Speta Legea 10/2001. Decizia 296/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 296/R/2009
Ședința publică din 10 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor
--- -
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Sergiu Cătălin Boboș
--- -
-- -
GREFIER:
TARȚA
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii -C, -, G-, împotriva deciziei civile nr. 1989/R din 15 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimații, TBC, SPITALUL DE PNEUMOFIZIOLOGIE ALEȘD, DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B - AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B, COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, PRIMARUL COMUNEI, PREFECTURA JUDEȚULUI B, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001
La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în cursul dimineții, contestatorii au depus prin fax, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata, și o cerere prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât din cauza condițiilor meteo nefavorabile se află în imposibilitatea de a se prezenta, suspendarea judecării prezentei contestații până la soluționarea recusului înregistrat sub nr- aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. S-a depus de asemenea prin fax, o cerere din partea reprezentantei intimatei, prin care solicită suspendarea judecării prezentului dosar până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1989/R/15.10.2009, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen la data de 11 mai 2010, iar în situația în care instanța apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei, acordarea unui termen după data de 11 mai 2010. În cerere se arată de asemenea că nu poate fi prezentă la dezbateri din motive medicale, însă nu a fost anexată vreo adeverință medicală în acest sens.
Curtea, după deliberare, respinge cererile de amânare formulate de reprezentantele contestorilor și intimatei ca fiind nejustificate și netemeinice. Având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge cererile de suspendare a judecării cauzei, deoarece soluționarea prezentei contestații în anulare nu depinde de soluționarea recursului înregistrat sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Se constată de asemenea că prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata s-a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Prin răspunsul la întâmpinare, reprezentanta contestatorilor a solicitat respingerea excepției inadmisibilității deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 1989/R din 15.10.2009 a Curții de Apel Cluj au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de intervenienții, G- și - și, respectiv, de intervenienții și C, împotriva sentinței civile nr. 108 din 24.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, care a fost menținută.
Au fost obligați recurenții, în solidar, să plătească intimatei suma de 10.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, curtea reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 108/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică B (continuatoare în drepturi a Direcției de Sănătate Publică a jud. B); a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Orășenesc Aleșd, acesta având calitate procesuală pasivă ca și continuator în drepturi al Spitalului de Pneumoftiziologie Aleșd, desființat în prezent, și doar pentru petitul referitor la anularea Deciziilor nr. 41, 42, 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd; s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâtul TBC; a fost respinsă acțiunea reclamantei față de pârâta Prefectura județului B, ca fiind formulată față de o parte fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă acțiunea reclamantei și față de părțile pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive; a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctului, în contradictoriu cu pârâții Comuna prin Primar, Consiliul local și Spitalul Orășenesc Aleșd și, pe cale de consecință, s-a dispus anularea Deciziilor nr. 41, nr. 42, nr. 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, prin care s-au respins notificările privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. 447, stabilindu-se măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea defunctului, în calitate de succesor după defunctul proprietar tabular (); a fost dispusă restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a imobilelor din CF nr. 447, nr. top 113, casă și C intravilan, în suprafață de 4043 mp. nr. top 114, teren arător în intravilan, în suprafață de 4629 mp. nr. top 120, teren arător în intravilan, în suprafață de 1719 mp. toate foste imobile ale unității spitalicești, secția II, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Aleșd, acestea fiind compuse din clădiri: pavilion bolnavi, magazie, uzină de apă, locuință medic, șopron, două garaje, gheretă pază, stație clorinare și teren menționat mai sus; a fost dispusă întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor din CF nr. 447, nr. top 113, 114, 120, cu titlu de lege și moștenire, ca bun propriu; a fost respins capătul de cerere referitor la constatarea faptului că imobilele din CF nr. 447, nr. top 113, 114, 120 au trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv; au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, C, G și, A; a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, ca nedovedită.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, intervenienții G, și, precum și intervenienții principali și, calea de atac fiind recalificată ca recurs, la termenul de judecată din 8.10.2009.
Prin decizia civilă nr. 1989/R/15.10.2009 Curții de Apel Clujs -au respins ca nefondate recursurile declarate de intervenienți, potrivit celor arătate anterior.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut următoarele:
Recurenții au promovat recursurile în calitatea lor de pretinși intervenienți în interes propriu în prezenta cauză, calitate care, în opinia recurenților, le-a fost conferită de formularea unor cereri de intervenție în interes propriu în dosarul de fond.
Astfel, recurenții și C au înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor în dosar nr-, anterior strămutării respectivului dosar de la Tribunalul Bihor la Tribunalul Cluj, unde a fost înregistrat sub nr-, o cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat suspendarea acestei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1. proc. civ. până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, în care li s-a încuviințat în principiu cererea de intervenție.
Recurenții G, și au formulat, la rândul lor, cerere de intervenție în interes propriu, solicitând instanței ca în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1. proc. civ. să se suspende acest dosar până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr-, aflat pe rilul Tribunalului Brașov, respectiv a dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Bihor. Pe fondul cauzei, ca o consecință a admiterii cererii de intervenție, s-a solicitat ca în temeiul art. 111. proc. civ, rap. la art. 650 și urm. civ. să se constate că acești intervenienți au calitatea de moștenitori ai defunctului G, cu înlăturarea de la moștenire a numitului, antecesorul reclamantei, pe motiv că autoarea acestuia, este străină de moștenirea soțului său, prin neacceptarea moștenirii, în condițiile art. 689.civ. cu consecința constatării dreptului de proprietate al intervenienților asupra imobilului înscris în CF nr. 447 nr. top 113, 114, 120, transcris în CF nr. 97.
Prin urmare, obiectul celor două cereri de intervenție în interes propriu l-a constituit suspendarea dosarului nr-, până la soluționarea irevocabilă a altor două dosare, respectiv dosarul nr- al Tribunalului Brașov și dosarul nr- al Tribunalului Bihor, celelalte aspecte invocate de intervenienți având drept scop de a justifica interesul acestora în promovarea celor două cereri de intervenție.
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2009, Tribunalul Cluja respins în principiu cererile de intervenție, cu motivarea că nu este întrunită condiția interesului legitim în promovarea acestor cereri, condiție cerută de art. 49. proc. civ. pentru admisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție, întrucât nu există hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se ateste că intervenienții sunt moștenitorii lui, astfel încât aceștia nu pot invoca un drept propriu cu privire la imobilul litigios, aceștia nedepunând nici notificări în baza Legii nr. 10/2001, aspect recunoscut de către intervenienți la termenul de judecată din 13.01.2009.
Întrucât intervenienții nu au urmărit valorificarea unui drept propriu prin respectivele cereri de intervenție, solicitând doar suspendarea judecării prezentei cauze, aceste cereri de intervenție, din punct de vedere formal, nu respectă dispozițiile art. 49 alin. 2. proc. civ. și nici ale art. 50 alin. 1. proc. civ. astfel încât soluția ce se impune a fi pronunțată este aceea de respingere în principiu a cererii de intervenție.
Recurenții au criticat hotărârea primei instanțe atât sub aspectul nelegalei respingeri în principiu a cererilor de intervenție, cât și în ceea ce privește fondul cauzei.
Sub aspectul motivelor de recurs invocate de recurenți, o primă problemă ce s-a impus a fi tranșată de către instanța de recurs a fost aceea dacă soluția primei instanțe, de respingere în principiu a cererilor de intervenție, a fost sau nu una legală.
Art. 49 alin. 1. proc. civ. prevede că oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane, alin. 2 al art. 49. proc. civ. prevăzând că intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
În conformitate cu prevederile imperative ale art. 50 alin. 1. proc. civ. cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, ea putând fi făcută, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar prin excepție, conform alin. 3 al aceluiași text legal, intervenția în interes propriu se va putea face și în instanța de apel, dar numai cu învoirea părților.
Din dispozițiile art. 49 și art. 50. proc. civ. rezultă că cererea de intervenție în interes propriu trebuie să îndeplinească toate condițiile pe care le presupune orice cerere de chemare în judecată, respectiv, afirmarea unui drept, un interes legitim juridic, născut actual, personal și direct, capacitatea procesuală a celui care intervine și justificarea unei calități procesuale din partea celui care intervine în proces.
În plus, cererea de intervenție trebuie să fie făcută în forma cerută de lege pentru cererea de chemare în judecată - să fie îndreptată împotriva tuturor părților din proces, scopul urmărit de terțul care intervine fiind acela de a câștiga pentru sine, cel puțin în parte, obiectul procesului -, adică, să cuprindă toate elementele obligatorii menționate de art. 112. proc. civ. respectiv, "1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales in România, unde urmează a i se facă toate comunicările privind procesul.
2. numele si calitatea celui care reprezintă partea in proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia si sediul profesional;
3. obiectul cererii si valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
Pentru identificarea imobilelor se va arata comuna si județul, strada si numărul, iar, în lipsa, vecinătățile, etajul si apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciara, numărul de carte funciara si numărul topografic;
4. arătarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază cererea;
5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
(2) Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii citi pârâți sunt, mai mult cate o copie de pe fiecare înscris, pentru instanța; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul.
(3) Se va putea depune si numai o parte dintr-un înscris privitor la pricina, rămânând ca instanța să dispună, la nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime.
(4) Daca înscrisurile sunt scrise in limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
(5) Când reclamantul voiește să-și dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul sau jurământul***) paratului, va cere înfățișarea în persoana a acestuia.
(6) Când se va cere dovada cu martori, se va arata numele si locuința martorilor;
6. semnătura".
Din coroborarea prevederilor art. 49 alin. 1. proc. civ. cu dispozițiile alin. 2 ale aceluiași articol rezultă faptul că, pentru admisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție în interes propriu, este absolut necesară, pe de o parte, justificarea unui interes, iar pe de altă parte, invocarea unui drept propriu de către intervenient, respectiv, urmărirea de către acesta, prin promovarea respectivei cereri de intervenție, a realizării sau conservării unui drept al său.
Intervenția principală constituie, în primul rând, un incident procedural de natură a amplifica cadrul inițial cu privire la părțile din proces, însă, din punct de vedere al conținutului său, intervenția principală constituie o veritabilă acțiune civilă, întrucât, prin intermediul ei se urmărește, afirmativ, valorificarea unui drept subiectiv.
Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție instanța va trebui, înainte de a pune această cerere în discuția contradictorie a părților, să verifice cu prioritate dacă terțul justifică un interes, dacă terțul poate face dovada afirmării unui drept propriu a cărui valorificare se încearcă prin intervenția principală, dacă cererea sa are vreo legătură cu cererea principală, dacă este admisibilă (pe fond), și dacă este făcută în termen.
Condiția afirmării unui drept subiectiv se desprinde neîndoielnic din chiar dispozițiile art. 49 alin. 2. proc. civ. intervenientul principal urmărind prin promovarea cererii de intervenție, sau trebuind să urmărească, valorificarea unui drept propriu în fața instanței de judecată, cu alte cuvinte acesta trebuind să afirme în justiție un drept subiectiv sau o situație juridică ocrotită de lege.
În legătură cu condiția justificării unui interes de către terțul care intervine în proces, este de subliniat faptul că aceasta reprezintă de fapt condiția comună oricărui demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, aprecierea existenței interesului aparținând puterii suverane a instanței.
În aprecierea noțiunii de interes, în cazul intervenției principale, este necesar ca intervenientul că invoce un drept al său propriu, pentru a cărui valorificare intervenientul să poată acționa în justiție, interesul trebuind desigur să îndeplinească toate condițiile prevăzute de dreptul comun în materie, respectiv să fie juridic și legitim, născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret, el putând să fie nu numai unul material, dar și moral.
Esențial este însă ca acest interes să nu semnifice intenția de a ocoli regulile legale imperative în vigoare la momentul promovării cererii de intervenție.
Făcând o aplicare particulară a acestor principii consacrate de art. 49 și art. 50. proc. civ. în cauza de față, Curtea a constatat că, în mod legal, au fost respinse în principiu cererile de intervenție de către instanța de fond, întrucât, intervenienții nu pot justifica un interes legitim, juridic, născut și actual, personal și direct, pozitiv și concret, respectiv, nu pot afirma un drept subiectiv pentru a cărui valorificare sau protecție să se poată adresa instanței de judecată, având în vedere cel puțin următoarele considerente:
Obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit o veritabilă plângere la Legea nr. 10/2001, întemeiată pe dispozițiile art. II din Legea nr. 10/2001, modificată prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, astfel încât, interesul pretins justificat de către intervenienți, respectiv, afirmarea dreptului subiectiv pentru a cărui valorificare s-a recurs la promovarea cererii de intervenție, trebuie analizate și apreciate din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv, intervenienții ar fi trebuit să facă dovada că au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, cu privire la imobilul litigios, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
3 al aceluiași articol 4, stabilește că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
În sfârșit, potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III - respectiv nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată -, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus în termen cerere de restituire.
Prin urmare, din această perspectivă mai sus enunțată, intervenienții ar fi trebuit să facă dovada, pentru admisibilitatea cererilor de intervenție, că au calitatea de foști proprietari ai imobilului, ori de moștenitori ai foștilor proprietari, și că, în această calitate, au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu în termenul de decădere prevăzut de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în redactarea sa inițială, devenit art. 22 alin. 1 după republicarea legii.
Or, intervenienții, prezenți în instanță la termenul de judecată din 13.01.2009, în fața Tribunalului Cluj, prin reprezentanții aleși să-i reprezinte și personal intervenienta C, au arătat că nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul litigios.
Faptul că intervenienții s-au prevalat de acte de stare civilă care justifică, eventual, vocația lor succesorală la succesiunea defunctului proprietar tabular al imobilului, () G, în cadrul legislativ reglementat de Legea nr. 10/2001, nu este suficient pentru a le conferi intervenienților calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi.
Chiar dacă intervenienții ar fi dispus de un certificat de moștenitor valabil emis și prin care să se stabilească că au calitatea de succesori ai defunctului () G, din perspectiva Legii nr. 10/2001, această împrejurare oricum nu le-ar fi conferit intervenienților calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi, întrucât, intervenienții nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât, potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, de cotele de moștenire ce le-ar fi revenit intervenienților ar fi profitat ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au formulat în termen legal notificare, respectiv reclamanta, în calitatea sa de moștenitoare a celui care a formulat notificare, în calitatea sa de moștenitor, legatar universal, al soției supraviețuitoare al defunctului proprietar tabular, () G, numita, la rândul ei succesoare legală universală după defunctul ()
Împrejurarea că intervenienții recurenți ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar pentru terenurile ce fac obiectul prezentului litigiu, și că această cerere le-ar conferi practic calitatea de persoane îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001, respectiv ar justifica interesul în promovarea cererilor de intervenție, din perspectiva Legii nr. 10/2001 este irelevantă justei soluționări a prezentei cauze, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 faptul că intervenienții nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 -, dispozițiile art. 22 alin. final din Legea nr. 10/2001 republicată - potrivit cărora, nerespectarea termenului prevăzut de aliniatul 1 al art. 22 atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent -, precum și faptul că imobilele respective fac obiectul Legii nr. 10/2001, dovada în acest sens constituind-o tocmai emiterea Dispozițiilor nr. 41, 42 și 43/21.01.2002.
În ipoteza în care imobilele în litigiu ar fi făcut obiectul legii fondului funciar, nu ar mai fi fost emise sus menționatele dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât în cauză ar fi fost incidente prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Este irelevant faptul că în alte cauze cererile de intervenție în interes propriu formulate de apelanți au fost încuviințate în principiu, această împrejurare neputând constitui un argument legal care să servească încuviințării în principiu a acestor cereri și în prezenta cauză, dat fiind că textul Codului d e procedură civilă nu reglementează, prin dispozițiile art. 49 și urm. o atare ipoteză.
Prin prisma considerentelor anterior expuse, Curtea a constatat că intervenienții nu pot justifica un interes legitim în promovarea cererii de intervenție, respectiv, nu pot invoca un drept propriu cu privire la imobilul litigios, astfel încât, prin prisma art. 49 alin. 1 și 2. proc. civ. Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins în principiu cererile de intervenție în interes propriu.
Față de soluția de respingere în principiu a cererilor de intervenție în interes propriu, prin încheierea de ședință din 13.01.2009, încheiere care, potrivit art. 52 alin. 2. proc. civ. poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei, oad oua problemă care s-a impus a fi lămurită în cauză a fost aceea dacă intervenienții au dobândit calitatea de parte în prezentul proces sau dacă, nedobândind această calitate ei au posibilitatea legală de a formula critici nu doar împotriva încheierii de respingere în principiu a cererilor de intervenție, dar și asupra fondului cauzei.
După încuviințarea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, în condițiile art. 52 și art. 53. proc. civ. cel care intervine dobândește calitate de parte în respectivul dosar, urmând să ia procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției.
Prin urmare, terțul care a formulat cerere de intervenție în interes propriu devine parte în proces doar prin admiterea cererii sale de intervenție, dobândind astfel sau asumându-și toate drepturile sau obligațiile procesuale care, în principiu, revin unei părți în procesul civil.
a contrario,terțul care a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, cerere care nu a fost încuviințată în principiu, fiind respinsă în principiu, nu dobândește calitate de parte în respectivul proces, astfel încât, nefiind parte în cauză, nu va putea să invoce niciun fel de critici care să vizeze soluția dată asupra fondului cauzei, singurele critici care vor putea fi invocate fiind cele referitoare la legalitatea ori nelegalitatea respingerii în principiu a cererii de intervenție în interes propriu.
Pe cale de consecință, având în vedere argumentația de mai sus, Curtea a constatat că acele critici din motivele de recurs care vizează aspecte din soluția dată asupra fondului cauzei nu pot fi primite și analizate în prezentul cadru procesual.
Cererea de suspendare formulată de intervenienții și Caf ost respinsă întrucât aceștia, neavând calitatea de parte în dosar, ca urmare a respingerii în principiu a cererii lor de intervenție, nu se pot prevala de dispozițiile art. 284 alin. 5. proc. civ. pe care le-au invocat în susținerea acestei cereri.
Toate celelalte motive de recurs, care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzelor dintre părți, care implică o reapreciere a probațiunii administrate în cauză, nu au putut fi analizate de către C în recurs, dat fiind că, spre o atare finalitate se opune abrogarea expresă a art. 304 pct. 10 și 11. proc. civ.
Ca urmare a abrogării acestor pct. 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie ale hotărârii recurate, ci doar aspecte de strictă nelegalitate, orice fel de motive de recurs de netemeinicie intrând sub incidența excepției inadmisibilității.
În ceea ce privește excepția nulității recursurilor pentru nemotivarea lor în termenul legal, invocată de reclamanta intimată prin notele scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi analizată de către instanța de recurs, întrucât a fost invocată după închiderea dezbaterilor, știut fiind că poate fi supus cenzurii instanței doar ceea ce s-a invocat în termen procedural și pus în dezbaterea contradictorie a părților, conform art. 129 proc. civ.
Excepția nulității recursurilor pentru neindicarea exactă a încheierii interlocutorii împotriva căreia s-au formulat recursurile, invocată de asemenea de reclamanta intimată, atât prin întâmpinarea depusă la dosar, cât și prin notele scrise, a fost respinsă ca nefondată de către C, având în vedere că precizarea făcută de intervenienți în cuprinsul motivelor de recurs, conform căreia atacă încheierea prin care li s-au respins în principiu cererile de intervenție, permite instanței de recurs să identifice care este practic obiectul acestor recursuri, respectiv, tocmai încheierea interlocutorie prin care instanța Tribunalului Cluja respins în principiu aceste cereri de intervenție.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii intervenienți -C, -, G- și, solicitând în principal în baza art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ. anularea deciziei civile nr. 1989/R/15.10.2009 a Curții de Apel Cluj și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj în vederea judecării apelului și în subsidiar, în baza art. 318 Cod proc.civ. anularea deciziei, rejudecarea recursului și admiterea acestuia pentru motivele invocate în recurs.
S-a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației s-au invocat următoarele aspecte:
În susținerea cererii principale întemeiată pe disp. art. 317 alin.1 pct. 2 Cod proc.civ. contestatorii au arătat că în mod greșit instanța a calificat calea de atac ca fiind recursul. Valoarea imobilului în litigiu este de peste 100.000 lei, fiind aplicabile disp. art. 299 Cod proc.civ. coroborat cu art. 282 Cod proc.civ.
Curtea de Apel Cluj nu era competentă să judece recursul, competența sa materială fiind doar aceea de judecare a apelului.
S-a invocat de către contestatori încălcarea dreptului la apărare al intervenienților la termenul de judecată la care a dispus recalificarea căii de atac. La acel termen de judecată intervenientul recurent a depus o cerere de amânare din motive medicale, dovedită cu certificat medical, însă instanța a trecut peste această cerere justificată, dispunând măsuri cu încălcarea gravă a dreptului la apărare.
Instanța de judecată încălcat și principiul repartizării aleatorii a cauzei, prin faptul că în urma recalificării căii de atac din apel în recurs, dosarul trebuia repartizat aleatoriu, prin sistemul informatizat al instanței și nu prin includerea unui al treilea membru al completului de judecată.
În susținerea contestației întemeiată pe disp. art. 318 Cod proc.civ. contestatorii au invocat faptul că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale.
Decizia instanței de recurs este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea. Instanța de recurs nu a răspuns la toate susținerile și motivele invocate de recurenți, interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În mod greșit nu a analizat cererea recurenților de suspendare judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Brașov, în condițiile în care obiectul acestui dosar îl constituie constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 29/2001 emis în urma dezbaterii succesiunii după defunctul., iar contestatorii sunt și ei moștenitori ai acestui defunct.
Greșit s-a reținut faptul că obiectul cererii de intervenție l-a constituit cererea de suspendare, aceasta din urmă fiind doar una din cereri în cadrul intervenției, ce urma să fie pusă în discuție după ce intervenienții deveneau părți în proces.
În ce privește neîndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea cererii de intervenție, respectiv lipsa interesului și dovezii calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, contestatorii au solicitat înlăturarea acestei motivări ca temeinică și nelegală.
Contestatorii au formulat cerere de intervenție în calitate de moștenitori ai defunctului /, instanța reținând că nu au dovedit calitatea lor de moștenitori după acest defunct.
Acest aspect constituie obiectul dosarului nr- al Tribunalului Brașov, în vederea soluționării irevocabile a acestuia, contestatorii solicitând suspendarea judecății.
În acest dosar contestatorilor li s-a reținut calitatea procesuală activă.
Nici motivarea vizând împrejurarea că întrucât contestatorii nu au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, nu este fondată.
Din adresa nr. 14/26.04.2006 emisă de Primăria, intervenienții în nume propriu și în calitate de mandatar a numiților și au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005, care modificat și prevederile Legii nr.10/2001.
Cererea a fost formulată în numele tuturor intervenienților.
Prin întâmpinarea formulată de intimata Direcția de Sănătate Publică B ( 6), s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că instituția nu este deținătoarea imobilului în litigiu în sensul disp. art. 25 din Legea nr. 10 /2001, solicitându-se respingerea contestației în anulare față de această intimată și scoaterea sa din cauză.
Intimata prin întâmpinarea formulată (62-64) a solicitat respingerea contestației în anulare în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea excepției inadmisibilității, intimata a arătat că motivul contestației în anulare referitor la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență nu se circumscrie dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ. calificarea căii de atac căreia îi este supusă o hotărâre judecătorească nefiind făcută cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială.
În ce privește celelalte motive ale contestației în anulare, intimata a solicitat respingerea lor ca nefondată.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, curtea constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, întemeiată pe disp. art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ. curtea apreciază că aceasta nu este incidentă, și acest motiv al căii de atac extraordinare invocat de către intervenienți urmând a fi analizat pe fond.
Contestatorii au invocat faptul că s-au încălcat normele de ordine publică referitoare la competență, în urma recalificării căii de atac din apel în recurs.
În speță, recalificarea căilor de atac promovate de intervenienții G, și, precum și de intervenienții și C s-a făcut corect, cu indicarea temeiului de drept al recalificării - art. II din Legea nr.10/2001.
Întrucât imobilul în litigiu face parte din categoria celor prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr.10/2001 (unitate spitalicească), deciziile nr. 41, 42 și 43 din 21.01.2002 emise de Spitalul de Prenumoftiziologie Aleșd au fost contestate la secția civilă a tribunalului, iar potrivit art. II alin. 2 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.
Existând o dispoziție legală specială referitoare la competență în materia imobilelor care se încadrează în disp. art. 16 alin. 1 din Legea nr.10/2001, singurul criteriu prevăzut de dispoziția specială fiind cel ca imobilul să se încadreze în categoria celor enumerate de textul legal menționat, consecința este aceea că dispoziția generală care reglementează competența în funcție de criteriul valoric nu se aplică.
Conform celor arătate, în mod corect s-au recalificat căile de atac promovate de intervenienți ca fiind recursuri și tot corect acestea au fost soluționate de Curtea de Apel, nefiind incident nici unul din cazurile de necompetență de ordine publică prev. de art. 159 Cod proc.civ.
Prin urmare, motivul contestației în anulare grefat pe disp. art. 317 alin. 1 pct 2 Cod proc.civ. nu este întemeiat.
Motivele referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin ignorarea cererii de amânare justificată prin adeverința medicală depusă de recurentul, precum și cel vizând încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei nu se încadrează în nici unul din motivele de contestație în anulare prev. de art. 317, 318 Cod proc.civ.
În ce privește motivele grefate pe disp. art. 318 Cod proc.civ. respectiv faptul că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, acestea sunt nefondate, astfel:
Afirmația potrivit căreia decizia instanței de recurs este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea nu constituie motiv al contestației în anulare, contestatorii făcând confuzie cu reglementarea cuprinsă în art. 312 alin. 3 Cod proc.civ. care însă constituie doar motiv de recurs.
Motivul vizând faptul că instanța de recurs nu a răspuns la toate susținerile și motivele invocate de recurenți nu este fondat.
Instanța de recurs a analizat pe larg toate motivele invocate, insistând în mod deosebit în cadrul considerentelor asupra faptului că toți recurenții au avut în fața primei instanțe calitatea de intervenienți în interes propriu, prima instanță respingând toate cererile de intervenție.
Cu ocazia analizării recursurilor, instanța a făcut o analiză laborioasă a disp. art. 49 și 50 Cod proc.civ. care reglementează condițiile de exercitare a intervenției principale, concluzionând în urma analizării cererilor de intervenție că intervenienții nu pot justifica un interes care să îndeplinească toate cerințele pentru fi valabil - să fie legitim, născut și actual, personal și direct, pozitiv și concret - respectiv nu pot dovedi un drept subiectiv cu privire la valorificarea sau protecția căruia să se poată adresa instanței de judecată.
Este de menționat faptul că și în ipoteza în care aserțiunile instanței vizând lipsa interesului și dovezii calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii ar fi eronate, această eroare nu ar fi una de ordin material pentru a atrage incidența art. 318 Cod proc.civ.
Greșeala invocată de contestatori constând în neanalizarea cererilor recurenților de suspendare judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Brașov nu este incidentă, asupra acestei cereri de suspendare instanța pronunțându-se în mod explicit și motivat în sensul respingerii, la termenul de judecată din 02.07.2009 ( 81-82 dosar nr- al Curții de Apel Cluj ).
Nici motivul vizând greșita reținere a faptului că obiectul cererii de intervenție l-a constituit exclusiv cererea de suspendare nu este fondat.
Instanța de recurs analizând conținutul cererilor de intervenție a arătat explicit că prin acestea s-a solicitat suspendarea judecății în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Brașov, însă a arătat totodată și solicitările formulate pe fond: s-a solicitat ca în temeiul art. 111. proc. civ, rap. la art. 650 și urm. civ. să se constate că acești intervenienți au calitatea de moștenitori ai defunctului G, cu înlăturarea de la moștenire a numitului, antecesorul reclamantei, pe motiv că autoarea acestuia, este străină de moștenirea soțului său, prin neacceptarea moștenirii, în condițiile art. 689.civ. cu consecința constatării dreptului de proprietate al intervenienților asupra imobilului înscris în CF nr. 447 nr. top 113, 114, 120, transcris în CF nr. 97.
Împrejurarea că ulterior s-a reținut că, obiectul celor două cereri de intervenție în interes propriu l-a constituit suspendarea dosarului nr-, până la soluționarea irevocabilă a altor două dosare, respectiv dosarul nr- al Tribunalului Brașov și dosarul nr- al Tribunalului Bihor, celelalte aspecte invocate de intervenienți având drept scop de a justifica interesul acestora în promovarea celor două cereri de intervenție, nu constituie o greșeală materială în sensul art. 318 Cod proc.civ. Reținându-se că în mod corect cererile de intervenție principale au fost respinse, s-a arătat că în aceste condiții pretențiile formulate pe fondul cauzei nu pot fi analizate întrucât în urma respingerii cererilor de intervenție, titularii acestora nu au dobândit calitatea de părți în cauză, în lipsa acestei calități pretențiile lor neputând fi supuse analizei.
În fine, greșita reținere a împrejurării că întrucât contestatorii nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii invocată de către contestatori, nu constituie nicidecum o pretinsă greșeală materială, în sensul art. 318 Cod proc.civ. ci constituie o critică de fond ce tinde la o reanalizare a cauzei, aspect care nu este admisibil în cadrul prezentei contestații.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 320 Cod proc.civ. contestația va fi respinsă ca nefondată.
Întrucât intimata a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, însă nu a făcut dovada acestora în condițiile legii, astfel încât în baza art. 1169.civil, această cerere va fi respinsă ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii -C, -, G-, împotriva deciziei civile nr. 1989/R din 15 octombrie 2009 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - TARȚA
Red. MV dact. GC
16 ex/23.02.2010
Jud. recurs:,
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Sergiu Cătălin Boboș
