Anulare act. Decizia 1070/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1070/R
Ședința publică din 12 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
Pentru astăzi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de către pârâtul recurent Consiliul Local T împotriva deciziei civile nr. 261 din 16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată și și cu pârâtul intimat Consiliul Județean T, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii de ședință din 5 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie dată la care s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru data de 12 2009 dată la care cauza a rămas în pronunțare.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 922 din 20 ianuarie 2006 reclamanții și i-au chemat în judecată pe pârâții Statul Român și Consiliul județean T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr.764/24 aprilie 1985 de trecere în proprietatea Statului a imobilului înscris în CF nr. 1851 T, cu nr. top. 3348, situat în T,-, sa se constate trecerea acestui imobil în proprietata Statului Român fără titlu legal valabil, să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanților și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanții și-au motivat cererea arătând că în luna decembrie a anului 1972 au dobândit imobilul anterior menționat, respectiv o grădină în suprafață de 270 mp, casă parter din cărămidă, anexe și curte în suprafață de 303 mp.
S-a mai învederat că la data de 24 aprilie 1985 au părăsit definitiv țara, situație în care imobilul a fost preluat de Statul Român, fără titlu legal valabil.
S-a mai arătat că potrivit art.6 alin.1 din Legea 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al Statului sau a autorităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de Stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 2. dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a Tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către Stat.
Astfel, s-a apreciat că Decizia fostului CPJ T este nulă absolut fiind emisă în baza Decretului 223/1974 care era neconstituțional, raportat la Constituția din anul 1965, contrară angajamentelor internaționale de la acea vreme - Acordul de la din anul 1975, Declarației Universale a Drepturilor Omului din anul 1948, precum și cu nerespectarea prevederilor art. 481 Cod civil.
S-a mai învederat și faptul că persoanele a căror imobile au fost preluate fără un titlu legal valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării - art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, invocându-se și prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996 pentru rectificarea cărții funciare.
Prin sentința civilă nr.6207/15 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul 922/2006, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât s-a apreciat că odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi, iar reclamanții ar fi putut invoca dispozițiile art. 481 cod civil doar în condițiile art. 47 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care acțiunea - astfel fondată - s-ar fi aflat în curs de judecare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 81/A/12 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, instanța desființând sentința apelată și trimițând cauza spre rejudecare Judecătoriei Timișoara și punându-i acesteia în vedere să se preocupe de analiza pe fond a valabilității titlului Statului Român raportat la temeiurile de drept invocate de reclamanți, urmând ca după aceasta, în funcție de concluzia la care va ajunge, să verifice incidența prevederilor art. 6 din Legea 213/1998 cu privire la rectificarea cărții funciare.
Recursul pârâtului Statul Român a fost respins prin decizia nr. 420/26 aprilie 2007 Curții de APEL TIMIȘOARA, pronunțată în dosarul nr-.
pe rolul acestei instanțe, acțiunea reclamanților a fost reînregistrată sub nr-, pronuntandu-se sentinta civila nr. 8223 din 06.09.2007 prin care a fost respinsa actiunea reclamantilor ca neintemeiata.
Impotriva acestei din urma sentinte s-a promovat apel, care a fost admis prin decizia civila nr. 44/A din 28.01.2008 a Tribunalului T, dispunandu-se casarea cu trimitere pentru o noua rejudecare.
Cauza a fost inregistrata la Judecatoria T sub nr- la data de 18.03.2008.
Prin sentința civilă nr.7590/10.06.2008, pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa respins actiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit Deciziei nr. 764/24 aprilie 1985, emisa de Consiliul Popular al Judetului T, Comitetul Executiv, s-a dispus trecerea în proprietatea Statului a imobilului înscris în CF nr. 1851 T, cu nr. top. 3348, situat în T,-, cu plata unei sume de 44.468 lei, reprezentand contravaloarea constructiilor care trec in proprietatea statului, cu precizarea ca terenul in suprafata de 573 mp se trece in proprietatea statului fara plata.
Prin precizarea de actiune formulata de reclamanti in dosarul initial, s-a susținut ca alaturi de incalcarea dispozitiilor art. 481 civ. in pricina de fata este vorba despre o cauza ilicita, devenid incidente dispozitiile art. 948 civ. mentionandu-se ca "in speta lipseste cauza licita necesara pentru validitatea unei conventii, intrucat preluarea s-a realizat in baza unei decizii abuzive".
În baza art. 481.civ. "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire". In cauza de față reclamanții nu au fost siliți, ci au cerut expres vânzarea, așa cum rezultă din cererea lor înregistrată sub nr. 2683 din 29.03.1985, primind despăgubire, calculata conform Decretului nr. 467/1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor si plantațiilor ce se preiau cu plata in proprietatea statului, respectiv 44.468 lei.
Instanța este chemată în dosarul de față să cerceteze motivele de nulitate absolută legate de "cauza" actului juridic civil, anterioare sau concomitente momentului încheierii sale.
Prima instanță a apreciat că ne aflam in prezenta unui contract de vânzare cumpărare forțat, in care partile contractului nu au decât posibilitatea de a-l încheia dacă se afla in situația ceruta de lege, așa cum sunt contractul de asigurare RCA, ori de asigurare a locuinței valabile anterior anului 2. ori contractele prin care statul a vândut (după 2.) toate locuințele din fondul de stat (Decretul Lege 61/1990, Legea 85/1992).
Dintre condițiile de fond ale unei convenții prevăzute de art. 948.civ. reclamanții nu contestă îndeplinirea primelor trei condiții, ci doar "cauza" actului juridic, despre care se afirmă că este "ilicită". În baza art. 966.civ. "Obligația fără cauza sau fondată pe o cauză falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect".
Cât privește "cauza ilicită" anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, instanța de fond a constatat că nu există în pricina de față o astfel de situație.
Imobilul a trecut în proprietatea statului conform deciziei, fiind menționat expres în partea introductivă a acestei decizii că trecerea s-a făcut în temeiul Decretului 223/1974, art.13 din Legea nr.59/1974 și a Decretului nr. 467/1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor si plantațiilor ce se preiau cu plata in proprietatea statului. De asemenea, se menționează expres - in partea introductivă a acestei decizii - ca decizia a fost emisa in primul rând ca urmare a cererii reclamanților de înstrăinare a construcțiilor proprietate personala, cerere care este atașata la dosarul inițial si in care reclamanții solicita expres "va rugam sa binevoiți a întocmi toate formalitățile pentru preluarea imobilului nostru cu plata prevăzuta de decretul 223/1974".
Cum reclamanții au solicitat expres aplicarea acestui act normativ, valabil la acel moment, considerând cauza acestui contract de vânzare - cumpărare forțat (cererea urmata de decizie) drept licita, nu se poate accepta ca tot ei sa invoce acum aceeași cauza ca ilicita și fără a pomeni nimic in cererea lor despre prețul primit pentru vânzarea imobilului către stat, fiind, așa cum s-a arătat in prezenta unui contract forțat de vânzare-cumpărare.
Apoi, in baza art. 1 din Legea 112/1995 " proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 2. beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege", iar în baza art. 2 alin. 2 "În cazul apartamentelor trecute în proprietatea statului pentru care s-au primit despăgubiri, dacă sunt ocupate de foștii proprietari sau sunt libere, ele se restituie în natură. Redobândirea dreptului de proprietate este condiționată de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubire, actualizată în condițiile prevederilor art. 13", cererea putând fi depusă de reclamanți în termen de 6 luni. Astfel în baza art.14 din Legea 112/995 persoanele îndreptățite la restituirea în natură a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri vor depune cereri în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, iar în baza art. 15 cererile vor fi adresate comisiei consiliului local, pe raza căruia se află situat apartamentul în cauză.
În baza art. 15 alin. 2 "Cererea trebuie să cuprindă datele complete de identificare a solicitantului, calitatea de proprietar sau de moștenitor al acestuia, după caz, mențiunea că s-a adresat sau urmează să se adreseze cu o cerere similară și altor comisii (județene, a municipiului B, a sectorului agricol I), precum și orice alte mențiuni care să-l ajute să intre în posesia apartamentului sau a despăgubirilor ce i se cuvin. La cererea astfel formulată, petiționarul este obligat să anexeze copie legalizată de pe actul care face dovada dreptului său de proprietate ori al defunctului pe care-l moștenește asupra apartamentului solicitat să i se restituie în natură sau pentru care urmează să primească despăgubiri, copia de pe contractul de închiriere, în cazul în care solicită să i se restituie în natură apartamentul pe care îl deține cu acest titlu, precum și orice alte acte pe care le consideră necesare în realizarea dreptului său". Prima instanță a reținut că la dosarul cauzei nu există nici o astfel de cerere depusă în termenul legal de către reclamanți, de revendicare ori de restituire a despăgubirilor primite din partea foștilor proprietari reclamanți.
Admiterea acțiunii reclamanților și afirmația acestora că prin această conduită se asigură protecția dreptului de proprietate al foștilor proprietari, cu încălcarea dreptului de proprietate al actualului proprietar - Statul R - care este intabulat în cartea funciară, ar sfida nu numai bunul simț, normele morale și dispozițiile constituționale în vigoare la acest moment (în baza art. 44 alin. 2 din Constituția României "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular"), dar ar aduce și o încălcare gravă a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, conform căruia "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Ori, Statul Român, prin T (cea care a preluat administrarea imobilului), iar ulterior prin RA Urbis au calitatea de subiecte de drept civil, ca titulare a dreptului de proprietate privata, respectiv de administrare. Nici o normă din dreptul intern sau internațional nu poate să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților care au fost despăgubiți pentru imobil, fără a achita si a pomeni nimic în acțiunea lor despre suma primita la momentul vânzării, respectiv 44.468 lei. In fapt, exista un titlu valabil pentru dobândirea de câtre pârât a imobilului, respectiv un contract forțat de vânzare-cumpărare cu plata sumei stabilită prin lege și calculată ca atare.
Reclamanții nu au cerut nici verificarea și constatarea nevalabilității titlului Statului Român asupra imobilului ce formează obiectul litigiului, prin procedura legii speciale, respectiv în condițiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 2. care reglementează astfel integral această problemă și de a căror dispoziții privind procedura de restituire nu au uzat.
În acest sens este demn de menționat că din însăși economia art. 6 al Legii nr. 213/1998 invocat de către reclamanți reiese că "bunurile preluate de stat fără vreun titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Admiterea unei astfel de actiuni, care asa cum s-a mentionat mai sus este neintemeiata, nefiind in prezenta unei preluari fara despagubire si nici a unei cauze ilicite, promovată la 11 ani de la adoptarea Legii 112/1995 si la 6 ani de la adoptarea Legii 10/2001 ar duce la o instabilitate a circuitului civil al imobilelor proprietate privata, indiferent de titularul dreptului. Pe cale de consecință instanta de fond a respins si petitul având ca obiect rectificarea cărții funciare, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanților.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că se impune a fi respinsă acțiunea reclamanților ca neintemeiata, dat fiind tocmai prevederile anterior enunțate.
In baza art. 274 pr. civ.instanta de fond nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și solicitând schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit motivele de fapt și de drept ale acțiunii.
Astfel, s-a reținut de către instanța de fond că reclamanții ar fi cerut expres vânzarea imobilului către stat, însă această împrejurare era de notorietate pentru că numai așa se putea părăsi țara, reclamanții neavând alte alternative.
Din perspectiva art. 6 al. 1 din Legea 213/1998, reclamanții susțin că decizia de preluare a imobilului este nulă absolut, întrucât a fost emisă în temeiul Decretului 223/1974, act normativ neconstituțional și contrar tuturor angajamentelor internaționale sumate de România la acea dată.
Reclamanții apreciază că preluarea imobilului este lipsită de cauza licită, fapt ce atrage nulitatea înstrăinării potrivit art. 948 pct. 4.civ. și invocă în acest sens Decizia nr. 421/25.01.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a statuat că Decretul 223/1974 contravenea Constituției din 1965 și Codului Civil.
În principal, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acțiunii reclamanților motivat de împrejurarea că imobilul în litigiu constituie obiect de reglementare al Legii 10/2001 a cărei procedură nu a fost urmată de către reclamanți. Dat fiind principiul specialia generalibus derogant, pârâtul susține că reclamanții nu pot abandona legea specială pentru a revendica imobilul pe calea dreptului comun.
În apel s-a depus cartea funciară actualizată a imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 261/A din 16 martie 2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis apelul formulat de apelanții și, împotriva sentinței civile nr. 7590/ 10.06.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Statul Român și Consiliul Județean T, cu sediul în T,-, județul T, sens în care a schimbat în parte sentința apelată și, rejudecând:
admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților Statul Român și Consiliul județean T, pentru constatarea nulității actului de preluare a imobilului și rectificarea cărții funciare și, în consecință:
A constatat nulitatea Deciziei 764/24.04.1985 a Comitetului executiv al Consiliului popular al județului
A constatat că imobilul înscris în CF 1851 T, nr. top. 3348 fost preluat de pârâtul Statul Român fără titlu valabil.
A menținu în rest dispozițiile sentinței apelate privind respingerea cererii reclamanților de rectificare a cărții funciare.
Tribunalul Timiș examinând, sentința apelată în raport de critica formulată în apel potrivit art. 294-296.pr.civ. constatat că apelul este întemeiat, urmând a fi admis și în consecință a schimbat hotărârea apelată în modalitatea și pentru considerentele expuse în continuare.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii reiterată în apel d e către Consiliul Local T, se constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât prin decizia civilă nr. 81/12.02.2007 a Tribunalului Timiș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 420/26.04.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, această excepție a fost respinsă considerându-se că, în virtutea accesului la justiție statuat de art. 21 din Constituția României, reclamanții au dreptul de a se adresa instanței și de a solicita verificarea valabilității titlului statului.
În ceea ce privește fondul cauzei, din actele și lucrările dosarului rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu plata unei sume de bani, astfel cum rezultă din decizia nr.764/24.04.1985, emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului
Potrivit art. 6 din Legea nr.213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 2. dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat (alin. 1); bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari (alin. 2); instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului (alin. 3).
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale,Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite, prin decizia în interesul Legii nr.V/2000, a statuat că persoanele care consideră că, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 2. au fost deposedate nelegitim de proprietățile lor imobiliare, inclusiv în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974,pot cere în justiție, pe calea acțiunii în revendicare, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri. Decretul nr.223/1974 contravenea Constituției din 1965, potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri. Același decret contravenea și Codului civil, mai precis, art. 480 și 481, potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauza de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Decizia administrativă emisă la 24.04.1985, de preluare a imobilului de către stat, nici nu a fost comunicată proprietarilor, încât nu se poate susține că ar fi fost respectate însăși dispozițiile Decretului nr.223/1974. Prin urmare, în cauză nu are relevanță faptul că reclamanții au formulat cerere de înstrăinare către stat a imobilului sau că preluarea imobilului s-a făcut cu plată, așa cum greșit a reținut instanța de fond, câtă vreme însuși actul normativ de preluare era în dezacord cu normele constituționale de atunci precum și tratatele internaționale ratificate de România.
Împotriva deciziei civile nr.261 din 16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs pârâtul recurent Consiliul Local solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului reclamanților și menținerea sentinței civile nr.7590 din 10.06.2008 a Judecătoriei Timișoara.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanții nu au formulat cerere în baza Legii nr.10/2001, ceea ce determină că acțiunea reclamantei este inadmisibilă.
Cum nu s-a respectat Legea nr.10/2001 acțiunea reclamanților în mod greșit a fost a admisă de către tribunal.
Legea nr. 10/2001 se aplică și imobilelor ce au făcut obiectul expropierii și, în opinia recurentului, în speță dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr.10/2001, reclamanții neavând dreptul de opțiune, fiind obligați să solicite recunoașterea dreptului pretins doar pe calea legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001.
În finalul recursului s-a arătat că imobilul revendicat situat în T- se află înscris în evidența mijloacelor fixe ale Consiliului Local
Recurentul nu a indicat în drept vreunul dintre motivele de recurs prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzut de art. 304 raportat la art. 306 și 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este nefondat.
În mod corect instanța de apel a reținut că reclamanții au calitate de persoană îndreptățită la repararea prejudiciului cauzat prin naționalizările abuzive realizate de fostul regim comunist, inclusiv pe calea acțiunii în revendicare, în urma examinării de către instanță a temeiului prin care imobilul a ajuns în proprietatea sau folosința fostului stat comunist.
Din acest punct de vedere susținerea constată a recurentului că, reclamanții nu au urmat procedura Legii nr.10/2001, nu este fondată, neurmarea acestei proceduri, nefiind o condiție de pierdere a însuși dreptului real de proprietate, și a dreptului la reparația în natură a prejudiciului cauzat prin exproprieri abuzive, înainte de anul 2.
În acest sens este practica Înaltei Curți de Casație și Justiție inclusiv prin decizia in interesul Legii nr.V/2000 și jurisprudența Curții Europene de Justiție, care au statuat că drepturile reale de proprietate nu pot fi obstrucționate, în măsura în care acestea se pot realiza efectiv și nu încalcă alte drepturi reale subiective, constituite în condițiile legii.
În această ordine de idei tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, dând satisfacție principiului fundamental al reparării prejudiciului cauzat prin exproprierile abuzive, realizate de fostul regim comunist, ipoteză în care recursul declarat de Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul recurent Consiliul Local T împotriva deciziei civile nr.261 din 16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 12 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/ 3.12.2009
Dact NF/3.12.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte ,
Judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
