Speta Legea 10/2001. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.303
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 3642/09.12.2003, pronunțată de Tribunalul C-S, Reșița, în dosarul nr. 6049/C/2003, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL O, PRIMĂRIA ORAȘULUI O și ORAȘULUI O, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamantul apelant și consilier juridic pentru pârâții intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat pentru reclamantul apelant, pune concluzii de admitere a apelului, modificarea sentinței în parte, fără cheltuieli de judecată, conform concluziilor scrise pe care la depune la dosar.
Consilier juridic pentru pârâții intimați este de acord cu admiterea apelului și arată că achiesează la concluziile avocatului .
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată:
Reclamantul a chemat în judecată Primăria O, solicitând Tribunalul C S, pe rolul căruia cererea a fost înregistrată sub nr.6049/C/2003, să constate că este moștenitorul numiților și, foști acționari majoritari 90% ai Societății "" - proprietara imobilului situat în O,- să dispună anularea deciziei de respingere nr.867/2003 emisă de Primarul orașului O și restituirea în natură a imobilului menționat în subsidiar, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri.
Tribunalul C - S prin sentința civilă nr. 3642 din 22.09.2004, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța a reținut conform probelor administrate că imobilul solicitat a constituit proprietatea fostei societăți anonime " ", ai cărei acționari majoritari au fost antecesorii reclamantului, calitatea de moștenitor legal a acestuia fiind stabilită irevocabil prin decizia nr.113/1998 a Tribunalului C
Imobilul a fost preluat de stat în anul 1960, în baza Decretului nr. 218/1960 și a fost predat, în administrare operativă întreprinderii de gospodărie comunală
Notificarea de restituire în natură a cotei de 90% din imobil a fost respinsă prin decizia contestată, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit calitatea de moștenitor și dreptul de proprietate, tribunalul a apreciat că la emiterea deciziei, Primarul nu s- conformat prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de APEL TIMIȘOARA secția civilă admițând apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte sentința, în sensul că dispus anularea deciziei nr. 867/2003 și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Apelul pârâtului Consiliul Local O, prin Primar a fost respins ca nefondat.
Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut că prima instanță deși a stabilit că decizia de respingere a notificării este nelegală, a omis să o anuleze.
Curtea a mai reținut că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor fizice îndreptățite la restituire sau la acordarea de despăgubiri " art. 3 lit.c" din Legea nr. 10/2001, că imobilul a fost preluat de către Stat în baza Decretului nr. 218/1960 fără titlu valabil, apreciind în finalul considerentelor că nu se poate dispune restituirea în natură, reclamantului cuvenindu-i-se măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât "autorii săi au deținut doar 90 la sută din acțiunile societății proprietare a imobilului.
Împotriva deciziei au declarat recurs Consiliul Local O și reclamantul.
Cu privire la recursul declarat de Consiliul Local recurentul reclamant a invocat excepția nulității, întemeiată pe dispozițiile art. 302 /1 lit. c Cod procedură civilă și pe dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă (recursul nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii), excepție asupra căreia nu se impune pronunțarea, în condițiile în care, prin întâmpinarea depusă la recursul părții adverse, Consiliul Local O, prin Primar, a declarat că renunță la judecarea recursului.
Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe cazurile prevăzute de art. 304 pct. 6,7,9 și 10 Cod procedură civilă în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive:
Instanța de judecată a fost investită cu cererea de restituire în natură a imobilului, reclamantul nesolicitând emiterea unei noi dispoziții de soluționare a notificării, ci direct restituirea în natură.
Practic instanțele au dat altceva decât s-a cerut.
Conform art. 3 alin. 1 lit.b din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele la data preluării abuzive.
Despăgubirea prin echivalent nu este posibilă în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, întrucât ar echivala cu instituirea unui nou mod de dobândire a proprietății, care nu este permis de Constituție și de legislația subordonată acesteia, preluarea fără titlu valabil fiind incompatibilă cu proprietatea publică sau privată statului.
În mod greșit instanța d apel respinge capătul principal de cerere privind restituirea în natură, considerând că reclamantul este îndreptățit la alte măsuri reparatorii, fără arăta temeiul juridic al unei astfel de soluții.
Cu toate că sunt menținute dispozițiile primei instanțe cu privire la obligarea Primarului la emiterea unei decizii privind retrocedarea imobilului, prin judecarea apelului și includerea în considerente a aprecierii că apelantului - reclamant i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent se creează o situație mai prea în propria cale de atac și se introduc motive contradictorii față de dispozitiv.
Prin decizia civilă nr.5025 din 24 mai 2006, pronunțată în dosar nr- (nr.vechi 1255/2005), Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală - admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 2488/8.11. 2004, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - în dosar nr.4119/C/2004 - și casează în parte această decizie, dispunând trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr.3642/9.12.2003, pronunțată de Tribunalul C - S, în dosar nr.6049/C/2003 menținând dispoziția privind respingerea apelului declarat de Consiliul Local O împotriva aceleeași sentințe și luând act de renunțarea Consiliului Local O la judecarea recursului.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs supremă a reținut în esență, că este necesar administrarea de probe noi în dosar, respectiv o expertiză topometrică, în vederea stabilirii, în mod exact a situației de fapt a imobilului adică identificarea lui în raport cu titlul de proprietate prezentat de reclamant și pentru stabilirea destinației și regimului juridic actual al acestui imobil.
Conformându-se considerentelor deciziei de casare de mai sus Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - rejudecând apelul a administrat probe noi cu înscrisuri 15-42,.48-71, 74-99,102-118,129-178 și dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară (197-213) de către expertul, necontestat în cauză, în raport de ansamblul căror probe, această instanță de apel, consideră întemeiat apelul reclamantului și - l va admite, conform dispozitivului ce se va reproduce mai jos, în sensul schimbării sentinței civile atacate și admiterii acțiunii reclamantului, constatând calitatea acestuia de persoană îndreptățită la restituirea în natură a cotei de 90% din imobilul în litigu, situat în orașul O-, înscris în cartea funciară nr. 348 O Română cu nr.top.386, casele cu nr. 377-378, cu anexe și grădină, în suprafață de 2334. și prin anularea deciziei de respingerea notificării nr. 867/29.08.2003, emisă de Primarul orașului O, va dispune restituirea în natură către reclamant a cotei de 90% din imobilul sus-menționat, conform expertizei.
Într-adevăr, în soluționarea prezentei contestații întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, Curtea stabilește că Primăria orașului O are calitate procesuală pasivă, deoarece această lege stabilește anumite obligații (ea fiind inclusă în cadrul unității deținătoare, cu precizarea că în cazul primăriei restituirea se face prin dispoziția motivată a primarilor) și ca atare acțiunea prin care se cer măsuri reparatorii pentru imobilele identificate și deținute de primăria localității, (deci în litigiile determinate de aplicarea Legii nr.10/2001) aceasta are calitate procesuală pasivă, conform art.20 alin.3 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, Curtea constată că în cadrul unei acțiuni în revendicare, trecerea și preluare unui imobil în proprietatea Statului - în baza Decertului nr.218/1960, 712/1966, și transmis unei societăți comerciale, în temeiul Legii nr. 15/1990 și nr.HG 834/1991 - s-a făcut fără titlu valabil, deoarece posesia statului nu a fost netulburată - una din condițiile menționate în art. 1847 cod civil - ci această posesie a fost "fundată și conservata" prin violența, în sensul prevederilor art.1851 din același cod și prin urmare, întrucât Statul nu a dobândit proprietatea cu titlul valabil, nu putea nici să-l transmită în proprietatea unei societăți comerciale în baza Legii 15/1990 și HG nr.834/1991, posesia exercitată de stat, asupra unui imobil care se referă art.III din Decretul nr. 218/1960, nefiind una utilă, ci viciată prin violența morală, întrucât Statul nu a dobândit dreptul de proprietate cu titlu, respectiv prin prescripție prevăzut de actul normativ menționat, preluarea bunului nefăcându-se așadar, prin titlu, ci prin obstrucționarea proprietarului prin măsuri de autoritate excesivă, transformate în violență morală, menținută până în anul 1989, când a avut loc schimbarea regimului politic comunist, neavând deci loc o intrare în posesia statului, în sensul adevărat al sintagmei.
În speță, Curtea stabilește că regula restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este consacrată, de principiu, în textul general cuprins în art. 7 alin.1 din actul normativ, excepțiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare.
Reclamantul, prin contestația formulată împotriva deciziei de respingere a notificării, a solicitat anularea acestei decizii, restituirea în natură a imobilului sau, în subsidiar, dacă restituirea nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prima instanță, prin hotărârea pronunțată, dispunând doar obligarea primarului la emiterea unei noi "decizii motivate" cu privire la notificarea adresată de reclamant, a adoptat o soluție echivocă, fără să stabilească dacă reclamantul este persoană îndreptățită la vreuna din măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
Astfel, în considerentele sentinței, Tribunalul C S precizează că "Primarul orașului O avea obligația prevăzută de Legea nr.10/2001, să emită o decizie motivată din care să rezulte împrejurările care conduc la respingerea notificării sau, în caz de admitere a acesteia să indice modalitatea de restituire a bunului, în natură sau echivalent și din ce motiv a fost aleasă o astfel de cale".
Practic, acest tribunal a lăsat la latitudinea unității investite cu soluționarea notificării să adopte fie soluția de respingere (din nou) fie soluția de admitere - în varianta restituirii în natură sau prin echivalent, singura iregularitate imputată deciziei contestate fiind aceea că nu este motivată.
Sub acest aspect, instanța de apel admițând apelul și schimbând sentința, în sensul anulării deciziei nr.867/2003, constatării calității reclamantului de persoană îndreptățită, precum și a dreptului acestuia la măsuri reparatorii prin echivalent, nici nu a acordat ceea ce nu s-a cerut și nici nu a creat reclamantului o situație mai grea în propria cale de atac.
Însă, considerentele prezentate de instanța de apel pentru a ajunge la concluzia că nu poate admite cererea de restituire în natură a cotei exprimată procentual (90 %) din imobilul solicitat este rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii speciale de reparație.
După cum s-a arătat, în această materie, regula este aceea a restituirii în natură, iar excepțiile sunt de strictă interpretare.
Potrivit art.3 alin.l lit. b) din actul normativ analizat, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilul la data preluării abuzive de către stat, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent.
Dispoziția legală citată prevede astfel că, în cazul în care imobilul solicitat a aparținut unei persoane juridice care și-a încetat activitatea fără aor elua după data de 22 decembrie 2989 (în această ultimă ipoteză fiind aplicabile dispozițiile art.3 alin.l lit. c), titularul dreptului de restituire este persoana fizică care a făcut parte din structura asociaților persoanei juridice.
Conform art.4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la restituire și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, în speță recurentul-reclamant.
După ce, în art.3 alin.l, legiuitorul stabilește categoriile de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în art.4 alin.l, statuează că dreptul de proprietate se constată în cote-părți ideale, "în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat".
În consecință, din perspectiva art.3 alin.l lit. b), coroborat cu art.4 alin.l din Legea nr. 10/2001, faptul că autorii recurentului-reclamant nu au fost acționarii exclusivi ai fostei societăți comerciale "" O - proprietara imobilului preluat abuziv de către stat -, nu constituie vreun impediment legal pentru restituirea în natură a imobilului către reclamant în limita cotei de 90 % corespunzătoare numărului de acțiuni pe care autorii reclamantului le-au deținut la această societate comercială.
Imposibilitatea restituirii în natură ar putea fi determinată de o eventuală înstrăinare a imobilului în condițiile Legii nr. 112/1995 (dacă imobilul a dobândit destinație de locuință după preluarea de către stat) sau în cadrul procesului de privatizare ori de situația în care construcția nu ar mai exista sau ar fi fost transformată în așa măsură încât să reprezinte un imobil nou,situații juridice neincidente însă în cauză.
Din interpretarea sistematică a legii rezultă că exceptarea de la restituirea în natură este impusă de situații strict obiective, care vizează imposibilitatea fizică de restituire sau de rațiuni de securitate a circuitului civil (dobândirea bunului de către terțe persoane fizice sau societăți comerciale, cu plată și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii actului juridic de înstrăinare), dar nici aceste ipoteze nu sunt aplicabile speței și prin urmare Curtea apreciază că numai în acest context, coroborat cu existența uneia dintre situațiile de exceptare menționate, poate fi aplicabilă prevederea art. 18 alin.l lit. a) din Legea nr. 10/2001 in caz contrar această prevedere venind în contradicție cu dispozițiile art.3 alin.l și ale art.4 alin.l din actul normativ, dar și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în condițiile în care bunul a fost preluat de stat, în mod evident, fără titlu valabil (Decretul nr.218/1960), iar menținerea lui (în limita cotei de drept de 90 %) în posesia unității administrativ-teritoriale nu răspunde unui interes general, în sensul alin.2 al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În consecință, în raport de problemele de drept, deja dezlegate de instanța supremă de recurs, cu privire la posibilitatea de restituire a cote de 90% din imobil, calitatea de moștenitor și forma în care se poate face restituirea, urmează a fi admis apelul reclamantului, și a se dispune conform dispozitivului, întrucât prin Decizia civilă nr. 5025/24.05.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a stabilit că instanța de apel, în primul ciclu procesual a ajuns la concluzia greșită că nu poate admite cererea de restituire în natură în cota procentuală de 90% din imobilul solicitat. Aceasta a interpretat și aplicat în mod greșit legea specială de reparație, astfel cum rezultă din fila 4 deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la forma in care se poate dispune restituirea, in aceasta materie, regula este cea a restituirii in natura a imobilelor, iar in situația in care persoana juridica fost proprietara imobilului si-a incetat activitatea si nu si-a reluat-o dupa 22 decembrie 1989, titular al dreptului de restituire este persoana fizica ce a făcut parte din structura asociaților persoanei juridice, de aceasta restituire putând beneficia si moștenitorii persoanelor fizice indreptatite, in speța recurentul-reclamant.
Consecința juridica este aceea ca reclamantul are calitatea de persoana indreptatita la restituirea imobilului (in cota corespunzătoare de 90%), astfel încât se va dispune schimbarea in acest sens a sentinței civile nr. 3642/2003 pronunțata de Tribunalul C S, modificata prin decizia civila nr. 2488/2004 a Curți de APEL TIMIȘOARA.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat si problema de drept vizând restituirea in natura, stabilind din perspectiva art. 3 alin. 1 lit. b, coroborat cu art. 4, alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în sensul ca nu exista vreun impediment legal la restituirea in natura a imobilului către reclamant, in limita cotei de 90%, corespunzătoare numărului de acțiuni ale autorilor acestuia.
Un alt aspect dezlegat irevocabil in recurs si care confirma in parte decizia Curții de APEL TIMIȘOARA din primul ciclu procesual este acela ca bunul a fost preluat de către stat in mod evident fara titlu valabil iar menținerea lui in limita cotei de drept de 90% in posesia unității administrativ-teitoriale nu răspunde unui interes general, in sensul alin. 2 art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Altfel spus, reclamantul este proprietarul unui bun in sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar judecătorul național, (ca prim judecător al CEDO, urmează a aplica regulile blocului de conventionalitate (normele din materia drepturilor fundamentale si jurisprudenta CEDO), dand eficienta protejării dreptului de proprietate al celui care deține un bun in sensul Convenției.
Tot instanța de recurs a stabilit ca excepția de la restituirea in natura este de stricta interpretare, iar in speța, o astfel de situație ar putea fi constituită numai de imposibilitatea fizica de restituire in natura sau de instrainarea imobilului.
Conform art. 315 proc civ, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate si asupra necesitații administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Instanța de recurs a considerat necesara in vederea pronunțării unei hotărâri legale si temeinice, efectuarea unei expertize de identificare a imobilului pentru stabilirea situației de fapt in funcție de care se poate dispune restituirea in natura, iar instanța de apel s-a conformat acestei indicații obligatorii.
Astfel, din probele administrate în apel, după casare, rezulta ca imobilul revendicat se identifica in prezent cu cel situat in O,-.
Potrivit referatului nr. 15272/03.01.2007al Primăriei orașului O, imobilul solicitat de reclamant este situat administrativ in O,-, inscris in CF 348 sub nr. top 386 casa ncc. 377 si ncc. 378, fost proprietatea societății, in proprietatea statului in baza Decretelor nr. 218/1960 si 712/1966(fila 18 dosar -).
Conform referatului nr. 1104/24.01.2006, al Primăriei O, imobilul "carepoate redeveni proprietatea d-lui este situat admhistrativ la nr. 45",iar punctul de vedere al Primăriei O, raportat la datele deținute"este ca nu s-a vândut nimic din imobilul revendicat de dl. ".(fila 17 dosar -)
De asemenea, conform aceluiași referat,operațiile s-au făcut aferent casei situate administrativ pe-,pe care Primăria Onu a gasit-o inscrisa in CF.Rezulta ca aceasta casa nu are legătura cu proprietatea inițiala, intrucat societatea era inscrisa in cartea funciara cu intreaga sa proprietate. Ca urmare orice referire la numărul administrativ 43 sau 41 este străina de prezenta cauza.
Tot in cadrul probatoriului administrat in fata acestei instanțe, care rejudeca apelul s-a dovedit faptul ca adresa nr. 3629/15.04.2004 (fila 215 dosar nr-) nu este insotita de documentația de dezmembrare si de planurile obligatorii cu situația înainte de dezmembrare si cea ulterioara dezmembrării, ceea ce dovedeșteinexistenta juridica a unei astfel de operațiuni si a actelor subsecvente. In dovedirea celor de mai sus a fost depusa adresa respectiva si planul cadastral general al orașului O, singurele documente existente la cartea funciara in legătura cu acest aspect.
De asemenea, din adresa nr. 16398/03.01.1966 - fila 47 dosar 4119/2004 - rezulta ca adresa veche a imobilului este tot O-. Identitatea de imobile este susținuta si de adeverința nr. 1848/10.05.1994 a Circumscripției Fiscale O, din care rezulta ca la poziția nr. 1456 figurează imobilul din O-, al cărui proprietar este (tatăl reclamantului), acesta fiind acționarul principal al societății.
In același sens sunt si concluziile raportului de expertiza efectuata de expert, care indica următoarele aspecte esențiale: (la filele 197-204).
Imobilul inscris in CF 348 O, sub nr. top 386 casele nr. 377 si nr. 378, curte si gradina se identifica pe teren cu imobilul format din casa nr. 45, anexe, curte si gradina, din str. - -.
Suprafața reala a imobilului este de 2334. suprafeței nr. top 386 din 1618. in 2334 corespunde cu realitatea din teren.
Imobilul inscris inițial in CF nr. 348 O sub nr. top. 386 casele ncc 377 si ncc 378, curte si gradina in suprafața de 2334. se identifica cu imobilul notat cu nr. top. 386, casa nr. 45 (actual), anexe, curte si gradina, in suprafața de 2334. din str. - - si formează un singur complex imobiliar si se identifica totodată cu imobilul proprietatea societății, expropriată la 30.08.1069 in baza Decretului nr. 218/1960 si Decetului nr. 712/1966.
Imobilul a fost dezmembrat doar scriptic, in realitaterămânând un tot unitar, actual casa nr. 45, anexe, curte si gradina. "s-a făcut in mod eronat", fara a fi corelata cu situația reala din teren.
Nu a fost găsita schița de dezmembrare a imobilului notat cu nr. top 386. "
Curtea mai reține că, vânzările efectuate privesc alte imobile si alte corpuri de clădire decât cele revendicate. Acest fapt a fost stabilit si. prin expertiza intocmita de expert (filele 237-241 dosar nr. -), care a ajuns la aceleași concluzii ca si expertul.
In temeiul cererii formulate de Orașul O si pe baza acelei expertize s-a dispus prin Decizia civila nr.113/ 1.06.2009 (filele 255-258 dosar nr-) pronunțata de Tribunalul C S in dosarul nr-, definitiva si irevocabila prin nerecurare"rectificarea CF nr. 348 O nr. top 386 in sensul revenirii la situația anterioara înscrierii in cartea funciara a adresei nr. 3629/2004, emisa de Primăria O".
Totodată s-a dispus înscrierea drepturilor de proprietate aparținând paraților din acel dosar (presupușii cumpărători ai unei parti din imobil) in nr. 387 O.
S-a confirmat astfel si din punct de vedere formal si al cărții funciare faptul ca nu s-a vândut nimic din imobilul solicitat de reclamant, astfel încât, atât compunerea si întinderea acestuia,cat si inexistenta impedimentului la restituire prevăzut de art. 18 din Legea nr. 10/2001 permit restituirea in natura a cotei de 90%, din imobilul identificat, conform raportului de expertiza.
Prin urmare având în vedere situația stabilita prin expertiza de specialitate,din care rezulta identificarea imobilului solicitat, compunerea acestuia, adresa administrativa actuala ce corespunde cu cea veche, faptul ca dezmembrarea a fost făcuta in mod eronat,inexistenta unor instrainari a vreunei parti din imobil, fata de cele solicitate de reclamant si întreg materialul probator administrat in cauza, Curtea va schimba si sub acest aspect hotărârile anterioare si va dispune restituirea in natura, in cota de 90%, a imobilului, situat in Orașul O,-, CF nr.348 O, nr.top 386, casele nr. 377 si 378, anexe, curte si gradina in suprafața de 2334. omologând expertiza, efectuată în cauză, dispunând conform dispozitivului ce urmează, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel, iar intimații pârâți - Primăria Orașului O, Primarul Orașului O și Consiliul Local al Orașului O - au fost de acord cu admiterea apelului reclamantului în modul solicitat și în sensul sus - indicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în B,-, parter, apartament nr. 1, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3642/09.12.2003, pronunțată de Tribunalul C-S, Reșița, în dosarul nr. 6049/C/2003, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA ORAȘULUI O și PRIMARUL ORAȘULUI O, având ca obiect Legea nr. 10/2001 și în consecință:
Schimbă sentința civilă apelată, în sensul că admite acțiunea reclamantului și constată calitatea acestuia de persoană îndreptățită la restituirea în natură a cotei de 90% din imobilul situat în Orașul O,-, înscris în cartea funciară nr. 348 O Română, cu nr. top 386, casele nr. 377 - 378, cu anexe, curte și grădină, în suprafață de 2334. anulând decizia de respingerea notificării cu nr. 867/29.08.2003, emisă de Primarul orașului O și ca atare:
Dispune restituirea în natură către reclamantul a cotei de 90% din imobilul situat în orașul O,-, înscris în cartea funciară nr. 348, O Română, nr. top. 386, casele nr.377 și 378, anexe, curte și grădină; în suprafață de 2334. conform expertizei din dosar.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Reclamantul apelant
- B,-, parter.1, sector 5
Intimații pârâți
CONSILIUL LOCAL O, jud. C-
PRIMĂRIA ORAȘULUI O - idem -
ORAȘULUI O - idem -
Red. /14.12.2009
Tehnored /21.12.2009
Ex.6
Primă instanță:
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
