Speta Legea 10/2001. Decizia 355/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 10/2001-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA CIVILĂ NR. 355
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER: - - -
******************************
Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de apelantul, în calitate de moștenitor al reclamantului, cu domiciliul în C,-, județul și de către reclamantul, cu domiciliul în C,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 157 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul, apelantul reclamant și intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier a învederat împrejurarea că prin serviciul registratură din cadrul instanței s-a depus la dosarul cauzei cerere formulată de apelantul prin care solicită judecata în lipsă, cerere la care se află atașate în xerocopie certificat de deces nr. 2508 din 26 octombrie 2006 pe numele și certificat de naștere nr. 32235 eliberat la data de 13.II.1986 pe numele.
S-a învederat de asemenea depunerea și a unei cereri formulată de apelantul reclamant prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 cod procedură civilă și față de cererile depuse la dosarul cauzei prin care s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față:
La data de 11.05.2006 reclamantul a chemat în judecată Primăria C, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției 8942/2005 si obligarea Primăriei să-i restituie în natură imobilul compus din teren în suprafață de 140. situat în C,-, întrucât această suprafață este liberă, neafectată de construcții sau utilități publice așa cum s-a motivat în dispoziția menționată.
A solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, reclamantul a arătat că, la data de 08.05.2006 i-a fost comunicată dispoziția menționată prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 140. situat în C,-, notificat sub nr. 234/N/2001, motivându-se faptul că a fost întocmit un proces verbal la data de 12.03.2004 prin care s-a constatat că terenul este ocupat de. 21, zonă de protecție aferentă acestuia, trotuar si carosabil.
A solicitat restituirea în natură a terenului, deoarece este liber, suprafața de teren ce i se cuvine fiind greșit identificată.
La data de 27.06.2006, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând anularea dispoziției, obligarea Primăriei Mun. C să îi restituie în natură imobilul, deoarece a dobândit dreptul litigios ce face obiectul acestui proces prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1008/15.05.2006 de la reclamantul.
In temeiul dispozițiilor art. 52 alin. 1.proc.civ. instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de, acesta dobândind calitate de intervenient în interes propriu.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
S-a încuviințat proba cu înscrisuri si efectuarea unei expertize topo.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expert, fiind depus la dosar la data de 04.09.2007.
Reclamantul formulat obiecțiuni la expertiză ( fila 108 ), încuviințate de instanță.
Prin sentința civilă nr.157 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea promovată de reclamantul și continuată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că reclamantul nu mai are legitimare procesuală activă, întrucât a cesionat drepturile litigioase, iar cesionarul nu face parte din categoriile de persoane îndreptățite la beneficiul legii 10/2001, așa cum au fost enumerate în art. 3 și 4 din actul normativ.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au declarat apel ambii reclamanți, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că s-a apreciat în mod greșit că nu au calitate procesuală activă, întrucât notificatorul, ulterior formulării contestației împotriva dispoziției Primarului, a cesionat toate drepturile litigioase referitoare la bunul imobil către cumpărătorul, și a operat astfel o subrogație cu titlu particular, inclusiv în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Întrucât apelantul a decedat în cursul procesului, s-a dispus conceptarea și citare în cauză a moștenitorului acestuia, care a învederat instanței că înțelege să continue demersul judiciar inițiat de autorul său.
Apelurile sunt fondate, și se vor admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3, alin.1, lit.a, din legea 10/2001, sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Art. 4, alin.2 din legea 10/2001 arată că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
În cauză, prin notificarea nr.234/N/2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, fiind emisă dispoziția nr.8942/18.05.2005 de către Primăria
În soluționarea notificării, entitatea investită a recunoscut notificatorului calitatea de persoană îndreptățită, contestația formulată purtând doar asupra formei măsurilor reparatorii acordată.
Prin urmare, instanța de judecată investită cu soluționarea contestației formulate potrivit art. 26 din legea 10/2001, nu mai avea posibilitatea să analizeze acest aspect, și să concluzioneze în sens contrar, întrucât părții nu i se poate agrava situația în propria cale de atac.
Singura ipoteză în care se putea aprecia de către instanța de judecată inexistența calității de persoană îndreptățită era aceea a pierderii acestei calități prin transmitere legală sau convențională, ulterior emiterii dispoziției, însă într-un astfel de caz consecințele juridice ce decurg din reținerea acestei calități urmează a se răsfrânge asupra continuatorului notificatorului.
Ulterior formulării contestației împotriva dispoziției nr. 8942/18.05.2005, a cesionat dreptul litigios asupra bunului imobil către, prin contractul de vânzare drepturi litigioase nr. 1008/15.05.2006( fila 7, dosar prima instanță).
În acest mod, a operat transmiterea pe cale convențională către succesorul cu titlu particular a tuturor drepturilor și acțiunilor ce decurg din confirmarea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit Legii 10/2001, inclusiv dreptul de a contesta în justiție refuzul de restituire în natură și corelativ propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Excluderea succesorilor cu titlu particular din enumerarea limitativă a art.4, alin.2 din Legea 10/2001 se referă la calitatea notificatorului de la data sesizării entității investite cu soluționarea notificării, și nu are în vedere transmiterea acestei calități ulterior, pe parcursul desfășurării procedurii administrativ jurisdicționale.
Se are în vedere și faptul că legea 10/2001 nu a interzis cesiunea drepturilor privind măsurile reparatorii de orice natură, inclusiv prin echivalent, ceea ce înseamnă că această operațiune juridică este permisă, în condițiile dreptului comun, și produce efecte juridice nu numai între părți, în măsura în care a intervenit ulterior formulării notificării de către cedenți - persoane limitativ enumerate de art. 3 și 4 din Legea 10/2001.
În aceste condiții, Curtea apreciază că cesionarul are calitate procesuală activă în contestația împotriva dispoziției Primarului, formulată de cedentul proprietar, deoarece s-a subrogat în drepturile acestuia.
Soluționarea cauzei în primă instanță în temeiul excepției lipsei calității procesuale active este greșită, și antrenează aplicarea dispozițiilor art.297, alin.1, Cod pr. civ, potrivit cu care se vor admite ambele apeluri, se va desființa sentința civilă, și se va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru analiza în fond a contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelantul, în calitate de moștenitor al reclamantului, cu domiciliul în C,-, județul și de către reclamantul, cu domiciliul în C,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 157 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, str. -, nr. 7, județul D, PRIMARUL MUNICIPIULUI
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu | JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță |
Grefier, |
Red. și tehnored. /26.11.2008/4 ex
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Oana Ghiță