Speta Legea 10/2001. Decizia 291/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 291/
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți, domiciliată în C, B-dul. - - nr. 117, bloc AL.4, scara B,. 32, județ C, și - (moștenitorii defunctei apelante ), cu domiciliul ales în C, B-dul. - - nr. 68, bloc LE. 12, scara B,. 35, județ C - împotriva sentinței civile nr. 79/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambii cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C, cerea de chemare în judecată având ca obiect - contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții reclamanți, și --, toți reprezentați de avocat, fără delegație de reprezentare, și intimații pârâții Municipiul C prin Primar și Primarul Municipiului C prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 64409/20.03.2009.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că, prin serviciul registratură, la data de 18.11.2009, Primăria Municipiului C -Direcția Patrimoniu a depus la dosar cu adresa nr. R-/12.11.2009 relațiile solicitate de instanță la termenul anterior, respectiv toate înscrisurile prin care se atestă stadiul de punere în executare al sentinței civile nr. 23023/16.12.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, așa cum aceasta a fost modificată prin decizia pronunțată în recurs nr. 285/05.03.2009 de Tribunalul Constanța, privind punerea în posesie a proprietarilor și, documentație care a fost comunicată și apelanților reclamanți la data de 18.11.2009.
Apărătorul intimaților pârâți depune la dosar hotărârile judecătorești prin care autoritatea a fost obligată la restituirea de teren în temeiul Legii nr. 18/1991 către și, astfel cum s-a pus în vedere intimaților la termenul de judecată din 28.10.2009, înscrisuri pe care le comunică și apărătorului apelanților reclamanți.
Având pe rând cuvântul, părțile prin apărători, precizează că nu mai sunt alte cererii de formulat sau probe de propus, cauza fiind în stare de judecată.
Instanța, în raport de susținerile apărătorilor părților, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Având cuvântul, apărătorul apelanților reclamanți învederează că motivele de apel au fost laborios prezentate în scris, urmând a dezvolta, oral în ședință, doar chestiunea ce vizează posibilitatea restituirii în natură a întregului imobil revendicat. Arată că, prin dispoziția Primarului Municipiului C s-a acordat măsuri reparatorii constând în compensarea cu teren echivalent valoric pentru o parte din teren, iar pentru o altă parte s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În opinia sa, notificarea apelanților a fost soluționată trunchiat. Deși lista cu bunuri și servicii ce pot fi acordate în compensare, conform Legii nr. 10/2001, la momentul 2008 este zero, având în vedere înscrisurile depuse astăzi de către intimații pârâți, și anume o hotărâre judecătorească care a fost pusă în executare pentru suprafața de 15,0 ha, în intravilanul localității, în temeiul Legii nr. 18/1991, apreciază că, există posibilitatea acordării în compensare și reclamanților prin echivalent a restului de teren în suprafață de 250 mp. În consecință apreciază că, în condițiile în care Comisia de Lege 18/1991 beneficiază de teren în intravilan pentru a fi acordat în compensare, s-ar putea ca la momentul punerii în executare a hotărârii de către reclamanți să existe teren și pentru aceștia în patrimoniul Municipiului
Concluzionând, apărătorul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului, cu consecința admiterii acțiunii reclamanților în sensul acordării în natură a diferenței de teren pentru care prin dispoziția nr. 3457/2008 emisă de Primarul Municipiului C s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a fi identificată suprafața de teren, acest aspect urmând a fi avut în vedere la punerea în executare.
Luând cuvântul, apărătorul intimaților reclamanți lasă la aprecierea instanței soluția în apel. Arată că, prin dispoziție s-au acordat măsuri reparatorii constând în compensarea cu teren echivalent valoric pentru o parte din teren, iar pentru diferența care nu s-a putut restitui în natură s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Totodată, având în vedere că s-a făcut dovada situației terenurilor existente în patrimoniul Municipiului C, propune admiterea apelului reclamanților și pronunțarea unei hotărârii alternative, în sensul dacă la momentul executării hotărârii judecătorești există teren în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, suprafața de teren solicitată de reclamanți să fie restituită în natură, iar în ipoteza în care unitatea administrativ-teritorială nu deține astfel de bunuri să se facă demersurile necesare pentru acordarea de despăgubiri bănești.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanta la 3 septembrie 2008, reclamantele și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar și Primarul Municipiului C, anularea dispoziției nr. 3457/18.06.2008 și obligarea pârâților la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu teren echivalent valoric pentru întregul teren în suprafață de 594 mp.
În motivarea acțiunii s-a arătat că autorii reclamantelor, și, au fost proprietarii imobilului compus din teren în suprafață de 594 mp și construcție situat în C,-.
În anul 1981 imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 431/1979, valoarea de expropriere a imobilului fiind de 81.337 lei.
Reclamantele, în calitate de moștenitoare, au formulat notificare înregistrată sub nr. 429/14.06.2001 la BEJ, conform Legii 10/2001.
Prin dispoziția nr. 3457/18.06.2008 s-a respins cererea de restituire în natură și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu teren echivalent valoric în zona M, pentru restul de valoare de 442.529 euro s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului nr. VII din Legea 247/2005.
Se apreciază că dispoziția de respingere a notificării este nelegală și se impune anularea parțială a acesteia cu consecința acordării de măsuri reparatorii constând în compensarea cu un alt teren pentru întreg imobilul teren situat în C,-.
Legea 10/2001 nu ordonează modalitatea de restituire a imobilelor consacrând principiul restituirii în natură ca regulă generală.
În situația în care nu este posibilă restituirea în natură se acordă măsuri reparatorii constând în compensarea cu un teren echivalent valoric.
Numai atunci când nici una dintre măsurile de mai sus nu se poate realiza se acordă despăgubiri bănești.
Prin urmare, acordarea de despăgubiri este justificată numai în situația în care nu se poate dispune nici una dintre măsurile de mai sus, deci reprezintă o situație limită cu caracter de excepție.
În dispoziția contestată nu se regăsește nici un criteriu în conformitate cu care s-a dispus compensarea cu un alt teren pentru o parte a suprafeței, iar pentru alta această măsură nu a fost posibilă și s-au acordat despăgubiri.
Prin sentința civilă nr.79 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantelor și.
În considerentele hotărârii pronunțate prima instanță a reținut că în mod corect a procedat unitatea deținătoare la acordarea unui teren echivalent numai pentru o parte din imobil și pentru cealaltă parte, imposibil de restituit în natură, au fost propuse despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 deoarece, la momentul emiterii dispoziției, Municipiul C nu dispunea de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare pentru întreaga valoare stabilită, pe de o parte, iar pe de altă parte, valoarea imobilului era una extrem de
Instanța a mai reținut și că unitatea deținătoare a aplicat corect prevederile art. 1 alin.4 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care ăsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, și -, ultimii în calitate de succesori ai defunctei, decedată la 14.12.2008, în timpul procesului.
În motivele de apel reclamanții au apreciat că hotărârea tribunalului este netemeinică și nelegală pentru că le-a fost refuzat reclamanților dreptul de a fi administrate toate probele necesare pentru soluționarea pricinii, în special proba privind verificarea modalității în care toate cele 33 de terenuri, aflate inițial pe o listă a bunurilor ce puteau fi acordate în compensare, au fost atribuite altor persoane până la 27 noiembrie 2008; pentru că s-a reținut greșit faptul că pârâtele sunt în imposibilitate obiectivă de a mai oferi astfel de terenuri în compensare; pentru că instanța nu a ținut seama de caracterul prioritar al normei care stabilește acordarea de despăgubiri sub forma compensării în raport cu norma care stabilește acordarea de despăgubiri bănești și pentru că instanța de fond a încălcat principiul reparației integrale prevăzut de Legea nr. 10/2001 și a aplicat defectuos principiul echității.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport cu criticile formulate, instanța reține următoarele:
În calitatea lor de persoane îndreptățite la a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 1989, reclamantele au solicitat ca în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din lege, pentru imobilul din C, bd. - nr. 290, imposibil de restituit în natură din pricină că după expropriere a fost demolată construcția iar terenul a fost ocupat în întregime de construcția unui bloc de locuințe, autoritatea administrativă locală să fie obligată să le acorde măsuri reparatorii constând în principal în compensarea cu alte bunuri (imobile) pe care le puteau oferi pârâții și numai în situația în care s-ar fi dovedit că asemenea bunuri nu există în mod obiectiv în patrimoniul pârâților, să li se acorde despăgubiri bănești, echivalente valorii de circulație a imobilului.
Solicitarea reclamantelor de a se avea în vedere cu prioritate măsura compensării nu este vădit neîntemeiată pentru că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, text ce reglementează măsurile reparatorii prevăzute de această lege, "în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv".
Se observă din interpretarea textului legal citat că scopul cel mai important al Legii nr. 10/2001 a fost acela de a găsi modalitățile cele mai adecvate și echitabile de dezdăunare a foștilor proprietari sau a succesorilor lor pentru prejudiciile cauzate de preluarea de către stat a imobilelor acestora în baza unor acte sau fapte juridice calificate de lege ca abuzive. S-a considerat astfel de către legiuitor că măsura compensării cu alte bunuri echivalente ar fi o modalitate mai adecvată de reparație, cu atât mai mult cu cât modalitatea de despăgubire întrunește condiția acordului beneficiarului.
Deși prevăzută de lege și generoasă în aparență, măsura oferirii în compensare a unui imobil în schimbul celui preluat abuziv a fost însă deficitar reglementată de legiuitor, care a stabilit numai că măsura compensării se poate lua prin decizia sau dispoziția motivată a unității deținătoare (art. 1 alin. 3), primarii sau conducătorii acestor unități având obligația de a afișa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare (art. 1 alin. 5). Limitele acestei proceduri sunt evidente în condițiile în care identificarea și oferirea bunurilor imobile în compensarea celor care nu mai pot fi retrocedate este o abilitare a persoanei juridice deținătoare, singura competentă să stabilească care sunt bunurile de care are nevoie, întocmirea tabelului cu bunurile disponibile nefiind supus cenzurii instanței în această procedură ori într-o altă procedură reglementată în mod expres de legiuitor.
Lipsa de coerență și previzibilitate a dispozițiilor legale care reglementează această procedură de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, precum și lipsa unei proceduri legale de verificare a modului de îndeplinire a obligației de întocmire a tabelului cu bunurile disponibile a dat naștere la aplicarea discriminatorie de către autoritățile administrației locale constănțene a prevederilor legale privind compensarea, în lipsa unor criterii legale și transparente de acordare a unor bunuri în compensare în diferite situații, ridicându-se numeroase semne de întrebare cu privire la faptul de a ști de ce numai anumite persoane îndreptățite pot beneficia de această procedură în timp ce altele, cum este și cazul reclamantei, nu pot avea acces la o asemenea modalitate de reparație, prevăzută de lege.
cu alegerea între modalitatea de reparație prin compensare ori prin echivalent bănesc și pusă în fața realității privind absența funcționalității mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului "Proprietatea" (reținută constant în hotărârile în materie ale Curții Europene a Drepturilor omului, ca motiv de condamnare a Statului Român), reclamanții apelanți au optat cu prioritate, opțiune concordantă cu prevederile art. 1 alin. 3 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii în compensare, acceptând numai ca măsură subsidiară despăgubirile bănești.
Verificând posibilitatea reclamanților de a obține o satisfacție echitabilă în procedura compensării, instanța reține că autoritățile locale pârâte nu au finalizat operațiunea de inventariere a bunurilor din patrimoniul Municipiului C și de stabilire finală a bunurilor din acest inventar care ar putea fi incluse în tabelul întocmit în conformitate cu art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care la solicitarea instanței au comunicat că nu dețin momentan astfel de bunuri, astfel că șansa reclamanților de a obține un astfel de bun în viitor nu este absolut inexistentă.
Această constatare dedusă din actele prezentate de pârâți permit instanței să aprecieze că în speță nu s-a dovedit că măsura compensării, ca modalitate prioritară de restituire, nu mai poate fi în nici un caz aplicată și că reclamanților li s-ar cuveni, chiar și numai pentru o parte din imobil, numai despăgubiri bănești echivalente. Această posibilitate și opțiunea reclamanților de a proroga finalizarea procedurii de restituire numai odată cu epuizarea reală și obiectivă a șanselor lor de a primi un bun în compensare determină instanța să stabilească aplicabilitatea în speță a art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și să dispună, prin admiterea apelului, că reclamanții au dreptul, potrivit legii, să primească în principal o ofertă de despăgubire prin compensare și numai în subsidiar, să primească despăgubiri bănești.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă instanța va admite apelul reclamanților și va obliga pârâții să acorde în compensare bunuri sau servicii și pentru restul imobilului preluat abuziv și numai în ipoteza în care în mod cert unitatea administrativ teritorială nu deține astfel de bunuri, să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri bănești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții reclamanți, domiciliată în C, B-dul. - - nr. 117, bloc AL.4, scara B,. 32, județ C, și - (moștenitorii defunctei apelante ), cu domiciliul ales în C, B-dul. - - nr. 68, bloc LE. 12, scara B,. 35, județ C - împotriva sentinței civile nr. 79/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambii cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite contestația.
Anulează art. 3 din Dispoziția nr. 3457 din 18.06.2008 emisă de Primarul Municipiului
Obligă pârâții să acorde reclamanților în compensare bunuri sau servicii - echivalentul valorii de 442.529 Euro, sau în ipoteza în care unitatea administrativ-teritorială nu deține astfel de bunuri, să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red.dec.jud. /09.02.2010
Tehnored.gref./10 ex./12.02.2010
Emis 6 com./12.02.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
