Speta Legea 10/2001. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.30/
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanții pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, toți cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1053/C din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și HG, domiciliați în C, str. -. - nr. 2. județ C, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții pârâții Primarul Municipiului C, Consiliul Local al Municipiului C și Municipiul C prin Primar prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 696/17.11.2008, lipsind intimații reclamanți și
HGProcedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc. civilă.
Prezentul apel este declarat în termen, nemotivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. disp. art. 51 din Legea nr. 10/2001 și se solicită judecata în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebat fiind de către instanță cu privire la pobatorii, avocat, pentru apelanții pârâții, învederează că în cadrul motivului 2 de apel a urmărit să sublinieze că instanța de fond și-a depășit atribuțiile, în sensul că aceasta prin hotărâre a stabilit valoarea despăgubirilor, omologând expertiza efectuată în cauză, deși această atribuție este a Comisiei Centrale, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului apelanților asupra motivelor de apel.
Apărătorul apelanții pârâții, având cuvântul, susține că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru următoarele considerente:
Atât cererea completatoare privind modificarea acțiunii, în sensul acordării de măsuri compensatorii prin echivalent fizic a terenului, cât și cererea privind acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, aceasta fiind solicitate la concluziile pe fond, sunt tardive. Instanța acordând alternativ despăgubiri fără să fie cerute.
de calcul a valorii avute în vedere la echivalare de instanța de fond este nelegală.
Nu s-a făcut dovada - sarcina revenind reclamanților potrivit art. 1169.pr.civ., valorii de circulație a imobilului la data preluării, înainte de 1989.
Deși s-au depus la dosar relații din care rezultă că Municipiul C nu deține în patrimoniul privat bunuri sau servicii pe care să le ofere în compensare, pârâții au fost obligați în această modalitate - echivalent fizic. În opinia sa, apreciază că instanța nu poate dispune alternativ.
În referire la pârâtul Consiliul Local C, arată că instanța de fond a stabilit că nu are calitate procesuală și nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
În concluzie, apărătorul apelanților pârâții solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanții și G au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanta prin Primar, Primarul Municipiului C și Consiliul Local C, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 429, 70 mp. situat in C,- (fost 87) și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, prin care au solicitat restituirea in natura a imobilului individualizat mai sus, care a aparținut autorilor lor și, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1669/05.08.1932 și a fost expropriat în baza Decretului nr.284/1984-Anexa 1, poz.112, cu plata unor despăgubiri derizorii în suma de 84.351 lei.
Față de împrejurarea că, obiectivul de utilitate publică în vederea căruia s-a făcut exproprierea nu s-a realizat până la acest moment și că despăgubirile acordate au fost pur formale, nereflectând o dreaptă și prealabilă despăgubire, reclamanții au apreciat că nu s-a produs niciodată o preluare efectivă a imobilului de către stat.
Au mai arătat reclamanții că de la momentul depunerii notificării și până în prezent nu au primit nici un răspuns din partea pârâtului sau o solicitare de completare a înscrisurilor depuse, astfel că lipsa răspunsului în termenul prevăzut de lege reprezintă un refuz de restituire și permite accesul în justiție.
În drept, au invocat disp.art.23-24 din Legea nr.10/2001, republicată.
Pentru dovedirea pretențiilor formulate au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, cu expertiza tehnica imobiliara pentru identificarea imobilului si stabilirea valorii de circulație a acestuia in conformitate cu dispozițiile legii speciale si cu expertiza contabila pentru actualizarea valorii despăgubirilor primite la momentul exproprierii, probe încuviințate si administrate de instanță.
Au atașat la dosar următoarele înscrisuri: notificare înregistrata la. sub nr.1754/01.08.2001, adrese nr.96200/06.12.2000 si nr.54.854/16.11.1999 ale Primăriei municipiului C - Direcția Patrimoniu, plan de amplasament, certificat de calitate de moștenitor nr.100/26.05.2000, certificat de moștenitor nr.173/25.05.1965, Hotărâre nr. 89/24.02.2000 a Consiliului Local Constanta, act de vânzare autentificat sub nr.1669/05.08.1932, certificate de deces, adeverințe.
La termenul de judecată din 09.10.2007 și prin notele scrise depuse la fila 42, reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că, în subsidiar, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil, în echivalent valoric, atât pentru teren, în situația imposibilității de restituire în natură, cât si pentru construcția in prezent demolata.
Primăria Municipiului Constanta a comunicat înscrisuri referitoare la situația juridică a imobilului in litigiu și istoricul de rol al acestuia (filele 62-73, filele 78-88, filele 99-102, fila 137). Totodată, cu adresa nr.-/18.01.2008 (fila 98) a comunicat că în zona M au fost identificate imobile ce constituie domeniu privat al municipiului și care ar putea face obiectul restituirii în echivalent în baza Legii nr.10/2001, după finalizarea operațiunilor de măsurare și evaluare.
La termenul de judecată din 08.04.2008 reclamanții și-au însușit concluziile raportului de expertiză în ceea ce privește ocuparea terenului, precizând că acordarea unui bun în compensare este singura măsura reparatorie posibilă.
Prin încheierea de ședință din 11.09.2008 și pentru motivele arătate la acea dată, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Constanta (invocată din oficiu la termenul din 23.06.2008).
Prin sentința civilă nr. 1053/25.09.2008 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Consiliul Local C, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A fost admisă acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar și Primarul Municipiului C, astfel cum a fost precizată și completată.
Au fost obligați pârâții să ofere reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent, ce vor consta în compensarea cu alt bun imobil, cu acordul reclamanților sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul din C,- (fost nr. 87), compus din teren în suprafață de 443. și construcții - locuință cu suprafața utilă de 107,28. și anexe gospodărești(demolate), valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent urmând a fi stabilită prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite la momentul exproprierii conform procesului-verbal de evaluare nr. 12/3.08.1984, stabilite prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert, din valoarea corespunzătoare întregului imobil expropriat - 2.940.925 lei, stabilită prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expertul.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite să obțină măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul ce a aparținut autorilor lor și, teren și construcție situate în C,- (fost 87) - expropriat în baza Decretului nr. 284/1984 și ocupat integral de lucrările de interes public pentru care s-a dispus măsura exproprierii.
S-a mai reținut că în condițiile în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, întrucât construcțiile au fost demolate, iar terenul este afectat de construcția blocului R2, parcare auto, alei de circulație și rețele de utilitate în subteran, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în acordarea unor bunuri sau servicii în compensare, ori prin plata unor despăgubiri bănești, în condițiile legii speciale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C, Consiliul Local al Municipiului C și Municipiul C prin Primar - care au criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
(1) Reclamanții au cerut numai restituirea în natură a imobilului expropriat, cu motivarea că nu s-a realizat scopul exproprierii. Prima instanță a acordat alternativ despăgubiri fără să fie cerute.
(2) Prima instanță a stabilit în mod nelegal valoarea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții, evaluarea trebuia să fie făcută după criteriile prevăzute de Legea nr. 10/2001 de experții.
(3) Deși s-au depus la dosar relații din care rezultă că Municipiul C nu deține în patrimoniu bunuri sau servicii pe care să le ofere în compensare, totuși pârâții au fost obligați în această modalitate, la compensarea în fizic.
(4) Nu s-a făcut dovada că despăgubirea încasată de reclamanți în anul 1984, cu ocazia aplicării măsurilor de expropriere, nu a fost justă în raport cu preluările anului de referință.
(5) Nu s-au acordat cheltuieli de judecată pentru Consiliul Local
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile pârâților se constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Critica apelanților pârâții ce vizează depășirea de către instanță a limitelor investirii se reține a fi vădit nefondată.
Pornind de la rațiunea adoptării legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
modalitatea de exercitare a dreptului la măsuri reparatorii, pentru imobilele preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă.
În ipoteza în care unitatea deținătoare nu răspunde notificării persoanei îndreptățite într-un interval de 60 de zile, notificatorul este îndreptățit să se adreseze instanței judecătorești, competentă să soluționeze pe fond această notificare, conform art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, fără să solicite în mod expres acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură nu are relevanță în soluționarea cererii, câtă vreme prin notificarea depusă în termen legal s-a solicitat restituirea imobilului situat în C,- (fost 87), iar notificarea are caracterul unui act de declanșare a procedurilor de restituiri - administrative și/sau judiciare.
Instanța sesizată direct de reclamanții cărora nu li s-a răspuns în termen la notificarea formulată, soluționează practic această notificare, limitele impuse atât în procedura judiciară, cât și în cea administrativă care o precede fiind doar cele referitoare la identificarea imobilului și nu cele privitoare la modalitatea de aplicare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte este cert că instanța de judecată, în cadrul procedurii judiciare, având competența de a cenzura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea deținătoare, are ea însăși competența de a dispune asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării potrivit regulii "qui potest plus potest minus".
Se reține de altfel, că reclamanții prin notificare au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură, iar pe parcursul soluționării acțiunii, în fața instanței de fond, după efectuarea expertizei de identificare a bunului expropriat și constatarea gradului de ocupare a terenului cu obiective de interes public care au justificat măsura exproprierii și-au precizat în mod expres cererea, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, prin acordarea de bunuri sau servicii în compensare sau echivalent bănesc.
În concluzie, nu se poate reține depășirea de către instanța de fond a limitelor investirii și nici încălcarea competențelor prevăzute de lege pentru unitatea deținătoare.
(2)Critica ce vizează modalitatea de stabilire a despăgubirilor bănești se reține a fi fondată.
Conform dispozițiilor art. 10 și ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în ipoteza în care restituirea în natură a imobilelor nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Prin urmare, în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii, entitatea investită cu soluționarea notificării are plenitudinea de competență în stabilirea măsurii reparatorii, în timp ce în privința despăgubirilor formulează numai o propunere de acordare a acestora, nefiind debitorul obligației de acordare a acestor despăgubiri bănești.
După modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16, instanța de judecată nu are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor bănești, acestea urmând a fi stabilite în condițiile Titlul VII, de societatea de evaluare aflată la dispoziția Comisiei Centrale și menționate în Decizia Comisiei Centrale care poate fi cenzurată în justiție în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004.
(2) al art. 16 din Titlul VII privește numai notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 - în care se încadrează și cazul în speță - statuând că deciziile, dispozițiile sau ordinele conducătorilor administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamant își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică, într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă, Legea nr. 247/2005 - existentă la momentul cenzurării de către prima instanță a refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea formulată de reclamanți - de imediată aplicare.
Prin urmare în mod greșit prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru imobilul preluat abuziv și a statuat că aceste despăgubiri sunt datorate de către pârâți.
Pentru aceste considerente se reține a fi fondată critica pârâților și se va schimba în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că obligă Primarul Municipiului C să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în C,- (fost 87), compus din teren în suprafață de 443. și construcții demolate și să înainteze dosarul Comisiei Centrale.
Avându-se în vedere că reclamanții au fost despăgubiți cu suma de 41.617,79 lei la data exproprierii (1984) această sumă, reactualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I al. (1) al Titlul II din nr.OUG 184/2002 va fi dedusă din valoarea despăgubirilor datorate conform legii speciale.
(3)Nici critica ce vizează obligarea pârâților să respecte dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a acorda cu prioritate măsuri reparatorii sub forma compensării cu bunuri sau servicii ce figurează în lista bunurilor disponibile aflate la dispoziția unității deținătoare, nu poate di reținută ca fondată.
Conform art. 10 și 26al. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în situația în care unitatea deținătoare nu poate restitui în natură imobilul notificat, aceasta este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri conform legii speciale.
Din cuprinsul art. 26 al. (1) al legii rezultă că în cazul imposibilității restituirii în natură, regula este acordarea măsurilor compensatorii, și numai în subsidiar dacă această măsură nu este posibilă ori nu este acceptată de cel îndreptățit, se vor face propuneri de acordare de despăgubiri.
Acordarea de bunuri sau servicii, în compensare este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
În acord cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, dar și cu prevederile art. 1 al. (5) din nr.OUG 209/2005, prima instanță a obligat pârâta să acorde bunuri sau servicii în compensare reclamanților, cu respectarea dreptului unității deținătoare de a decide dacă un bun proprietatea sa este sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ teritoriale.
Se reține că prima instanță nu a obligat pârâtele să acorde reclamanților un anumit bun din patrimoniul Municipiului C, ci a stabilit dreptul acestora de a obține, în compensare bunuri sau servicii din lista bunurilor disponibile întocmită de pârâtă conform art. 1 al. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin nr.OUG 209/2005, listă ce va fi valabilă la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. În acest sens se reține că însăși apelantul, cu adresa nr. -/18.01.2008 (fila 98) a comunicat instanței că în zona M au fost identificate imobile ce constituie domeniu privat al municipiului și care ar putea face obiectul restituirii în echivalent în baza Legii nr.10/2001, după finalizarea operațiunilor de măsurare și evaluare. În măsura în care unitatea deținătoare nu va dispune de astfel de bunuri sau servicii la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau reclamanții nu vor accepta aceste bunuri, instanța a stabilit în sarcina pârâtelor și o obligație alternativă, respectiv aceea de a propune acordarea de despăgubiri și respectiv de a înainta această propunere Comisiei Centrale.
Prin urmare prima instanță nu și-a încălcat competențele stabilite de Legea nr. 10/2001 și nici dispozițiile art. 1 al. (5) din lege, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 209/2005.
4)Critica apelanților pârâți ce vizează împrejurarea că reclamanții nu au dovedit că despăgubirileîncasate în anul 1984 cu ocazia exproprierii imobilului proprietatea autorilor lor nu au fost juste se reține a fi nefondată, în raport cu dispozițiile art. 11 al. (6) din Legea nr. 10/2001.
Conform acestor dispoziții legale "Valoarea construcțiilor expropriate, care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, conform standardelor internaționale.
În situația în care persoanele în cauză au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobil ce nu se poate restitui în natură, stabilită conform alin. (5) și (6) ale art. 11 din lege (art. 11 al. (7) din Legea nr. 10/2001).
Prin urmare, în procesul de stabilire a dreptului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii nu are relevanță caracterul echitabil al despăgubirilor primite de persoana îndreptățită la momentul exproprierii, modalitatea de calcul a despăgubirilor este reglementată de Legea nr. 10/2005 modificată prin Legea nr. 247/2005, iar instanța de judecată nu este competentă să stabilească valoarea acestor despăgubiri bănești, aceasta fiind în sarcina Comisiei Centrale.
(5) Ultimacritică ce vizează neacordarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat către Consiliul Local C se reține a fi fondată.
Conform art. 274.pr.civ. " Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
În speță se reține că acțiunea reclamanților a fost respinsă față de pârâta Consiliul Local al Municipiului C ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Cum reclamanții se află în culpă procesuală în raport cu această pârâtă, se reține că ei datorau cheltuielile de judecată, respectiv cota parte din onorariul de avocat achitat de această pârâtă.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296.pr.civ. se va admite apelul pârâtelor și se va schimba în parte soluția apelată numai cu privire la obligația pârâtului Primarul Municipiului C de a înainta Comisiei Centrale propunere de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul notificat, în ipoteza în care atribuirea prin compensare a altor bunuri sau servicii nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți, cât și cu privire la obligația reclamanților de a plăti cheltuieli de judecată în valoare de 150 lei Consiliului Local
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
În baza art. 274 Cod proc. civ. constatându-se că pârâții Municipiul C și Primarul Municipiului C au triumfat în prezentul apel, vor fi obligați intimații reclamanți la 595 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanții pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, toți cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1053/C din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și HG, domiciliați în C, str. -. - nr. 2. județ
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă Primarul Municipiului C să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri conform Titlului VII din Legea 247/2005 pentru imobilul situat în C,- (fost nr. 87), compus din teren în suprafață de 443. și construcții demolate și să înainteze dosarul Comisiei Centrale, din valoarea despăgubirilor urmând a fi dedusă suma de 41.617,79 lei încasată la data exproprierii, reactualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. 1 al Titlului II din OUG 184/2002.
Obligă reclamanți la 150 lei cheltuieli de judecată către Consiliul Local
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații reclamanți la 595 lei, cheltuieli de judecată către
apelanți.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2009.
Președinte, - - | Pt. judecător - -, aflată în concediu de odihnă, potrivit dispozițiilor art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează PREȘEDINTE INSTANȚĂ |
Grefier,
- -
Jud.fond -.
Red.dec.jud./16.02.2009
Tehnored.gref./9 ex./19.02.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
