Speta Legea 10/2001. Decizia 274/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

INSTANȚĂ DE APEL

DECIZIA NR.274

Ședința publică de la 11 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Paula Păun

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica

Grefier: - - - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta domiciliată în Germania, 49624,- și cu domiciliul procedural ales în România, la familia - pentru,-, localitatea C-N, județul C, împotriva sentinței civile nr. 723 din 22.06.2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 174/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns procurator, pentru apelanta reclamantă, reprezentată de avocat și avocat pentru intimata pârâtă Primăria.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier a de ședință, după care:

Avocat, pentru apelanta reclamantă, a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură la următoarea adresă: fam., pentru,-, localitatea C-N, județul A depus la dosarul cauzei 3 planșe fotografice.

Avocat, pentru intimata pârâtă Primăria, a depus la dosarul cauzei o copie de pe Hotărârea nr.14 din 23.08.2000 emisă de Consiliul Local al comunei, inclusiv exemplar pentru comunicare și adresa nr.4446/11.06.2008 emisă de aceeași instituție.

Instanța a procedat la comunicarea unui exemplar de pe copia depusă de apărătorul intimatei pârâte către apărătorul apelantei reclamante, care a precizat că a observat înscrisul și nu solicită acordarea unui termen în acest sens.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față, punându-i în vedere procuratorului apelantei reclamante, că, în raport de dispozițiile art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă, nu poate depune decât concluzii scrise.

Avocat, pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii contestației și restituirea în natură a terenului în suprafață de 3647 mp, precizând că obiectul cererii îl constituie ambele dispoziții din anul 2005. depus concluzii scrise. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Procurator, pentru apelanta reclamantă, a depus concluzii scrise.

Avocat, pentru Primăria, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate, ca legală și temeinică. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Reclamanta a formulat contestație în baza Legii 10/2001 împotriva Dispozițiilor nr.1320 din 30 sept.2005 și 1662 din 15 noiembriem2005 emise de Primarul Com. Jud. D, solicitând, prin precizarea din 09 februarie 2006, constatarea nulității absolute parțiale Dispoziției nr.1320, întrucât pentru justificarea nerestituirii în natură, ci prin echivalent, a suprafeței de teren ocupată de Școala Nr.2, se face referire la un articol abrogat din Lg.10/2001, și completarea Dispoziției Nr.1662, în sensul restituirii în natură și a suprafeței de 3256 mp. teren folosit în prezent de4 Școala Nr.2.

S-a motivat în esență că prin notificarea nr.402/N/2001, reclamanta a solicitat în baza Lg.10/2001 restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de la părinții săi și; inițial i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru aceste imobile, ulterior, după apariția Legii -, a solicitat restituirea în natură, iar prin Dispoziția nr.1320/2005 s-au acordat titluri de valoare pentru teren; prin Dispoziția nr.1662 din 15 nov.2005, s-a dispus restituirea în natură numai în parte a terenului, respectiv pentru două suprafețe de teren, nefiind restituit în natură terenul ocupat de Școala Nr.2, situat între cele două suprafețe restituite.

S-a arătat că terenul în litigiu este folosit de școală, și poate fi restituit în natură.

Prin sentința civilă nr.723 din 22 iunie 2006, pronunțată în dosar nr.174/2006, Tribunalul Dolja respins contestația.

Pentru a se pronunța astfel, în raport de actele dosarului, instanța a reținut că acțiunea nu este dovedită, impunându-se efectuarea unei expertize, probă ce fost pusă în discuția părților, însă contestatoarea nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize în cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta, motivând în esență că prima instanță în mod greșit nu a făcut aplicarea art.129 alin.5 c,pr.civ. în sensul că nu a avut rol activ pentru administrarea tuturor probelor utile și concludente în soluționarea cauzei; chiar dacă reclamanta inițial a apreciat că erau suficiente actele dosarului pentru soluționarea cauzei, instanța avea obligația legală să completeze probele dosarului.

S-a motivat de asemenea că Tribunalul nu a avut în vedere dispozițiile Legii 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Lg.247/2005, care impun regula restituirii în natură, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, având caracter de excepție.

Prin cererea de apel s-a solicitat administrarea tuturor probelor necesare pentru soluționarea cauzei.

Apelanta reclamantă, personal și prin procurator a depus la dosar mai multe precizări ale motivelor de apel, solicitând în esență restituirea în natură și a terenului folosit de Școala Nr.2, Jud.

S-au depus la dosar de asemenea mai multe înscrisuri, schițe și planșe fotografice cu referire la terenul în litigiu.

Prin încheierea din 21 februarie 2008, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, instanța a încuviințat cererea de probatorii formulată de apelanta reclamantă prin apărător, de efectuare a unei expertize topografice pentru identificarea terenului în litigiu.

Expertiza a fost efectuată de expert care, prin raportul de expertiză depus la dosar a concluzionat în sensul că suprafața solicitată a se restitui în natură este situată în intravilanul Com. având o suprafață de 3647 mp. iar ca vecinătăți: N - Școala Nr.2, E - 1 - 1432 mp. restituiră reclamantei prin Dispoziția nr.1662/2005; S - drum comunal 29; V - 3 - 2918 mp. suprafață restituită reclamantei prin Dispoziția nr.1662/2005; s-a precizat de asemenea că pe terenul în litigiu se găsesc terenul de sport, hidrofor și robinete de apă, precum și din beton și schelet metalic, ce este dezafectată și fără geamuri. La raportul de expertiză s-a întocmit și schiță cu terenul în litigiu.

În ședința din 29 mai 2008 instanța, din oficiu, a pus în discuție completarea raportului de expertiză în sensul individualizării prin întindere și dimensiuni a tuturor suprafețelor de teren afectate amenajărilor existente pe terenul în litigiu (robinet de apă, hidrofor, seră, teren de sport) și, eventual, a terenului liber; de asemenea, expertul să precizez dacă hidroforul asigură alimentarea cu apă a școlii sau există altă sursă de alimentare, precum și întinderea suprafeței de teren aferentă școlii, în afara terenului în litigiu.

S-a pus în discuție de asemenea înaintarea unei adrese către Primăria Com., pentru a se comunica întinderea terenului aferent Școlii generale nr.2 din Com., Jud.

Părțile prezente au fost de acord cu completarea probatoriilor în sensul celor menționate, iar instanța a dispus în consecință.

Prin adresa nr.4446 din 11 iunie 2008, Primăria Com. a comunicat instanței că suprafața terenului aferent curții Școlii Nr.2 din Com., ce excede suprafeței de teren revendicată de reclamantă, este de 5126 mp. iar suprafața de teren de 3460 mp. ce se află în litigiu are destinația de bază sportivă, parțial, și curte școală; s-a înaintat și o schiță a imobilului în litigiu.

Prin suplimentul la raportul de expertiză și schița anexă, expert a precizat că terenul de sport ocupă 1416 mp. hidroforul - 4 mp. robinetele de apă cu suportul pe care sunt instalate, cca.2 mp. - 65 mp. iar suprafața de teren liberă este de 2096 mp. S-a precizat de asemenea că hidroforul asigură alimentarea cu apă a școlii și nu există altă sursă de alimentare cu apă, iar întinderea suprafeței de teren aferentă școlii, în afara terenului în litigiu, este de 5120 mp. teren.

S-a arătat de asemenea de către expert că, pentru a putea fi folosite în continuare hidroforul și robinetele de alimentare cu apă a elevilor, este necesară o suprafață de teren care să permită accesul elevilor din curtea școlii spre aceste robinete, iar această suprafață se apreciază de cca.70 mp.

Intimata pârâtă prin apărător a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr.14 din 23 august 2000 Consiliului Local al Com., prin care se aprobă plan al Com. și Regulamentul de urbanism aferent.I și II împreună cu anexele aferente, nr.87/54/dec.1999, întocmit de către SC SA C, susținând că terenul în litigiu face parte din domeniul public.

S-au depus de asemenea note și concluzii scrise.

Părțile nu au formulat obiecțiuni cu referire la cele constatate prin Suplimentul la raportul de expertiză, și nu au formulat alte cereri de probatorii, în cauză.

Apelul se va admite pentru următoarele considerente:

Astfel, prin Dispoziția nr.1320 din 20 septembrie 2005, ca de altfel și prin Dispoziția nr.126/2001 a Primarului Comunei, Jud. D, s-a recunoscut reclamantei, în temeiul Legii 10/2001, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, singura problemă în discuție fiind modalitatea de restituire, în natură sau prin echivalent.

Prin Dispoziția nr.1662 din 15 nov.2005 a Primarului Comunei, s-a dispus restituirea în natură, în parte, a terenului ce face obiectul notificării și pentru care se recunoscuse dreptul de proprietate prin dispozițiile anterioare; nu s-a dispus însă restituirea suprafeței folosită de Școala Nr.2, care este situată între cele două parcele restituite, în suprafață de 2432 mp. și respectiv 2918 mp. teren, și care face obiectul prezentului litigiu.

Ca atare, obiectul contestației îl constituie restituirea în natură a suprafeței de teren folosită de Școala Nr.2, dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la acest teren fiind recunoscut prin dispozițiile emise anterior de către intimată.

Prin urmare, în acest cadru procesual, al contestației de față formulată de reclamantă, intimata nu mai poate susține nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, invocând propria culpă în recunoașterea dreptului de proprietate prin dispozițiile emise în baza Legii 10/2001.

Nu se poate invoca de asemenea nici dreptul de proprietate publică asupra terenului, întrucât, în primul rând HCL depusă la dosar nu este de natură să facă dovada sub acest aspect, cu privire la terenul în litigiu, iar pe de altă parte, imobilele fiind preluate abuziv - motiv pentru care s-a și recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin dispozițiile emise în baza Lg.10/2001 - nici nu mai intră în discuție recunoașterea vreunui drept al Statului, prin organele sale, cu privire la aceste imobile.

În ceea ce privește modalitatea de restituire, cu referire la terenul în litigiu, solicitarea contestatoarei, în parte este întemeiată.

Aceasta deoarece, potrivit art.9 din Lg.10/2001 R, în raport de modificările intervenite prin Lg.247/2005, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, aceasta constituind regula, iar restituirea prin echivalent, excepția.

Excepțiile de la restituirea în natură sunt prevăzute în art.10 din Lege, și se referă, în speță, la amenajări de utilitate publică existente pe teren, respectiv terenul de sport, hidroforul și robinetele de alimentare cu apă a elevilor.

Terenul aferent acestor amenajări nu poate face obiectul restituirii în natură conform art.16 din Lege - ce impune menținerea afectațiunii numai pe o anumită perioadă de timp - întrucât astfel de amenajări sunt permanent indisponibile activității de învățământ ce se desfășoară în școala ce nu face obiectul litigiului.

Întrucât Școala Nr.2 nu face obiectul cererii de restituire, iar amenajările menționate asigură normala funcționare a acestei școli, fiind adiacente și indispensabile școlii, în forma în care există, în speță nu sunt incidente dispoz.art.16 din Lege, cum susține apelanta reclamantă.

Ca atare, nu este întemeiată solicitarea de restituire în natură a terenului ocupat de aceste amenajări, precum și a terenului folosit pentru utilizarea acestora.

În ceea ce privește terenul ocupat de seră, date fiind concluziile raportului de expertiză, precum și celelalte probe ale dosarului, între care planșe fotografice necontestate - cu referire la starea actuală a, care este dezafectată, nefolosită, reprezentând de altfel un schelet metalic cu un grad avansat de uzură - în raport de dispoz.art.10 alin.3 din Lg.10/2001, acesta poate face obiectul restituirii în natură.

În ceea ce privește întinderea suprafeței de teren aferentă și necesară pentru normala folosință de către școală a amenajărilor arătate - teren sport, hidrofor și robinete de alimentare cu apă - aceasta se apreciază la 2180,6 mp.situată în continuarea curții școlii, din carte terenul de sport ocupă 1416 mp. iar restul de 764,6 mp. teren aferent și folosit pentru hidrofor și robinetele de alimentare cu apă a elevilor.

În consecință, suprafața de teren pentru care cererea de restituire în natură se apreciază a fi întemeiată, este de 1466,4 mp. (3647 mp. teren în litigiu - 2180,6 mp. teren lăsat la dispoziția școlii), și este situată conform anexă la Suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert (fila 80 dosar apel), între S 1 de 2432 mp. restituită reclamantei prin Dispoziția nr.1662/2005, terenul de 764,6 mp. pe care se află hidroforul și robinetele de alimentare cu apă, terenul de sport de 1416 mp.(aflat în vecinătatea S 3 de 2918 mp. restituită reclamantei prin Dispoziția nr.1662/2005), și drumul comunal 29.

Terenul de 1466,4 mp.are formă dreptunghiulară, cu laturile de 47.și respectiv 31,2. asigurând pentru reclamantă continuitatea cu S 1 de 2432 mp. fără a fi necesar accesul pe terenul folosit de școală.

Prin atribuirea terenului de 1466,4 mp. în această modalitate, se asigură de asemenea accesul la hidrofor, terenul de sport și robinetele de apă, direct din orice punct din curtea școlii, menținând astfel o continuitate și din acest punct de vedere.

Față de considerentele expuse, constatând că soluția de respingere a contestației, pronunțată de instanța de fond, este nelegală și netemeinică, în baza art.296 pr.civ. se va admite apelul și se va schimba sentința, în sensul că se va admite în parte contestația, după cum a fost precizată.

Se va anula în parte Dispoziția nr.1320 din 30 sept.2005 cu referire la teren ocupat de școală și se va completa Dispoziția nr.1662 din 15 nov.2005, în sensul că se restituie în natură și suprafața de 1466,4 mp. sub formă dreptunghiulară, teren identificat în schița anexă la Suplimentul la raportul de expertiză întocmit de exp., astfel: N și S - cu o lățime de 31,2. cu vecinătăți: Școala Nr.2 și drum comunal nr.29; E și V - cu o lungime de 47. cu vecinătăți: S 1 - proprietatea reclamantei și teren sport Școala Nr.2.

În raport de prevederile art.274 pr.civ. se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta domiciliată în Germania, 49624,- și cu domiciliul procedural ales în România, la familia - pentru,-, localitatea C-N, județul C, împotriva sentinței civile nr. 723 din 22.06.2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 174/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria, având ca obiect Legea 10/2001.

Schimbă sentința menționată, în sensul că admite în pare contestația.

Anulează în parte Dispoziția nr.1320 din 30 septembrie 2005 emisă de Primarul Comunei, Jud. D, în temeiul Legii 10/2001, cu referire la terenul ocupat de școală.

Completează Dispoziția nr.1662 din 15 noiembrie 2005 emisă de Primarul Comunei, Jud. D, în temeiul Legii 10/2001.

Dispune restituirea în natură și a suprafeței de 1466,4 mp. teren situat în Comuna, Jud. D, identificat în Schița anexă la Suplimentul la raportul de expertiză întocmit de exp., astfel: N și S - l = 31,2. cu vecinătăți Școala Nr.2 și Dc 29; E și V - l = 47. cu vecinătăți: S 1 - proprietatea reclamantei și teren sport Școala Nr.2.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 septembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

17.09.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/4 ex.

Președinte:Paula Păun
Judecători:Paula Păun, Alexandrina Marica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 274/2008. Curtea de Apel Craiova