradă.
Instanța de apel a considerat că varianta de dezmembrare propusă încalcă toate interdicțiile prevăzute de regulamentul menționat și de Legea nr. 50/1991.
În privința podului s-a reținut că acesta constituie parte comună indiviză.
S-a concluzionat că, în aceste condiții, nu se poate reține în sarcina pârâtei exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât reclamantele au edificat construcția cu rea credință.
Decizia instanței de apel, pronunțată în rejudecare, a fost recurată atât de reclamante cât și de pârâte.
Prin recursul formulat, reclamantele solicită admiterea cererii principale, cu excepția capătului privind sistarea stării de indiviziune, susținând că instanța nu a reținut că s-a solicitat consimțământul pârâtei atât pentru schimbarea destinației și amenajării de locuință din garaj, cât și pentru construire anexă. Acestea nu au edificat o construcție nouă, ci a transformat garajul în locuință, iar anexa doresc să o construiască în locul magaziei, proprietatea lor, aflată pe porțiunea de teren pe care acestea o folosesc dintotdeauna. Susțin că pârâta refuză în mod nejustificat să-și dea acordul, deși nu există niciun impediment din punct de vedere tehnic, fiind eliberat certificatul de urbanism.
Se mai arată că părțile folosesc fiecare în mod exclusiv câte o porțiune de teren, iar construcțiile pentru care se cere consimțământul pârâtei se află în partea a terenului, respectiv partea folosită de reclamante.
În privința magaziei de lemne, reclamantele arată că instanța de apel nu a motivat decizia în niciun fel, iar această magazie este folosită de pârâtă și se află în posesia ei.
În drept se invocă art. 299, art.300, art. 304 pct. 8 și 9, art. 274, toate din proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fl. 20).
Intimata a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată (fl.27-30).
Prin recursul formulat, pârâta a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale și în ce privește sistarea stării de indiviziune asupra terenului și podului, conform expertizelor întocmite în cauză și obligarea reclamantelor să-i predea magazia de 17,84 mp.
Pârâta critică hotărârea atacată, susținând că instanța de apel a ignorat în totalitate decizia instanței de recurs, care a stabilit că cele două servituți nu sunt un impediment major, dacă se dorește sistarea stării de indiviziune.
În ce privește servituțile, pârâta arată că instituirea acestora este o propunere din partea expertului pentru sistarea indiviziunii asupra terenului, pe care recurenta a acceptat-
Se mai susține că din expertiza întocmită de expertul rezultă că este posibilă partajarea podului, iar în ce privește magazia pe care reclamantele trebuie să i-o predea, această anexă este cea notată cu nr. 3 pe schiță și nu cea de la nr. 3, care nu este trecută în CF.
Recurenta arată de asemenea că, atât timp cât nu este sistată indiviziunea asupra terenului, nu poate fi obligată să-și dea acordul pentru edificarea unor construcții pe terenul aflat în coproprietate.
În drept se invocă art. 728. civ. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3,. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fl. 33).
Verificând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de casare nr. 399/2008, instanța de recurs a dezlegat problema referitoare la felul coproprietății părților asupra terenului, statuând că această coproprietate nu este una forțată și perpetuă, și că este posibilă sistarea stării de indiviziune, conform dispozițiilor art. 728. civ.
Potrivit art. 315.proc.civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Nesocotind cele stabilite prin decizia de casare, instanța de apel, rejudecând pricina, a pronunțat hotărârea atacată, cu încălcarea dispozițiilor art. 315.proc.civ.
Astfel, deși s-a stabilit că este posibilă sistarea indiviziunii asupra terenului și s-a dispus administrarea probelor necesare, instanța de apel a hotărât că, din baza probelor dispuse în ciclul procesual anterior, rezultă cu certitudine că este imposibilă sistarea stării de indiviziune, întrucât s-ar fărâmița excesiv terenul și s-ar încălca prevederile Codului civil, ale Lg. nr. 50/1991 și ale Regulamentului general de urbanism.
Instanța de apel a pronunțat această decizie fără a avea în vedere că se impunea efectuarea unei noi expertize, care să propună variante de partajare a terenului. Aceasta cu atât mai mult cu cât în fapt, cel puțin în ceea ce privește suprafața din spatele apartamentelor ( grădina ), terenul este partajat de părți printr-un gard și este folosit de acestea conform acestui partaj de folosință de mai mulți ani, deși se reține starea conflictuală între ele. De altfel, prin motivele de recurs, ambele părți recunosc existența acestei modalități de folosire a terenului.
Întrucât instanța de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor date de instanța de control judiciar în ce privește incidența și aplicarea dispozițiilor art. 728. civ. pronunțând o hotărâre care contravine prevederilor art. 315 proc. civ. Curtea constată că recursul pârâtei sub acest aspect este fondat, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct.9 proc. civ.
Având în vedere că pentru modificarea deciziei atacate se impune administrarea de probe noi, în baza art. 312 alin. 3.proc. civ. Curtea va casa decizia atacată și va trimite cauza Tribunalului Sibiu, spre rejudecarea apelului.
Pentru a pronunța o hotărâre temeinică atât în ce privește acțiunea principală cât și cererea reconvențională, în baza art. 312.proc. civ. Curtea va admite și recursul reclamantelor, întrucât în funcție de modalitatea de partajare, se va aprecia dacă se mai impune sau nu obligarea pârâtei să-și exprime acordul.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui supliment la raportul de expertiza topografică, prin care expertul să propună variante de sistare a stării de indiviziune a terenului, având în vedere că în fapt există o partajare cel puțin a terenului din spatele apartamentelor, pe care se află și construcțiile în litigiu, urmând ca în funcție de varianta de sistare însușită de instanță să se constate dacă edificatele pentru care se solicită consimțământul pârâtei se mai află sau nu pe terenul în indiviziune.
În măsura în care se va considera că restul terenului nu este partajabil, instanța va aprecia asupra posibilității de a menține în indiviziune această suprafață, de sub construcții și aferentă acestora.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere și celelalte aspecte criticate de părți.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312.proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9.proc. civ. Curtea va admite recursurile părților, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.
În baza art. 315.proc. civ. instanța de trimitere se va conforma celor dispuse mai sus.
Față de soluția dată ambelor recursuri și de prevederile art. 274.proc. civ. în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele și și de pârâta împotriva deciziei civile nr.54/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Casează decizia atacată și dispune trimiterea cauzei către Tribunalul Sibiu pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 Mai 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Tehnored.
2ex/15.06.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina
