Speta Legea 10/2001. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 280/
Ședința publică din 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 767/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B, str. -. - nr. 13, sector 5, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă în referire la art. 146 Cod proc. civilă, a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 19.11.2008, respectiv 26.11.2008, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 28 august 2007 reclamanta -- a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului anularea dispoziției nr.45 din 25.01.2007 emisă de Primarul Orașului și obligarea pârâtului să-i restituie în natură imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp,situat în str. -, fostă str. - -, reprezentând loturile 56 și 66 din parcelarea -.
În motivarea cererii reclamanta a arătat în esență că este proprietara imobilului situat în Orașul str. - (fost str. - -), ce a făcut obiectul notificării și care a fost trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr.111/1951.
Prin notificarea nr.2264 din 13.08.2001, reclamanta a solicitat Primăriei restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 500 mp iar prin dispoziția nr.45 din 25.01.2007, Primarul Orașului a respins cererea reclamantei, motivat de faptul că aceasta nu are calitate de persoană îndreptățită în accepțiunea art. 3 din Legea nr.10/2001.
Se arată, în continuare, că dispoziția astfel emisă este nelegală deoarece făcut dovada calității de proprietar al terenului la data preluării abuzive a acestuia de către stat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile din Legea nr.10/2001.
Pârâtul nu a formulat apărări.
Prin sentința civilă nr.767/17.06.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantei - și a dispus anularea dispoziției nr. 45 din 25.01.2007 emisă de Primarul Orașului. A constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent și a obligat pârâtul Primarul Orașului să acorde reclamantei, prin emiterea unei dispoziții, măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat pe faleza estică a Stațiunii Sud, compus din teren în suprafață de 500m.p., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de proprietar al terenului la momentul deposedării prin Decretul nr.111/1951, act normativ calificat ca fiind abuziv prin Legea nr.10/2001.
Deși prin hotărârea civilă nr. 4220/1961 dată în aplicarea Decretului nr.111/1951 se face referire doar la suprafața de 300 mp, faptul că întreg imobilul se regăsește în patrimoniul statului a fost reținută ca o prezumție relativă de preluare, care nu a fost răsturnată de către pârât.
Reținând caracterul abuziv al preluării, precum și calitatea de proprietar al bunului la momentul preluării, Tribunalul a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art.3 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care a dispus anularea dispoziției emisă de Primarul Orașului.
Din expertiza tehnică efectuată instanța a reținut că terenul proprietatea reclamantei se suprapune în proporție de 72%, peste incinta Grădinii de - Cinema din Sud, inclusiv peste cabina de proiecție, iar restul este ocupat de trotuarul și spațiul dimprejur, așa încât instanța a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Orașului care a susținut, în esență, că instanța a reținut greșit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul legii speciale.
Se arată că deși reclamanta a depus contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 10584 din 12.03.1947 pentru loturile nr. 56 și 66 din parcelarea, în evidențele fiscale ale Consiliului Local lotul 56 apare ca fiind proprietatea lui și, iar lotul 66 apare ca fiind deținut de Rezultă că în perioada 1950, 1958 și 1966, când au fost întocmite evidențele fiscale, reclamanta nu figura înscrisă în rolul fiscal, lipsind dovada calității sale de persoană îndreptățită.
Pârâtul a criticat sentința și pentru cheltuielile de judecată acordate și susține că ele nu sunt dovedite și sunt prea mari în raport cu obiectul acțiunii.
Apelul nu este întemeiat.
Reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 500 mp situat în Orașul, str. - (fostă str. - -), care în parcelarea din anul 1947 se identificau ca fiind loturile 56 și 66.
În legătură cu dreptul de proprietate asupra acestui teren, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit existența dreptului său de proprietate la data preluării abuzive a bunului prin Decretul nr. 111/1951 și că pretenția sa cu privire la existența acestui drept în patrimoniul său este justificată pe tărâmul art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Potrivit acestui text, în categoria actelor doveditoare sunt incluse actele juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (lit. a), dar și orice alte acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită la data preluării abuzive, respectiv extras de carte funciară, istoric de rol fiscal etc. (lit. d).
Mai mult, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În acord cu reglementările amintite, reclamanta a dovedit printr-un act translativ de proprietate că a dobândit proprietatea imobilului solicitat prin notificare, fiind dovedită, în același timp și preluarea abuzivă a dreptului său de către stat.
Astfel, prin actul de vânzare cumpărare încheiat la 12 martie 1947, autentificat sub nr. 10584 și transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 1343 din 20 martie 1947, reclamanta -, reprezentată de tatăl său, a cumpărat de la vânzătorii și terenul de 500 mp parte din loturile nr. 56 și 66 din planul de parcelare al stațiunii. Terenul a fost ulterior înscris pe numele reclamantei la Secțiunea financiară a comunei fiind trecut la matricola nr. 401/1952, actele de impunere fiscală depuse de reclamantă la filele 18-20 din dosarul de fond fiind înscrisuri care confirmă deținerea de către reclamantă a dreptului de proprietate, în perioada 1952 - 1958.
Sentința civilă nr. 4220 din 23 septembrie 1961 dată de fostul Tribunal Popular al Orașului C prin care s-a preluat terenul reclamantei din localitatea, str. - -, lotul nr. 56, în temeiul Decretului nr. 111/1951, ca bun părăsit, nu numai că are rolul de act confirmativ al existenței proprietății reclamantei la data preluării abuzive, respectiv în anul 1961, dar actul menționat face și dovada preluării abuzive a bunului reclamantei, situație care determină în speță incidența, în ceea ce o privește pe reclamantă, a actului normativ reparator, respectiv Legea nr. 10/2001.
Contrar celor reținute de instanță, se susține de către pârâtul apelant că imobilul nu figurează în evidențele fiscale pe numele reclamantei, deoarece, se susține, în evidențele fiscale ale Consiliului Local lotul 56 apare ca fiind proprietatea lui și, iar lotul 66 apare ca fiind deținut de
Aceste susțineri nu pot fi primite și ele nu reprezintă dovada contrară înscrisurilor prezentate de reclamantă. Astfel, se remarcă împrejurarea că prima mențiune din datele prezentate de pârât cu privire la loturile nr. 56 și 66 se referă la matricola fiscală din anul 1940, an anterior dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate. Mai mult, în această matricolă figurează înscriși vânzătorii din actul translativ de proprietate încheiat cu reclamanta în anul 1947. Celelalte matricole fiscale, respectiv nr. 1323/1958, 566/1966 (pentru lotul nr. 56), nr. 404/1942-1950 și nr. 1315/1958 (pentru lotul nr. 66) nu prezintă relevanță în cauză, pentru că, așa cum s-a arătat, d-na - a figurat înscrisă la matricola nr. 401/1952, iar la data preluării de către stat, în septembrie 1961, terenul figura la matricola nr. 2200.
În adresa sa, pârâtul nu face nici o mențiune cu privire la matricolele fiscale la care a figurat înscrisă proprietatea reclamantei, dorind să creeze intenționat confuzie în privința acestui aspect, terenul reclamantei fiind doar parte din loturile 56 și 66.
Mai mult, constatând că pârâtul nu a infirmat adresa emisă chiar de Consiliul Local la 22 februarie 1993, prin care se confirmă înscrierea reclamantei la matricola nr. 2200 Circumscripției fiscale orășenești (fila 11 fond) și cum susținerile din apel nu sunt dovedite prin nici un alt mijloc de probă, instanța va respinge apelul.
Instanța nu poate primi nici criticile din apel referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor, în cuantumul solicitat de către reclamantă.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătoriii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivate că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Acest text, considerat constituțional prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 pronunțată de Curtea Constituțională, consacră prin lege prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit de parte, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
Apreciind însă asupra faptului că pârâtul "a căzut în pretenții" și asupra duratei și complexității cauzei, în mod corect instanța a apreciat rezonabile cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, respectiv cu onorariul de avocat și onorariul de expertiză, obligându-l pe cel din vina căruia s-a declanșat litigiul să suporte în totalitate cheltuielile de judecată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, apreciind de asemenea asupra caracterului rezonabil al cheltuielilor efectuate de intimată în apel, apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 767/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B, str. -. - nr. 13, sector 5, ca nefondat.
Obligă apelantul la 2637, 72 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 2008.
Președinte, Ptr. Judecător,
- - - -
aflat în concediu de odihnă,
cf.art.261(2) pr.civ.semnează,
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
Grefier,
- -
Jud.fond.
Tehnored. dec.jud.PD /15.01.2009
Tehnored.disp.gref.MG/4ex./
02.02.2009
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Daniela Petrovici
