Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 636/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 636/2009

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții, având ca obiect drepturi bănești, împotriva sentinței civile nr.370/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Completul nou constituit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală din 25 mai 2009, păstrat cauza pentru judecată.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar adeverința nr.4376/7/A/25.05.2009 din partea recurenților reclamanți.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr- reclamanții, au chemat în judecată pârâții TRIBUNALUL HUNEDOARA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și CNCD solicitând să fie obligați să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu 01.01.2004, respectiv 07.06.2004 pentru reclamanta și 01.03.2005 pentru reclamanta până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și în viitor, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație; s-a solicitat efectuarea mențiunilor respective în carnetul de muncă;

În motivare s-a arătat că s-au acordat sporuri salariale unor categorii de salariați care gestionează informații clasificate.

S-au invocat prevederile art.3 din Legea nr.444/2006 de aprobare a nr.OG19/2006 care prevede că pentru păstrarea confidențialității, în funcția de certificatul - avizul - de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază.

S-au mai invocat și prevederile art.15 al.1 din nr.OG6/2007 prin care s-a prevăzut că aceste sporuri se acordă nu numai funcționarilor publici prevăzuți de Legea nr.444/2006, ci și altor categorii, respectiv cei din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

Se concluzionează că intenția legiuitorului este clară în sensul de a acorda acest spor tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute de Legea nr.444/2006.

În drept s-au invocat prevederile art.30 al.3 din nr.OG137/2000, art.20 al.3 din Legea nr.656/2002 și art.3 din nr.OG19/2006.

Ministerul Justiției a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondata, afirmând că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

S-a mai susținut că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul Ordonanței nr.137/2000; astfel, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.

Examinând toate dispozițiile legale este evident că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare a cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține situația comparabilă - element necesar pentru putea vorbi de discriminare.

În unele situații acordarea sporului este condiționată de existența unor alocații bugetare; de asemenea, conținutul concret al diferitelor atribuții de serviciu precum și diversele sisteme de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.

S-a concluzionat că situațiile diferite în care se află diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.

CNCD a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Având în vedere că toți judecătorii s-au abținut de la judecarea acuzei, Curtea de Apel prin încheierea nr. 97/F/CC/2008 a admis cererile de abținere și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Alba.

După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Alba, Curtea de Apel Alba Iuliaa depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr.370/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, cât și împotriva pârâtului CNCD B, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că nr.OG19/2006 și apoi Legea nr.444/2006 prevăd acordarea sporului de confidențialitate de 15% cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract, angajaților din instituții publice de apărare națională de ordine publică și siguranță, iar reclamanții în calitate de judecători, nu pot beneficia de acest spor, neîncadrându-se în prevederile legale menționate.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că reclamanții nu dețin certificat de acces la informații clasificate și că nu operează cu astfel de informații.

Prin prisma dispozițiilor nr.OG137/2000 s-a reținut că în speță nu se poate constata existența unei discriminări câtă vreme atribuțiile concrete de serviciu ale magistraților sunt diferite față de alte categorii profesionale care intră sub incidența legilor menționate, deci nu există între acestea situații comparabile sau analoage pentru a putea opera discriminarea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în consecință, admiterea cererii formulate.

În motivare recurenții reiterează, în esență, motivele privind discriminarea judecătorilor și procurorilor, în raport cu judecătorii militari și membrii în privința sporului de confidențialitate.

Totodată, invocă art.14 din CEDO, art.6 alin.1 din CEDO și art.1 Protocolul 12 la Convenție.

Prin întâmpinare (10), pârâta Curtea de Apel Alba Iuliaa invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.

Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului (12-14).

Recurenții au depus adeverința nr. 4376/7/A/2009 eliberată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Verificând legalitatea și temeinica sentinței atacate, Curtea reține următoarele:

În baza art.137 (1) Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Din această perspectivă este a se reține că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia se impune a fi respinsă, întrucât această instituție, în calitate de ordonator secundar de credite, are atribuții în ceea ce privește calculul și plata indemnizației reclamanților, cât și în ceea ce privește calitatea sa de operator în carnetul de muncă al acesteia.

Va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de CNCD deoarece această instituție poate fi citată numai în calitate de expert, nu și de parte într-un litigiu în care se invocă discriminarea.

Pretențiile formulate de reclamanți pe perioada 01.--23.-, respectiv 07.--23.10.2004 în ceea ce o privește pe reclamanta sunt prescrise, fiind formulate cu depășirea termenului de prescripție de trei ani reglementat de art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, astfel că în urma admiterii excepției prescripției pentru această perioadă instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanți pentru obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate, aferente perioadei 01.01.2004-23.10.2004 ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, Curtea reține:

Prin decizia nr. 46 pronunțată de - Secțiile Unite, în dosar nr.27/2008, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.

Reclamanții, în perioadele menționate în adeverința depusă la fila 46, au avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Hunedoara.

Potrivit art.329 Cod pr.civilă:

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Deciziile prin care se soluționează sesizările se pronunță de Secțiile Unite ale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea

Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe."

Având în vedere aceste din urmă dispoziții legale enunțate și raportat la faptul că printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii, problematica sporului de confidențialitate în privința magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a fost tranșată în sens pozitiv, Curtea, raportat la dispozițiile art.312 Cod procedură civilă va admite recursul de față, va modifica în parte sentința atacată, va admite în parte acțiunea reclamanților și va obliga pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară, corespondent raporturilor de serviciu dovedite cu adeverința depusă, după cum urmează:

- pe perioada 24.10.2004-15.05.2007 pentru reclamantul,

- pe perioada 24.10.2004-15.12.2008 (data pensionării) pentru reclamanta;

- pe perioada 24.10.2004-13.05.2009 (data pensionării) pentru reclamanta;

- pe perioada 01.03.2005-25.05.2009 și în continuare, pentru reclamanta;

- respectiv 24.10.2004-25.05.2009 și în continuare, pentru restul reclamanților, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.

În baza art.3 din decretul nr.92/1976, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia va fi obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat, recursul formulat de reclamanții:, împotriva sentinței civile nr.370/02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr-.

Modifică sentința atacată după cum urmează:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2004, respectiv 07.06.2004 pentru reclamanta - 23.10.2004, invocată din oficiu, de către instanță.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.

Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara și în consecință:

Obligă pârâții să plătească reclamanților, corespunzător raportului de serviciu al fiecărui reclamant, drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate, în procent de 15 %, din indemnizația brută lunară, după cum urmează:

- pe perioada 24.10.2004-15.05.2007 pentru reclamantul,

- pe perioada 24.10.2004-15.12.2008 (data pensionării) pentru reclamanta;

- pe perioada 24.10.2004-13.05.2009 (data pensionării) pentru reclamanta;

- pe perioada 01.03.2005-25.05.2009 și în continuare, pentru reclamanta;

- respectiv 24.10.2004-25.05.2009 și în continuare, pentru restul reclamanților; sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.

Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților, conform prezentei hotărâri.

Respinge acțiunea formulată de reclamanți privind obligarea pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de confidențialitate, aferente perioadei 01.01.2004 - 23.10.2004, ca fiind prescrisă.

Respinge în rest, pretențiile reclamanților,.

Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul D, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

29 Mai 2009

Red:/23.06.2009

Judecători fond:

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 636/2009. Curtea de Apel Alba Iulia