Speta Legea 10/2001. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 4
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanții G domiciliat în, -, -.1,. 6, G și - cu domiciliul în Tg J, str. 23 August,. 63 ( 13 bis ),.1,. 5, G împotriva sentinței civile nr. 160 din data de 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă AVAS B - B, sector 1, str. -. -.., nr. 50, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței concluziile scrise formulate de apelanții reclamanți G, - precum și cererea prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea formulată de apelanții reclamanți G și -, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții G și - au chemat în judecată pe pârâta AVAS B, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată să emită o decizie sau o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii sau despăgubiri bănești ce li se cuvin, pentru o suprafață de teren de 270. situată în Municipiul Tg. J, strada -.
În motivarea cererii au arătat că sunt moștenitorii defunctei și că terenul de 270. a fost proprietatea acesteia, dar în prezent este în folosința SC Sud SA B - Sucursala G, care a amplasat aici un punct de distribuție gaze.
Că, în temeiul Legii nr. 10/2001 au formulat notificare către unitatea deținătoare - SC SA B - Sucursala G, prin care au solicitat măsuri reparatorii, iar prin decizia emisă de această unitate notificarea a fost respinsă.
Au susținut reclamanții că în conformitate cu modificările aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, AVAS B este unitatea implicată în privatizarea SC și potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr.10/2001, aceasta are obligația să emită o decizie cu propuneri de despăgubire.
Au solicitat obligarea pârâtei la 40 lei /zi daune cominatorii, până la îndeplinirea obligației de a emite o dispoziție sau decizie motivată.
În dovedirea cererii reclamanții au depus la dosar acte privind dovada proprietății asupra terenului din Tg. J str. -, copie după notificarea adresată SC SA Sucursala Tg. J, dispoziția motivată privind respingerea notificării, schița terenului, precum și hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze.
Pârâta AVAS Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în primul rând excepția inadmisibilității acesteia, în raport de împrejurarea că reclamanții nu s-au adresat cu notificare către pârâtă, susținându-se că aceasta nu are obligația să emită o decizie cu propuneri de despăgubire, neavând calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 se referă la societățile comerciale care sunt privatizate integral de AVAS, or, în speță, AVAS deține din capitalul social al SC Sud SA doar un procent de 37 %, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.160 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții G și, împotriva pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanții nu s-au adresat cu notificare pârâtei AVAS B, ci numai unității deținătoare a imobilului, respectiv SC SUD SA B, unitate care a emis dispoziția motivată de respingere a notificării, fără ca reclamanții să fi contestat în instanță această dispoziție.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții G și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel s-a susținut că în mod nejustificat s-a respins acțiunea, instanța neavând în vedere că reclamanții au formulat notificare în termenul legal, pe care au adresat-o Primăriei Municipiului Tg. J, Prefecturii G și unității deținătoare.
S-a arătat că între reclamanți și unitatea deținătoare SUD a existat un litigiu ce a fost soluționat prin sentința civilă nr.386/23.12.2003 a Tribunalului Gorj, hotărâre prin care s-a admis cererea reclamanților și a fost obligată unitatea deținătoare să emită decizie motivată privind terenul în litigiu, prin decizia nr.1938 din 27 mai 2004 Curții de Apel Craiova dispunându-se respingerea apelului declarat de unitatea deținătoare, cale de atac în cadrul căreia instanța ar fi trebuit să lărgească cadrul procesual prin introducerea în cauză a AVAS B, ca entitate care a efectuat privatizarea.
S-a criticat sentința și în privința nerespectării dispozițiilor art. 29 alin. 3 din Legea nr.10/2001 republicată, apreciindu-se că AVAS B este entitatea învestită cu soluționarea notificării adresate unei societăți comerciale privatizate, ce are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În motivele de apel s-a susținut că în mod nejustificat instanța de fond a respins acțiunea în baza excepției inadmisibilității, neavând în vedere că reclamanții au parcurs procedura prealabilă de notificare în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001 republicată.
S-a arătat că reclamanții au notificat atât unitatea deținătoare, respectiv SUD - Filiala Tg. J, cât și Primăria Municipiului Tg. J, iar în apelul declarat de SUD în dosarul nr.1960/CIV/2004, instanța de apel trebuia să procedeze la lărgirea cadrului procesual prin introducerea în cauză a pârâtei AVAS
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 22 alin. 4, art. 25 și art. 29 alin. 3 din Legea nr.10/2001 republicată.
Apelul este nefondat.
Obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului de a emite o decizie sau dispoziție motivată, privind măsurile reparatorii sau despăgubirile bănești cuvenite reclamanților, în calitate de persoane îndreptățite.
Legea nr.10/2001 este un act normativ cu caracter reparator privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, act normativ ce reglementează obligativitatea restituirii în natură sau a acordării unor despăgubiri persoanelor îndreptățite, cărora li s-a preluat în mod abuziv un imobil.
Legea instituie o procedură specială privind modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, persoanele și entitățile implicate în aplicarea și executarea legii fiind unitatea deținătoare și entitatea învestită cu soluționarea notificării care este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său, exemplificându-se prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 astfel de entități: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, precum și alte autorități publice, centrale sau locale implicate.
Prevederile Legii nr.10/2001 reglementează în art. 26 și următoarele din lege, modalitatea de emitere a unei decizii sau dispoziții de către unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, condiționând emiterea deciziei sau a dispoziției de adresarea și înregistrarea notificării formulată de persoana îndreptățită.
În speță, reclamanții au făcut dovada respectării termenului legal de depunere a notificării, instituit de art. 22 din Legea nr. 10/2001, însă nu a făcut dovada adresării unei notificări, pentru imobilul în litigiu, către pârâta AVAS B și nici dovada înaintării notificărilor formulate de reclamanți către această pârâtă.
Actele depuse la dosarul cauzei evidențiază că reclamanții s-au adresat cu notificare unității deținătoare, respectiv SUD B în vederea acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
În condițiile în care unitatea deținătoare nu a emis dispoziție sau decizie prin care să soluționeze notificarea reclamanților, aceștia au solicitat obligarea acestei unități deținătoare de a emite decizie sau dispoziție motivată, în cadrul unui litigiu soluționat anterior prin sentința civilă nr.386 din 23 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.902/2002, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1398 din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.1960/CIV/2004.
Ca urmare a pronunțării acestei hotărâri judecătorești, SUD Bae mis dispoziția motivată prin care s-a respins cererea reclamanților G și -, prin care au solicitat restituirea în natură sau echivalent bănesc a unei suprafețe de 270. teren situat în Tg. J, str. -, județul G, menționându-se că pe acest teren se află amplasată o stație de gaze, SUD deținând în folosință acest teren.
Această dispoziție motivată, de respingere a notificării nu a fost contestată de către reclamanți, instanța de fond apreciind întemeiat că numai în cazul în care s-ar fi contestat în instanță dispoziția menționată, în cadrul acelui proces, exista posibilitatea extinderii cadrului procesual și respectiv, a introducerii în cauză a AVAS, în situația în care s-ar fi făcut dovada incidenței prevederilor art. 29 alin. 3 din Legea nr.10/2001, respectiv dovada efectuării privatizării societății comerciale.
De altfel, chiar în motivele de apel reclamanții recunosc implicit că introducerea în cauză a AVAS putea avea loc în cadrul litigiilor anterioare, criticile referitoare la acest aspect ce privesc modalitatea sau cadrul procesual în care au fost soluționare litigiile anterioare, neputând fi examinate în cadrul prezentei cauze.
Așadar, în condițiile în care, pe de o parte nu s-a făcut dovada privatizării societății comerciale SC SUD SA B, în sensul art. 29 alin. 3 din Legea nr.10/2001, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că reclamanții au adresat notificare pârâtei AVAS B sau că unitatea deținătoare a înaintat notificarea reclamanților privind terenul în litigiu în suprafață de 270. către această pârâtă, se constată că este neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei de a emite o dispoziție privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, în lipsa unei notificări adresate sau comunicată acesteia.
Numai în cazul refuzului AVAS de a soluționa notificarea ce i s-ar fi comunicat, se justifica promovarea unei acțiuni în obligația de a emite o astfel de dispoziție sau decizie privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, nefiind, astfel, incidente dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, invocate în apel, în privința nerespectării de către această pârâtă a termenului de 60 de zile pentru emiterea deciziei sau dispoziției motivate.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civilă, urmează a se respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții G și -, împotriva sentinței civile nr. 160 din data de 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AVAS
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.-
Tehn./5 ex.
15.01.2009
Jud.fond
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Emilian Lupean