Speta Legea 10/2001. Decizia 309/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 309
Ședința publică de la 06 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în S, str. -. -,. 9,. B,. 4, jud. O, împotriva sentinței civile nr. 664 din 28 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- (nr. în format vechi 3843/C/2006), în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat și procurator -, reprezentând apelantul reclamant, și consilier juridic, reprezentând intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Avocat, pentru apelantul reclamant, a depus planșe foto.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă, nu a solicitat termen pentru observarea acestora.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelantul reclamant, a susținut oral motivele de apel formulate în scris, arătând că din suprafața de teren de 1200. ce a aparținut autorilor reclamantului, conform planului de urbanizare și raportului de expertiză există teren liber în suprafață de 148,19. - teren liber și 184,96. - teren pe care se află amplasată o platformă betonată, ce nu face parte din domeniul public. Faptul că terenul în suprafață de 148,19 este străbătut în subteran de o conductă de apă, nu duce la imposibilitatea restituirii în natură a acestuia. A arătat că reclamantul a făcut dovada faptului că autorii săi au deținut acest teren în proprietate. A pus concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței civile și admiterea acțiunii în sensul de a se restitui în natură suprafețele de 148, 19. și 184,96. iar pentru restul suprafeței până la 1200. să se acorde măsuri reparatorii, conform normelor legale, cu cheltuieli de judecată, în măsura în care sunt dovedite.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă, a arătat că, din raportul de expertiză întocmit în cauză și suplimentul la acesta, reiese faptul că suprafețele identificate de expert ca S3 și S4 sunt ocupate și nu pot fi restituite în natură. Respectiv, suprafața S4 este ocupată de parcare betonată, fiind folosită ca atare și făcând parte din domeniul public, iar S3 este străbătută în subteran de o conductă de apă. Astfel, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10.3 din HG 250/2007. A solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr-(număr în format vechi 3843/C/2006) pe rolul Tribunalului O l t, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu Primăria Municipiului S, să-i fie restituită în natură suprafața de teren de 1.200 mp. situată în S- județul O, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, după apariția Legii 10/2001 a notificat pârâta, solicitând restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1.200 mp. și construcție cu destinație de locuință situate în S- județul O, imobile ce au trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 260/1980.
Pârâta, a respins cererea de restituire în natură și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru teren cât și pentru construcție, și în condițiile în care construcția a fost demolată, modul de soluționare al notificării fiind corect făcut de către pârâtă, în ceea ce privește terenul, dispoziția pârâtei nu își are suport, în condițiile în care terenul fiind liber era posibilă restituirea acestuia în natură.
Pârâta, a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii de neîntemeiată întrucât, deși reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, imobilul solicitat a fi restituit fiind proprietatea lui în momentul deposedării,în baza Decretului nr. 260/1980 totuși, bunurile nu pot fi restituite în natură, întrucât construcția a fost demolată, iar terenul este ocupat de alte construcții.
În dovedirea cererii reclamantul a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize topo, lucrare ce a fost întocmită de expert tehnic. S-a solicitat expertului, ca urmare a admiterii și a obiecțiunilor formulate de pârâtă, completarea raportului de expertiză în sensul indicării exacte a suprafeței de teren ce este liberă de orice construcție sau amenajare, din vechiul amplasament al terenului proprietatea reclamantului, întrucât completarea la raportul de expertiză nu aduce nici o lămurire în sensul indicațiilor date de instanță, iar expertul a fost radiat la 6.06.2007 conform deciziei nr. 110 Ministerului Justiției - Direcția pentru Servicii Juridice, din evidența experților tehnici judiciari.
Prin sentința civilă nr.664 din 28 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în S, str. -. -,. 9,. B,. 4, județul O, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului S, județul
S-a reținut că din probatoriul administrat în cauză, respectiv din expertiza tehnică topo-geodezie, reiese că terenul ce a aparținut reclamantului anterior exproprierii lui prin Decretul nr. 260/1980 este în mare parte ocupat de construcțiile unui bloc de locuințe, de alei de acces, parcări și spații pentru funcții complementare și, în condițiile în care prin refuzul efectuării în cauză a unei expertize care să stabilească exact ce suprafață de teren mai poate fi restituită din vechiul amplasament al terenului, proprietatea anterior anului 1980 reclamantului, instanța reține că reclamantul nu și-a dovedit cererea prin care solicită restituirea în natură a unei suprafețe de 1.200. situată în S- județul
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului conform art.296 Cod pr.civilă, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
- A arătat, că potrivit expertizei efectuate în cauză, s-a concluzionat că terenul în litigiu era liber de orice construcție la data efectuării expertizei astfel încât, apare greșită soluția instanței de a nu dispune restituirea în natură, pe motiv că acest teren este în mare parte ocupat de bloc de locuințe, alei acces etc.
- A doua critică, privește reținerea în mod greșit a instanței, în sensul că, reclamantul ar fi refuzat efectuarea unei expertize care să stabilească exact ce suprafață de teren mai poate fi restituită în natură din vechiul amplasament al terenului, atâta vreme cât reclamantul a fost de acord cu expertiza, chiar solicitând această probă.
- De asemenea - la momentul efectuării suplimentului la raportul de expertiză, s-a constatat că pe vechiul amplasament nu existau investiții, așa încât, s-a propus retrocedarea în natură a terenului, iar împrejurarea că de la data deplasării expertului la fața locului și până la efectuarea suplimentului raportului de expertiză pe terenul identificat de expert și propus pentru restituire în natură s-au realizat unele investiții - este culpa Primăriei și a investitorilor - așa cum a apreciat și expertul, întrucât nu trebuia să se accepte realizarea acestora decât după soluționarea litigiului.
- Expertul, prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat a precizat, că întrucât construcțiile nu sunt de natură publică este posibilă restituirea în natură a terenului.
În situația în care, instanța nu era lămurită pe deplin, putea solicita completarea expertizei sau efectuarea unei expertize de către un alt expert.
S-a solicitat completarea probatoriilor.
S-a formulat întâmpinare de către Primăria Municipiului S, solicitând respingerea apelului întrucât terenul în litigiu este afectat de detalii de sistematizare, pe acesta fiind identificate: bloc de locuințe, alei acces, parcări, spații pentru funcțiuni complementare etc.; chiar din expertiza întocmită la fond, reiese că terenul care face parte din domeniul public, este ocupat în totalitate și afectat de lucrări de investiții.
S-au invocat dispozițiile art.10.3 HG 250/2007, art.10(2)1din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.247/2005 și Legea nr.213/1998 pct.3 din anexă.
S-au depus la dosar: certificatul nr.7187/1992, adresa fila 34 apel, dispoziția 3460/2006 a Primăriei Municipiului S, referat nr.1506/2006, procesul verbal de inventariat imobile (fila 75 dosar apel), planșe topografice, procură autentificat sub nr.2121/2006, împuternicire de reprezentare, împuternicire avocat, onorariu avocat, acte stare civilă, notificare, dovadă comunicare, declarație (fila 25), fișa imobilului, schițe, adresa nr.14490/2007, certificat din 10.01.1991, proces verbal din 7.05.1991, adresa -.
S-a dispus de către instanță din oficiu depunerea actelor ce figurează în dispoziția Primăriei Municipiului S nr.3460/2006.
La solicitarea apărătorului reclamantului, s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice, raport întocmit de către expert tehnic judiciar, fiind depus la data de 26.05.2008 cu schițele aferente.
Intimata a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ce au fost încuviințate de către instanță, suplimentul la raportul de expertiză însoțit de schițe fiind depus la data de 8.09.2008.
Apelul este nefondat.
În primul rând, este important de reținut că prin notificarea nr.406/5.10.2001, reclamantul a solicitat terenul în suprafață doar de 1000 mp. și construcții și nu suprafața de 1200 la care face referire în acțiune.
Acesta este actul prin care persoana sesizează instituția care se pronunță în limitele investirii sale. Notificarea, este actul primar care investește unitatea notificată, ce o va soluționa ținând seama strict de elementele și solicitările părții formulate prin aceasta, urmând ca dispoziția emisă de soluționare a notificării, în cazul în care partea își manifestă voința în acest sens să fie supusă controlului judiciar. Notificarea este cererea prin care partea conform principiului disponibilității, menționează expres solicitările sale.
Potrivit art.22 alin.2 din Legea nr.10/2001 modificată "notificarea cuprinde elemente de identificare a bunului imobil solicitat precum și valoarea estimată a acestuia".
Primăria Municipiului S trebuia să soluționeze în limitele notificării, însă i-a recunoscut reclamantului dreptul de proprietate pentru 1200. așa cum rezultă din acte.
Potrivit raportului de expertiză și suplimentului la acest raport întocmite în apel d e către expert tehnic, se reține că în prezent terenul expropriat este ocupat de blocul de locuințe nr.16, alei de acces, alt bloc de locuințe, spațiu din fața blocului nr.16, magazii, parcare, platformă betonată.
Suprafața identificată inițial de către expert - S3 de 148,19 mp. ca fiind liberă, situată în spatele blocului nr.16, nu poate fi avută în vedere, în privința restituirii în natură, atâta vreme cât, conform suplimentului la raportul de expertiză și schițelor aferente, reiese că este afectată de detalii de sistematizare în subteran: rețea de apă (fila 106), rețea gaze (106 linia galbenă ce străbate terenul). Mai mult, în privința acestor suprafețe, expertul menționează că fiind situate chiar lângă bloc, trebuie respectată obligatoriu distanța de siguranță față de blocul de locuințe nr.16.
Eronat, așadar expertul susține că această suprafață de teren este liberă, pe considerentul că nu existau la data efectuării expertizei elemente de amenajare, marcare sau indicatoare.
Legea are în vedere anumite criterii exprese, pentru a se determina dacă un teren este sau nu liber și poate fi restituit în natură.
Nu este suficient ca un teren să fie liber la suprafață, pentru a fi posibilă restituirea sa în natură, ci este necesar de asemenea ca și în subteran să nu fie afectat de detalii de sistematizare.
Or, în speță, acest teren, având în vedere obligația respectării distanțelor de siguranță față de bloc, faptul că este străbătut de rețea de apă și gaze naturale, reiese că este afectat de detalii de sistematizare, ceea ce face imposibilă restituirea lui în natură.
Nici cea de-a doua critică a apelului nu este întemeiată, având în vedere că, la fond, instanța - cu ocazia susținerii concluziilor, a pus în discuție efectuarea unei altei expertize tehnice, care să stabilească ce suprafață din terenul ce a aparținut reclamantului este liberă și se poate restitui în natură, apărătorul reclamantului nefiind însă de acord cu efectuarea unei alte expertize. Reclamantul a fost de acord inițial cu efectuarea primei expertize, dar nu și cu efectuarea unei alte expertize propusă de către instanță în cauză, care să lămurească de fapt întocmai, situația terenului, așa încât, criticile din apel în sensul că instanța nu a solicitat efectuarea unei alte expertize, nu sunt întemeiate.
În apel, însă s-a dispus efectuarea unei alte expertize.
Potrivit raportului de expertiză și suplimentului la acest raport întocmite în cauză de către expert tehnic - platforma betonată în suprafață de 184,96 are destinația de parcare, pe această suprafață existând semne evidente de amenajare și utilizare specifică. Totodată, expertul a menționat că în subteranul terenului deținut de reclamant, există diferite rețele de utilitate publică, care afectează terenul chiar dacă în proporție mai redusă.
Aceasta este și situația suprafeței de teren ocupată de market-ul construit și de parcare, care conform schiței fila 106 și 107 dosar apel, este străbătut de rețea canal, apă și rețea de gaze. După cum reiese din schița - plan de amplasament aflate la fila 33 fond, aceste terenuri constituie domeniul public pe care Primăria Municipiului Sar ealizat unele investiții, așa cum reiese și din raportul de expertiză.
Celelalte suprafețe de teren așa cum s-a arătat sunt ocupate de bloc, alei, căi de acces, spațiu aferent blocului etc.
În această situație, nu poate fi primită critica reclamantului că la momentul efectuării raportului de expertiză terenul era liber și că este culpa Primăriei că a efectuat aceste investiții.
Expertiza întocmită la fond nu poate prezenta relevanță, deși reclamantul își întemeiază criticile din apel pe aceasta, fiind defectuos întocmită sub mai multe aspecte.
Astfel, după cum se observă din raportul de expertiză și suplimentul la acesta întocmit la fond de expert tehnic, acesta a menționat (fila 36 fond) că " este imposibil ca într-o situație asemănătoare să se găsească un amplasament vechi, complet liber pe vechiul amplasament, care să poată fi retrocedat în natură". De aceea a propus un alt amplasament care este liber și care nu a aparținut inițial reclamantului, aceasta însă fiind singura posibilitate a reclamantului să i se restituie teren în natură.
Din acest punct de vedere această expertiză este defectuoasă, întrucât, nu respectă condițiile de expertizare și stabilire a situației de fapt pe vechiul amplasament care în realitate a aparținut reclamantului.
Pe de o parte, însă tot această expertiză sub un alt aspect, în maniera în care a fost efectuată și își prezintă concluziile, vine să întărească concluziile expertizei efectuate în apel, demonstrând faptul că terenul care a aparținut reclamantului nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de investiții publice și afectat de detalii de sistematizare.
Prin dispoziția nr.3460/2 oct.2006 emisă de primăria Municipiului S, i se recunoaște reclamantului calitatea de persoană îndreptățită, aceasta nefiind contestată, cu privire la suprafața de 1200 mp. teren și construcții din cărămidă situate în-, ce au fost expropriate prin Decretul nr.260/1980 ( în acest sens.260/1980, adresa nr.1449/29.11.2007, procese verbale autentificate, depuse la dosar.
Construcțiile în suprafață de 92,35 mp. și pivnița în suprafață de 6,5 mp. au fost demolate iar terenul, după cum s-a arătat este ocupat de lucrări de investiții publice, fiind afectat de detalii de sistematizare.
Potrivit art.3 alin.1 lit.a, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, calitate ce i-a fost recunoscută și de către intimată.
Față de modul cum este afectat terenul de detalii de sistematizare, aplicabile în speță sunt dispozițiile art.11 alin.4 care prevăd că în cazul în care întregul teren este afectat, datorită lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întreg imobilul.
Se are în vedere situația în care terenul este ocupat de construcții noi autorizate (blocul în speță), cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.
Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, menținând dispoziția intimatei cu privire la acordarea de măsuri reparatorii reclamantului, pentru imobilul ce i-a fost expropriat.
Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă, instanța va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul, domiciliat în S, str. -. -,. 9,. B,. 4, jud. O, împotriva sentinței civile nr. 664 din 28 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- (nr. în format vechi 3843/C/2006), în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2008
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.4 ex
16.10.2008.
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Tania Țăpurin