Speta Legea 10/2001. Decizia 312/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 312

Ședința publică de la 07 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Pe rol judecarea - Civil privind pe

- - - - - PRIN - -, - - PRIN - -, - - -

și pe intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI T, intimat PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, intimat CONSILIUL LOCAL T, intimat UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MUNICIPIULUI T, având ca obiect

legea 10/2001

împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică

lipsind:

- intimat PÂRÂT - CONSILIUL LOCAL

- intimat PÂRÂT - PRIMARUL MUNICIPIULUI

- intimat PÂRÂT - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

- intimat PÂRÂT - UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MUNICIPIULUI

- - RECLAMANT - - -

- - RECLAMANT - - PRIN - -

- - RECLAMANT - - - - - PRIN - -

- expert

- expert

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul - de către grefier care învederează

INSTANȚA

Asupra - de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pronunțată în ședința nepublică de la 07 2009

12 Ianuarie 2010 ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 312

Sedința publică din 7 2009

PREȘEDINTE: PROF.DR.

JUDECĂTOR 1: Cauzei Apelant Vittye Minea Karla Agneta

GREFIER:

S-a luat în examinare apelul reclamanților, împotriva sentinței civile nr.1480/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Primarul Municipiului T, Primăria Municipiului T și Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pârâții intimați prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul - de către grefierul de ședință, după care Curtea constată că apelanții nu au adus clasificările solicitate de expert, la termenele din 7.09.2009 și 2.11.2009, nu au achitat onorariul provizoriu de 1000 lei, manifestând dezinteres în raport cu proba voluntară de C, motiv pentru care va decade din proba cu expertiza tehnică pe apelanți și va dispune judecarea apelului.

Reprezentanta pârâților intimați, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1480/18.09.2007, Tribunalul Timișa respins contestația formulată de contestatorii, în nume propriu și în calitate de mandatar al contestatorilor și împotriva Dispoziției nr. 3056/27.12.2006 emisă de Primarul Municipiului T, reținând legalitatea și temeinicia dispoziției atacate, dat fiind că imobilul nu poate fi restituit în natură, pe teren fiind ridicat un bloc de locuințe, terenul rămas liber fiind inclus în părțile comune indivize, atribuite în componența apartamentelor construite, măsurile reparatorii urmând a fi atribuite contestatorilor, prin echivalent.

Instanța a reținut că nu se poate substitui unității deținătoare în construirea listelor cuprinzând bunurile oferite în compensare, iar, în cauză, intimatul Primarul Municipiului Taa rătat că nu deține bunuri ce pot fi oferite în compensare contestatorilor.

Această hotărâre a fost menținută în apel, prin decizia nr. 73/A/20.03.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, care, însă, a fost desființată prin decizia civilă nr. 7028/14.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a admis recursul contestatorilor, a casat decizia Curții de APEL TIMIȘOARA și a dispus rejudecarea apelului de către instanță, sens în care cauza s - a reînregistrat.

Din considerentele deciziei de casare, se reține că se sugerează instanței să administreze toate probele, pentru a stabili dacă imobilul identificat de către contestatori poate fi atribuit, ca măsură reparatorie, acestora, în compensare.

Sub acest aspect, Curtea a dispus efectuarea expertizei prin care să se stabilească situația juridică a imobilului și valoarea de circulație a acestuia.

Apelanții nu au depus diligența necesară pentru valorificarea raportului de expertiză, întocmit în cauză, neachitând onorariul și nedepunând înscrisurile solicitate. Însă, din probele administrate în cauză, rezultă că în imobilul identificat de contestatori, funcționează o grădiniță de copii.

Pe cale de consecință, acest imobil nu poate fi oferit în compensare, nefiind liber, în sensul legii ( art. 1 pct. 7 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001), astfel că unicele măsuri reparatorii cuvenite contestatorilor sunt cele stabilite prin dispoziția atacată, adică prin echivalent.

În acest sens sunt înscrierile de F asupra imobilelor.

Așa fiind, Curtea va respinge apelul contestatorilor, ca nefondat, în baza art. 294 - 296 Cod procedură civilă.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul reclamanților, împotriva sentinței civile nr.1480/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, ca neîntemeiat.

Definitivă și cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 7 2009.

Președinte Judecător

PROF.DR.

Grefier

RED.B/10.12.2009

DACT.B/12ex/16.12.2009

- INST.FOND- - Tribunalul Timiș

Se comunică:

APELANTI - RECLAMANTI:

- - - - -, nr. 644, Județ

- - - - T, P - ȚA - - NR. 1, AP. 13- la av.

- - PRIN - - -, nr. 644, Județ

- - - T, P - ȚA - - NR. 1, AP. 13 -la av.

-- - - PRIN - - -, nr. 644, Județ

- - - - T, P - ȚA - - NR. 1, AP. 13 - la av.

PÂRÂȚI INTIMAȚI:

-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - T, nr. 1, Județ

- PRIMARUL MUNICIPIULUI T - - T, NR. 1, JUDEȚ

-CONSILIUL LOCAL - T, nr. 1, Județ

-UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MUNICIPIULUI - T, nr. 1, Județ

Președinte:Cauzei Apelant Vittye Minea Karla Agneta
Judecători:Cauzei Apelant Vittye Minea Karla Agneta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 312/2009. Curtea de Apel Timisoara