Speta Legea 10/2001. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 4/

Ședința publică din 14 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de pârâții MUNICIPIUL P reprezentat prin PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.59 din data de 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind, -, ambele domiciliate în Pitești,-, județul A și, domiciliat în B,-,.51,.B,.59, sector 4.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic, pentru apelanții-pârâți Municipiul Pitești-reprezentat prin primar și Primarul Municipiului Pitești și avocat G, pentru intimații-reclamanți, - și, în baza împuternicirii avocațiale nr.36 din data de 4.12.2008, emisă de Baroul Argeș -cabinet individual.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Părțile prezente prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Consilier juridic, având cuvântul pentru apelanții-pârâți, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, desființarea sentinței Tribunalului Argeș și, pe fond, respingerea contestației împotriva dispoziției. Arată că, prin contestația formulată împotriva dispoziției nr.125/2006, s-a solicitat acordarea în echivalent a cotei de 1/2 din imobilul situat în Pitești, strada G -. Precizează că instanța de fond nu a motivat soluția, în ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite după autoarea. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, arată că nu nu se poate face o echivalare a valorii de piață a două imobile, dintre care unul a fost demolat, iar celălalt există și în prezent, mai mult decât atât, reținându-se și o diferență de sumă în beneficiul reclamanților. Apreciază că nu s-a făcut dovada calității de proprietar.

Avocat G, pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. Arată că sentința instanței de fond este legală și temeinică. Precizează că au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după autorul, iar instanța a avut în vedere acest aspect la pronunțarea hotărârii, prin care li s-a atribuit cota de 1/2 din imobilul situat în Pitești, strada - -. De asemenea, arată că cele două imobile, atât cel din strada - -, compus din 18 camere, cât și cel din-, au aparținut acelorași proprietari, respectiv și. Prin Dispoziția nr.2050/2005 s-a reconstituit reclamanților dreptul de proprietate pentru cota de 1/2 din imobilul situat în strada - -, iar apelanții erau obligați să le acorde intimaților, în echivalent, cota de 1/2 din imobilul situat în strada G -. În ceea ce privește evaluarea, arată că nu s-au formulat obiecțiuni de către reprezentanții primăriei la raportul de evaluare.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față:

Constată că la data de 27.02.2006, contestatorii, și au formulat, în contradictoriu cu intimații Municipiul Pitești reprezentat prin Primar și Primăria Pitești, contestație împotriva Dispoziției nr.125/24.01.2006, emisă de Primarul Municipiului Pitești, prin care au solicitat desființarea în parte a acesteia și obligarea intimaților ca pentru o parte din valoarea imobilului în suprafață de 83,5 și cota de din construcția naționalizată și demolată în anul 1972, situate la data naționalizării în Pitești,-, județul A, să fie oferite în compensare în natură, cota de din imobilul situat în Pitești,-, compus din suprafața de 138 teren și construcție în suprafață de 77, rămasă în proprietatea Municipiului Pitești, restul de fiind atribuită în natură contestatorilor potrivit dispoziției nr.2050/2005.

Contestatorii au mai solicitat menținerea dispoziției privitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale, pentru diferența de valoare a imobilului situat în-, județul A, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației s-a arătat că, în calitate de moștenitori ai defuncților și contestatorii au formulat notificare pentru imobilul situat în-, compus din suprafața de 167 și construcția aflată pe acest teren.

Pentru aceiași autori au formulat notificare și pentru imobilul situat în Pitești,-, compus din teren de 276 și construcție 138

Prin dispoziția contestată s-a reținut că nu s-a făcut dovada calității de moștenitori a contestatorilor pentru defuncta, astfel că le-a fost restituită doar cota de din imobilul situat în str.G -, restul de rămânând în proprietatea Municipiului Pitești.

Întrucât imobilul situat în- este afectat în prezent de complexul comercial, astfel că nu mai poate fi restituit în natură, se impune atribuirea în compensare pentru acesta a cotei de din imobilul situat în-, în condițiile în care cealaltă cotă de le-a fost atribuită contestatorilor de pe urma acelorași autori.

S-a solicitat ca pentru diferența de valoare pentru imobilul din st.- - nr.36, după atribuirea cotei de din imobilul situat în-, să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001.

La data de 25.04.2006, intimatul Municipiul Pitești - prin Primar a formulat întâmpinare în condițiile art.115 Cod procedură civilă, solicitând respingerea contestației cu motivarea că Municipiul Pitești nu dispune de bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare pentru imobilul situat în-, județul A și care nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de detalii de sistematizare.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.59/04.03.2008, a admis contestația și a dispus anularea în parte a Dispoziției nr.125/2006 emisă de Municipiul Pitești, prin Primar, în sensul că atribuie în natură cota de 1/2 din imobilul situat în Pitești,-, județul A, compus din suprafața de teren de 138 și construcții de 77, aflată în indiviziune cu proprietatea contestatoarei, în valoare de 230.508,86 lei, în compensare pentru imobilul situat în-, județul A, compus din teren 83,5 și cota de 1/2 din construcțiile naționalizate și demolate în 1972, în valoare de 581.416,52 lei, urmând ca pentru suma de 330.224,13 lei, reprezentând diferența până la valoarea imobilului solicitat prin notificare, după deducerea sumei actualizate primite potrivit Legii nr.112/1995 de 20.663,53 lei, să fie acordate despăgubiri în echivalent în condițiile legii speciale.

A fost menținută în rest dispoziția.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr.125/2006 emisă de Municipiul Pitești prin Primar, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale, pentru teren în suprafață de 83,5 și cota de din construcția naționalizată și demolată în anul 1972, în favoarea contestatorilor, reținându-se că terenul nu poate fi atribuit în natură și nu se pot acorda bunuri sau servicii în compensare întrucât nu au fost identificate pe raza Municipiului Pitești.

S-a reținut că au calitatea de moștenitori contestatorii doar în ceea ce privește succesiunea defunctului.

De asemenea, prin Dispoziția nr.2050/2005 s-a dispus restituirea în natură a cotei de din imobilul situat în- în favoarea contestatorilor, reținându-se că acesta se află în indiviziune cu Municipiul Pitești pentru restul de 1/2 din suprafața de 138 și construcții de 177, în calitate de moștenitori ai defunctului.

De asemenea s-a reținut că, contestatorii au restituit suma de 157.683,789 lei ROL reprezentând 1/2 din valoarea primită pentru imobil în baza Legii nr.112/1995, la nivelul actualizat, cu obligația de a asigura acces la partea de 1/2 din imobil ce rămâne în proprietatea Municipiului Pitești, identificat prin schiță.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul teren situat în str.-, fostă - - nr.36, ce a aparținut defuncților -, -, este afectat de detalii de sistematizare, respectiv construcția complexului comercial și zona funcțională a blocurilor de locuință A2 și A3 din zona centrală a municipiului Pitești.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut că nu se poate restitui în natură imobilul solicitat de contestatori și care a format obiectul dispoziției nr.125/2006, reprezentat de teren în suprafață de 83,5 preluat în proprietatea statului prin naționalizare potrivit Decretului nr.92/1950 și cota de din construcția naționalizată și demolată în 1972.

Din cuprinsul dispoziției nr.2050/2005 emisă de Municipiul Pitești - prin Primar, rezultă în mod cert faptul că, contestatorilor li s-a restituit cota de din imobilul situat în str.-.- nr.20, în natură, compus din: 138 teren și construcții 77 ( din terenul de 276 și construcție 138, în calitate de moștenitori ai defunctului -, iar la art.3 din aceeași dispoziție se face mențiunea că cealaltă cotă de din imobil rămâne în proprietatea municipiului Pitești.

În raport de aceste mențiuni, tribunalul a reținut că susținerile intimatului Municipiului Pitești - prin Primar, potrivit cărora nu au fost identificate în municipiul Pitești bunuri sau servicii care pot fi oferite în compensare contestatorilor, sunt nereale, întrucât din Dispoziția nr.2050/2005 rezultă contrariul, respectiv faptul că, contestatorii dețin în indiviziune cu Municipiul Pitești imobilul situat în-.

Astfel, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta cu prioritate în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite.

În cauză, s-a dispus evaluarea atât a imobilului situat în-, cât și a imobilului situat în-, ca urmare a identificării și evaluării de către expert topograf și expert specialitate construcții -, concluzionându-se după actualizarea sumei încasată de către contestatori cu titlu de despăgubiri potrivit Legii nr.112/1995 în sumă de 20.663,53 lei, la care se adaugă J din valoarea imobilului din str.-.- nr.20, de 230.508,86 lei, în total 251.173,39 lei, acestea urmând a fi scăzute din valoarea totală a imobilului situat în -, în sumă totală de 581.416,52 lei, rezultând o diferență de valoare de 330.244,13 lei.

Prin urmare, având în vedere că, contestatorii au făcut dovada existenței unor bunuri aflate la dispoziția municipiului Pitești și care nu fac parte din domeniul public, respectiv cota de 1/2 din imobilul situat în str.-.- nr.20, județul A, compus din suprafața de teren de 138 și construcții de 77, cu care contestatorii se află în indiviziune, în temeiul dispozițiilor art.1 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001 tribunalul a dispus atribuirea în compensare, în cadrul măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în- (actuala str.-) compus din teren de 83,5 și cota de 1/2 din construcții a mobilului situat în str.-.- nr.20, urmând ca după deducerea din valoarea imobilului din str.- -, de 581.416.52 lei, a sumei actualizată cu titlu de despăgubire primită în condițiile Legii nr.112/1995, de 20.663,53 lei și a valorii imobilului atribuit în compensare în sumă de 230.508,86 lei, să rezulte o diferență de valoare de 330.224,13 lei pentru care contestatorii urmează să primească măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor legii speciale privind regimul stabiliri și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând următoarele:

- instanța de fond a admis acțiunea și a anulat Dispoziția nr.125/2006, dispunând restituirea în natură a cotei de din imobilul situat în Pitești,-, în compensare pentru cota de din imobilul situat în Pitești,-, fără a motiva în vreun fel calitatea de moștenitori a contestatorilor față de numita și calitatea de persoane îndreptățite în condițiile Legii nr.10/2001, deși prin dispoziția anulată s-a menționat că nu s-a făcut dovada calității de moștenitori a contestatorilor;

- soluția instanței de fond este greșită deoarece nu se poate face o echivalare a valorii de piață a două imobile, dintre care unul a fost demolat cu mai bine de 30 ani înainte, iar celălalt există și în prezent și alături de această compensare să se stabilească și despăgubiri în condițiile legii speciale, iar obligația totală de plată a intimaților-contestatori pentru obținerea în compensare a cotei de din imobilul situat în Pitești, str.-.- nr.20 trebuia să fie stabilită de expertul evaluator ținând cont de standardele internaționale de evaluare, potrivit dispozițiilor art.3 lit.d din Legea nr.247/2005 - Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, contestatorii au solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că nu au solicitat restituirea de pe urma numitei, ci de pe urma autorului lor, iar evaluarea s-a făcut în funcție de standardele internaționale și în plus de aceasta, apelanții nu au făcut obiecțiuni la expertiza tehnică.

Apelul este nefondat.

Primul motiv de apel este nefondat pentru că, deși prin notificare contestatorii au arătat că solicită restituirea imobilelor în calitate de moștenitori ai celor doi autori, proprietarii imobilelor, este evident că la emiterea celor două dispoziții s-a avut în vedere doar cota de din cele două imobile, corespunzătoare dreptului de proprietate al autorului lor.

Mai mult, prin contestația formulată la instanța de fond contestatorii nu au invocat calitatea lor de moștenitori ai defunctei, iar instanța de fond, prin soluția pronunțată, nu restituie contestatorilor cota de ce a aparținut defunctei sus-menționate, ci a atribuit contestatorilor, în compensare, în cadrul măsurilor reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în- (actuala str.-), respectiv pentru cota de din acesta, cota de din imobilul situat în str.G - și care putea fi atribuită potrivit legii, fiind în proprietatea Municipiului Pitești.

Ca atare, nu s-a reținut și nici nu se poate reține calitatea de moștenitori a contestatorilor față de defuncta.

Mai mult, nu trebuie analizată nici problema calității de persoane îndreptățite, potrivit art.3 și 4 din Legea nr.10/2001, a contestatorilor, raportat la cota de din imobilul ce a aparținut numitei.

Această concluzie se impune pentru că, acea cotă de din imobilul situat în-, a fost atribuită contestatorilor în compensare, potrivit art.1 al.2 și 3 și art.26 al.1 din Legea nr.10/2001 modificată, pentru cota de din imobilul situat în-, pentru care s-a propus, inițial, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat în condițiile în care, astfel cum rezultă din practicaua încheierii din 21.02.2008, reprezentanții părților nu au avut obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Trebuie menționat că deși se vorbește de raportul de expertiză, este evident că în discuție erau ambele rapoarte de expertiză tehnică efectuate în cauză, respectiv atât cel de expertiză contabilă cât și cel de expertiză în specialitatea topografie cadastru.

Mai mult, astfel cum rezultă din constatările și concluziile celor două rapoarte de expertiză, experții au arătat că au ținut cont la evaluare de Internaționale de Evaluare potrivit dispozițiilor art.10 al.8 și 9 din Legea nr.10/2001 și dispozițiile Legii nr.247/2005 - Titlul VII.

În ceea ce privește evaluarea și echivalarea celor două imobile trebuie reținut că acestea au fost construite cam în aceeași perioadă, iar cel din str.- - era mult mai mare decât cel din str.G -, astfel că între acestea există o diferență mare de valoare, ce a determinat și acordarea pentru diferență a despăgubirilor în echivalent, în condițiile legii speciale.

În consecință, curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul de față ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă, apelanții vor fi obligați să plătească intimaților suma de 600 cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de MUNICIPIUL P, reprezentat prin Primar și PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.59 din 04.03.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind contestatorii, -, domiciliate în Pitești,-, județul A și, domiciliat în B,-,.51,.B,.59, sector 4.

Obligă pe apelanții Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești să plătească intimaților, și, suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

, Pl.

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.7/29.01.2009.

Jud.fond: -.

Președinte:Lică Togan
Judecători:Lică Togan, Maria Ploscă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Pitesti